Diverse forme de sclavie

O discuție de acum câteva zile mi-a dat o idee de articol: discuţia în cauză are ca subiect “sclavia” celor care muncesc pentru cineva (deci angajaţi) şi libertatea celui care face freelancing. Cum am lucrat 10 ani ca angajat, mi-ar plăcea să privim cu atenţie aceste două ipostaze şi să încercăm să analizăm cam toate aspectele, pentru că nu e totul alb-negru.

Viaţa de angajat are marele dezavantaj că ideea de “libertate de mişcare” nu prea există. Normal, ai un număr de zile de concediu de la stat, dar în general depinzi şi de colegii din echipă. La radio de pildă era mare tămbălău, dacă ne găseam 3 să plecăm în august în concediu. Sau de Revelion. Ştiu că la una din şedinţe s-a spus ceva de genul “păi luaţi-vă şi voi concediu când nu pleacă restul” şi s-a ajuns la un râs unanim. Mda, ne luăm concediu în martie sau în noiembrie, să ştim o treabă.

O altă limitare pe care am resimţit-o în singurul an în care am muncit “from 9 to 5” (mai exact de la 8 la 16) a fost programul respectiv de muncă. Nu sunt matinală de felul meu şi ştiu că drăcuiam cu fervoare că trebuia să casc ochii la ore numai bune de dormit. Nu mai discutăm de puţinele (din fericire) luni în care am făcut matinal la radio şi mă trezeam la 4 jumate.

De şefi idioţi nu am avut parte, slavă cerului. Din punctul ăsta de vedere, pot spune că “sclavia” a însemnat să am parte de oameni absolut OK, cu care mi-a fost drag să lucrez. Din punct de vedere financiar, deşi salariile nu erau incredibile, calculate la orele reale de muncă, erau mai mult decât decente.

Cam asta a fost “sclavia” de angajat pentru mine. Singurele neplăceri au fost cauzate de nevoia de a planifica atent concediile (şi de preferat de a le anunţa din timp, deşi s-a putut rezolva şi câte o urgenţă) şi poate faptul că nu câştigam cât mi-ar fi plăcut (pentru că omul tot nemulţumit este. Un uriaş avantaj, pe care doar acum îl realizez, este că te puteai “decupla” de la problemele de serviciu, în secunda în care venea weekendul sau plecai la 4 (sau când plecai) acasă. Ca angajat te doare exact sub coadă (şi nici acolo) că sunt sau nu probleme în firmă, că patronul trebuie să plătească salarii etc. Cum se termina programul de muncă, erai din nou senin şi aşteptai cu interes “liberul”.

Viaţa de “antreprenor” înseamnă teoretic libertate deplină. Dacă lucrezi de acasă, nu te mai stresezi cu un program făcut de alţii, nu te mai infurie niciun şef, poţi munci din pat sau de pe terasă şi toţi banii câştigaţi (după ce plăteşti cele necesare şi impozitele de rigoare) sunt ai tăi. Asta e partea strălucitoare. Şi poate că, dacă ai de plecat undeva, nu te mai rogi de nimeni să îţi ţină locul, nu te cerţi cu colegii că le-ai aranjat sărbătorile, dacă e un business cu “foc continuu”, nu eşti limitat la douăzeci şi ceva de zile lucrătoare.

Ceea ce mulţi freelanceri trec sub tăcere este că, deşi munceşti “pentru tine”, schimbi doar stăpânii. Munca de angajat înseamnă anumite responsabilităţi de rezolvat întru-un anumit program. Munca pentru tine înseamnă TOATE responsabilităţile, care îţi dau dureri de cap PERMANENT. Glumeam anul trecut, când am început munca de una singură, că în viaţa mea nu am muncit atât. Am trecut de la sistemul “am de lucru, bine, dacă nu ..” la “dacă nu fac atâţia bani luna asta, mor de foame”.

Alea 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână sau 4 la radio, s-au transformat pentru câteva luni în “de la “10 la 2” (şi 2 nu este 14). Am avut săptămâni în care programul de muncă era cam aşa “trezit la 10-11, buimacă oricum de stres, deşi dorm ca valiza, pornit computer, apoi spălat şi luat ceaşca de lapte în cameră. Muncit cu pauze de pipilică până la 15, când binevoiam să bag prânzul la stomăcel. De multe ori luam mâncarea în cameră, să mai apuc să fac ceva. Seara mai mestecam ceva şi adormeam după 3 noaptea, cu încă 2000 de chestii de făcut. Au fost săptămâni în care ai mei îmi puneau lesa în mână şi mă trimiteau la plimbare cu potăile “să mai scoţi nasul din casă, că înnebuneşti de tot”.

