Abortion changes you

“Avortul te schimbă”, aşa scria pe o reclamă dintr-un metrou. Am privit-o timp de aproape jumătate de oră, cât ne-a luat să ajungem în zona de sud a Manhattan-ului. O poză cu o tanti tânără, blondă şi tunsă scurt. O mutriţă gen Meg Ryan. Şi cu litere de-o şchioapă “credeam că viaţa va fi la fel”, plus concluzia din titlu şi adresa de web cu .com la coadă.

Sunt femeie, deci este normal să am o părere despre asta şi să fi cântărit o atare situaţie teoretică de pe când găsisem primul domn cu care să mă joc “de-a doctorul”. Sunt o susţinătoare declarată a ALEGERII, deci pro-choice după cum i se zice. Clar, în totală contradicţie cu Biserica şi mulţi oameni care consideră că un copil, oricare ar fi condiţiile, este un “dar”.

Ştiu din auzite şi din citite despre ce presupune această măsură atât de drastică. Ştiu că presupune o traumă fizică şi mai ales sufletească şi nu pot să nu blamez chiar şi societatea pentru ultima. Cea fizică se rezolvă până la urmă. Supravieţuiesc oamenii unor intervenţii pe cord sau unor fracturi deschise, deci este clar că o femeie poate trece şi peste această problemă medicală. Cu toate riscurile ce decurg din ea.

Odată “problema” rezolvată însă, începe blamul public (când se află), că a omorât un copil, că a comis o crimă, că va arde în iad etc. Blam venit de multe ori de la oameni care nu şi-au făcut timp să îi ofere o educaţie sexuală decentă (dacă e vorba de copilul lor) sau, în caz că nu sunt din familie, se ştiu chiar ei cu musca pe căciulă, dacă îi iei la o discuţie serioasă despre cum şi-au pregătit fetele pentru marele pas al maturizării.

Este foarte uşor să te uiţi în ochii unei femei şi să îi cânţi despre cât este ea de păcătoasă, când nu ştii care au fost motivele pentru care a recurs la acest gest, dacă avea sprijin din partea tatălui (mulţi “domni” dispar ca măgarul în ceaţă într-o asemenea situaţie, speriaţi şi ei de tot ce presupune viaţa de părinte), dacă aveau până la urmă cu ce să crească acel copil, dacă nu erau totuşi mult prea tineri pentru acest pas etc.

Există poveşti cu happy end de ambele părţi ale baricadei. Oameni care reuşesc să treacă peste toate dificultăţile, sunt sprijiniţi de părinţi, fac eforturi uriaşe şi reuşesc să termine şcoala sau să aibă un job bun etc. Ceea ce odată părea un dezastru se transformă într-o frumoasă poveste de succes. Un copil ce părea o “greşeală” creşte iubit şi îngrijit, iar familia se felicită pentru curajul de a se lua la trântă cu viaţa.

Există şi happy-end pe partea cealaltă, femei care aleg acest pas dureros într-un moment al vieţii, se refac, reuşesc să aibă o relaţie stabilă, un job OK etc. Peste câţiva ani sarcina nu mai este un accident, copilul este dorit, se naşte şi totul este în ordine.

Şi, cum nu toate “filmele” au happy-end, sunt şi femei pentru care “miracolul” naşterii rămâne doar o poveste, alegerea compromiţând orice altă sarcină ulterioară, există copii abandonaţi în orfelinate, puşi să cerşească sau vânduţi pe câteva sute de euro. Familii distruse, perechi tinere ce nu reuşesc să se reabiliteze profesional etc. Sărăcie, certuri, copilării distruse.

Nu am susţinut niciodată ideea unei alegeri rapide şi uşoare. Nu am susţinut ideea de a folosi avortul ca metodă contraceptivă, de către toate proastele care nu sunt în stare să aleagă o metodă din tot ce este acum la “ofertă”. Am cunoscut şi dame de genul ăsta, care la 25 de ani nu aflaseră ce se poate face pentru a preveni o sarcină şi aveau deja la activ vreo 7 avorturi.

