Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Ne vindem pe o Milka
Dacă tot stau zilele astea să discut despre transfer de carte de muncă, aşteptat să vină de la Bucureşti etc., mi-a venit în minte o fază de acum 3 ani, pe când cărţulia mea făcea drumul invers, înspre marele trust care (încă) este.
Primim OK-ul de la centru că ni-s angajaţi şi vine clar şi cerinţa: în 3 zile să fie cărţile “updatate” la noi. Noi însemnând armata de contabili şi “haşeri” care sunt la “centru”. Deci tre’ trimis cu 24 de ore înainte că, nici ăl mai rapid curier cu care discutam pe atunci, nu poate zbura în juma’ de oră de la Timişoara la “ze capităl”.
Pentru că tot aveam pe “felie” contabila ce deservea firma la care lucrasem anul în cauză, deci ea ştia ce şi unde cu cartea aia, o sun pe femeie. Tipă mişto şi gureşă de felul ei, plus “chiţibuşară” în ale docomentelor, exact cum tre’ să fie ăla de ţine destinele financiare ale firmei tale (normal că mi-e contabilă şi pe firmă, dar asta venea după 1 an de la povestea noastră).
Super încântată să mă audă, se declară de acord să mă ajute la faza asta. “Ramo, peste 2 săptămâni ai totul, mâine mă duc la ăia să rezolv”.
“No, staţi un pic că dă cu virgulă.” Îi zic eu lămuritoriu că actul trebuie să fie pe masa contabilei principale din trust poimâine, cu situaţia închisă la firma anterioară şi totul gata pentru marea muncă la trust.
După cum o dădea la cotit şi la cum a fost de “speriată” de graba celor de la “centru”, prevedeam că voi dona un rinichi pentru a rezolva problema. Sau cine ştie ce sume enorme tre’ să scot din buzunar, să găsesc pile sus-puse etc. Poate chiar să merg în audienţă la Primar, doar-doar se rezolvă chestia în 2 zile nu săptămâni.
Vocalizez să zic aşa temerile mele, spunând că nu dispun de nuş’ ce sume exorbitante în conturi şi că, asta este, dau telefon la Bucureşti şi îi anunţ pe ăia că să aştepte naibii actele, că nici ăl de sus n-a făcut lumea în 2 zile.
Ah, nu, nici vorbă de sume exorbitante sau de Primari. “Atenţia” cerută de doamna cea care avea să mă ajute în rezolvarea problemei (şi care clar că ajută deseori) era o ciocolată. OK, mă duc la Selgros să iau o cutie din aia frumoasă de Merci, că doar discutăm cu nişte doamne.
“Vai, Ramo, nu din aia. Cumpără şi tu o Milka ceva şi e în ordine.”
Şi Milka am cumpărat şi a treia zi (nu după Scripturi), cartea mea de muncă era la zi şi chiar la Bucureşti, dacă îmi permiteţi.
“Costul” a fost o Milka de niciun euro. Nu am ştiut sincer ce să fac. Să râd sau să plâng? Că o operaţiune ce durează câteva minute şi care ar trebui făcută legal cât mai repede, se face super-repede, dacă aduci o ciocolată. Câtă ciocolată poate cineva să mănânce. Cum poţi mânca orice rahaturi? Eu de pildă “gust” Merci, Mon Cherry şi After Eight. Mda, ştiu că am gusturi cam costisitoare. Singurul om care ştie ce îmi place şi mă “aprovizionează” cu din astea, este “soarele”. Orice alte încercări au eşuat lamentabil. Ba mi-au adus ciocolata albă (aia nu e ciocolată), cu stafide (să am ce scuipa, că nu le suport), cu dracu ştie ce combinaţii nasoale. Gândesc eu că tot omul are până la urmă gusturile personale. Al meu de pildă nu suportă “pasta de dinţi în ciocolată”, după cum numeşte el specialităţile cu mentă. Sau ciocolata condimentată de la Lindt (Heidi nu se pune), că nici aia nu i se pare normală.
Şi totuşi la alţii e de ajuns să iei orice ciocolată şi “nu se poate” se transformă în “cât de repede doriţi să se rezolve”?