Astea sunt zile de care nu pot spune că mi-e drag. Apropiaţii erau deja speriaţi că mă senilizez, în timp ce pe mine mă durea că trebuie să scot lunar bani destui pentru diverse plăţi şi că, spre deosebire de “sclavia” de angajat cu banii ce intrau pe card în 5 ale lunii, acum nu-mi mai dădea nimeni bani.

Dădusem “sclavia” pe libertatea de a munci nu 40 de ore pe săptămână ci aproape orice oră petrecută cu ochii deschişi. Liniştea de angajat a fost înlocuită de unele nopţi în care adormeam mai greu, de cum îmi vâjâia capul de nervi şi stres.

Partea bună a poveştii este că, odată ce te pui puţin pe picioare şi începe să mişte treaba, dai de adevărata bucurie a muncii de capul tău, de adevărata libertate. Când câştigi mai mult pe mai puţin timp muncit, când realizezi că vechiul salariu e parte din ce acumulezi acum, când programul de muncă nu mai înseamnă 14 ore pe zi. Nu cred că aş putea sta 5 zile să nu fac chiar nimic, pentru că simt că o iau razna. Dacă nu am vreun proiect cu un client, sigur bibilesc ceva la siturile mele, nu mă pot lăuda deci cu aşa mare scârbă faţă de muncă, încât să-mi doresc luni de pauză totală. Dar pică bine să te iei de nebun dimineaţa şi să ajungi acasă seara, pentru că ai timp şi chef de umblat brambura. O chestie pe care, un om cu program normal de lucru, nu şi-o cam permite.

Este deci discutabilă treaba cam în toate direcţiile. Într-o situaţie ai un anumit program şi linişte de multe ori, în alta mănânci ce produci şi, dacă treci de primele luni (mai ales dacă pleci de la zero), când munceşti chiar ca un chinez în fabricile Walmart (tre să vă recomand documentarul, că e criminal), poţi spune că ai cam scăpat de “sclavie”.

Fiecare alege drumul care i se potriveşte mai mult şi asta trebuie să înţelegem şi să respectăm cu toţii. Dacă unora le place viaţa de angajat, asta nu îi face idioţi, la fel cum un freelancer nu a descoperit sfântul Graal, doar pentru că a pornit pe acest drum. În cazul meu soluţia “libertăţii” ca om pe treaba lui funcţionează şi mă face fericită, alţii preferă un loc călduţ şi concediile programate.

Voi cum vedeţi situaţia? Care variantă vi se pare mai “sclavagistă”?

Orice share ajuta. Multumesc.
Share on Facebook
Facebook
Pin on Pinterest
Pinterest
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

28 Comments

  1. dojo

    Io am reusit sa ii dresez pe ai mei (e drept ca nu am bebe – apropos PUPICI ingerasului). Cand am de lucru, fac o mutra de om preocupat si ma lasa in pace. Plus ca oricum e bine sa mai faci si pauze, ca innebunesti. Interesanta si ideea cu spatiu in alta parte, dar cred ca mi-ar fi lene sa plec de acasa de cele mai multe ori 😀

  2. treci de la 1 sef la 1 milion de sefi, nu ai un moment liber, daca lucrezi acasa familia t va considera totdeauna ca sa duci gunoiul sau sa speli cada e mai important decat ce faci pentru ca, nu-i asa, aia poti sa faci oricand si tot asa. daca nu e viata de birou, viata de freelancer e mizerabila. eu ma gandesc sincer sa imi inchiriez o garsoniera ceva, unde sa ma duc sa stau 10 ore pe zi si sa muncesc

    • Blegoo

      Păi… da! Lumea zice: “…hai că tot stai acasă… fă asta și asta… că n-ai servici!”

