The Bridges of Madison County (1995)

Am prins prima dată la vizionare filmul “Podurile din Madison County” prin adolescenţă. Tată-miu îmi indicase în stilul lui “neintruziv” că e un film bun şi că poate doresc să-l văd. El e specialistul în familie pe teme cinematografice, lui îi datorez şansa de a fi vizionat şi altceva decât Ace Ventura şi alte “capodopere” de genul ăsta.

Şi totuşi cu filmul de faţă a avut un mare fiasco. Eram o puştoaică pe atunci şi filmul mi s-a părut plictisitor. Atât de plictisitor, că, după 15 minute de vizionare, m-am lăsat păgubaşă.

Am revenit cu degetul pe butonul de “play” peste câţiva ani, când eram deja damă în toată regula. Şi am avut mai multă răbdare să-l vizionez. Nu a mai fost vorba de plictis, sorbeam fiecare scenă. Poate pentru că sunt aproape fan Meryl Streep. Sau poate pentru că pentru o femeie, nu o fătucă de liceu) filmul are deja mai multă noimă şi semnificaţii.

Ce vrea să spună autorul?

Francesca Johnson este o “casnică” dintr-un orăşel american, rămasă singură câteva zile, până soţul şi cei doi copiii (o fată şi un băiat) participă la un târg în Illinois. Este vara lui 1965 şi femeia îşi caută de lucru prin casă, neobişnuită să aibă atâta “libertate”.

Apare el, Robert Kincaid, fotograf la National Geographic, venit să pozeze podul Rosman din apropiere. O roagă să-l îndrume către pod, da, pentru că drumul până acolo e destul de întortocheat, decide ea însăşi să-l însoţească. Oricum nu avea mare lucru de făcut pe acasă.

De la discuţii aparent nevinovate, lucrurile se “înfierbântă” între ei. La finalul scurtei lor “aventuri” Francesca are de ales: merge cu Robert sau rămâne alături de familie? Cei doi copii sunt la o vârstă “dificilă”, adolescenţi, deci alegerea ei îi va marca pe viaţă. Are dreptul LA FERICIRE sau familia şi DATORIA de mamă sunt mai importante?

Aventură sau dragostea vieţii?

La prima vedere situaţia e simplă: e femeie măritată, a dat de un tip “bine” şi a rezolvat o problemă. Este adulter, oricum o iei şi furia copiilor ei (când află despre “aventura” ei) este îndreptăţită. Au venit să rezolve ultimele detalii legale, după ce bătrâna acum Francesca a murit şi dau de 3 jurnale în pod, în care mama lor a scris în detaliu ce s-a întâmplat în acele 4 zile.

3 jurnale pentru 4 zile e totuşi prea mult pentru o simplă aventură, ce se putea prezenta “arăta bine, ne-am iubit, a plecat”. Na, că nici un rând nu trebuie.

După şocul iniţial, cei doi găsesc puterea să citească integral însemnările mamei adulterine şi să realizeze sacrificiul făcut de ea.

Gustul libertăţii

Francesca NU e nefericită în mariaj. Nu e nicicum. Discuţiile la cină sunt monosilabice, copiii sunt la faza aia de “ne-comunicare”, că doar de aia sunt adolescenţi, iar soţul, deşi curat şi blând, nu e în stare să susţină o discuţie despre creaţia lui Yeats de pildă. Şi iat-o pe ea, “prizonieră” într-o fermă din Iowa, cu o familie frumoasă dar legată definitiv de acele locuri. Ea, venită din Bari, ani mulţi în urmă, ea, pasionată de muzica bună, literatură şi călătorii.

Robert este o gură de aer proaspăt. Cu el discută în acele zile cât nu a discutat cu soţul ei de când sunt împreună, este un bărbat umblat, care a văzut lumea, aşa cum şi-ar fi dorit şi ea.

Doi actori de nota 10

Nu sunt fan Clint Eastwood şi mai ales nu fan al filmelor de genul “Dirty Harry”, film ce m-a plictisit atât de mult, că l-am lăsat nevizionat pe jumătate. Chiar nu mă omor după “bărbătisme” din astea. Este însă incontestabil că a îmbătrânit frumos ca actor. Nu neapărat ca bărbat, dar s-a maturizat şi a reuşit şi ca regizor lucruri deloc neglijabile. Are alături o actriţă cunoscută pentru destule roluri memorabile, nu exagerat de frumoasă (departe de ideea de bombă sexy), dar cu un talent uriaş. Exact imaginea ei de “femeie obişnuită”, face ca acest rol să i se potrivească precum o mănuşă. Este “casnica” ce a uitat să mai fie femeie, dar deţine suficiente rezerve de senzualitate, pentru când este necesar să redevină cuceritoare.

Nu vă mai plictisesc cu multe detalii, nici nu vreau să vă stric plăcerea de a descoperi filmul cadru cu cadru. Pentru mine este unul dintre cele mai cele filme din toate timpurile, sper că v-a plăcut şi vouă.