Ba, ce prosti astia cu credite ipotecare …

14
2951
views

Este plină criză, cresc restanţele la bănci, oamenii realizează că sunt depăşiţi de situaţie. Sunt destui care s-au “aruncat” la credite ipotecare şi acum sunt ţinta batjocorii, că uite ce proşti au fost să se bage în aşa ceva.

Nu am credit pentru casă, pentru că am avut suficient noroc încât ăi bătrâni să se eforteze cu achiziţionarea minusculului apartament în care am copilărit. Este o “chichineaţă” de 3 camere, de nici 60 mp, într-un bloc din ’63. Avantajul este că toţi pereţii sunt din cărămidă şi că blocul se ţine destul de bine. Cu uşă ţeapănă şi “termopale”, plus cei 3 tei mari din faţa geamurilor, avem cam 24-25 de grade iarna şi vara suficient de suportabil încât să nu fi cumpărat până la această date aparate de aer condiţionat.

Nu este o casă de vis, nu am curte, nu am nimic în plus, decât ăia “patru pereţi”, dar este suficient pentru o familie mică şi oricum este un punct de plecare. Şi îmi rămâne mie, după ce ai mei se vor muta la “garsonieră”, după cum le place să glumească. Să aibă zile multe şi sănătate, că nu îi grăbeşte nimeni.

Pot spune deci că nu am stat în chirie nici o oră în toţi anii ăştia, că nu ştiu cum este să fii tânăr însurăţel fără un acoperiş deasupra capului. Dacă aş fi ştiut, foarte probabil că la ora asta contemplam lista de rate pentru următorii 30 de ani, la fel ca mulţi alţi români “proşti”.

Şi totuşi, dacă poţi sta în chirie, de ce să-ţi rupi spinarea?

Asta e cea mai mare întrebare. Se poate sta şi în chirie, sunt atâţia tineri români care fac asta. De ce să plăteşti rată?

Nu am trăit personal nici la “gazdă” şi nici în chirie, dar am avut colege de facultate şi cunoştinţe în situaţia asta. Ştiu cum arată cocinele apartamentele respective, am auzit şi citit chiar pe destule bloguri cum este viaţa de chiriaş. Cum lipsa unui contract te pune de fapt la mâna proprietarului, ce condiţii sunt în apartamente, cum se poate intra peste tine la orice oră etc.

Ştiu că sunt şi proprietari absolut de bun simţ, dar din păcate, ca şi în cazul celor ce oferă servicii turistice, calitatea şi respectul sunt excepţiile de la legea junglei.

Am discutat acum o lună cu S., cumnata “americancă” a prietenului nostru de aici despre situaţia aceasta şi despre interesul subit al românului de a fi “proprietar” pa casa băncii. Nici ea nu înţelegea de ce să nu stai în chirie, când şi ei au stat la fel ani buni, fără probleme. Apoi i-am povestit cum stă situaţia cu condiţiile, că eşti norocos dacă nu ţi se măreşte chiria periodic, dacă ai parte de un apartament în cel mai bun caz zugrăvit şi cu mobilă măcar din ultimii 30 de ani. Şi chiar şi mai norocos, dacă nu te trezeşti cu proprietarul peste tine în miez de noapte, că i s-a părut ceva suspect.

A făcut nişte ochi ca la urs. Cum adică să ai asemenea probleme? Păi există contract .. nu, nu există în cele mai multe cazuri. Păi proprietarul trebuie să pună locuinţa la un nivel decent. Mda, aşa se face teoretic. Practic avem un spaţiu uşor insalubru, cu mobila pe care nu o poate arunca proprietarul, aşa că te “dotează” cu ea. Păi nu are voie să vină neanunţat etc. Nu, asta poate aici. La noi poate orice. Pentru că, dacă nu-ţi convine, sunt alţi fraieri clienţi care aşteaptă şansa de a locui în coteţul respectiv.

Chiar dacă nu ştiu personal cum este la “proprietar”, recunosc că mi-ar fi venit în cap ideea de a lua un coteţ pe numele meu, nu contează efortul. Ştiind prin ce au trecut unii chiriaşi la noi, nu pot spune decât că ÎI INŢELEG. Într-o perioadă în care chiriile se apropiau deja vertiginos ca preţ de rata lunară pentru “casa ta”, încep să înţeleg unde băteau tinerii însurăţei.

