Ore albaneze sau “nu suntem chiar coada”

Cugetam acum câteva minute, făcând ordine printre pozele de călătorie şi urcând noi albume pe bestworldimages, că nu am scris complet despre Albania încă, deşi am fost acolo de 2 ori. Nu am dormit acolo, dar ne-am fâţâit puţin prin zona de sud (în Shkodra, lângă lacul Skadar, lac mişto de tot de felul lui). Nu am avut curiozitatea să mai facem jde kilometri pe drumurile lor, aşa că n-am vizitat Tirana, ne-am oprit în oraşul menţionat, am luat la pas o parte din el, ne-am  mai preumblat cu maşina şi cam atât.

Dacă visezi Germania, e cam departe

Şi nu discutăm doar distanţe.

Am plecat dimineaţa din Croaţia (Cavtat) şi am luat-o voiniceşte prin Muntenegru. Odată ce te “afunzi” în ţara respectivă, începe să se schimbe peisajul. Curăţenia “germană” de pe litoralul croat este înlocuită de “curăţenia” muntenegreană, foarte similară cu cea românească de prin unele zone. Apropierea de graniţa albaneză nu ameliorează situaţia, aşa că deja bănuiam la ce să ne aşteptăm.

Lacul Skadar este foarte frumos, regret că nu am avut niciunul ideea genială să punem de nişte poze. Are un sector de “luncă” deosebit, dar iubi era mai preocupat să nu murim pe drumul îngust, pe care mai circula, din sens opus, câte un camion. Om avea noi maşini destul de decente ca şi dimensiuni, dar era destul de interesant să conduci pe acolo.

Drumul era tot mai prost, pe lângă că era îngust.

Am ajuns într-un final la graniţa cu Albania, unde ne-am oprit, normal, să dăm acte şi bineţe. După ce a controlat paşapoartele, individul de la birou mi-a cerut detalii despre maşină. An de fabricaţie, model etc. A completat o “diplomă” cu datele respective, anunţându-mă că trebuie să am actul la mine, când ieşim. Politicos. Vorbea o engleză relativ decentă, deci nu am avut probleme. M-a distrat mutra făcută, când a auzit că am Opel (deşi Corsica mea era nouă, deci înţelegeţi că eram mai mândră decât mama unui premiant Nobel). Mda, se pare că Opel nu e chiar “maşină” în opinia lor. Cum nu trebuia să-mi cumpere dojomobilul, am concluzionat că, dacă îmi place mie “agregatul”, restul nu mai contează.

Ne-am reluat călătoria pe nişte drumuri de “poveste”, cu mare atenţie la gropi, începând să înţelegem dispreţul vameşului faţă de un Opel, chiar şi nou. Pentru că Albania este mai umblată de Mercedes-uri, decât Germania mumă. Plin de ele. Vechi majoritatea şi vai de ele de ruginite. Există un procent micuţ şi de maşini noi, dar în general e plin de “cobre”.

Vă invit să observaţi umilul “dojomobil”, alături de o mare de Mercedes. Mai e un Golf ce strică peisajul, oricum, procentul de sigle cu un cerc împărţit în 3 este amuzant de mare.

O altă calitate a drumurilor de acolo, pe lângă că sunt pline de gropi şi strâmte, este că nu au marcaje şi nici indicatoare. NEAM. Adică zero, nada, zilch. Aveam navy-system şi încercam să ghicim dacă am dat sau nu de Shkodra. N-am dat prea repede. Vă puteţi delecta cu imaginea definitorie pentru zona respectivă din Albania: “deşert”, cazemate la tot pasul (nu am înţeles ce apără oamenii ăştia sau cine i-ar cotropi) şi pungi de plastic. Am fost domni, că n-am pozat mormanele de gunoaie de pe câmp, dar ele există.

Ţigănie, mizerie, haos

Îmi pare rău să folosesc asemenea cuvinte pentru a descrie Shkodra, dar, sincer, nu am avut altă senzaţie. Străzile sunt prăpăstioase, trotuarele mai ceva decât cele din Timişoara (alea nerefăcute, că sunt unele şi ca în palmă), neam semafor, marcaj stradal sau DISCIPLINĂ în trafic. Se circulă ca la nebuni, atâta neatenţie încă n-am văzut. Biciclişti kamikaze, pietoni ce trec prin mijlocul străzii – dacă nu eram atât de şocaţi, cred că pocneam pe careva, poate le băgam minţile în cap. Iubi a condus exagerat de atent, să nu îndoaie vreun albanez de caroseria maşinii.

Există un contrast uriaş între NOU şi dărăpănat. Nu vechi, dărăpănat. Clădiri care “curg” de neîngrijite şi blocuri noi, unele de sticlă. Se construieşte fervent în zona aceasta, drumul spre Shkodra e plin de vile noi, unele arată absolut superb. Deci ceva bani se învârt, asta e clar.

Cu toate astea, găseşti la tot pasul ateliere auto (la parter de bloc – ce vecini fericiţi au), spălătorii auto, magazine ce vând de la haine la fructe, în nişte locaţii sinistru de insalubre.

Apă cu drămuire atentă, curent 12 ore pe zi

Pentru că nu au cea mai “prietenoasă” climă, albanezii din zona respectivă (nu mă refer în general, că n-am călcat toată ţara lor) au rezervoare de apă, probabil pentru zile mai “negre”. Curentul este un lux la care au acces juma’ de zi. Pentru a suplini această problemă, folosesc din plin generatoare.

Am observat asta, după ce am vizitat un chioşc cu diverse articole de papetărie. Ne-a văzut albanezul că ardem gazul prin zonă, a intrat cu noi, a pornit generatorul, care generator a pornit calculatorul, aparatul de aer condiţionat şi lumina. După ce am plecat, a oprit generatorul, că doar nu va arde combustibil de unul singur.

Putere a contrastelor şi un farmec ciudat

Albania pe care am văzut-o noi nu este frumoasă în sine. Cel puţin nu localităţile respective, aşa “pitoreşti” cum sunt cu clădiri noi şi vechi, de să-ţi pice în cap. Lacul este superb însă şi lunca lui merita să facem 100 de poze, pe care însă nu le-am făcut, că nu eram “maniaci” ca acum.

Ar fi necesară o curăţenie generală (este pur şi simplu atât de mult gunoi, că te şochezi), dar, cu tot “balcanismul” său, este un loc ce ne atrage. I-am trambalat şi pe sora lui iubi şi cumnatul, care au rămas şi ei cu gura căscată. Nu le-a plăcut în mod deosebit, dar au recunoscut că era păcat să nu vadă locurile respective. Nu aş face vacanţa acolo (am înţeles că sunt alte zone turistice de vizitat), dar recunosc că am o plăcere suspectă de a merge şi în Albania.

Odată ce renunţi la a compara Albania cu litoralul croat, este chiar posibil să ţi se pară interesantă. Ne-am simţit bine realizând că România este clar mult peste nivelul acesta, dar trist e că sunt şi ocazii în care mă nemulţumeşte vederea gunoiului din rampele clandestine sau a bazarelor din centrul Timişoarei (consider Brâncoveanu ca zonă totuşi centrală) şi îmi amintesc de Albania şi de faptul că, sub acele aspecte, ne apropiem mai mult de ea decât de Germania.

Dacă aveţi drum vreodată prin zonă (cei care “concediaţi” prin Muntenegru sau zona Dubrovnik), luaţi herghelia motorizată la bice şi faceţi un drum de Shkodra. E interesant. Restul de poze –  pe bestworldimages.