  3. Bogdan Epureanu

    Ca sa lucrezi ca freelancer trebuie sa ai un actu simt al responsabilitatii. La un servici mergi, trag altii de tine si tot ce te intereseaza este sa se faca ora 4 (5 / 6) sa pleci acasa; atunci cand lucrezi pentru tine nu te trage nimeni de maneca ca trebuie sa lucrezi si daca esti mai indolent si ai mentalitarea de “lasa ca merge si asa” te trezesti ca vina sfarsitul lunii si nu ai cu ce plati intretinerea. Daca insa acest lucru nu reprezinta o problema viata de freelancer e mult mai placuta. 🙂

  4. dojo

    Oh, cred ca as innebuni sa am si angajati 😀

  5. Eu am albit instant (la propriu, in 2000 eram fara fir alb si intr-un an m-am trezit cu tample carunte!) in primul an cand am avut angajati si cand, chit ca mergeam pe minus, trebuia sa am banii de facturi, salarii si alte alea. Dar, cum scrii si tu, dupa ce roata incepe sa se invarteasca e super-fain!

  6. cateodata imi vine si sa ma iau sa ma angajez pe undeva … la una din firme, am 7 mujeres angajate … cand se apuca alea sa se planga de totfelu’ si mor…sincer, mie mi se pare ca e muuult mai simplu sa fi angajat…dar, e foarte drept ca daca am chef sa plec undeva maine, plec fara nici o problema (doar ca, nu e chiar asa, mint putin, inainte de apleca trebuie sa imi pun in ordine problemele si apoi plec… asa ca am impresia, ca mai repede as pleca daca as fi angajat: cer o zi libera, nu se aproba iau o zi fara plata si gata!)

    • Blegoo

      MINȚI ca un purceluș de treabă… 🙂
      Pleci pe dracu’ când vrei tu.
      Îți aprobi singur zile libere, vrei să zici.
      Ceea ce nu-i deloc ușor… chiar mai dificil decât dacă ai lucra la altcineva… și ai da telefon cu voce leșinată că “… mă doare burta…”
      🙂

  7. Ei no, bineinteles ca sunt avantaje si dezavantaje. De fapt fiecare trebuie sa aleaga ce il face pe el fericit, nu ce spune lumea ca ar trebui sa-l faca fericit.

    Dintre avantajele cele mai “avantajoase” pentru mine si pe care nu le-ai scris tu aici:

    – libertatea de a-ti alege clientii. Frate, am avut de-a face cu niste idioti de-mi venea sa-i strang de gat! Voiau site cu purcei incaltati dansand pe sidebar! Ce s-ar fi intamplat daca mai aveam si un sef care sa-mi spuna “lucrezi cu asta sau te dau afara”? Asa i-am transmis cu delicatete omului sa ma pupe in fund si mi-am vazut de drumul meu…

    – posibilitatile imense de dezvoltare – si personala si dpdv al venitului. Daca as lucra intr-o firma de webdesign probabil ca ar fi la modul “a…gabi stie sa faca html deci asta ii dam sa faca”. Asa, imi vine un client care vrea slider nu stiu de care – pai gabi tre sa se faca luntre si punte si sa invete macar sa desluseasca javascriptul ala ca sa poata manevra sliderul clientului.

    Da, exista si perioade aglomerate. Dar am prieteni care lucreaza in firme pe salarii de cacao si fara concedii si cu sefi idioti, si care tot 14-15 ore pe zi lucreaza. Eu macar daca imi ajunge cutitul la os spun gata, o saptamana pauza si asta e, din a 2-a saptamana reiau hora, chiar daca cu alti clienti…

  8. brontozaurel

    Eu as fi cea mai fericita sa lucrez singura de sarbatori. Am fost distrusa cand ni s-a impus sa avem toti concediu de sarbatori 🙁

  9. Jen

    avantaje si dezavantaje… n-am lucrat exact ca freelancer, dar sa zicem ca era asemanator (redactor colaborator – adica primeam cartea de la editura si trebuia sa termin pana la data x).

    avantaje: trezitul la 10 era sfant. puteam sa lucrez de la 13 la 3 noaptea daca aveam chef. nu ma batea nimeni la cap, cata vreme terminam la data anuntata nici nu auzeam de la sefi.

    dezavantaje: eu sunt pe stilul ‘nu lasa pe maine ce poti lasa pe poimaine’. totdeauna ma apuca munca frenetica in ziua dinaintea deadline-ului, deci mi se cam duceau dracului weekendurile. pentru ca lucram pe program ‘de seara’, nici vorba de iesit in oras, iar prietenul il vedeam doar cat sa-i zic ‘buna, uite mancarea, eu am de lucru’. lucrand singura tot timpul deveneam si mai antisociala decat sunt in mod normal – am avut luni intregi in care singurele persoane pe care le-am vazut au fost prietenul meu si mama. banii erau ok ca suma, nu erau ok ca data de plata (contractul zicea ceva, banii veneau intr-un interval variabil de la predarea cartii).

