Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Nedumerire
Revin cu ideea aia cu glossy magazines, dar am de terminat neşte designuri pentru un client, aşa că mi-s scurtă.
Între timp fac nişte updates pe un site al unei cliente, om de mare valoare şi ştiinţă. Adică respecte maxime. Şi totuşi, în timp ce puneam noile realizări de amu un an, mă trozni nedumerirea in cauză.
Persoana în cauză este un “professional”, adicătele super-specializată într-o chestie. Hai să zicem chiar uşor medicală. Nu contează, poa’ să fie şi profă de economie, că tot despre o specialitate vorbim. De anul trecut a scris încă vreo 4-5 cărţi (a avut şi 10 pe an) şi spre suta de articole de specialitate. Articole adică, nu rahaturile mele de 2 rânduri între 2 efecte de layer în photoshop.
La fel şi unii dintre profii mei de la facultă. Luna şi cartea .. sau ceva de genul.
Acu marea mea întrebare este: cum soarele meu să poţi scrie atât?
Pe când mai frecam creaţia de conţinut original (pentru referate, licenţă, din astea) ştiu că lucram ca disperata zile bune. Un referat decent (lucrat cum trebuie, citit, studiat, gândit etc.) îmi lua cam 1 săptămână să fie de 10. Că nu prea luam alte note la din astea. Şi totuşi săptămâna aia eram zombie. Un articol serios într-o publicaţie de specialitate ia nişte timp. Şi nu are 2 rânduri. Şi, pe lângă că scoţi chiar mai mult de 1 pe săptămână, mai scrii 5 cărţi pe lângă şi culmea trăieşti şi ai un job “normal”.
Acum ori îs eu retardata la faza asta, ori de multe ori se “freacă” o informaţie şi se reîmpachetează. Că eu în prostia mea nu pot concepe cum să studiezi mereu ceva nou în domeniul ăla, să scrii la fiecare chestie despre o nouă “descoperire” şi să nu lucrezi 70 de ore pe zi …
Ce ziceţi?
Te-ai gandit ca poate nu si le scrie de unul singur? Ca poate are colaboratori “neoficiali”?
Hmmm… mie mi se pare ciudat rau pentru ca sunt eu mocaita la scris. Si nu doar la scris. La orice. Mereu trebuie sa stau sa le “bibilesc” pe toate.
“Esentele tari se pastreaza in recipiente mici !!!” Ideile geniale contin cat mai putine cuvinte . Adevaratii oameni de geniu au asteptat uneori si-o viata intreaga pt o ….revelatie .
Deci, din punctul meu de vedere acel “geniu ” de care vorbesti tu…bate apa-n piua .
…sau pur si simplu are “curgere” la scriere cum avem noi la vorbit (si tu la povestit). ma gandesc ca daca ajungi la o asemenea performanta trebuie sa fi foarte ordonat in cap si nu numai…
Inclin si eu spre parerea Cristinei, in general in spatele “realizarilor” stau niste oompa-loompas nevazuti, nepomeniti, convinsi ca fac un pas inainte in cariera lucrand pentru maestru.
Informaţia se reîmpachetează la pachet cu informaţii noi (care apar pe măsură ce cercetarea evoluează) formând un nou întreg. Nu este niciun mare secret.
🙂
Sincer, in spatele oricarei carti [sau oricarui articol] scrise de vre-un prof [din domeni mai mult sau mai putin medical, sa zicem], stau cativa rezidenti mai mici si mai dornici plus inca niste studenti. Eu ca studenta am contribuit la o carte, doua, dar despre mine de exemplu scria acolo ca am fost colaborator. Despre altii nu stiu cum sunt. Poate unora le e frica sa le recunoasca altora meritele. Eu m-am super-chinuit, cu nopti nedormite, stress, dar si o gramada de informatii noi pe care le-am absorbit ca un burete. Si abia intr-un an si ceva a iesit cartea, si era mica-mica. Deci da, numai cu ajutoare, zic eu. Sau daca esti geniu si scrii foarte repede.
Nu cred ca poti face calitate, din moment ce scrii 10 carti pe an. Asta inseamna aproape o carte pe luna. Exista 2 variante de lamurire: faca un copy-paste din lucrarile si bibliografiile studentilor sau sufera de diletantism.
