Salarii / profit – versiunea patronului (si nu doar)

M-a scos Arhi din letagia bloggeristică (am de terminat catraliarde de proiecte în 4 săptămâni până la marea plecare, aşa că am luat-o mai uşor). După ce m-am aruncat singură în comment moderation prin lungimea mesajului, m-am gândit să mai scriu una alta despre subiect, că tot am chef de “vorbă”.

Articolul iniţial îl găsiţi la el. Sumar: Dacia-Renault a avut un 2009 (culmea) mişto de tot ca vânzări. Profiturile nu se “regăsesc” într-o eventuală creştere salarială. Un nenea de la Goldmann Sachs primeşte însă bonificaţie o sumă ce ne învârte axonii în jurul .. axei. Ce ţi-e şi cu profitabilitatea asta.

Cu toate că TEORETIC sunt în asentimentul lui şi al câtorva comentatori care se plâng şi ei că nu au simţit la salariul un eventual “boost” al firmei, trebuie să fac pe avocatul diavolului puţin, că aşa iese articolul interesant.

Nu mi-a păsat că firma e pe minus. De ce mi-ar păsa că e pe un plus mare de tot?

Înainte de a fi marele om de afaceri care nu-s, am fost şi eu angajată la patroni. Din ăia care abia trăgeau firma de la o lună la alta sau din ăia cu milioanţele de dolărei în cont. Am primit salariu, NU DIVIDENDE, deci m-au plătit pentru ce aveam de muncă, nu bazat pe ce câştigă ei.

Una dintre firme era cvasi-falimentară să zic aşa. Am stabilit un salariu de 200 de euro (acum nişte ani buni) şi programul de lucru. Am primit bani pentru orice oră lucrată în plus (aici am avut grijă să am “goarnă”). Interesant, ca atitudine de angajat, că nu m-a interesat că firma abia stătea pe picioare şi că patroana aducea de multe ori bani de acasă.

Dacă îl întrebi pe angajatul de la Dacia ce părere are despre criză, îţi va spune că îl doare exact sub coadă că firma este pe minus sau că sunt probleme. “Mie să-mi dea banii, nu mă interesează ce probleme au.”

Este foarte adevărat că munca mea nu avea o asemenea pondere în profitabilitatea firmei în cauză şi că succesul sau “căderea” ei depindeau de alte persoane şi de alte probleme. Eu eram plătită să fac asta şi aia, în 8 ore pe zi, weekend liber. Aşa cum nu m-a durut că patroana aduce bani de acasă pentru salariul meu, mi se părea penibil să încep să vociferez că firma începe să meargă şi eu nu iau, dom’le, bonus. Este interesantă şi atitudinea asta: nu vreau să am de-a face cu eşecul firmei, dar, dacă e ceva succes, vreau o “bucată” din el.

Cât depinde Dacia – Renault de muncitorul de la bandă?

George este mecanic, angajat de Dacia pentru a asambla o chestie pe maşina de pe bandă. A făcut probabil un curs de specialitate sau poate nu, dacă munca nu este atât de deosebită de ce ştie el de fapt. A fost angajat în 2007 pe 200 de euro şi bonuri de masă şi trebuie să aibă 5 maşini pe zi cu sistemul respectiv funcţional. Vorbim teorie, naiba ştie cum se face treaba în uzina lor.

George este un tip serios şi predă zilnic numărul de sisteme corecte, are un salariu negociat la angajare, totul este în ordine. Dacă are vreun plus, teoretic trebuie sa primească bonificaţii. Dacă nu, are dreptul să comenteze şi să solicite eventual sprijin sindical. Pentru zilele lucrate în plus, mi se pare normal să fie din nou bonificat. Nici muncă fără pâine, nici vice-versa.

După o anumită perioadă de la angajare, firma-mamă decide să bonifice angajatul loial cu 5% sau 10%. Am primit şi noi bonificaţii de genul ăsta în anii petrecuţi la ultimul loc de muncă. Nu a contat că trustul e in gaură sau cu profit de 30%. Nu a fost treaba noastră. S-a decis la nivel înalt ca, la fiecare 6-12 luni să se facă o creştere. Nu toate firmele fac asta, depinde de politica lor salarială în cele din urmă.

George deci are un salariu ce trebuie să crească pe măsura performanţei LUI şi eventual ca urmare a unor ajustări (pentru a “prinde” inflaţia, creşterea valorii monedei Euro, spor de “loialitate” etc.) Salariul lui George nu are nicio treabă cu faptul că Dacia-Renault are 100% profit. Munca lui e ACEEAŞI.

Dacă George ar fi un domn din conducere, care a “cauzat” creşterea în cauză printr-un contract barosan cu primăria Berlinului de pildă pentru a achiziţiona 1 mil. de unităţi pentru poliţie sau naiba ştie ce, atunci mi se pare normal ca George să simtă asta la salariu, că doar marele plus i se cam datorează. Plus că şefii şi mai mari nu l-ar pierde pe George, deja curtat de competiţie.

