Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Cum nu am mai murit de gripa porcina

Am plăcerea de a fi în continuare “dezlipită” de televiziunile româneşti, aşa cum sunt şi în ţară. Nu pentru că n-avem agregatele în cauză sau că R. nu şi-ar fi pus antene peste antene, mai să prindă şi staţiile locale din ţara “mumă”, doar pentru că nu ne interesează, aşa cum nu ne-a interesat fenomenul nici cât călăream lista de canale de la UPC, în drum spre Discovery.

Aşa că am reuşit să fim destul de relaxaţi privind ultimele isterii media din ţară. Nu, nu suntem pe lângă situaţie, pentru că există situri şi ai noştri mai ţin morţiş să ne informeze. Am aflat deci de marea isterie “medicală” cu ţânţari şi alte daravele. Chestie care, normal, m-a dus cu gândul la gripele păsăretului şi ale porcinelor, că tot ne-am delectat cu ele în ultimii ani. Mai proaspătă în creieri este cea a guiţătorilor, ultra şi extra- promovată pe toate canalele media.

Era prin ianuarie, când, încântaţi că am prins viza turistică pentru Obamaland, stăteam cu nodu’-gâţi că ne ducem la americani, care mor cu sutele de mii, cu milioanele, cu miliardele chiar, de gripa porcească. Şi uite cum noi, bravi români, ne ducem acolo. Dacă o luăm? Ce ne facem? Uite cum a murit omul ăla. Şi celălalt.

Să facem vaccinul? Să nu-l facem.

Nu l-am făcut, pur şi simplu pentru că nu am avut chef. Discuţiile cu medicul din familie erau cam pe din două: dacă îl facem nu are ce să strice, dacă nu îl facem, mai greu de crezut că dăm ortul popii, că suntem sănătoşi, bine merci. Şi am spus până la urmă nu, deşi alţii făceau cozi să se înţepe.

Şi am ajuns în Obamaland, pregătiţi să vedem oamenii cu măştile pe cap, să ne injecteze ăştia obligat-forţat, să vedem 80% din ştiri pe tema asta. Pe naiba. În primele zile, că tot am avut curiozităţi perverse, am văzut la ştiri că se scumpesc abonamentele MetroCard de la MTA (“RATB-ul” din New York) şi lumea era uşor nervoasă, că un magazin de pe 5th Avenue nu a plătit salariile de o lună (înţelegerea era să plătească la 2 săptămâni) etc. Am remarcat că s-a dat numele magazinului, s-au luat interviuri, nu ca la noi, unde “o bancă” nu a plătit despăgubiri clienţilor ce s-au trezit cu conturile “aerisite” sau “au fost găsiţi şobolani în mâncarea de la un fast-food timişoarean. Bre, dar nimic despre gripa porcească, de zici că venisem pe Lună.

Singurele menţiuni au fost:

  • câte un anunţ prin unele trenuri din oraş, cu chestii de bun simţ, de genul “spală-te pe mâini, tuşeşte în batistă etc.”, destul de rar întâlnit însă, nimic demn de o adevărată isterie naţională
  • la medicul mamei lui R. stătea scris: “dacă doriţi să vă vaccinaţi, avem vaccinul”. Nu un afiş mare, nu cu roşu, nu să atragă atenţia. Doar că, dacă are americanul spaime, ei au produsul şi-l pot băga pe ac în sus în orice doritor.
  • pe unele cutii de detergenţi universali, semn că s-a făcut repede rebranding pentru a se folosi de eventuala spaimă a consumatorului.

N-am mai făcut nicio gripă, deşi am stat cu nasul la comun cu sute de americani prin zonele super-circulate din oraş sau în mijloacele de transport în comun. La câteva zile de la venire am răcit, pentru că m-a doborât clima prea umedă pentru gustul meu. Am trecut şi peste asta cu medicaţie “generală” şi stat cu fundul în pat. S-a adaptat apoi mirositorul şi nu am mai avut nici pe naiba.

Să vedem ce noroc avem acum cu “gripa ţânţărească” … din ce aud, cică e de rău … Oare cât din isteria asta este fundamentată şi cât doar poveşti? Voi ce spuneţi?

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

22 Comments

  1. numele asta de West Nile ma duce cu gandul la un negru din ala’ furios cu gagula pe cap si pistolul cat casa in mana gata sa m-atace, deci e de rau! :))

  2. Serios, au ramas fara animale care sunt mai mereu in contact cu omul? Nu ca ar putea sa aiba un urs o pandemie periculoasa transmisibila la om nu?
    Gaina s-a dus, porcul s-a dus, tantarii se duc ce urmeaza? O oaie? Un caine?
    Cineva peste multi multi ani de zile, cand o sa citeasca o carte despre noi, o enciclopedie o sa rada si cu fundu…

  3. Cred ca suntem singura tara in care isteria ocupa un loc fruntas la TV. Ca sunt dezbateri politice, boli, accidente, totul e prezentat in tonuri inalte, moderatorii tipa la invitati, ii dau afara din platou, se fac preziceri de genul “maine e cutremur”, “pandemia va ucide 1 milion de romani”.
    Cred ca daca intr-adevar vom avea parte de evenimente catastrofale, nimeni nu va mai lua in serios avertizarile. Ca in povestea cu ciobanasul si lupul de la stana. Il crezi de doua, trei ori, si cand o sa vina intr-adevar lupul, o sa ne buseasca rasul pe toti.

