Cum de sunt muscati copiii in gradinile zoo?

23
3565
views

Am auzit despre scandalul cu băiatul muşcat de nuş’ ce lighioană, citind blogurile. Vali revine cu noutăţi şi chiar mai mult, 3 poze despre cum este pe la Grădina Zoologică din Braşov. Nu mă pot lăuda că ştiu cum este acolo, deşi ultima poză îmi dă destule detalii despre cum s-a pregătit habitatul animalelor de acolo. Am fost însă de câteva ori la Zoo în Timişoara, pe vremea pe când le mureau animalele de foame şi după marea reorganizare, ce a oferit o grădină ceva mai civilizată şi animale care nu mai arătau de parcă sunt într-un lagăr de exterminare.

Ultima vizită am făcut-o chiar acum 1 an, cu puştiul de 10 ani, vecin cu mine. Pe care am stat doi adulţi ca ulii, să nu calce acolo, să nu facă aia etc.

Acum vreo jumătate de an am petrecut câteva ore bune în Berlin la grădina lor zoologică. M-a costat distracţia vreo 18 euro (cu “aquarium” cu tot), dar banii au fost bine investiţi. Trebuie să fac iar curăţenie printre poze şi să vă pregătesc şi o prezentare de acolo. Absolut superbă. Am văzut acolo cum arată un habitat gândit pentru relativul confort al animalului şi totala siguranţă a vizitatorilor. Este adevărat că animalele sunt acolo în captivitate, dar s-a muncit enorm în a le crea condiţii de viaţă deosebite.

Că tot vorbim de chestii serioase, revenim la întrebarea din titlu: cum de sunt muşcaţi copiii în grădinile zoo?

  1. părinţi neatenţi
  2. sisteme de securitate prost gândite.

Este clar că nu avem copii, deci teoretic nu avem ce comenta despre părinţi care nu sunt atenţi. Avem însă puternic întipărită ziua de miercuri, când am mers cu prietena noastră şi puştoaica ei de 4 ani la Bronx Zoo. Pe a mică am teoretizat-o de vreo 3 zile deja. I-am spus că nu e voie să urlăm la animale, că se sperie şi pleacă de lângă noi, că nu este voie să punem mâna pe gardurile despărţitoare că ne pot intra aşchii în mânuţe (ne era mai teamă de aşchii, că oricum nu ajungea la animale), că nu trebuie să aruncăm mâncare la animale, pentru că fiecare primeşte mâncarea potrivită şi am putea să le îmbolnăvim dacă le dăm mâncare de-a noastră.

Nu ştiu alţi copii cum sunt, dar asta a mică s-a purtat ca un om mare. Am fost 3 adulţi cu ochii pe ea, am cărat-o în spate, i-am făcut poze, i-am dat explicaţii. Dacă un copil de 4 ani ştie să nu îşi bage mâinile peste tot, io zic că se poate şi la vârste mai mari.

Este la fel de adevărat că unii oameni nu sunt atenţi, că se poate întâmpla câte o nenorocire, doamne-fereşte, că nici părintele ăla nu dorea aşa o aventură pentru copilul său.

Când însă copiii noştri nu sunt atenţi sau educaţi, iar noi îi scăpăm din ochi secunda aia blestemată, intră în acţiune modul în care organizatorii spaţiului în cauză au ales să protejeze oamenii şi animalele în acelaşi timp.

Şi atunci ajungem la ideea că gratiile şi 2 metri pe 2 nu înseamnă grădină zoologică, ci reţeta dezastrului. Animale ţinute în spaţii mici, lipsa unui spaţiu de siguranţă REAL, neimplementarea unor sisteme noi de siguranţă, cam astea duc la asemenea poveşti.