George de la bandă poate fi înlocuit mâine de un alt George şi Dacia nu ar simţi diferenţa. George care a adus contractul sau a găsit naiba ştie ce modalitate de scădere a cheltuielilor sau a tras un design pentru un nou prototip etc. este important pentru Dacia şi Dacia vor face totul să îl ţină în echipă. Teoretic cel puţin. Dacă nu, George pleacă la Skoda şi are salariu de 2 ori mai mare.

Tu pentru ce eşti plătit?

Este clar că toţi dorim să câştigăm mai mult. Am avut momente în care am fost mulţumită de salariu, am avut momente în care m-am simţit sclav pe plantaţie. Înţeleg deci dorinţa de a avea un salariu tot mai bun, că de aia muncim, nu pentru săruturi şi săru’mâna.

Dar tu, tu pentru ce eşti plătit?

După cum scriam şi pe blogul lui Arhi, am o situaţie teoretică: angajez un designer pentru firma mea. Este clar că se stabileşte un salariu iniţial, bazat pe calitatea portofoliului său şi experienţă. Mi se pare de asemenea normal să încep să gândesc un sistem de bonificaţie pentru “loialitate”. Într-un fel plătesc un designer care lucrează cu mine de 2 luni şi altfel unul ce este în echipa mea de 2 ani.

Pe lângă sistemul de “loialitate”, sunt gata să îi acopăr omului o duminică petrecută la birou sau orice timp suplimentar, dacă avem cine ştie ce deadline. Este obligaţia mea ca angajator şi, dacă am avut grijă să primesc procentele alea ca angajat, o fi de bun simţ să nu mă fac că plouă când sunt de partea cealaltă a pixului cu care se semnează documentele.

Şi totuşi, George al meu, angajatul web designer, trozneşte un design ce apare pe nu ştiu câte galerii de “best design”. Îmi vine acasă şi cu vreun premiu, sfântul ştie. Cifra de afaceri a firmei urcă mai ceva ca o rachetă pornită în spaţiu. Abia facem faţă muncii, profitul e de poveste. George al meu nu va primi profitul suplimentar, normal, dar va “simţi” plusul adus de el în firmă. Pentru că George a dovedit o valoare ce nu mai justifică salariul iniţial. Deci va primi un bonus baban, pentru că firma a avut de câştigat din performanţa lui.

Este o diferenţă între secretara mea, care este plătită să răspundă la telefoane şi să îmi ţină agenda şi George care, prin munca lui, mi-a adus firma pe culmile progresului. Nu văd de ce aş plăti secretara în plus, atât timp cât munca ei este aceeaşi. Va primi bonusuri de loialitate şi plata orelor suplimentare, dar nu e treaba ei că firma e pe profit sau pe minus. George va fi bonificat, pentru că a depus o muncă superioară şi mi-a adus firma pe culmile gloriei. Dacă secretara pune la punct un sistem de gestiune care ne reduce timpul de organizare, sau aduce un plus de orice fel, va fi bonificată.

Salariatul e una, patronul e alta …

Se pare că nu ne putem dezobişnui de ideile “vechi” de egalitate. Am avut şi eu aceeaşi atitudine, nu fac pe lupul moralist. M-a interest că patronul şi-a luat un E Klasse, pe când eu aveam salariu de mers cu bicicleta. Dar faptul că el câştiga cât pentru un asemenea nivel de trai, nu prea avea treabă cu munca mea. Eram plătită pentru ce fac, orele suplimentare se acopereau, primeam bonificaţii de loialitate sau de sărbători. Normal că trăiam cu impresia că iau prea puţin pentru munca mea, dar dezvoltarea firmei s-a bazat pe echipe de vânzări bune, pe manageri serioşi, performanţele în cauză nu porneau de la mine. Normal că directorii  lui luau într-o lună cât aveam eu venituri anuale, dar şi aduceau contracte sau îmbunătăţiri serioase.

Nu discutăm acum despre chestiile “româneşti” cu directoraşi de carton şi târfuliţe manageri. Nici de patroni tâmpiţi, care nu sunt în stare să recunoască o peformanţă, nici dacă i-ar lovi în “bijuterii”. Discutăm despre un business condus normal şi cu cap, despre nişte legi pe care le respectă oricine este serios în ceea ce priveşte viitorul afacerii sale.

Şi atunci ce facem?