    la patron, din nou e cu plus si minus.
    avantaje: pe 8 intra banii pe card, fara exceptii. programul mi-l fac altii, ceea ce pentru lipsa mea de time mangament e perfect. deadline-urile sunt foarte lejere, deci nu ma spetesc muncind. imi da un motiv sa mai ies din casa. ora de trezire nu e chiar groaznica… dar am noroc ca lucrez aproape de casa. in momentul in care ies din birou, nu ma mai intereseaza nici cat negru sub unghie ce probleme erau acolo.

    dezavantaje: daca vreau sa plec in vacanta trebuie sa dau e-mail la 2 manageri si 1 tipa de la hr. daca vreau sa plec de la munca mai devreme trebuie sa recuperez (si sa dau e-mail la 2 manageri). nu pot sa apar la 11 la birou. chiar daca am mai multe posibilitati de socializare, colegii nu mi-s simpatici si nu am chef sa stau la discutii cu ei.

    momentan, ‘la patron’ e bine… si, in limita timpului, fac si freelancing. am un oarece dezavantaj fata de freelancerii din domeniul it, mai exact faptul ca sunt foarte dependenta de limba romana, dar cine stie… ambele activitati se completeaza si poate candva o sa ma intorc la freelancing 🙂

  10. Şerban Stănescu

    Dojo, te pup! Ai luat-o din zbor şi văd că ai făcut o treabă super!
    Da, eu fac parte din categoria care începe poveştile cu piciarele rupte. Eu cred că înainte de a face orice demers “pro” ori “contra”, trebuie să îţi prezinţi cât mai onesc experienţa de viaţă. Restul, e treaba cititorului. Liberul Arbitru, e un drept divin. Dar a alege în cunoştinţă de cauză, e un lucru care depinde de ceea ce aş numi eu “spirit de echipă”.
    Sigur, cunosc ceva oameni care şi-au antrenat percepţiile extrtasenzoriale şi pot învăţa direct descifrând informaţiile codate în structurile Universului. Dar asta e o poveste destul de complicată. Fiind clarvăzător din naştere, am avut mai mult de tras decât de profitat de pe urma darului sus-zis. Iar dezvoltare lui, cere ani grei de muncă şi studiu. Iar sursele de documentare, sunt discutabile. “De ce”, necesită o teză vde doctorat.
    Oricum, sunt fericit că ai preluat din articolele mele idei şi ai făcut din ele nişte mici bijuterii! Asta înţeleg eu prin FREE!!
    Las la o parte faptul că scrii cu har… 😀 ;), although…

  11. Şerban Stănescu

    PS: Dacă citeşti articolele de azi, o să vezi că am pus problema modului de gândire, care e critică. Mentalitatea de sclav, am avut-o încă după 12 ani de freelancing… Mdeh… E mult de zis aici…
    Ai punctat super: De salarii şi concedii se ocupă PIS sau mai nou HR; de proiectare se ocupă designerii; de clienţi, advertising, marketing, se ocupă Comercialul, etc. Ca salariat, ai doar o grijă mare: Când vine ziua aia de salariu. Restul ţi se dă pe tavă, gata rumegat. Mai ţineţi minte “New Times”? Omuleţul cu cheia. Dacă vii cu o cheie universală, ori eşti zburat din schemă pentru “iniţiative personale în afara competenţelor” după care urmează şampania şi pişcoturile între şefi, pentru genialitatea patronului, care, uite, a mai ouat o idee! Am vreo 18 ani de muncă cu carte de muncă. Am fost şi vşădică şi opincă. Mi-am iubit subalternii şi mi-am pus pielea la mezat pentru ei. Aşa că, am fost detestat de şefii mei. La caracterizare, mi s-a scris “prea puţin popular”. Mi-a tradus cineva ce înseamnă asta, că io m-am uitat ca viţelu’ la text, cu tot talentul meu literar… (ce ştie tot satu’…)
    Iată traducerea:
    Bă, la cârciumă cu şefii te-ai dus? Le-ai săpat viile şi porumbu’ cu trupa ta? Cu paporniţa de anu’ nou, te-ai dus? Bagă bă la cap odată, că facultatea aia a ta e c***t! Ori ştii să te mişti ori eşti o pielea *****!!
    Aha, mi-am zis… Am picat la chestia cu socializarea… 😉 😀

  12. dojo

    Serbane, tu clar ai experiente tepene in ambele tabere si ma bucur ca le impartasesti. Dupa cum am zis, io chiar am avut trupa faina la munca (oamenii din radio sunt ceva mai “relaxati” decat aia din alte locatii) si sefii (am avut 2 principali) sunt oameni cu care si acum mi-e drag sa vorbesc. Deci nu ma pot lauda cu experiente din alea nasoale provocate de conducere.

