Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Ciocolata amara
Pedagogic, clasa a X-a. Aveam deja un an şi ceva de practică pedagogică la activ şi mă îndrăgostisem de copiii din clasa a II-a, chiar de la noi, că eram de la clasa întâi la a XIII-a. Sentimentul era de-a dreptul reciproc, că nu puteam intra liniştită în sala de clasă, şi mă puneau tătarii la zid, urlând din cele 40 de piepturi mici “Ramooooooooooo”. Au fost primii la care am făcut practică şi ne-am aranjat încât tot pe acolo să mă învârt.
Învăţătorul era un tip foarte serios de felul lui, super sever şi totuşi iubit. Învăţau puştii ăştia de ziceai că toţi se pregătesc să ia un Nobel la final de an. Superbă clasă.
Cum omul mai avea şi el una-alta, mă roagă într-o zi să stau cu copii o oră şi să le dau un extemporal (ceva dictare, cuget) pentru care vor primi şi notă. Ajung la ora stabilită, mă lipeşte trupa de perete ca de obicei, încercând fiecare să mă pupe, pleacă omul, începem lucrarea. Dictez, copiii super-cuminţi, termin, iar caietele, urmând să le dau învăţătorului să le noteze. Unul dintre elevii “over-achiever” din clasă (că se băteau la note, de zici că nu mai exista altă treabă pe lumea asta), începe să plângă. Că n-a terminat, că n-a scris corect, că ia notă proastă, că îşi strică media. I-am spus să fie liniştit că oricum a scris destul de bine, deci nu era vorba de o notă proastă (erau note pe atunci la I-IV). Probabil un 8. Nu vreţi să ştiţi ce tură de plâns a tras că ia probabil 8.
Ies de la clasă, era pauză, cu braţul plin de caiete să le predau învăţătorului. Mai discut cu o colegă, ce ieşise din clasa noastră şi-mi dădea raportul ce s-a predat la ora de la care am “chiulit” eu, când se aruncă asupra mea mama puştiului. “Vai, dar ştiţi că i se strică media. Nu se poate să nu conteze nota asta?” Păi cum soarele meu să nu conteze nota. Că nu io-s dumnezeul lor. Io tre’ să predau caietele învăţătorului şi să se spele cu ele pe cap. Dacă el consideră că nu contează, nu contează.
“Dar totuşi poate încercaţi” insistă individa, deşi îi repet în continuare respectuos că nu e de competenţa mea, în continuare şocată de cât e de disperată pentru un rahat de 8, pe care ăl mic îl poate “îneca” în 10 şi tot iese media. Şi, chiar dacă are media 9, probabil va supravieţui clasei a doua.
“Uitaţi aici o atenţie, poate încercaţi totuşi”. Nici n-apuc să-mi adun mandibula căzută pe podea de şoc, că dispare, lăsându-mi o ciocolată în mână. Deci să încerc totuşi, chiar dacă am spus CĂ NU AM NICIO PUTERE.
Am rămas ca la dentist câteva secunde, simţindu-mă ca un om gol puşcă în mijlocul unui stadion plin cu 100 de mii de oameni. Am fost “mituită” cu o ciocolată de o mamă, obişnuită cu plocoanele. O mamă care nu concepea că puştiul ei poate să ia şi altceva decât 10, mai ales că lua nota pe barba lui. Da, nu a fost atent, a zbanghit ceva. Nasol. Că aşa e în şcoală. Mai iei şi un nouă. Unii am mai luat şi câte un 4 (extrem de rar, dar s-a mai întâmplat) şi iată-ne vii, bine merci. Şi nu suntem nici proşti grămadă. Dacă nu am fost 100% OK, am luat notă mai mică. Nu suntem roboţi să fim mereu programaţi pentru rezultate maxime. Eşti obosit, te doare-n dos, ferească sfântul, se mai întâmplă una-alta.
Nu am putut, normal, rezolva nimic. Probabil că învăţătorul i-a “rezolvat” nota. Sau nu, chiar nu mă interesează. Momentul ăla însă a fost unul definitoriu. A fost pentru prima dată când am realizat că munca de dascăl nu înseamnă doar partea aia frumoasă, de muncă alături de copii. Pe care i-am adorat şi cu care lucram dumnezeieşte. Erau atenţi şi bine pregătiţi, eu aveam o voce destul de ţeapănă plus că aveam ceva “har” pentru munca asta. Din păcate însă munca de dascăl însemna să am de lucru cu părinţii lor. Cu indivizi care văd un soare în progenitură şi devin chiar agresivi, dacă nu iese cum planifică ei de acasă. Care sunt gata să cumpere notele copiilor lor, când aceştia nu “performează” la standarde şi fac caz de orice 9, de parcă vine uraganul.