Păi rupem lumea cu performanţă. Cerem salarii mai mari pentru că merităm mai mult. Suntem vechi în firmă, dorim salarii mai mari. Ridicăm valoarea firmei, dorim să simţim asta la venituri. Este idiot patronul? DRUMUL. Nu toţi sunt bătuţi în cap, nu toţi ignoră valoarea. Un angajat performant nu va muri de foame. Şi va găsi un angajator suficient de isteţ încât să înţelagă ce plus aduce omul respectiv. Şi va ţine de el cu dinţii. Cine nu ştie să îşi respecte angajaţii buni va rămâne cu tot felul de începători, pe care să îi “şcolească” de fiecare dată. Am nişte exemple de genul ăsta, care se miră că nu au performanţă, dar nu ar înţelege că oamenii nu trăiesc din aer şi nici că un angajat bun stă pe 2 lei. O vor lălăi aşa sau vor începe să bage la cap ce trebuie.

Pentru fiecare patron de genul ăsta există şi cei care au destul creier încât să poţi discuta ceva cu ei. Care ştiu să ţină de un angajat bun şi să promoveze performanţa. Nu e pierdută deci speranţa 🙂

Cereţi deci mai mulţi bani pentru că îi meritaţi. Nu pentru că firma are profit. Dacă nu aţi adus personal un plus de performanţă care să ducă la acest profit, nu e treaba voastră. Aşa cum nu e nici că patronul aduce bani de acasă pentru a vă ţine în job.

11 Comments

  1. Dojo

    tizule, ma bucur sa te revad 🙂

    Daca este o piesa importanta in angrenajul Dacia (forgive my pun), cresterea se poate datora faptului ca a facut ceva, e nepotul cuiva sau ca e important si le e teama ca l-ar pierde. Ma bucur sa aud asta, pana la urma este munca lui.

  2. Eu am comentat la Arhi cum ca am prieten director la Renault, caruia i-a sarit salariul rau de tot in sus. Nu era duma, chiar i-a sarit, dar, exact cum scrii tu, si datorita lui a crescut profitul firmei…

  3. Daca au meritat si firma a mers nu vad de ce sa nu creasca si salariile oamewnilor de acolo ,?
    Mie dacia nu imi place , nici Renault dar e bine ca macar in acest sector s-au inregistrat profituri .

  4. Nu e soro vre-un pilos, e unul din putinii ajunsi pe stiinta si pricepere in fruncea bucatelor. D-aia-i si modest si nu-si uita prietenii. Mie-mi place de el, ca atunci cand il vad, realizez ca se poate si altfel decat pe baza de PCR (pile/ cunostinte/ relatii, vechea formula, mai in voga ca oricand!)…

  5. Mei, până la urmă e distincţia aia între angajatul-maşină şi angajatul care face ceva creativ. Ăla care stă ieri şi mâine degeaba şi se scarpină la ouă, dar peste o săptămână vine şi cu un layout nou îmbunătăţeşte producţia cu câteva procente bune.

    Vorba ta… ce treabă are gigelul de la bandă cu profitul firmei? Zic să dăm dividende şi computerelor din firmă, gen 😀

  6. coana zoitzica

    daca ne-am gandi si din perspectiva patronului, nu ne-am mai afla aici ci in suedia, unde am lucra fara salariu cateva luni sa salvam firma (vezi cazul volvo). cum traim in romania, cand firma are profit vrem bani, iar cand firma moare nu acceptam reducerea de salariu.

  7. Cristian

    Cel mai bine e să primești niște acțiuni sau părți sociale și gata 🙂

  8. Marin Vasile

    Wow. Am citit articolul tau de la un capat la celalalt, desi, in mod obisnuit, cand vad articole asa de lungi sar peste ele :P. Daca cineva m-ar plati pentru cat de lungi sunt articolele pe care le citesc zilnic, cu siguranta as merita un spor ca am citit articolul asta :D.

    Lasand gluma la o parte, sa stii ca ce spui tu are o perfecta logica si sunt total de acord cu tine. Articolul asta e unul dintre cele mai destepte care le-am citit pana acum la tine. Felicitari, tine-o tot asa!

  9. si eu am comentat la arhi … si am spus, ca nu ii inteleg pe cei ce comenteaza referitor la salarul dat de renault … pana la urma nici aia nu sunt asociatie caritabila.
    oricum, fain scris articol

    • Flori

      Mare adevar ai grait, Dojo. Din pacate multi vin sa ceara o felie din profit peste tot, inclusiv la mine la firma… e trist ca nu ne stim lungul nasului.

  10. DUHUL

    Daca angajatii care striga dupa mariri in momentul cand firma are un profit evident accepta si micsorari cand firma merge prost, si suporta alaturi de ea, m-as mai gandi sa ii fac partasi la castiguri in acest fel. Insa cand vine garda, economicul etc etc zecile de variante de muls o firma fara drept de apel, si se iau amenzi de multe ori fara rost de zeci de milioane, de la angajat auzi numa un Ntz,ntz, naspa de patron.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.