Nu este un pas pe care să îl faci cu uşurinţă şi orice femeie cu toate ţiglele pe casă gândeşte de 30 de ori până să ia această măsură. Ceea ce pe mine mă râcâie, este uşurinţa cu care aruncăm cuvinte de genul “crimă”, “păcat”, fără să încercăm ce ar fi însemnat pentru copil viaţa în cauză.

Un copil nu este o pereche de pantofi pe care să o alegi totuşi de pe raft, că prietena cu care mergi la shopping îţi spune că totuşi îţi vin bine. Şi descoperi apoi acasă că parcă stau bine pe picior, că totuşi culoarea se potriveşte cu fusta aia bleumarin etc. Dacă o femeie nu doreşte un copil, sunt mari şanse de a nu-şi schimba opinia. Faptul că orfelinatele gem de copii şi că periodic în maternităţi sunt mame care “uită” să ia şi copilul cu ele, dovedeşte că sunt destule pe care “miracolul” naşterii nu le sensibilizează deloc. Dacă nu au rezolvat “problema” după ce au aflat de sarcină, au găsit după naştere metode de a scăpa de responsabilitate.

Comparând cele 2 situaţii, încerc şi eu să înţeleg ce variantă este mai bună: să nu se mai nască sau să fie aruncat dintr-un loc în altul, în speranţa că poate e acel rar caz de om crescut pe unde s-a putut, care totuşi nu ajunge cerşetor la colţ de stradă? Sunt şi cazuri fericite de copii preluaţi de taţi sau înfiaţi de familii ce-i vor iubi şi creşte aşa cum merită un copil. Câte sunt însă aceste cazuri şi câţi copii ajung prin canale? Cred că e bine să privim şi mai departe de viitorul imediat, atunci când avem pretenţia de decide cât de inuman este de fapt un avort.

Ca o femeie numai bună de băgat în statistici, fantazez deja la ideea de a avea o fată. Pe care să o îndrum aşa cum am făcut deja cu prietene mai tinere decât mine şi prea puţin informate despre subiectul “ruşinos”. Mi se pare intolerabil ca o mamă de fată să nu discute cu ea absolut deschis despre toate aceste probleme. Să nu o ducă de mână la un medic specialist şi să se consulte cu toţii care este cea mai bună soluţie pentru ca tânăra femeie să treacă printr-o asemenea traumă şi să aibă de luat o decizie pe care nimeni nu ar trebui să fie obligat să o ia.

Din punctul meu de vedere, de femeie care se bucură de viaţa intimă de nişte ani deja fără nicio surpriză de genul ăsta, ajungi să iei această decizie dintr-un “accident” sau din cauze medicale, când bebe ar suferi de vreo boală ce ar face ne-luarea deciziei să fie o cruzime şi mai mare, decât “uciderea” lui. Dacă se descoperă în timpul sarcinii că vei naşte un copil ce nu va putea duce o viaţă normală din cauza cine ştie cărei boli sau malformaţii, preferi să fii “criminală” sau creşti cu greu un copil mult prea bolnav pentru a spune că trăieşte de fapt? Am o verişoară al cărei prim copil are Sindrom Down. Dacă nu s-ar fi opus Biserica (sunt pocăiţi), probabil nu l-ar fi născut. Au alţi 6 copii perfect sănătoşi, de care se ocupă cum pot, în condiţiile în care sărmanul bolnav necesită atenţie aproape non-stop.

Dacă ajungi la acest pas cumplit din “neatenţie”, atunci este o problemă. Există şi cazuri în care o metodă contraceptivă nu funcţionează perfect (şi nu pun la socoteală poveştile cu “draga mea, dar ies la timp” sau metoda calendarului, din punctul meu de vedere te joci cu focul în ambele cazuri). Sunt însă destule cazuri în care se ajunge la problema în cauză pentru că tanti avea pretenţia ca altul să îi păzească fundul, este total dezinformată sau nepăsătoare.

Şi la faza asta merită şi ea un şut şi părinţii care au impresia că, dacă ea zice că e “cuminte”, aşa este. Şi că poate să se informeze de unde o putea, că doar lor le este ruşine să discute despre prezervative, diafragme sau pilule contraceptive.