Din ce am văzut eu prin cele 2 mari grădini vizitate (Berlin şi NY – Bronx) faci experienţa vizitatorilor plăcută şi sigură, plus nu îţi baţi joc de animale astfel:

  • spaţii lejere pentru animale şi gândite încât să semene cât mai mult cu cele naturale (mi-a plăcut de exemplu cum era organizată “cuşca” urşilor în Timişoara, exact pe sistemul “occidental”, cu un şanţ foarte larg între habitat şi noi, plus un spaţiu cu relief şi apă)
  • şanţuri de protecţie. Animalul nu le trece, iar noi nici atât
  • sticlă specială, ce ne permite să vedem animalul fără “zăbrele” şi ne face contactul cu el absolut imposibil
  • limitarea platformelor de acces ale publicului spre habitatul animalului. Există deci anumite spaţii din care poţi vedea animalul, în rest e verdeaţă
  • gândirea spaţiului încât, pentru a se ajunge la animal, să faci mai mult decât doar să te întinzi. Dacă totuşi ajungi happy-meal, înseamnă că te-a pus ăla cu coarne să sari garduri şi şanţuri, deci ţi-o meriţi. Oricum e foarte greu să “evadezi” sau mai bine zis să invadezi spaţiul animalului.
  • singurele “zăbrele” le-am văzut la păsări, pentru că alfel te trezeşti că zboară. Şi astea erau de fapt dintr-un fel de sârmă.

Ai spune că niciun om cu toate ţiglele pe casă nu face prostii, încât să ajungă să fie sfâşiat de lighioane. Sau că orice copil trebuie supravegheat. Suntem OAMENI şi greşim. Vrem să fim viteji, copiii noştri poate sunt sătui exact în secunda aia să ne asculte şi se ajunge la dezastru. În momentul în care fiecare îşi asumă responsabilităţile, dezastrele se întâmplă mult mai rar. Sau poate deloc. Peste tot în lume se mai întâmplă câte o boroboaţă din asta. Dar toţi cei care au ceva de spus sau de făcut în problema asta, iau toate măsurile de siguranţă posibile. Mai bine se merge până aproape de absurd, decât să ne bazăm pe disciplina şi mintea oamenilor. Că astea cam dau greş.

Probabil că factorii de decizie din grădinile noastre zoologice mai au ceva de învăţat din nenorocirile astea. Dacă am fi americani, probabil că multe asemenea locaţii erau falimentate de procese răsunătoare. Hai să nu se ajungă acolo. Ţările mai “înaintate” în divertismentul de genul ăsta sunt aproape de noi. Germania nu e peste ocean. Aşa cum noi am putut “fura” nişte idei de la ei, deşi suntem doar nişte amărâţi de turişti, poate şi cei care conduc grădinile noastre zoologice pot “fura” meserie. Că nu noi am inventat gaura de la macaroană. Şi, poate e mai bună o gaură în buget din cauza unor securizări în plus, decât un proces care să pună punct oricărei activităţi în zonă.

Voi ce grădini zoologice aţi vizitat şi ce idei aţi “furat” de acolo?

[nggallery id=10]

23 COMMENTS

  1. Cum de sunt muscati copiii in gradinile zoo- — Dojo Blog…

    Idei pe marginea ultimului scandal legat de gradinile zoologice de la noi si poze proaspete cu detalii de la Bronx Zoo, vizitata in urma cu cateva zile….

  2. pfoai, mi-ai amintit de o dimineata cand am mers la Zoo aici in TM si nu ne-a lasat paznicul sa trecem de cusca ursilor fiindca .. evadase un ponei. si-l cautau cu arma in mana.

    mno, ce sa mai zici?

  3. Solutiile sunt simple DOJO, doar ca unora le e greu sa gandeasca si sa aplice. Sper totusi ca odata cu trecere timpului sa dispara “lenesii” si sa apara “agitati’ ca mine doritori sa lase ceva in urma, dotati cu destula rabdare si destul orgoliu! 😉

  4. in primul rand gradinile noastre botanice ar trebuii sa se numeasca “lagare de concentrare”!, apoi clar ca o vina extrem de mare au si parintii… adica daca te duci cu copilu’ acolo, nu e normal sa ai grija de el, sa te interesezi… e problema ta, daca il lasi sa umble de nebun, ca tu sa poti sa stai sa barfesti cu amica ta!