O casă luată pe sistemul ăsta nu îţi permite mobilitatea unei chirii. Sunt oameni cărora nu le place să stea prea mult într-un loc. Sunt însă alţii care urăsc să se plimbe cu calabalâcul după ei. Aş fi omul ăla. Am stat 30 şi bine de ani într-o zonă absolut decentă din Timişoara. M-ar distruge să mă tot mut la câteva luni sa la 2-3 ani. Ştiu că sunt oameni care îmbrăţişează ideea de a vedea lucuri noi şi a trăi în locuri noi. Eu prefer stabilitatea. Şi, dacă ar fi să plec, aş pleca în altă ţară, nu m-aş tot plimba cu “coviltirul” prin oraş de fiecare dată când relaţia cu proprietarul se duce pe copcă.

Există o uriaşă presiune socială asupra noilor familii, de a avea “casa lor”. Nu poţi lua în derâdere nici asta, mai ales din perspectiva omului care a avut un loc al lui sau îl va avea în timp. Aş dori să spun că la americani nu e mare interes pentru casa ta, dar aş zice prostii, pentru că un procent serios din ei au “mortgage”. “Americanca” de S., are o căsuţă în Atlanta, alături de românul ei soţ. Au stat în chirie ceva timp şi au decis apoi să aibă “casa lor”, chiar dacă teoretic e a băncii. Aici este mai uşor să vinzi o casă, chiar şi dacă nu e “a ta”, deci ideea de mobilitate nu are chiar aşa de tare de suferit.

Prietenii din Alabama au trăit 4 ani chiriaşi, în condiţii clar mai decente decât ce există în România. Doresc însă acum să aibă un bebe şi o casă “a lor” părea ideea cea mai bună. Şi-au luat una într-o comunitate nouă şi curată, au o curte mare şi frumoasă, iar casa este “boboc”. Visează să se mute în San Diego, unde spun ei, clima este mai bună. În Alabama pe timp de vară este o căldură umedă de ţi le lichefiază ideile în cap, chiar dacă iernile sunt absolut plăcute. Vor mai sta câţiva ani în casa nouă, după care vor vedea ce se mai întâmplă şi dacă vor avea o oportunitate pentru mutarea pe Coasta de Vest. Dacă nu, merge treaba şi acolo.

Ne place să râdem de “proştii” care acum nu-şi pot plăti ratele la bancă, mai ales că unii dintre noi nu avem deloc experienţa vieţii pe unde apuci. Nu ştim ce înseamnă să te tot muţi periodic, să pleci dintr-un cartier în altul, să te rogi să dai de un proprietar decent.

Îmi pare sincer rău că în România tinerii trebuie să treacă prin asemenea greutăţi. Că un apartament de 4 camere costă la noi cât căsoaca din Alabama a prietenilor noştri, cu tot cu curtea aia ţeapănă, în care poţi juca şi un fotbal aproape. Că pentru românii noştri o rată înseamnă un salariu, în timp ce pentru “americanii” noştri din Sud, doar salariul ei (dacă doamne-fereşte el pierde jobul mai bănos) este suficient pentru a plăti rata şi a ţine casa. Nu ar mai putea economisi ca acum (sunt genul de oameni care ştiu să şi pună un ban deoparte) şi poate nu şi-ar permite să călătorească atât prin ţară, dar nu ar muri de foame şi nici nu ar pierde casa.

La doar 4 ani de la venirea cu bani puţini şi oalele cele noi, copiii ăştia au putut strânge 50 de mii de dolari avans pentru casă, au umblat prin ţară, au acum o rată pe care şi-o permit etc. Aici cred că este problema. În OPORTUNITĂŢILE ce li s-au deschis, chiar dacă nu au joburi cu salarii ameţitoare.

Nu pot deci să îi consider proşti pe cei care şi-au dorit un loc al lor, dar au ghinionul să trăiască într-o ţară în care preţurile la locuinţe au ajuns să depăşească în multe cazuri “occidentul”, în care proprietarii sunt stăpâni de sclavi şi creditele sunt cum ştim că sunt.

Este totuşi varianta “chirie” una mai bună? Voi ce experienţe aţi avut? Este anormal să-ţi doreşti un loc “al tău”? Voi cum vedeţi situaţia?

14 COMMENTS

  1. Ba, ce prosti astia cu credite ipotecare … | Dojo Blog…

    Despre credite ipotecare, motive etc….

  2. Rata de acum pentru un apartament de 3 camere e mai mică decât cât plăteam în ultima chirie pentru două camere. Asta, pe lângă tot ce ai spus mai sus.

  3. Nimeni nu te obliga sa tolerezi orice. Sigur ca se gasesc destule studente croite mental pe tiparul eroinei din O suta de cuvinte, dar asta-i mai degraba problema lor.

    Conditiile sunt asa cum le accepti, proprietarii se poarta asa cum le permiti, contractele exista daca le ceri si ai avocat sa le faca etcetera.