De fiecare dată când o tânără, poate prea “verde” să devină mămică, albăstreşte băţul de la farmacie, este o înfrângere a ei, a familiei şi a societăţii. Pentru că societatea e prea ocupată să le facă pe femei să se simtă criminale şi păcătoase, după ce au luat o decizie foarte grea pentru ele, decât să se meargă pe o “prevenţie”. Este mai uşor să le blamezi pe tinerele care au “greşit”, decât să înţelegi că este o problemă mai adâncă. Că sunt destui părinţi care nu discută nimic cu ele. Sau cu ei. Că şi o mamă de băiat, dacă nu doreşte să devină bunică la 35 de ani, îl învaţă şi pe el câte ceva despre superbul corp uman şi interesul lui de a se multiplica. Aşa că, dacă ea este ameţită, poate că băiatul are mai mult creier să o întrebe galeş “auzi, soarele me de pe cer, noi cum ne asigurăm că rămânem doar 2 încă o perioadă?”

Eu sincer doresc să văd oraşele împânzite cu afişe despre cum să te protejezi. Despre cum să înveţi pruncii ăştia, care se grăbesc să fie oameni mari, că dragostea poate să ducă şi la probleme. Şi că schimbarea partenerilor ca pe ciorapi duce la alte probleme. Şi că, dacă nu cască ochii, distrug dintr-un şut mai multe vieţi. Şi vor sta în faţa familiei şi vor lua probabil o decizie ce îi va stigmatiza pe viaţă.

Aş promova deci ATENŢIA, COMUNICAREA şi CUNOAŞTEREA. Poate aşa se vor rări discuţiile filozofice despre cum te schimbă un avort. Pentru că nu s-ar ajunge la aşa ceva, iar cuplurile ar avea copii, atunci când se simt în stare să îi şi crească. Iar pentru situaţiile medicale pentru care nu există altă soluţie, această decizie ar fi cea mai umană cu putinţă. Cine ştie, poate se mai golesc şi orfelinatele, că ele vorbesc cel mai bine despre cât de eficientă este societatea în a rezolva nişte probleme vechi de când ovulul.

Voi ce părere aveţi pe subiectul ăsta? Sunteţi pentru alegere sau pentru viaţă? Când credeţi că este acceptabil un avort? Cum v-aţi educa sau chiar educat copiii în acest sens?

25 Comments

  1. O problema foarte grava a societatii romanesti. Educatia sexuala care ar trebui introdusa la liceu, materialele care ar trebui raspandite in orase, ar trebui sa fie suficient pentru a nu se ajunge la avort. Si sa nu mai spunem de varstele fragede la care adolescentii din ziua de azi isi incep viata sexuala. Societatea ar trebui sa aiba grija de ei si sa nu trateze acest subiect ca pe unul tabu.

    Avortul, din punctul meu de vedere, nu este o rezolvare a problemelor.

  2. vorba unui prieten: cea mai buna metoda contraceptiva e abstinenta 😀 … acum ca sa nu ajungem toti calugari/calugarite, e clar, in primul rand trebuie sa avem parte (si aici ma refer la plozii) de educatie sexuala, apoi parintii trebuie sa isi aduca aminte de “nazbatiile” lor de la varsta adolescentei si sa nu mai arate cu dejetu’ … DA, s-a intamplat, aste e, sa mearga la un “consilier” si sa discute aceasta problema, ca implicatii are…Problema la noi e ca singura grija a parintilor este: ce o sa zica vecinii??/!!! …
    Mai avem mult….

  3. Hm… asta e un subiect pentru care am o parere foarte clara si mi-o sustin pana in panzele albe: sunt total (99,99%) impotriva avorturilor.

