Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Ca ne tot plangem de bancile noastre …

Acum câteva săptămâni ne-am făcut cont de “turişti” la o bancă din asta americană. Am completat nişte hârtii şi am setat noi username şi pin pentru internet banking. Peste o zi cred aveam deja acces online. Sistemul e mai simplist decât la BCR (unde am un serviciu similar), fără token şi altele. Nu vreau să mă gândesc cum e securitatea în cazul ăsta, dar om vedea. Sistemul este aerisit şi destul de bine pus la punct, deci asta e chestia pozitivă.

Peste câteva zile cardul “soarelui” a ajuns la adresa de aici. Deşi am creat conturile simultan şi este aceeaşi adresă, al meu încă nu a venit. Au trecut aproape 3 săptămâni cred, deci nici faza cu “poşta e înceata” nu zboară, că poşta aici chiar nu e înceată.

Colac peste pupăză cardul lui iubi a putut fi verificat pe paypal (deci s-a făcut tranzacţia de probă), dar nu poate accepta retrageri, chestie care mi se pare ciudată, în condiţiile în care, cardurile mele de până acum folosite pentru asta, odată ce primeau activare pentru tranzacţii online (chestie ce trebuia precizată şi la băncile româneşti), erau automat acceptate şi la retrageri. Aşa că şi el trebuie să discute cu careva să i se facă setarea respectivă, că n-am dat de ea pe site.

Azi zic şi io să sun la ăştia, că tot îmi explica omul că nu or afla ei din soare că io n-am card. Am încercat de vreo 2 ori să dau de un “assistant”, dar butonatul de genul “pentru spaniolă apăsaţi 2”, “pentru detalii despre cont apăsaţi 3” etc. s-a terminat când mi-au cerut the account number. În BCR am în contul online toate IBAN-urile, aici apar doar ultimele 4 cifre, că doar nu am nevoie să ştiu EU ce cont am.

Vine R. acasă şi dă el telefon, după ce mi-am făcut draci la prânz că nu am dat de un nenic la discuţii şi nici email nu le pot trimite, pentru că situl este făcut atât de deştept că 1. nu dă o adresă generală măcar, să poţi ajunge din aproape în aproape la departamentul dorit şi 2. dacă mergi pe paşii sugeraţi, în loc să poţi accesa formularul pentru “lost card”, că e cel mai aproape de situaţie, te duce într-un loop superb iar pe help şi tot aşa.

Nu ştiu cum a dat el de unul de la suport, dar, dacă tot are conturi la ei de nişte ani, cuget că ştie să valseze mai bine printre cifrele alea de la robot. Naiba ştie. Cert este că vine cu telefonul în braţe şi mă pasează la o tanti. Care tanti mă întreabă ce cont am. Îi spun că am acces online, deci pot utiliza mirobolantul cont, dar nu văd pe pagina de gestionare numărul complet de cont. Nu am alte date, că nu a venit cardul, DE AIA SUN!

Bun, mă transferă la unul de la IT, care să verifice şi să mă ajute să localizez “iban-ul” ăla de rahat. Discut cu nenea. Social Security Number. N-am, explic că e cont “turistic”, dau username şi numele meu, răspund la întrebările de verificare (adrese pentru cont, rahaturi de genul). Mda, io îs deci. “Dar nu putem să vă dăm numărul de cont prin telefon”. Nu există nici pe internet banking, deşi la BCR am toate datele respective. Nu m-a luat nici în seamă că n-am cardul, că la ei cică apare ca “plecat”. Mda, deci soluţia este să merg luni la un “office” şi să mă rog să dau acolo de unii mai deştepţi. Dacă nu, am cont fără card, din care voi plăti lunar comisioane că doar aşa e în banking.

La secunda asta îs atât de turbată că m-am răstit şi la bietul meu om, ce nu înţelege de ce îs furioasă. Cum mama lu’ proces verbal să nu fiu turbată când, la BRD sau BCR (ultimele 2 bănci la care am avut card pe net) mi-a luat MINUTE să setez un card pe paypal. Card pe care, e drept, l-am luat PERSONAL de la bancă (mamă ce turbaţi suntem noi românii pe faza asta), care a fost setat pe net automat sau după un telefon la suport (cazul BRD acum 4 ani, la BCR mi s-au setat ambele carduri direct), pe care paypal l-a acceptat la retrageri IMEDIAT ce a fost confirmat.

Şi, oricât de boi sunt unii la support în România (telefonie mobilă, Enel sau bănci), ajungi la ei destul de repede, fără să dai date de cont pe care nu le ai pentru că nu ai primit plicul de la bancă. Acum aştept cu mare nerăbdare să merg luni la un ghişeu să văd ce le poate ălora pielea, apoi să setez cardul pe paypal, să văd că nu acceptă retrageri în contul de bancă şi să începem iar hora cu support-ul, asta dacă poate R. să dea iar de ei, că eu se pare că sunt prea vacă să pot da de un om la telefon. Sau poate vrea “soarele” să-şi rupă gâtul să încerce să facă setările lui şi atunci pot “copia” de la el soluţia.

Vă ţin posted, vorba aia.

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

8 Comments

  1. Calmeaza-te… te inteleg ca situatia e aiurea de tot, dar pana la urma o sa se rezolve; din cate stiu eu omuletii sunt destul de sceptici atunci cand vine vorba de dat relatii prin telefon din motive de securitate.

  2. Problema cu paypal-ul s-ar putea sa nu fie de la banca sa fie de la paypal. Am avut aceeasi problema saptamana trecuta cu un card care fusese folosit pentru retrageri de cateva ori inainte si timp de vreo saptamana nu s-au putut realiza retrageri pe el. Se rezolva relativ usor cu un mail la paypal daca nu se rezolva automat in 2-3 zile…

    Legat de restul tot discutia face2face e sfanta 😀

    • Intradevar. A fost o perioada de cateva zile in care toate cardurile au fost respinse la retrage din Paypal…. Din cate stiu situatia s-a remediat acuma.

  3. Ca ne tot plangem de bancile noastre … « Dojo Blog…

    Dovada ca nu doar Romania are servicii bancare “discutabile”….

  4. E si o chestie de piata si competitie. Can ai saizeci de banci si bancute, cum sunt cele americane, e inevitabil sa se strecoare si cateva poame printre ele. Aici, fiind mai putine banci, oricat de infecti ar fi unii ca BRD, nu-si pot permite sa coboare sub un standard.

  5. profita de toate beneficiile de “turist” ,dar studiaza foarte bine inainte ofertele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.