A fost singura dată în anii ăia când m-am simţit UMILITĂ. Şi am realizat că, în momentul în care voi ieşi la catedră pe pielea mea, va trebui să înghit în continuare aşa ceva. Să învăţ “să iau”, deşi nu aşa mă crescuseră ai mei, sau să trag ponoasele unei corectitudini exagerate, cu un salariu celebru de prost. Aveam vreo 16 ani şi pentru prima dată mi-era scârbă de ceea ce a fost odată visul meu şi al familiei mele, pentru că nu am ajuns în respectivul liceu din întâmplare.
Adevărul este că nu aş putea “închide ochii” pentru a favoriza un copil, când ştiu că nu este corect. E o educaţie proastă de la ai mei, naiba ştie. Cert este că am terminat liceul şi am refuzat să intru “în pâine”. Le-am spus alor mei că pe salariul ăla mor de foame (chestie corectă şi atunci, ca acum), mai ales că ştiu că nu aş putea “primi” nimic de la părinţi. Furia alor mei, ce vedeau că arunc 5 ani de liceu de specialitate, mai ales că profesorii mei mă lăudau că voi fi un dascăl deosebit, s-a mai domolit când au înţeles că aş munci pentru un salariu mic şi ATÂT. Că nu aveam obraz să îmi “suplimentez” veniturile aşa cum ştiam că o fac majoritatea învăţătoarelor pe care le cunoşteam. Au fost turbaţi şi într-un fel mândri de mine, până la urmă ăsta era rezultatul educaţiei de acasă.
Am mai prins încă doi ani de modul pedagogic şi la Litere, deci am mai predat o perioadă, deşi atunci ştiam cât se poate de sigur că nu voi porni niciodată pe acest drum. Aveam deja nişte ani de radio la activ şi era clar că timpul viselor cu statul la catedră a trecut demult. Am predat la tot felul de clase, am întâlnit tot felul de copii. Profesorii la clasele cărora predam erau şocaţi că nu doresc o carieră în domeniu, pentru că aveam “acel ceva”. Îmi plăceau copii, se lipeau repede de mine, orele erau alerte şi mă ascultau, culmea, în condiţiile în care majoritatea colegelor abia se descurcau cu ei. Una dintre doamnele respective mi-a spus, când mi-a dat zecele corespunzător semestrului respectiv, că e mare păcat că nu intru în învăţământ. I-am răspuns că pasiunea pentru domeniul ăsta s-a stins şi că viitorul meu e în radio. Şi că, poate 7 ani pierduţi cu practici pedagogice şi mestecat manuale de didactică şi diverse pshihologii mă vor face, sper, un părinte mai bun.
Au trecut ani de atunci, îmi amintesc cu drag de sutele de copii pe care i-am cunoscut pe atunci. Sunt oameni în toată firea unii dintre ei, probabil puştiulică respectiv e ditai bărbatul. Singura amintire urâtă este a acelei încercări de “mituire”. După atâta timp senzaţia de şoc şi de ruşine încă nu s-au şters. Pentru ea probabil a fost doar unul dintre paşii făcuţi pentru a-i uşura copilului accesul spre medii mai mari, paşi inutili spun eu, în condiţiile în care era un copil studios şi cuminte. Dar e bine să fii sigur, nu?
O competiţie idioată, tembelă, fără absolut nici o finalitate. Notele din primară NU contează decât dacă eşti retard cu şanse să repeţi anul. Notele din generală NU contează, idem. Abia la liceu dacă încep să fie cât de cât importante pentru facultate ..
Cine era învățătorul, domnul Pau … ? Întrebarea mea este dacă ai încercat să faci ceva în favoarea acelui copil, să ia o notă mai mare.
Și eu am fost obișnuită de mică să am colegi ai căror părinți să vină cu ploconul, eu fiind defavorizată total de învățătoare, care nu prea pierdea ocazia să mă facă uitucă în fața clasei, umilindu-mă total. De atunci am început eu să învăț ce înseamnă corectitudinea ( deși mi-a fost insuflată și de la părinți, ce-i drept ) și să mă scârbesc pentru asemenea gesturi, niciodată să nu le cedez.