    Sa-ti explic: din perspectiva unei femei care analizeaza de cativa ani posibilitatea de a avea un bebe, pot sa-ti spun ca niciodata nu esti pregatit. Nici la 15 ani, nici la 25 de ani, si din ce am mai discutat cu unele femei, nici la 35 de ani! Intotdeauna vei vrea sa-i oferi copilului tau tot timpul, toata atentia, toata dragostea si toti banii din lume, e normal sentimentul. Numai ca in viata reala, lucrurile nu merg chiar asa, dragostea e singura chestie pe care poti sa o oferi nelimitat. Timp este din ce in ce mai putin, iar proprietatea principala a banilor e ca niciodata nu sunt :))

    Asa ca la mine nu merg argumentele alea cu “vai dar era prea tanara si si-ar fi ratat toata viata”; Din moment ce ai invatat care sunt partile corpului tau si la ce foloseste fiecare, din moment ce faci prostioare inseamna ca trebuie sa-ti asumi si responsabilitatea. Nu exista ca nu te-au invatat parintii, asta nu e scuza. Fiecare om are un cap pe umeri, si capul ala nu serveste numai ca sa nu-ti ploua in gat!

    Da, bineinteles ca trebuie promovate mai mult metodele contraceptive, asta fara discutie, si eu o sa-mi educ copiii in sensul asta. Dar de asemenea o sa-i educ sa fie responsabili si daca, cu toate metodele contraceptive si cu toata atentia, se intampla ceva, pai iti asumi responsabilitatea punct. Daca nu esti in stare/nu esti pregatit sa-ti asumi responsabilitatea, probabil ca abstinenta e cea mai buna solutie! Nu exista sa te simti bine cand il concepi dar dupa aia sa-ti bagi mana in fund si sa ridici din umeri si sa zici “ups, s-a intamplat”! Iar asta e valabil si pentru femei, si pentru barbati!

    Chestia cu copiii cu handicap e alta problema interesanta. Sper ca niciodata sa nu fiu intr-o astfel de situatie si nimanui in lumea asta nu-i doresc sa fie! Dar adevarul e ca aici nu suntem la concursul “care are cel mai smecher/frumos/destept copil din cartier”. Copilul tau e al tau si nu poti sa-l arunci cum ai face cu o bluza cu defect de fabricatie, care are o maneca mai lunga decat alta

    Nu am mai calcat pe la biserica de vreo 10 ani, iar la ce spune “lumea” deja sunt imuna, avand in vedere ca locuiesc cu iubi de la 19 ani fara sa fim casatoriti.

    :)) Iar am scris un comentariu mai lung decat articolele de pe blogul meu! Nu stiu cum faci, dar ai efectul asta asupra mea!

    • rux

      Uite de-aia nu dau eu o ceapa degerata pe voi, aparatorii moralei si obligatiei la responsabilitate. Pentru ca aveti impresia ca ca daca faci o greseala trebuie sa platesti pentru ea. Sa fii pedepsit:

      “Din moment ce ai invatat care sunt partile corpului tau si la ce foloseste fiecare, din moment ce faci prostioare inseamna ca trebuie sa-ti asumi si responsabilitatea.”

      Iti urez ca intr-o zi sa cazi intr-o canalizare neacoperita. Si sa nu ai dreptul sa iesi de acolo, si sa te calce pe maini legea cand te vei agata de margini ca sa te tragi sus, pentru ca ai fost ametita, si desi stiai ca drumul e plin de canalizari si ca locuiesti intr-un sat de caldarari, nu te-ai gandit sa arunci o privire pe unde calci.

  4. Pai si eu urlu de vreo 4-5 ani la toata lumea si pe blog din greu ca ar trebui sa le aratam si sa le oferim metode cotraceptive mai ales celor din “partea saraca a clasamentului”. Insa uite ca peste tot nu doar Romanica sau America sau mai stiu eu unde, oamenii aleg sa se scarpine cu mana dreapta la ureche stanga, peste cap!
    P.S. Iar vorbele tale “ATENŢIA, COMUNICAREA şi CUNOAŞTEREA” io mi le-as tatua pe spate si m-as plimba de 2 ori pe saptamana pe Magheru la bustul gol. Insa sunt ferm convins sa lumea ar rade de mine, in loc sa inteleaga mesajul! 😀

  5. Programare Sociala

    Moldoveanco, dacă la 16 ani rămâi însărcinată, înseamnă că trebuie să îți asumi responsabilitatea? La vârsta aia nu îți asumi nimic, decide măta cu tactu dacă păstrezi sau nu copilul.

