Cum se fac vanzari

În acest weekend în Obamaland se sărbătoreşte Labour Day şi, la fel ca partenerii lor români, americanii sărbătoresc munca prin grătare şi stat cu dosul în sus. Şi shopping.

Hoarde de cumpărători vor rupe uşile magazinelor, că sunt pe 5th Avenue, în Queens sau pe unde au dat dezvoltatorii bani să pună de magazine. Cam în fiecare weekend este nebunie, acesta va pune cireaşa pe tort, mai ales că începe şi şcoala şi e plin de oferte “back to school”.

Când vine vorba de vândut, oamenii ăştia chiar ştiu ce au de făcut. În asemenea ocazii, pe lângă amabilitatea vânzătorilor, 30 days money back guarantee, şi micile sales de pe cupoane (cam peste tot, dacă ai cumpărat în valore de x dolari ai reducere de y dolari la următoarele cumpărături etc.), sunt sales de “ocazie”.

Ca tot românul ce nu şi-a umplut încă bagajele până la punctul în care este dat afară din avion, că depăşeşte masa admisă, ne-am pregătit azi pentru o mică incursiune în Long Island, la Tanger Outlet, deşi aflasem de la ştiri ieri seară (de fapt de la mama lui R., care ne-a transmis ce se spune la ştiri) că azi bate nuş’ ce uragan pe acolo.

Din fericire am dat numai de ploaie, caldă şi .. umedă, aşa că nu s-a întâmplat nimic, nu ne-au evacuat forţat, totul a fost OK.

Şi am dat de magazine. S-au făcut repede 6 ore de plimbat pe acolo, am umplut plase, am lăsat bani şi ne lăudăm acum cu o garderobă acceptabilă (să nu uităm că am venit aici cu un troller mic, cam cât iei pentru 2 zile undeva, iar noi plecam 6 luni).

Sales deci. Produsul are un preţ. Destul de ţeapăn, că e vorba de Timberland, Levi sau sfântul ştie ce găselniţă. Că în afară de Hugo Boss şi Ralph Lauren, ne-am cam băgat nasul peste tot. De la preţul ăla avem o primă reducere de 30, 40 sau 50 %. După aia mai o reducere de 10 sau 15%. Iar la unele magazine era A TREIA reducere pentru ziua de azi doar de încă 15%.

Am zis că nu văd bine. Aşa că, de la 40 sau 70 de dolari, ajungeai să iei la 10-15 $  nişte tricouri sau bluze de nota zece. A plouat toată ziua, dar au fost oameni destui la cumpărături. În NYC cred că a fost nebunie, pentru că nu a ajuns furtuna până acolo. Ce rezolvă magazinele? Rulează marfă. VÂND în draci, fidelizează (sunt planuri de membership cu şi mai multe reduceri – pe noi nu ne interesau, că oricum plecăm), CÂŞTIGĂ.

E adevărat că ajungi să iei o jachetă de 70 de dolari cu 24, dar magazinul nu vinde 4 haine la suprapreţ, vine câteva sute sau poate mai mult în ziua respectivă. BANI deci, nu magazine goale.

Mi-am amintit că pe un tricou Wrangler am dat în Iulius Mall echivalentul a 60 de dolari. Un “polo” simplu. Aici prindeai marfă similară la 10 sau 15 dolari. Redusă de la 40-50, dar reduse totuşi. Şi, dacă în Mall-ul nostru din Timişoara, văd lume fără plase, că nu te poţi atinge de marfă, aici abia cară cumpărăturile. Şi, deşi costurile operaţionale ale magazinelor de aici cuget că-s mai mari decât în România, prin asemenea preţuri câştigurile sunt pe măsură.

PS: continuă povestea mea de “dragoste” cu Levi’s. Io zic că ăştia se adresează NUMAI bărbaţilor şi îi doare sub coadă de gagici. Nişte rahaţi de blugi pentru dame, de mi-e ciudă de timpul pierdut. Şi, dacă nu există decât gunoaiele alea cu elastic, nici nu mai sunt în stare să pună măsurile în inchi, aşa cum sunt la bărbaţi. La noi sunt 8M, 6S etc. Deci io tre’ să ghicesc acum şi ce lungime şi lăţime au, că era greu să fie scris W27-L32, că asta caut.

Frustrare mare şi la Dockers, unde m-a lipit “soarele” de nişte nădragi chiar mişto. SINGURII mărimea 2 (asta e una din mărimile lor geniale, a mai mică e 0). În rest peste 6, de parcă toate americancele au 80 de kile. Să mor şi alta nu. Eram la un pas s-o pun pe vânzătoare să dezbrace un manechin de plastic, că nu ar fi prima dată oricum.

Ar mai fi o soluţie. Să pun nuş’ câte kile, să am 3 inchi în plus. Şi pot lua blugi de la bărbaţi.

Voi de ce vânzări aţi mai dat?