N-am facut nimic, normal. Nici lui nu i-am spus, ca mi-era mie jena de jena ei.
şi eu când am citit titlul credeam că ne spui cât de mult îţi place ciocolata amară :)) însă nu-i nimic. vă spun că mie îmi place 😛
legat de notele mici în general. în fiecare an trebuie să fie un elev, mai degrabă o elevă care a avut numai media 10 din clasa I, sau V, că atunci încep să se dea note. deci cum să înveţe tot de 10…şi mă gândesc că din moment ce a luat numai 10 până în clasa 8 apoi dacă nu ia 10 si atunci îţi dai seama ce măcel că nu a luat fata 10. mă întreb oare câte vizite fac părinţii la şcoală pentru 10…
“Soarele” e pasionat de ciocolata amara. Imi place si mie, dar mai draga mi-e aia “normala” 😀
Ce spui tu acolo este un lucru lesne de inteles. Mai grav este nu faptul ca unii parinti isi sustin odraslele din clasa primara, ci ca ii invata sa faca si ei asa, si doamne feri cand va veni vorba de un permis auto 😀
eu in generala am fost mereu al 3-lea, nici mai sus nici mai jos, si crede-ma pe cuvant ca am reusit sa iau si 1 nu numai 8. nota aia nu numai ca nu m-a deranjat, dar a fost chiar si o mica bucurie… nu am vrut sa trec prin generala fara sa iau acasa, in micul carnetel de note, toate cele posibile 🙂
Mi-a facut placere sa citesc postul asta!Felicitari pentru atitudine!
Nu pot sa-ti spun decat atat: ai vazut numai varful iceberg-ului. Si inca ceva: ai pierdut mult – ma refer la afectiunea copiilor si la satisfactia reusitei lor si datorita tie(singura satisfactie reala a acestei profesiuni);ai castigat mult – ai scapat de mizeria materiala si morala a vietii de dascal in Romania.
La 19-20 de ani, cand am decis ca nu intru in def, am stiut ca ma paste o munca frumoasa, dar sinistru de prost remunerata. In primul an de radio (dupa niste luni in care eram in proba si munceam moca), aveam salariul de 2-3 ori mai mare decat colegele mele ce intrasera in invatamant. Oricum mi-a fost sau nu in radio, ca am avut si niste perioade cu salarii “reduse”, tot aveam macar dublul salariului unui cadru didactic de varsta mea.
Asa ca a fost in mare o decizie financiara. Plus ca mi-a placut mereu sa lucrez de una singura. In radio eram singura “in charge” cu emisiunea, de la “mixat” la vorbit pe post, acum lucrez din nou de una singura si imi place. Eu am toate obligatiile, dar nici nu depind de altii. 😉
as vrea sa fac o precizare: momentan notele din generala conteaza. pt ca in baza acestor note, impreuna cu cele de la tezele nationale (daca n-or fi inventat altceva de asta vara), se face nus’ ce fel de medie pt admiterea in liceu. si daca nu vrei sa-ti vezi copilu’ la liceul tehnic de bucatari/mecanici de la ciorogarla, o sa-l pui sa traga si pentru note. totusi, acu’ 14-15 ani cand se intampla intrebarea (dojo, iarta-ma daca fac aprecieri aiurea cu privire la varsta ta) nici notele din generala nu contau ca era examen de admitere. ultimii ani in care a mai fost.
dar, intr-adevar notele din scoala primara nu conteaza nici acum.