Să mor dacă nu am mai mult respect pentru doctorii sau funcţionarii care îţi spun “te rezolv pe 1000 de euro”. Dacă tot ne compromitem, măcar să o facem “in style”, să zic aşa. Chiar dacă de numele lor va fi pe veci legată faza că nu mişcă un deget, până nu le-ai pus ce trebuie, unde trebuie, măcar să compenseze cu sumele primite. Bun, nu sunt de acord nici cu faza asta, normal, dar căciuleală pe 1 euro .. asta chiar mi se pare penibilă.
Aţi ghicit că trebuie să vină cartea de muncă de la Bucureşti. În care să operăm noi faze de genul “hai că mi-s angajată” din nou. Acu’ aştept să aflu ce mai trebuie “dat”, dacă trebuie. Oare o Afrikana e bună?
Ha, Primola e buna. Printre cele mai proaste genuri de ciocolata pe care am pus eu botul (din greseala) vreodata .. Buna ideea 😀
Coruptie de rahat…
Trecand peste asta… As fi vrut si eu sa primesc, uneori, macar o ciocolata de asta mai ordinara pentru programul anormal de flexibil uneori pe care mi l-am facut uneori (marturisesc ca in ultimii 2-3 ani nu prea mi-a tihnit concediul, in timp ca altii se respectau bine mersi; dar mi-am zis ca fiecaruia dintre noi ne vine randul cateodata…)… Dar daca ma alegeam cu un “multumesc” eram fericita. Nu spun ca situatia asta era generala, dar….
Afrikana nu am mai vazut de multisor pe rafturi, nu stiu daca se mai fabrica…
Sau poate nu ma uit eu unde trebuie pe rafturi. Poti incerca insa cu Primola.
E tragic ceea ce se intampla si valabil, din pacate, pentru mai orice in Romania. Macar, vorba ta,
daca o comiti, macar sa o faci cu stil. Dar probabil ca doamnele respective nici nu stiu ce e ala. La fel cum probabil ca nu au auzit de Merci, Mon Cherry sau After Eight.
Bun venit Andrei si multumesc pentru cuvintele frumoase 😉
Sa speram ca va fi bine. . si tu esti intr-un domeniu “greu”, asa ca avem de lucru 🙂
:)) Mai este Africana. (parcă chiar aşa se scria) Pe la Bucureşti, cel puţin, da. Din păcate, asta-i România. Deja e obişnuinţă că, atunci când e vorba de hârţoage şi-alte cele pe la autorităţi, se rezolvă cu o ciocolată, o cafea sau un pachet de ţigări. Dar nah, ţigări mai rar, costă mult – 2 euro.
Primola e de jale…
Buna,
am intrat aici dupa ce am citit comentariul tau de pe Khris.ro. Un comentariu scris cu inima, la care nu pot sa nu ader: orice om normal ar trebui sa o faca.
Iti doresc sanatate si sa treci cu bine peste problema medicala. Prima mea optiune catre publicitate sau design (am inteles ca este obiectul tau de activitate) va fi firma pe care o conduci, despre care nu stiu multe, dar daca are un asa proprietar va face, daca nu o face deja, o diferenta majora pe piata din Timisoara.
Cu respect,
Andrei
Ramona, tii un pariu ? Pe un Merci de ala maaaaare !!
ID-ul muncii tale a facut trei zile de la Timisoara la Bucuresti dar va face cel putin de 3 ori mai mult in sens invers. Uite, ca sa fiu un gentelman, nu zic de 3 ori zic de 10 ori mai mult. 😀
Te prinzi ?
Multumesc. Sper sa iesim din criza mai buni, nu mai amari. Ca o Milka cu lapte 🙂
E de ras si e de plans. Depinde cum privesti problema.