  4. pai nu ar mai vinde guvernantii nostri niste apa cu lamie pe post de remediu la gripa asta noua? … clar ca nu are nici o taina… da’ no’, e criza, ar manca si gura lor ceva.

  5. Am auzit si eu ceva despre virusu asta, dar nu imi pasa, daca o sa ma intepe sa mor macar is fericit ca am lasat un comment la dojo.
    Si culmea ca tocmai acuma au gasit virusu cand a venit toamna si incep sa dispara tantareii astia.

  6. Eu am renuntat la tv de vreo 3 ani, dar mai prind din cand in cand stirile prin alte parti (pe net ajunge la mine doar ce ma intereseaza)… In goana mass-media dupa ‘soc/senzational/exclusiv’, ai impresia ca maine va fi apocalipsa. 😐 Prea mare panica si dezinformare, se exagereaza.

  7. Am patit ceva cu gripa porcina si aviara? Nu! Deci nu vad ce sa patim si acum, doar ca imediat or sa lanseze (daca nu or facut-o deja) antidodul din apa de pe Bega si urina de taur… si voila! Poporul musca momeala si asa se face banul… in loc sa se ocupe cretinii astia sa exploateze resursele tarii… ca avem gramada si degeaba.

  8. Am la activ 4(patru) uichenduri consecutive petrecute pe malul bălţii, la pescuit. N-am nici pe dracu’ 😛 Şi dacă acolo (malul Prutului şi al Dunării, practic)nu-s ţânţari, habar n-am unde-or mai fi :))
    În oraş (Galaţi) au mai prăfuit ăştia tufele, dar la malul gârlei ‘băieţii’ îţi halesc autanu’ cu lingura :)))))))

  9. […] This post was mentioned on Twitter by fulgerica, Alexandru Negrea. Alexandru Negrea said: Şi până la urmă gripa porcină a fost doar o fâsâială https://bit.ly/b1qgba (via @wtricks) […]

  10. Sa-ti povestesc cum s-au epuizat toate stocurile de Autan si Off! existente in farmacie si cum n-am mai gasit la depozite?

    Nici eu n-am mai murit ca am facut vaccinul, desi stiu vreo doi care tare si-ar mai fi dorit. Cheia e abordarea rationala: sunt in clasa de risc? Am contact cu o posibila sursa de infectie? E posibil sa iau boala? Fac vaccin/iau masuri de prevenire. Daca unii (mai ales presa) exagereaza asta nu inseamna neaparat ca boala nu exista sau ca nu-i periculoasa.

  11. Cum am zis și pe blog, românilor le place spectacolul. televiziunile adoră să producă isterie, iar românul se sperie una două, deși o fac pe durii în primă instanță.

    Însă, o vară întreagă am fost înțepat de țânțari, cum abia toamna a ajuns virusul?

  12. Ce optiune politica aveau aia de-or murit?
    Ca la gripa porcina o fo’ clar: o fac porcii. Cu tzintzarii inca nu mi-e clar ce le place: rosu sau oranj?

    • Ea zic că astea-s încercările guvernului de a relansa economia. Cu porcina au tocat nişte (mulţi) bani pe (prea multe) vaccinuri, cu west nile au rezolvat stocurile de pastile şi de spray-uri împotriva ţânţarilor, cu viitoarea maladie… cine ştie. :))

      Lăsând gluma la o parte, un popor poate fi ţinut sub control bine-mersi cu ajutorul fricii (printre altele), indiferent dacă respectiva frică este generată de ochii albaştri sau de boala lui bau-bau. Bine, tre’ să ai şi mulţi creduli, da’ asta se rezolvă în timp (privarea de educaţie, îndobitocirea cu elodii şi alte rahaturi turceşti, etc).

      Da’ mai bine mă opresc aici, că după aia mă acuză unii că o dau în constipaţii mondiale. 🙂

  13. Eh… Imaginează-ţi că mă uitam ieri-alaltăieri la TV cu fameleonu’ şi era un nene, mare şmecher pe capitolul epidemii care zicea el aşa: da, dom’le este epidemie de meningită, dar nu este nimic grav că ţânţarii ăia nu pot muşca prea mulţi rumâni. Mă rog, nenea zicea lucruri de bun simţ, termină şi susnumitul meu fameleon cu ce rămâne? Că te muşcă ţânţarii şi poate ar trebui să ne punem plasă la geamuri. 😐
    Problema nu e cu doar cu teveu’ ci şi cu boboru’, iar boboru’ e ăla care a inventat povestea cu drobu’ de sare, văicăreţ şi fatalist. Nu prea avem ce face…

  14. Eu m-as bucura sa mai fie cateva din astea, crize simulate. Pana la urma nu ii mai baga lumea in seama nici daca vine una pe bune.

  15. Cum nu am mai murit de gripa porcina | Dojo Blog…

    Vechile si noile isterii mediatice. Daca acum un an n-am mai murit de gripa porcina, oare cat din noua “pandemie” este real si cat scandal mediatic?…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.