sa va zic o intamplare oarecum asemnatoare: tatal meu e prof de mate si mi-a fost prof si mie si fratelui meu. (facea intotdeauna subiectele pentru teste/teze dupa ce plecam noi de acasa; niciodata nu mi-a trecut prin creieri sa-mi corectez testele/tezele dupa ce ajungea cu ele acasa si nici colegii mei nu mi-au cerut asta vreoadata; singura chestie pe care o mai facem era sa ma uit la note, dupa ce erau corectate. unii aflau notele cu 2-3-4 ore inainte de aflarea oficiala). in clasa a viii-a la unul din testele de pregatire pt admitere am zbarcit-o destul rau. nota 6 (n-am zbarcit-o de mai putin, ca mi-ar fi pus si mai putin), treci la loc. mie nu mi-a trecut prin cap sa zic ceva, o zbarcisem, asta era nota. mamei la fel, nu i-a trecut prin cap sa zica ceva. ma rog, i-a trecut, sa-mi faca mie morala ca n-am invatat. 🙂
dar, si aici am ramas eu socata, am aflat mult mai tarziu ca in cancelarie toti colegii i-au sarit in cap ca de ce mi-a dat 6?! wtf. sa mor daca am inteles. am avut note bune intotdeauna, dar le-am avut ca am invatat, nu ca era tata profesor. (si daca or fi fost unii care mi-or fi pus note mari ca erau colegi cu tata, nu mi-am dat seama, pt ca eu pt mine stiam c-am invatat; intotdeauna mi-am apreciem corect notele, chiar si in facultate unde nu auzise nimeni de tata).
Ady, n-ai gresit cu banuielile. Am 32 de ani (impliniti acum cateva zile), deci ai facut calculul bine. Si e adevarat, pe atunci notele de primara chiar nu contau.
Ceea ce ne-ai povestit, m-a dus cu gandul la copilaria mea si la incrancenarea cu care sustineam in fata mamei ca d-na invatatoare nu va vedea un cadou dus de manuta mea. Cu greu acceptam sa-i ofer ceva de 8 martie. D-na mea era, profesional vorbind, de exceptie, dar avea obiceiul sa favorizeze pe anumiti colegi, care pe-atunci erau copiii unor VIP-uri locale.
Dar stiti ceva? Pe mine incrancenarea asta m-a … motivat. Asa ca, d-na invatatoare va multumesc, peste ani, ca m-ati dezavantajat, pentru ca m-ati ambitionat !
provin dintr-o familie modesta, deci fara plocoane la scoala. nici in facultate nu mi-am cumparat examenele, cred ca aveam altceva mai bun de facut cu banii.ideea e ca astfel de copii cocolositi de profesori nu ajung sa profeseze. si daca totusi o fac nu ajung departe pt ca nu au sustinere profesionala. cu gargara merge doar pana la un anumit punct. cred cu toata convingerea ca trisand nu ajungi prea departe!
Parerea mea este ca ai facut foarte bine cand te-ai decis sa nu intri in cadrul invatamantului, mai ales sa devii profesoara.
Si totusi nici cu Radio n-ai mers mai departe, nu?
Nu e chiar atat de socant. Mamele de baieti sunt turbate in scoala primara (stiu, ca si eu eram in clasa ”premium” si cu mama ambitioasa…care din fericire stia unde sa se opreasca). In clasa a patra la mine, o mamica a intervenit pentru a nivela notele pentru premiul I. Problema era ca eu si inca un individ aveam mexie maxima, pe cand cel de pe locul doi avea cu doua sutimi mai putin (era tot candidat pentru Premiul I, atentie !). Intr-un final, invatatorul mai slab de inger ne-a trantit cate un 9 la istorie, ca sa avem toti la fel.
Comunism rules !
Scrisesem ceva pe tema asta, daca-mi permiti (nu-i prea grozav) :
https://www.krossfire.ro/mediocratia/
Si eu te felicit ca nu ai ramas in invatamant. Stiu eu de ce.
noi am fost 3 frati in familie si absolut toti am fost printre primii la invatatura, insa asta nu datorita perseverentei parintilor. tin minte cand veneam acasa suparat de un 8 nedrept de cele mai multe ori, ca mama imi zicea ca invat pentru mine nu pentru note. si asta s-a intamplat pentru toti 3.
in schimb de ceva timp dau meditatii unui elev care nu are nevoie de meditatii, ci e obligat de mama lui sa faca meditatii la romana, matematica, engleza, franceza inca din clasa a 5, doar pentru ca nu se descurca foarte bine…
in conditiile in care nu a avut nici o medie inafara de 10 in viata lui
Mama unei colege o bătea cu furtunul de la mașina de spălat pentru 9 la muzică, în condițiile în care, fetița nu avea pic de voce. Asta, prin clasa a treia. Așa că, mămica din povestea ta e chiar delicată pe lângă cea a colegei mele.
N-ai idee cat de amara devine ciocolata cand esti invatator si vezi cum copiii sunt chinuiti de niste parinti tembeli si fara nici o urma de bun simt pentru un calificativ….sa fie un fb in loc de b…