Mie mi se pare de ras din perspectiva copilului mare amator sa incerce mereu diverse ciocolatoase cat mai interesante pentru papilele mele gustative. Desigur ca am incercat si chiar mi-au placut si sortimente mai ieftine, n-am de ce sa nu recunosc asta, mai ales ca doar in urma cu 3 zile scriam un articol in care spuneam ca mi-au placut niste bomboane la 3 lei cutia si un sortiment de… ca sa vezi, chiar Milka! E adevarat ca e vorba de un sortiment care nu se produce in Romania – din toate sortimentele de la noi, nu au unul singur care sa ma faca sa-l incerc si a doua oara. Insa mi se par foarte tentante multe din gama Amavel (poza) de pe milka.de. Heidi au avut ocazional cateva sortimente care mi-au placut. Acum nu mai au nimic sa imi placa. Ah, mai e doar sortimentul ala de ciocolata neagra cu cirese intregi (poza) si Pralinetti Mousse Basil (poza).
Prima Primola (cum suna 😛 ) cu Brandy incercata acum multi ani chiar mi-a placut. Am mai incercat una acum 2 ani si ori au luat-o ei in jos ori mi s-au rafinat mie gusturile intre timp… ca de, in 2003 am descoperit Lindt => “choc-orgasm” at first bite 😛 at that time… Acelasi lucru si cu Africana. Acum 10 ani chiar imi placea ciocolata lor cu rom. La fel cu Poiana si sortimentele cu crema whisky si crema de ciocolata (care nici nu stiu daca mai exista). Poiana mai exista pentru mine doar pentru sortimentul de ciocolata neagra cu lamaie.
Dar normal ca papilele mele gustative prefera altele, chiar si acum cand situatia financiara ar spune ca sunt de preferat astea. Merci de la Stork si Mon Cheri de la Ferrero (daca am inteles bine si despre astea era vorba) imi plac si mie. Mai ziceam inainte de Lindt. Din pacate la noi nu se gasesc prea multe sortimente. La nemti sunt o tona de sortimente de tablete si bomboane interesante. Sortimente intre care e drept ca nu se numara Petits Desserts din care am mai prins din cand in cand pe aici si mi se par dementiale. Mai sunt si Guylian (in special trufele), Anthon Berg (in special cele cu lichior, care mi se par cele mai reusite bomboane “alcoolice” cu care au luat contact vreodata papilele mele gustative), Weinrich (la fel, in special tabletele lor cu creme de lichioruri… insa in ultima vreme n-am mai dat de asa ceva) sau Casali Rum Kokos.
Altfel, e de plans. Pentru ca tradeaza ca persoana respectiva ajuns la un anumit grad de disperare. Probabil ii era rusine sa ceara, si in conditii normale nu ar fi cerut, dar nu isi permitea nici macar o Milka. Ceva in genul bunul simt nu e mort, dar moare de foame. E foarte posibil ca situatia asta sa fie vina ei. Dar tot e trist.
Love your site! Ne omoara birocratia….ca la noi, la nimeni.
ai incercat un Ritter Sport? 🙂
PS 1: Cred ca iar am comis-o cu link-urile ciocolatoase si am intrat la spam 🙁
PS 2: Mai am un an la una din facultati, asa ca nu prea e covenabil sa detaliez 😛 dar stiu de cazuri in care profii s-au facut cu televizoare care se vand la sume cu 5 cifre in lei noi pentru un singur examen (inclusiv caratul asigurat de studenti).
cu o punga de cafea si un zambet oferite unui functionar obosit si sictirit de viata rezolvi usor problema
ganditi-va ca, cateodata, trebuie sa fii dragut, in limita bunului simt, atunci cand vrei ca totul sa se rezolve repede si nu prea ai timp de pierdut…
mama mea era deja pe lumea cealalta daca nu apelam la un medic de familie ceva mai vechi si cu relatii in bucuresti, care, pt 3 milioane a transportat-o de la C de Arges la Bucuresti, a internat-o la un spital unde lucra fiul lui, au operat-o rapid (nu un medic, ci un colectiv de medici) si i-au scos 1 litru de puroi, in urma unei recidive, dupa 6 luni de la o peritonita…
sa nu spun ca medicul chirurg din arges, careia i se adresase cu numai 1 zi inainte, ii recomandase paracetamol….
asa ca nu m-am putut abtine, si dupa ce totul s-a terminat, i-am multumit personal doctorelului care ne-a ajutat, si i-am facut un cadou simbolic, in semn de apreciere…
True.