  4. Nici eu nu stiu cum e sa stai in casa altuia. Ai mei s-au mutat de ceva vreme “la garsoniera”, asa ca apartamentul ramas (foarte mare si spatios) l-am vandut si am luat 2 mai mici (unul eu, unul sora mea). Asa ca din punctul asta de vedere suntem ok. Am prietene care platesc de se indoaie pentru un apartament, una are si o fetita de un an jumate si mereu se plange de bani. Sincer, ma trec fiorii cand ma gandesc ca noi (doi adulti si o matza) ne descurcam relativ ok cu doua salarii decente si exista oameni care isi rup efectiv de la gura ca sa aiba unde sta. Si da, ai dreptate, mai rar contracte de inchiriere pe la noi, poate doar daca ai chirias o firma.

    • Alina, condoleante 🙁

      E trist sa intri asa in posesia spatiului locativ, dar suntem totusi niste norocosi ca altii si-au rupt de la gura in tinerete pentru noi.

  5. Noi am ales sa fim “la casa noastra” dupa un simplu calcul in care rata = chiria pe care o plateam la vremea respectiva (in septembrie anul trecut) si datorita faptului ca jobul meu de programator web ne ofera o destul de mare garantie pentru viitor. E adevarat ca exista riscuri, dar preferi sa ti le asumi si sa ai 2 camere pe care sa le amenajezi cum vrei si pe care sa le poti lasa candva copiilor tai. Desi posibilitatea ca ei sa nu ramana in acest apartament e mare, el totusi va avea o valoare si va putea fi un ajutor pentru ei la vremea aceea.

    Cat despre chirii, am stat in vreo 8 locatii diferite in Cluj si Baia Mare in ultimii 10 ani, dar peste tot am avut noroc de proprietari fara cusur. Stiu si cazuri ca cele prezentate de tine, dar se pare ca am reusit cumva sa le evit 🙂

  6. Pai calculul e simplu: decat sa dai 400 de euro la chirie, mai bine ii dai pentru casa ta. Chiar daca o pierzi, practic nu ai pierdut decat banii de avans, pentru ca aia 400 de euro pe luna oricum trebuia sa ii dai, la chirie sau la banca. Si cam in toate vremurile chiriile au fost egale cu ratele, poate cu foarte mici diferente, dar din punctul meu de vedere, decat sa stai 20 de ani in chirie, mai bine platesti 20 de ani la banca. Asta bineinteles daca nu ai un job care presupune mutari permanente, caz in care e mai avantajoasa chiria.

    Eu de la 18 ani tot am umblat prin chirii pana ne-am enervat si ne-am luat casuta noastra. Dar asta s-a intamplat inainte sa se umfle prea tare bula. Niciodata nu mi-a placut sa locuiesc cu altcineva in casa, fie altcineva-ul asta parinti, prieteni sau gazde. Imi place sa am baia mea, oalele mele, ordinea mea. Nu imi place mancarea facuta de altul, imi place sa spal rufele si vasele in felul meu, fara sa se trezeasca cineva sa-mi dea indicatii pretioase.

    Si da, cine si-a facut credit pe 30 de ani pentru o garsoniera de 80 de mii de euro nu e chiar cea mai stralucitoare margica din gradina Domnului. Pana la urma nu trebuie sa fii cel mai mare consultant financiar ca sa-ti dai seama ca nu sunt decat 4 pereti, si daca ar fi poleiti cu aur nu fac 80 de mii. Oamenii astia ori sunt inconstienti, ori nu au foarte clara in mintea lor valoarea banului muncit.

  7. Am stat un an în chirie, anul doi de facultate probabil va fi în cămin. Am avut probleme la început, m-am pus în gură la propriu cu prorietarul și i-am zis că plec. Mi-a zis că sunt primul care are tupeul să-i vorbească așa. I-am zis că dacă îi convine, bine, dacă nu, pa. A fost cum am vrut eu și întreg anul nu am mai avut probleme cu el. Însă am decis să renunțăm la el pentru a-i da o lecție de cum ar trebui să se comporte și să respecte clientul.

    Iar dacă aș avea stabilitate financiară, cu siguranță aș apela la o rată la bancă pentru a-mi lua casa mea, fiind pentru câțiva ani, de fapt a băncii.

  8. E normal ca rudele si prietenii chiriasi in strainatate sa ridice din spranceana la povestile autohtone. Pentru ca ei stau in complexe rezidentiale a caror destinatie e din constructie si permanenta pentru inchiriere, nu pentru vanzare, si in plus sunt administrate de catre o companie nu de catre o persoana fizica. Cu alte cuvinte nu au proprietar pe cap. Dincolo de acest aspect juridic fiecare sta in apartamentul respectiv cat doreste si cat timp are grija de apartament.