  5. Eu am fost la Zoo Baneasa si m-am jurat ca nu mai calc in Gradina Zoologica din Romania. mi-a venit sa plang de mila bietelor animale.
    Gradina zoologica de la Schonbrunn, insa, a fost o experienta total diferita. Si tot acolo am constatat si altceva: ca totul este atat de atent gandit, sunt atatea plase de protectie, in special la animalele periculoase, incat nici cel mai putin educat/indaradnic/obraznic copil din lume chiar ca nu ar putea sa pateasca nimic grav!

  6. Tu presupui complet eronat că adulții respectivi n-au fost atenți la proprii copii și din cauza asta ăia micii au intrat pe lângă animale și-au fost răniți.
    Well, nu o singură dată am văzut părinți care-și îndeamnă copiii “du-te acolo lângă cușcă să-ți fac poză cu leuțul…”.

    Mdeah, Darwin wins !

    • Deci refuz sa cred ca asa reactioneaza, desi nu ma mira nimic. Am zis si io sa fiu o doamna si sa ii “acuz” doar ca nu sunt camere de supravegheat, sa poata vedea copilul non-stop, nu vreau sa gandesc ca nu ofera un minim de educatie.

      • Am avut și vreo 2 poze făcute la o grădină zoologică din Ro cu puradelul de 3-4 ani lângă gardul ursului cu tac-su lângă el iar mă-sa mândră le făcea poze.

        De multă vreme nu mai fac greșeala de-a subestima prostia umană…

  7. In Romania nu stiu niciun ZOO care merita vizitat…toate sunt rupte, cu animale infometate in care toata treaba si-a pierdut esenta…

  8. Tot ce vreau sa zic este ca am vazut pozele de la zoso cu gradina din Viena. Ideea cu geam in loc de gratii mi se pare excelenta, vizibilitatea e mai buna, creste gradul de siguranta. In Romania exista macar o gradina zoologica precum cea din Viena? Eu nu stiu, n-am mai fost la zoo de vreo 10 ani.

  9. Hmmm

    Bufnita este simbolul intelepciunii .:)

    Zoo-ul din Lisabona e superb . Dupa experientele nefaste din Ro o vizita la acel zoo m-a coplesit . Efectiv alta planeta ….

    Arhi zicea la un mom dat despre Zoo din Bucuresti c-a fost renovata recent ( anul trecut, parca ) si in urma vizionarii site-ului respectiv am constatat ca lucrurile se miscasera intr-o directie ok.Deci, mai e o speranta….

  10. Eu n-am fost decat in Brasov si in Bucuresti. Si mi s-au parut in regula la capitolul securitate… atata timp cat ai subicient creier ca sa-ti dai seama ca nu trebuie sa treci de limita de protectie si sa te duci chiar langa gratii.

  11. Cred ca nu trebuie sa mergem atat de departe, la Berlin, incat sa gasim idei de amenajat Gradina Zoologica putem incerca si la Debrecen sau Nyiregyhaza. Am noroc ca sunt aproape de Oradea si cand vreau sa vad animale salbatice in conditii de siguranta pentru mine si, bineinteles, pentru ele ma duc in Ungaria.
    In legatura cu ceea ce s-a intamplat la Brasov, vina e SIGUR de ambele parti, parintii n-au supravegheat copilul, iar cei de la Zoo nu au respectat distanta minima-obligatorie in fata tarcului de animale.

  12. Dojo , eu am avut prilejul sa vizitez Zoo din Berlin, superba gradina , daca vei avea nevoie de poze am si eu vreo 500 din care 150 doar cu Knut m ursul polar.
    Nu am facut inca un articol despre Zoo Berlin ca sa arat cum este acolo , ce habitat are fiecare animal, nici sa vrei nu te poti rani doar daca ti s-a urat cu binele dar nu te lasa ingrijitorii…

    • Buna ideea. Pune si tu de un articol, ca merita. Mi-a placut enorm gradina zoo din Berlin, dar pana acum nu m-am invrednicit sa fac ordine in cateva mii bune de poze facute de noi in ultimii 4 ani de umblat. 🙂

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.