Dar zii Merci! 😉 ca ai avut de plata doar o Milka…
Mi-am amintit de o pustoiaca ce facea sex pe un pachet de biscuiti si o Cola, sau o ciocolata… :((((
Cristi, rittersport e ciocolata serioasa. Nu stiu astia de asa ceva 😀
Mircea, pai ce e prea serios mai si strica 😉
Carlitos, vezi tu cum ii societatea asta de aiurea? Pai trebuia sa si-o traga pe niste mancare de calitate, un meniu gandit corect de un nutritionist. Ca de aia suntem obezi 😀
Noa si eu care crezusem ca ti-ai luat chestia cu gasitul de job chiar atat de in serios ? Hehe.
Mda, pe bonuri de masa deja e o practica mai mult decat uzuala… Dar cel mai intelept ar fi fost pe actiuni din alea de intreprindere si cooperativa!
Fratilor, noroc cu voi ca m-am luminat si eu, in sfarsit, in privinta unor expresii pe care le auzisem, dar nu aveau nici o legatura directa, fizica in realitatea din jurul meu.
Acum am inteles ce inseamna “si i-a ciocolata cui trebuie”. Clar, e vorba de un/o mic/-a pofticios/-oasa care, din cauza programului prea incarcat de la locul de munca, jiduieste si saliveaza, chinuit/-a de pofta dupa birou, in fata computerului, dar nu poate pleca sa si-o satisfaca. Iar romanul, milos din fire, asa cum il stim noi din povestile batranilor, vine la biroul lui si-i lasa un baton de ciocolata, niste tablete sau ditamai cutia cu ciocolata. Dupa posibilitati. Asa, functionarul, cu glicemie revenita in limitele normalului, sau chiar usor depasite, intra intr-o transa magica si incepe sa sa munceasca foarte rapid si corect, rezolvand, ca Fat-Frumos din poveste, intr-o zi cat altii intr-un an.
Acum ma intreb cat va dura ziua aia pentru cartea de munca a colegei noastre. Si care va fi unitatea de masura. 😀
PS: Si, ca sa nu existe dubii, cand zice cineva “i-am dat o ciocolata consistenta lui X”, e limpede ca nu e vorba despre ciocolata de menaj, cea vrac, folosita prin bucatariile noastre, ci de niste bucati mari, de ciocolata fina, care imbraca forma unei caramizi de bani. Dar aia e o chestie de artist, ca trebuie sa stii sa o ambalezi frumos si sa o faci cat mai realista.
PPS: @Dojo
Sper ca a ta carte de munca sa revina cat mai repede acasa si sa nu ti-o trimita prin serviciul de curierat rapid “Melcul Turbat”.
Oarecum OT – bem o bere cu Visurat mai pe la sf lunii ?
Cat de sfarsit? Ca prin 31 cred ca plec in Croatia. Sper sa vina “copilul” mai repede, iti dai seama ca as da peste gat o stacana de beutura in cinstea “cosmarului” 🙂
Am auzit relativ recent o chestie comica despre “atentia” cu ciocolata. Se intampla undeva in Italia, intr-un spital unde standardele morale erau la un asemenea nivel incat n-ai fi indraznit sa oferi vreunui medic sau vreunei asistente bani. Insa o pacienta a crezut ca a oferi o ciocolata celei care s-a ocupat in mod special de ea ar fi un mod in care sa-i arate un gram de recunostinta. Insa stii ce-a facut asistenta cu ciocolata? A desfacut-o, a rupt-o bucatele si apoi a venit si a servit insasi pacienta. Probabil credea ca aceasta nu se descurca in a o desface singura.
Păi nu ştii tu că ciocolata are nuş’ ce naiba în ea care face spiritele să se calmeze. Cât mai multă! Cre’ că la funcţionari ar trebui inclus în salariu şi o primă de ciocolată.
Eu zic că, Milka e bună,pe plan local dacă vreau să mănânc o ciocolată bună de la 3,50 în sus,sub nu ai ce căuta.După carte o ciocolată bună ar trebui să aibă minim 30% cacao.Eu îmi mai fac câteodată cacao,apă călduță și un pic de zahăr.