    Apoi, de unde ai dedus tu că un copil cu malformații ar putea fi o bluză? Un copil cu malformații va fi un copil care va suferi toată viața, că doar nu e o cârpă fără viață.

    Dacă îți vei educa copii să folosească contracepția, și dacă, cu toate metodele contraceptive și cu toată atenția, se întamplă ceva, pai atunci e fail. Și nu doar al lor ci și al tău. Și în acel moment ar fi bine să îți asumi responsabilitatea chiar tu, înainte de a spune aceste vorbe propriului copil.

  6. George Carlin avea un sketch f amuzant si taios pe tema asta:
    http://www.youtube.com/watch?v=AvF1Q3UidWM

    total de acord cu tine.
    in primul rand trebuie promovata educatia, inca de la varste fragede (10-12 ani – stiindu-se la ce varsta devin copiii interesati de sex in ziua de azi…mai ales cand ma uit la un canal TV de muzica destinat teenagerilor si ma crucesc cata carne vad acolo)

    in al doilea rand ar fi cazul ca in anul 2010 biserica sa isi scoata ghearele din educatie, stiinta si familie, si sa nu isi impuna adevarul absolut, infailibil, asupra oamenilor. scandalurile recente din biserica catolica dovedesc clar cat de etici si ipocriti sunt respectivii domni si respectiva institutie.

    in al treilea rand e dreptul femeii sa aleaga ce vrea. daca a facut o greseala, sau s-a intamplat un accident (prezervativ rupt, etc), nu trebuie sa fie condamnata pe viata ptr asta, cand exista alternative.

    ma rog, sunt barbat, nu pot sa ma pun in locul unei femei cand are de luat o astfel de decizie.

    singura solutie viabila, din punctul meu de vedere, ramane prevenire, adica o educatie solida, atat in scoala, cat si acasa, eventual si in mass media.

  7. Mai sunt si cazurile in care femeile au deja cativa copiii, si ele inca n-au invatat sa se protejeze. Atunci deja e vorba de inconstienta, dar odata ajunse in situatia de a avea 5 copii si de a ramane din nou insarcinata, in conditiile in care nu ai cum sa te ocupi cum trebuie nici de cei pe care ii ai deja, eu nu le mai condamn ca aleg sa nu pastreze copilul. Decat un copil needucat, caruia prietenii sa-i strige in parc “bai, eu in locul tau refuzam nasterea”, mai bine lipsa.

  8. 1- suntem prea multi, mult prea multi; de la asta incep TOATE problemele globale, vorba lui mos Cousteau
    2- adoptia ar trebuie sa fie rezolvarea unei situatii de exceptie, nu normalitatea; copilul TREBUIE sa aiba parinte
    3- maidanezii- copii sau caini nu isi gasesc locul in societate, caci nu sunt socializati ca atare
    4- nu pot hotara pentru altul, ceva ce-i va schimba major viata
    5- embrionul NU este o finta; daca din clipa fecundarii/ unirii ovulului cu spermatozoidul, incepem sa consideram ca vorbim de ceva viu, de ce nu am face-o si inainte?!? Spermatozoidul si ovulul sunt la fel de vii. Si atunci privim sexul oral si masturbarea ca genocid! :-)))
    Rezolvarea pe care o vad eu?
    Educatie contraceptiva, bisericile AFARA din sistemul educativ si respectarea dreptului de a alege.

  9. Programare Sociala – daca la 16 ani decizi sa faci sex inseamna ca tot la 16 ani decizi sa-ti asumi responsabilitatea! Nu exista numai drepturi, distractie si iar drepturi fara nici un strop de obligatie! Daca te sperie ideea ca, oricat te-ai proteja, s-ar putea sa ramai gravida, atunci cea mai buna solutie e abstinenta! Bineinteles asta e un caz pur teoretic, pentru ca in realitate nu are ce sa se intample, mai ales daca folosesti 2 metode contraceptive in acelasi timp, poftim, pentru siguranta…

    La chestia cu copilul cu malformatii cred ca mai trebuie sa citesti o data comentariul meu… Eu sincera sa fiu prefer mai mult sa am o singura mana, dar sa traiesc! Daca am o singura mana, asta nu inseamna ca nu am sentimente, ca nu pot iubi sau ura, ca nu pot sa ma bucur de prima ninsoare, etc.