    @Jen … io-ti zic sincer ca io as lasa pe saptamana viitoare ce am de facut azi, dar nu merge tot timpul. Asa ca m-am mai si educat putin si am un time management destul de decent mai nou. Mai ales ca in cazul meu nu mai exista varianta “munca la patron” sa ma relaxez ca vin totusi niste bani de undeva.

    @gabita … ai pus bine punctele pe i. Am scapat si io de vreo 2 idioti care traiau cu impresia ca trebuie sa le dau si primul nascut pentru ca ma platesc la proiect si acum adulmec mai cu atentie clientul. Am avut si oameni absolut minunati cu care am lucrat (cu unii am pastrat legatura si ii mai ajut) si m-a bucurat libertatea asta de a decide cine este si nu este OK. Este drept ca sistemul de “faci tu totul” te forteaza sa iesi din zona de confort. E clar ca nu ma pot apuca acum de programare, ca nu am pasiunea asta, dar am mai invatat chestii noi doar pentru a putea oferi clientului un serviciu si mai bun.

  13. Şerban Stănescu

    @Ionut Staicu:
    Esti tare, fratele meu! Dă-i inainte! Am fost la tine pe sit… Maniac să fiu? Îmi place să verific dacă e link la nume… Şi îmi place şi respect pe oricine are “ceva” sub nume. Dar sunt cucerit de cei care semnează în clar şi au ceva sub nume!
    Cu mine, povestea e simplă: Autodidact. Am luat-o pe coate şi pe genunchi, de pe la MS-DOS 5.20. Am trecut prin multe. Mai simt şi acuma sarea de la lacrimi când vedeam “Fatal Error 0E, General Protection Fault.” Din păcate, am avut cam tot ce se putea contra mea: Nevasta, soacra, socrul, cumnaţii, prietenii, mediul economic. Dar cel mai crunt duşman, s-a chemat… Ghici! Şerban Stănescu!
    Crapă PC-ul? Depinde… În ultimii ani, am ajuns să comunic cu el la nivel cuantic… Aş vrea să spun că “sunt artist”. Constat doar că răspunde la comenzile mele mentale. Au mai constatat şi alţii… Încă sunt bulversat. S-au adunat deja prea multe “co-incidenţe”.
    totuşi, câtă dreptate ai! Până să simt viruşii care se fofilează, am avut câteva “dansuri”. O partiţie de date cu toată munca, virusată. Poveste lungă, de… Când ai 6,5 MB pentru OS şi vreo 2 buc 3.5 inch arhivă, merge. Mai creaţă e chestia când backup-ul OS are vreo 8 GB compressed şi arhiva curentă, vreo 20 GB fără video-footage…
    BUT!! Cheer up! Life might get better! De exemplu, poate să îţi cadă HDD-ul USB pe care făceai back-up de uz curent şi ultimele devedeuri să fie de acuma vreo 5 luni… Na, 2 luni, că sună a sado-maso…
    @Dojo:
    Mulţumesc pentru încurajare! Da, chiar îmi place să împart ce ştiu. Dar în ultima vreme, prefer avizaţii… Dacă tot mi-am spart capul pe colo, pe dincolo, măcar alţii să facă altfel. Cel puţin au o variantă de analizat. Ideea e simplă.
    În spiritul ăsta am scris şi “Ghidul Autodidactului Online”. Vezi Google.
    De când cu gofreelancing, mai trag speranţa unei colaborări spre binele general. Oricum, am zis, o să îmi reduc prezenţa pe web-ul românesc. Scriu şi îmi place să scriu. Restul, sunt mijloace de a îmbina PC-ul cu zestrea ntativă şi nevoia de libertate… relativă!