Varianta 2 e mult mai grava decat prima.
Ceea ce-mi aduce aminte de profii mei din faculţeapă.
Dacă nu puteai să te prezinţi la seminare din varii motive (munci, burse în străinătate, lipsă de chef, alea) trebuia ca în loc de prezenţă să-i traduci profesorului un capitol dintr-o lucrare de specialitate publicată de cineva, undeva, în afară.
Cum noi eram cu germana-n freză traduceam în draci lucrări ştiinţifice nemţeşti. Care se materializau în cărţi copy-paste, pentru că în România, plagiatul nu se pedepseşte neam.
Aşa se explică şi terminologia de specialitate şchioapă: dacă profesorii universitari lasă la latitudinea studenţilor traducerile de termeni specifici, nu poate să iasă decât o mare varză.
Asa e…. Toti profesorii au ajutoare. In spatele unei carti sunt uneori si pana la 10 studenti care vor sa fie remarcati de profesori si atunci se preteaza la multe lucruri. Unii profesori considera ca au muncit destul sa ajunga unde sunt si acum este cazul sa munceasca altii pentru dansii. Am patit-o si eu, au patit-o cu siguranta si altii Cazul tau Anda…in care ai fost trecuta la colaboratori, este unul fericit, insa stiu multe cazuri in care nu se aminteste nimic de munca studentului.
@Anda, Madamme: Cam la varianta asta ma gandeam, dar imi era oarecum lene sa formulez mai amanuntit. Sistemul acesta se practica cu ceva ani in urma si cred ca inca se mai practica…
Pe cand inca eram in faculta studiam cu zel si “critica’ de specialitate. Si radeam si cu fundul cand regaseam pagini intregi copiate. Fac si eu pe ‘inocenta’, ca doar stim cum merge treaba. Si din ce mai scrieti si voi pe aici, se pare ca banuielile in multe cazuri sunt intemeiate.
Acum niste zile o prietena ma ruga sa ii traduc 4 pagini de carte pentru nus’ ce curs de engleza lu’ peste la Faculta de Arte (sau cum o cheama). Tanti ‘profa’ daduse fiecarui student 4 pagini distincte si cronologice sa zic asa inspre minunata traducere. Stau si intreb ca omul cel inocent: pentru ce atata chin? Cand poti scoate un textulet, il dai la multiplicat si e mai usor si pentru ala de la xerox, ca nu tre’ sa tot dea pagina … Poate peste niste luni ne trezim si cu o traducere a cartii in cauza, in premiera in Romania, but of course.
Ai luat la răsfoit cărţile de care zici?
Că nah…nu vreau să zic că oamenii n-ar avea calitate, dar, la profii mei de la şcoală, toate cărţile parcă se repetau. Din 15 capitole, de ex., poate vreo 2-3 erau noi, în rest…aceeaşi poveste. Ceva de genu’: ne-am chinuit s-o scriem pe una bună şi, apoi, dă-i că merge.
Na! Nu toţi fac la fel, dar e ştiut că există unele domenii în care nu prea mai ai ce să zici sau, dacă vrei să spui ceva nou, ai nevoie ori de o cercetare proprie temeinică, ori de nişte ajutoare.
De departe astia par genii, dar daca ai sta langa un om de genul celor care scriu 10 carti/an, probabil ca ai descoperi cum merge treaba. Cu colaboratori, cu copy/paste, cu vorbarie goala.
Nu poti sa vii la o conferinta, sa spui ca anul trecut ti-au fost publicate 10 carti si apoi sa te astepti la aplauze din partea audientei. Ar insemna sa-i iei pe toti drept prosti.
Să scrii o carte documentată, consistentă din punct de vedere al informaţiilor conţinute, cu un bun aparat critic şi o bibliografie substanţială e un lucru care cere timp şi mult efort.
Nu cred ca e greu sa scoţi 4 sau 5 cărţi pe an, dacă ai suficient material. Numai că iţi ia mult timp să îl organizezi. Sau, în cazuri deja amintite, te foloseşti de “negrii de pe plantaţie”, care vor munci în locul tău. Dacă îi aminteşti şi pe ei, sau nu, ţine de un alt aspect, numit educaţie.