    Um…cu ce ar fi failul meu daca fiica-mea ramane insarcinata, cu toata educatia pro-contraceptie pe care i-o dau eu? Nu frate, eu chiar cred ca omul trebuie sa-si asume responsabilitati. Iar la 16 ani ma scuzi, dar nu mai esti chiar copchil sa nu stii sa judeci pentru tine. Esti la inceput cu judecata, corect, s-ar putea sa faci si greseli. Dar de aici pana a-i trata pe copiii de 16 ani ca pe niste bibelouri care nu au o parere si un cuvant de spus …e drum lung

    Plus ca mai este o chestie pe care multi o trec cu vederea: fratilor, un copil nu este o drama :)) Sunt probleme mult mai mari in viata decat un copil. Cum ar fi atunci cand nu poti sa faci acel copil….

    Nu ma intelege gresit: sunt impotriva interzicerii prin lege sau tampenii de genul asta! Nu spun nici ca o sa arzi in iad si o sa te manance bau bau! Dar mi se pare exagerat sa privesti viata sexuala ca pe ceva cu care poti sa te joci si cand ai spart oalele fugi repede la mami si o lasi pe ea sa stranga resturile…

    • rux

      Tu ai impresia ca fugind la mami daca ai ramas gravida la 16 ani si vrei (bani) sa avortezi inseamna sa o pui pe ea sa stranga resturile?

      Dar oare cum se cheama cand ai ramas gravida la 16 ani si vrei sa pastrezi copilul si ea sa plateasca ecografii de cate 7 milioane bucata, intretinere, pampersi, jucarii hainute, mancare, doctor cand se imbolnaveste? Asta cum se cheama? Ca o menajezi? Ca nu strange resturile dupa tine?

  10. Tizule, eu cred ca embrionul este fiinta si nu celula! Spermatozoidul si ovulul luate separat sunt celule. Cand se unesc, si mai ales cand se “lipeste” ovulul fecundat de uter, deja se cheama fiinta!

    Inima copilului incepe sa bata din a 20-a zi de sarcina. E cam finut intervalul in care nu ai putea sa-l consideri fiinta… De obicei nici nu prea afli de sarcina pana in ziua 15-20…

  11. @Moldoveanca- bine scris, “eu cred”…
    Fiinta se cheama cand incepe sa aibe senzatii, sa simta, … cand este fat, cam din saptamana a 9-a. Embrion este dintr-a 4-a, intr-a 8-a. Inima incepe sa se dezvolte din a 25 zi. Tot cam de atunci incepe sa se dezvolte creierul. Dar embrionul NU este o entitate separata, Nu este o fiinta.

  12. Tizule, dar n-am sustinut niciodata ca sunt in posesia adevarului universal (nu fac parte din grupul pupatorilor de moaste). Accept o parere contrara atunci cand e bazata pe argumente logice (si eventual stiintifice, cum e in cazul discutiei noastra)

    Creierul incepe sa se dezvolte din a 20-a zi, inima incepe sa bata (chiar sa bata, nu sa se dezvolte) din ziua 20-21 (am gasit in unele parti si 22-23) 😀 – http://r24.ro/index.php/2008/05/07/omul-este-om-din-momentul-conceptiei/

    Pentru mine daca are inima inseamna ca e o fiinta si nu o celula.

    Chestia cu simtitul e relativa – din cate am inteles (desi pare propaganda bisericeasca ieftina) embrionul cam simte cand intra doctorul sa-l rada de pe peretii uterului.