  14. @Dojo: dacă lucrezi toată luna pe brânci și încă stai cu morovu’ înfipt prin diverse părți ale corpului ai una din următoarele probleme:
    1) ai cheltuieli mari și tarife ok;
    2) ai tarife foarte mici iar cheltuielile ți se par mari.

    Care să fie? 🙂

    La dezavantajele unui freelancer se mai adaugă:
    – Trebuie să ai grijă și de PC. Dacă e să crape, d’apăi crapă. Și să-i spui clientului „știi, mi-a crăpat pc-ul” seamănă cu clasa a II-a („mi-a mâncat pisica tema”).
    – Trebuie să te ocupi de backup. Dacă îți crapă un hdd… S-a dus toată munca ta pe ultimii X ani.
    – Lipsa de socializare (nu, Twitter și Facebook nu intră la categoria socializare!)

    Avantajele însă sunt mult peste:
    – știi SIGUR că ai asigurarea medicală plătită. Din simplul motiv că tu ești cel ce o plătește;
    – Idem pentru vechimea pe cartea de muncă;
    – Îți poți alege (aka refuza) clienții. Desigur, cel mai greu de învățat este să înveți să spui NU.

    Acum mai este o chestie, dar nu știu dacă e bine să o trec la avantaje sau la dezavantaje, pentru că pentru unii e mumă, pentru alții ciumă: statutul de freelancer te obligă să ai niște economii. Cam cât să poți supraviețui câteva luni fără să lucrezi deloc (fie că n-ai chef fie că pățești ceva)

    La fel cum a zis și Arhi, cea mai mare problemă este să-i convingi pe cei din jurul tău că tu ești la muncă. La mine a fost nevoie de vreo doi-trei ani să îi explic mamei mele că nu mă joc la PC 🙂

    • Blegoo

      “…Îți poți alege (aka refuza) clienții. Desigur, cel mai greu de învățat este să înveți să spui NU…”

      Asta înveți după foo 5 ani… cam așa… după ce ți-ai făcut plinul de clienți jegoși, care nu plătesc și cer peste ce s-a stabilit de la bun început… pe ideea că nu e mare lucru.

  15. Încă un avantaj major al unui freelancer este acela că este OBLIGAT să evolueze. Să se documenteze non-stop. Să învețe lucruri cât mai noi.

    Știu un programator angajat de vreo 5-6 ani, care a rămas la nivelul de atunci. Folosește aceleași metode învechite (chiar dacă multe sunt greșite) peste tot, refuzând să evolueze. Într-o oarecare măsură îl înțeleg: de ce ar face-o? Este angajat, face fix ce trebuie să facă pentru firmă iar leafa merge.

    Pe de altă parte, mă uit la stilul meu de codare care se schimbă constant. La fiecare 2-3 luni mă uit la codul scris de mine în urmă cu 2-3 luni și de fiecare dată văd lucruri și mă amuz cât de naiv eram. Așa cum am zis, asta se întâmplă la 2-3 luni. De vreo 3 ani…

  16. Cu mine, povestea e simplă: Autodidact.

    Same here! Începând cu limba engleză pe care am învățat-o singurel, fără profesor, până la diversele limbaje de mark-up sau scripting cunoscute, toate au fost învățate fără profesor.

    Și eu am început tot cu DOS, dar am trecut rapid prin el. DOS și win95 au fost butonate de mine foarte puțin, cam un an.

    Crapă PC-ul? Depinde… În ultimii ani, am ajuns să comunic cu el la nivel cuantic… Aş vrea să spun că “sunt artist”. Constat doar că răspunde la comenzile mele mentale. Au mai constatat şi alţii… Încă sunt bulversat. S-au adunat deja prea multe “co-incidenţe”.

    Poate crăpa atât software cât și hardware 🙂

    Despre back-up, numai de bine. De asta există și backup online, gen drop.io, amazon s3 sau dropbox 😉

  17. Jen

    @dojo – in momentul in care lucram full time ca redactor nu exista alt job care sa ma sustina. si motivul pt care am renuntat la redactare (desi in continuare imi place foarte mult) au fost cele 2-3 luni in care nu am primit nici un ban si a trebuit sa depind de prietenul meu… ca freelancer pe bune e probabil mai usor, nu depinzi de un singur client (in cazul meu, editura x), dar pe mine situatia de asta-toamna m-a convins sa imi caut de lucru ceva mai stabil. so far, so good…