  9. “Presiunea sociala” de care vorbesti vine, de cele mai multe ori, din partea celor in varsta care , dupa 90, au primit apartamentele mai mult sau mai putin de pomana.Aceasta s-a intamplat din cauza unei sume fixe care a putut fi usor platita in primii 3, maxim 4 ani de la revolutie, datorita inflatiei galopante. A fost, intr-un fel, inversul fenomenului “bani pentru Dacia”, cand cei care aveau bani la CEC pt dacie in 89 au ramas cu buza umflata.

  10. De 5 ani stau in chirie. Nu am avut norocul ca ai mei sa ne poata ajuta, copii de provincie, parinti pensionari…
    Stau in chirie pentru ca nu imi permit sa-mi fac credit, ca altfel mi-as face. eu gandesc in felul urmator: se intampla ceva si nu pot sa platesc rata…deci pierd casa –> nu mai am unde sta, intr-un timp oricum de cateva luni bune.
    daca nu mai am bani sa platesc chiria…in luna urmatoare proprietarul imi spune pa..maxim 2 luni!! banca nu vine sa-ti ia casa dupa o luna de intarziere.
    si da..platesc 300 euro chirie…dar nu am venituri suficiente pentru un credit.

  11. Am stat in gazda, in chirii, am lucrat si ca au-pair (adica am si locuit cu angajatorii) si nu mi-am pus niciodata problema unui credit. Mi se pare groaznic sa fii dator. Sa fii sarac nu e o rusine, dar sa fii dator e aproape imoral. Cei care au facut credite pentru casa trebuie sa intealeaga ca pentru urmatorii 30 de ani casa nu e a lor, e a bancii, deci oricum nu stau la ei acasa. Trebuie sa inteleaga ca pentru urmatorii 30 de ani sunt sclavi. Robi de buna voie. Ei trebuie sa munceasca ca sa isi duca rata.

  12. Prostovanii n-au inteles ca au facut doar sa aduca preturile la cote incredibile, nerusinate, pt ca au platit cu bani care nu earu ai lor, platind la suprapret (de 2-3-4 ori pretul de constructie), imbogatind unele lichele care si-au pus speranta in tembelismul lor.
    Chiar daca RATA=CHIRIA, daca castigi mai mult decat chiaria, in 10-15 ani strangi bani sa-ti iei casa fara sa platesti perioada dubla.
    Iata exemplu: apt ceausist 120.000 e (2007), rata 900e (30ani), avans 10.000, taxe 3000.
    Chirie 400e (2007);salariu 1200 e (indatorare 66%)-zeci, mii de cazuri la noi.
    In 3 ani ar fi strans, ca dif intre rata si chirie cca 18.000
    Cu avansul dat = taxe = 31.000
    In 2011 pe vremae asta ar avea 37.000, suf pt 3cam (cf multor aprecieri).
    Vitele astea ne-au bagat pe toti in cacat pt ca au platit ei ca boierii din banii bancilor.

  13. Oamenii nechibzuiti care au cumparat case cu banii banci au facut rau, indirect si celor care aveau banii stransi din munca.
    Licitand cu banii bancilor au umflat rapid preturile iar cei harnici s-au trezit ca sumele lor nu mai pot acoperi nici macar pretul unei garsoniere.
    Mare pare dintre prostii care s-au repezit la credite sunt tineri care au fost socati de salarii mari si de posibilitatea de a locui intr-o casa noua.
    Chiar si parintii acestor tineri au uitat regulile de bun simt invatate din batrani si si-au incurajat plozii sa se anvante cu capul inainte in datorii.

    Oare ce fel de parinte este acela care te indeamna sa te vinzi rob bancii pentru 30 de ani ?

    Bucurestiul a dat tonul scumpirilor la imobile.
    Cei mai multi dintre cei care au licitat sunt tineri veniti din provincie.
    Mirajul Bucurestiului le-a sucit mintile si acesti taranei s-au grabit sa intre in rand cu lumea, ba chiar sa o depaseasca.
    Au avut o scurta perioada in care au concurat si aparent i-au intrecut pe bucuresteni.
    Acum sunt cuminti si muncesc supusi, cu teama sa nu piarda locul de munca si casa de care sunt legati 28 de ani de acum inainte (doi s-au dus deja).

    Cu sau fara voia acestor oameni fara pic de minte in cap preturile coboara iar cei care au avut bani pot cumpara din nou la preturi normale.
    Inca un lucru interesant este ca in perioada aceasta procentele de negociere la apartamente au ajuns la 10 in cazul apartamentele din blocuri comuniste.
    Oamenii cu bani au devenit o raritate iar naivii indatorati suspina dupa momentul lor efemer in care au avut bani virtuali.

    Singura certitudine pe care o au acum este doar rata de la banca.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.