  13. iana

    Sindromul Down se descopera printr-o analiza invaziva (intepatura in burta, colectare de lichid)
    la inceputul lunii a patra de sarcina… sa vrei tu cu cerul si cu pamintul sa nu faci copilul acela…
    il vei face … este way too late sa renunti la sarcina. analiza este una cu risc deoarece chiar daca
    testul este negativ pentru Down,
    respectiva intepatura poate sa afecteze sarcina.
    Tocmai de aceea aceasta analiza este optionala…
    in rest… liberty of choice si de la mine..

  14. Multe femei raman cu traume deosebite si sunt foarte multe din acelea care dupa un avort nasc copii cu handicap. Aceste lucruri vin din lipsa unei minime educatii sexuale.
    Parerea mea este ca femeia ar trebui sa fie stapana pe copul ei si sa ia decizia in functie ceea ce o incoanjoara.
    Ca terapeut m-am confuntat si cu cazurile happy si cele foarte nefericite, ce as dori sa spun este ca ppreventia este cea mai buna. Cuplul trebuie sa decida cand e timpul optim pentru a concepe un suflet.
    Daca mama este singura si are o cariera si in planurile ei nu intra si un sot dar isi doreste un copil , este okay , dar trebuie sa isi asume riscurile de mai tarziu cand copilul va intreba “Cine e tatal meu?” dar asta e o alta discutie.
    Cum am mai spus undeva , biserica si societatea ar face bine sa isi vada de treburile lor , oamenii au liberul arbitru si cred ca sunt in stare sa hotarasca si femeile ce le este bine .

  15. eu sunt pro-alegere, fiecare face ce considera cu propriul corp.
    nu consider avortul a fi o crima, nu blamez femeile care regurg la asa ceva, e doar o interventie medicala daca ai facut o greseala -“damage control”.
    e mult mai rau sa nasti un copil pe care l`ai facut din greseala si apoi sa`l abandonezi. decat asa, mai bine nu`l nasti.
    nu pot fi de acord cu femeile care folosesc avortul ca metoda contraceptiva sau cele care se trezesc dupa limita legala (parca 4 luni) ca nu mai vor copilul.

  16. este un subiect la care mi-a fost intotdeauna frica sa ma gandesc, pentru ca mi se pare cumplit, indiferent ce alegi: sa-l pastrezi, chiar daca vine atunci cand nu te astepti si poate nu esti pregatitia sau sa avortezi. Indiferent de care parte a baricadei esti, trauma cred ca este la fel de mare.
    Sunt foarte de acord cu relatia mama fiica si cu faptul ca orice mama ar trebui sa discute cu fata despre asa zisul subiect rusinos.

  17. Isolda

    Imi place !!!
    Toata lumea se pricepe la politica, fotbal si mai nou…la avorturi .
    Ce-ar fi sa-si dea cu parerea DOAR copiii aflati in orfelinate ori adultii care au fost candva si ei copii abandonati de parintii ( chiar daca n-au copilarit prin orfelinate . nici nu stiu cum ar fi fost mai rau . sincer ….)?????

    Cand citesc aberatii ale unora care au pareri asa de filozofice despre avort de ex , cand defapt el/ ea e doar o alta persoana care a facut parte dintr-o familie NORMALA mi se face sila .
    Habar n-aveti despre ce vorbiti !!!! habar n-aveti ce inseamna sa ai o copilarie neagra , fara dragostea , atentia si protectia parinteasca . HABAR N-AVETI !!!

    DA, eu am fost un copil abandonat , da ,eu sunt o exceptie de reusita FANTASTICA . DAR sunt doar o exceptie si atat . MAJORITATEA sfarsesc prin a muri prematur macinati de boli , ucisi fara ca cineva sa fi stiut vreodata c-au existat , violati si traumatizati pt totdeauna .Cei mai multi cand ajung la varsta adolescentei sau chiar mai timpuriu sunt deja implicati in povesti cu droguri si prostitutie . Mai mult , sunt acei ce te asteapta PE TINE sa-ti dea-n cap ca sa-ti fure poseta sau orice se poate fura . Pt ca ei n-au acces la educatie si nici macar nu stiu ce-nsemana BINE SI RAU . Ei stiu doar legea supravietuirii si atat !!!!
    Cunoscutii mei care ajung sa stie FRANTURI din viata mea , din copilaria mea si stiind cam ce am reusit sa fac in viata SINGURA afirma si pe buna dreptate ca viata mea e subiect de film . Si ca, daca cei de la Discovery mi-ar descoperi povestea ar face din ea un super documentar .
    DAR eu sunt o exceptie . Duceti-va si discutati cam ce crede un copil abandonat despre viata lui si apoi veniti si aberati pe net despre cat este de OK sa nasti un copil oricum, oriunde ca …….nu-i bai .