  18. Bogdan Epureanu

    @Dan: ca angajat poti sa iei si un medical. 😛

  19. Dan

    Sunt de acord cu arhi. Cel mai mare dezavantaj al vietii de freelancer – faptul ca ceilalti considera ca fiind acasa, de fapt esti in timpul liber.
    Am lucrat ca freelancer, vreo 3 ani fiindca puteam castiga mult mai bine decat as fi castigat angajandu-ma. La inceput “consoarta” parea intelegatoare, spunea ca nu e nici o problema sa lucrez de acasa, insa pe parcurs m-am trezit de nenumarate ori cu reprosuri de genul:
    – de ce n-ai facut mancare daca tot erai acasa.
    – de ce n-ai dat si tu cu aspiratorul
    – de ce nu te-ai dus sa iei paine
    etc.
    Daca stai acasa, ceilalti au pretentia de la tine sa ai grija (si) de problemele casei – si ajungi sa nu mai poti lucra deloc.
    Asa ca, cei care vreti sa deveniti freelanceri, ganditi-va bine inainte de a face pasul asta, si mai ales incercati sa anticipati cum ar reactiona ceilalti memberii ai familiei.

  20. Sergiu

    Fiind nou pe aici tre sa te felicit pentru blog. Imi place cum scrii.

    Personal, cred ca tine foarte mult de personalitatea fiecaruia. Eu nu as renunta la activitatea de freelancer nici pentru dublul castigului actual. Imi place prea mult libertatea de decizie si mai ales senzatia aia ca daca vreau sa ma scarpin o ora la pranz…pot sa o fac si nu ma bate nimeni la cap.
    Si acum dupa aproape 4 ani o iau razna cand aud prieteni spunandu-mi “eu am fost la munca azi frate…tu stai acasa, te doare la basca” mai ales in zile in care am muncit 12-14 ore.

  21. eu chiar astazi mi-am furat-o. citeam ceva si

    ” daca tot o freci si nu faci nimic, ia si intinde si tu rufele astea, cat dau eu de mancare la copil”.

    • Si uite asa si sotul meu este acum angajat si fericit. Nu mai intinde rufele, le intind eu si nu mai duce copilul afara, il duc eu. Chiar stiu ce spui si am trecut si eu prin asta. Acum nu ar mai fi freelancer nici sa il tai. Eu inca sunt in dubii. Sunt rupta de somn si nu mai am nici la cine sa cer ajutor. Sincer, cel mai bine e sa inchiriezi un loc numai al tau. Iti faci si tie un bine dar si familiei tale 🙂 Eu cred ca voi cauta o gradi particulara pentru puiul meu si si voi incepe sa imi caut si eu de lucru. Dar mai stii ce va urma :))

  22. Blegoo

    @ Arhi: Ei… las’că știe tot boboru’ că-ți place să te dai victima “fameliei”.
    🙂

  23. Ma bucur mult ca, in sfarsit, freelancerii au inceput sa-si spuna secretele si altor incepatori.
    Din punctul meu de vedere,ca unul care am tanjit tot timpul dupa libertatea freelancerului, cel mai mare avantaj al celor care abordeaza astfel de activitate este necesitatea autotransformarii si procesul continuu de autoperfectionare. Din acest punct de vedere, jobul este o forma de sclavie, fara doar si poate.Nu ai timp sa vezi in jur, sa schimbi ceva, nu ai voie sa iesi din tiparele impuse, mai ales daca lucrezi in mediu inchis. Dupa parerea mea, oamenilor creativi si cu libertatea in sange un job impus nu le aduce decat deservicii. Din nefericire, mentalitatea celorlalti nu intelege freelancerul si stiu sigur ca, si eu, la randul meu, mi-am criticat fiul cand invata Photoshop si eu veneam obosita de la job. Acum computerul imi ocupa tot timpul si trec prin apelativele celorlalti, cum ca as “freca menta” la computer, chiar in momentul cand sunt mai adancita in cine stie ce descifrare de informatie…

  24. Am aterizat iar aici!
    Asta e! Freelancingul ăsta!
    Acuma, mă strădui să mă dezbăr de ideea “Gică Mondialu’ – Gică Universalu'”. Acesta e un alt mare inconvenient al freelancingului. Începe să te obsedeze ideea că în afară de tine, restul sunt toţi cârpaci. Aşa că, trebuie neapărat să faci totul cu mânuţa ta!
    Cred că e cea mai dificilă piedică în calea dezvoltării personale a unui antreprenor!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.