    ps: n-am crescut la orfelinat . am crescut pe la bunici, unchi , matusi…si pe unde s-a mai putut .

  18. Femeia naste cand vrea ea, nu cand vor altii. Punct.
    Cat despre ce gandesc acesti “altii”, un exemplu de imbecilitate este in Malta, unde avortul este interzis complet, chiar si cand copilul are niste probleme grave. Singura exceptie de la lege este atunci cand viata mamei este pusa intr-un mare pericol, adica aproape moarta. De aceea se fac avorturi pe vase, in ape internationale. Nu cred ca asa trebuie pusa problema, dar cine suntem noi sa schimbam ceva? 🙂

  19. Maddame

    Discutie reala pe care am avut-o cu mama unei prietene: ea a avortat acum cativa ani, dar i-a zis ei popa ca e pacat sa folosesti metode contraceptive, deci tot pacatul ala ar fi fost.

    M-am dus acasa si mi-am imbratisat propria mama lung si tare, ca m-a invatat aproape din pruncie cum e cu prezervativul, de ajunsesem programata cand s-au inceput cele rusinoase sa nici nu concep sex fara protectie. Propria mama care a avut o singura sarcina in toata viata.

    • Heh, comentariu scris de mine acum 5 ani…
      O să-mi răspund tot eu, mie, celei de acum 5 ani – madam, între timp ai rămas gravidă (cu foarte mare greu), ai făcut un copil (frumos tare) şi când doctorul te-a trimis la teste genetice, le-ai refuzat, pentru că avortul copilului tău era de neconceput pentru tine, indiferent ce sindroame şi defecte ar fi avut copilul tău.
      Ca să vezi.

    • dojo

      Nu s-a schimbat nimic. Am stat cu morcovu’ in fund pana la masuratorile de 12 saptamani, pentru ca, daca se dovedea ca este ceva nasol de tot, as fi ales sa renunt la sarcina. Sigur, nu inainte 13282882 de alte teste si para-teste, dar, daca fatul nu era viabil, as mai fi incercat. Am vazut cata cazna a fost pentru vara-mea sa creasca un copil cu Down, o mandrete de baiat, care insa nu poate face sarmanul absolut nimic, decat sa stea ca un bebelus. Cam asta este tot ce poate el sa faca, gangureste, se bucura de vederea oamenilor etc.

      Stiu ca poate suna cinic si iti spun sincer ca ar fi fost cea mai grea si traumatica decizie din viata mea, dar as fi luat-o. Pentru ca stiu ca aveam sanse ca a doua oara sa iasa bine. Plus ca ma gandeam in primul rand la copil. Oricum am grija de fata mea ca de ochii din cap, asa face orice mama. Dar o cresc pentru ca odata sa fie un adult independent, sa aiba propria familie si viata. Pentru ca stiu ca, daca ar fi total dependenta de mine, ar mai trai niste ani si fara persoana-mi minunata, ca deh, nu intineresc. Acum sper sa fim sanatosi cu totii, sa o crestem, apoi va merge la casa ei, va deveni la randul ei mama etc.

      • eu am devenit foarte sensibila de cand am copil. Si eu am cunostinte cu copil cu sindrom Down si am ajuns la aceeasi concluzie ca tine.

        Sunt de acord cu copii, sa faca toti care vor si cati vor, admir pe cei cu multi copii si bine crescuti, dar … sa nu ii chinuie – pentru astia le recomand contraceptie sau avort – orice e mai bine decat un suflet chinuit. Imi dau lacrimile cand vad un copil lovit, e prea mult pentru mine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.