Albert Camus – Strainul

6
1928
views

Am avut o afinitate pentru Camus încă de prin liceu, pe când mă dădeam bine pe lângă doamnele de la Biblioteca Judeţeană să-mi împrumute singurele exemplare din Eco, Papini sau Miller. Apăreau tot mai multe edituri, dar unele dintre marile creaţii pe care le-am devorat pe atunci se găseau greu de tot. Ştiu că am primit “Un om sfârşit” sau “Vrăjitoarele din Salem” pentru 3 zile max. în loc de termenul mai lejer cu care eram obişnuită şi că doamnele de acolo eram mereu fericite că apăream la timp cu cartea veche şi zdrenţuită.

Pentru că azi este ziua recenziei de carte, aş dori să vă recomand “Străinul” de Camus. Carte ce se poate chiar citi online, să nu se mai plângă lumea că pe net e doar porn şi conţinut prost. Înainte de a comenta una-alta despre carte, hai să vă povestesc pe scurt cine ce face:

Meursault este un bărbat tânăr ce locuieşte în Alger. Cartea începe cu o veste lapidară: “Astăzi a murit mama”, ce stabileşte tonul întregii acţiuni. Mama lui a locuit în ultima perioadă la un azil, dusă acolo din simplul motiv că Meursault nu-şi permitea să o mai întreţină. Normal, vecinii nu erau de aceeaşi părere, dar, deşi nu erau de acord cu acest mod “nerecunoscător” de a-şi trata mama, până la urmă nu prea găseau vreun cusur tânărului respectiv.

Ajuns la azil, Meursault petrece noaptea la priveghi, alături de alţi bătrâni prieteni ai mamei sale, apoi participă la funeralii, fără a face spectacol de plânsete, aşa cum se obişnuieşte, lucru ce-i şochează pe cei din jur. Convenţiile sociale “spun” că trebuie să plângi, iar un om ce nu-şi exteriorizează sentimentele, e probabil un monstru. Viaţa continuă pentru eroul nostru. A doua zi petrece câteva ore la plajă, unde se întâlneşte cu o fostă colegă, Maria, cu care începe o poveste de dragoste. Chiar în seara respectivă merg la un film cu Fernandel, deşi din nou convenţiile sociale nu aprobă vizionarea unei comedii la 1 zi de la înmormântarea mamei.

În relaţie, Meursault este la fel de apatic. Recunoaşte că se simte bine cu Maria, dar nu este capabil să o şi iubească. Dacă ea ar dori să se căsătorească, nu vede însă nicio oprelişte.

La fel de “teleghidat” pregăteşte o scrisoare pentru amicul său Raymond. Acesta are probleme cu o “fată” de a lui şi consideră că trebuie să o pedepsească. Pentru asta are nevoie de o scrisoare bine “meşteşugită”, ce va fi scrisă de Meursault. Bătaia pentru femeia respectivă este ceva ce poate face şi singur. Urmează scandalul, normal, declaraţii la Poliţie şi replica unor arabi, total nemulţumiţi de corecţia aplicată femeii lui Raymond.

Lucrurile degenerează într-o zi, la o simplă ieşire la plajă. Arabii în cauză îi urmăresc, se bat, iar Raymond este tăiat la buză şi braţ. Nervos de tratamentul aplicat, ia un revolver şi merge din nou spre bărbaţii respectivi, pentru a “rezolva” problema. Meursault reuşeşte să-l convingă să lase gândurile astea şi-i ia arma. Peste ceva timp, singur, se întâlneşte cu fratele femeii, cel care l-a înjunghiat pe Raymond. Iniţial fără nicio intenţie războinică, doreşte doar să bea apă, dar arabul scoate cuţitul. Orbit de căldură şi de transpiraţia ce-i curgea peste ochi, speriat de strălucirea cuţitului, Meursault trage 5 focuri şi-l omoară.

Procesul este destul de ciudat, majoritatea celor citaţi legându-se în continuare de faptul că pare a fi un monstru, că nu a plâns la înmormântare, că şi-a găsit iubită imediat după tristul eveniment, că este un taciturn etc. Lucrurile degenerează când procurorul îşi construieşte cazul pe ideea de premeditare, bazându-se exact pe “monstruozitatea” inculpatului, dovedită iată de atâtea ori.

Recursul este refuzat, iar condamnatul la moarte se gândeşte la ghilotină, la diverse metode de evadare, totul cu acelaşi calm pe care l-a demonstrat întotdeauna. Este vizitat de preot, şocat de refuzul condamnatului de a-l vedea pe Dumnezeu.La final, Meursault realizează că a fost fericit şi este gata pentru final: “Atît de aproape de moarte, mama trebuie să se fi simţit eliberată şi pregătită să trăiască iar totul de la început. Nimeni, nimeni n-­avea dreptul s­o plîngă. Şi eu, la rîndul meu, m-­am simţit gata să trăiesc iar totul de la început.

“Străinul” deşi ficţiune, marşează puternic pe noţiunea absurdului, promovată de Camus. În viziunea sa existenţa umană nu are nicio ordine sau raţionament. Pentru că oamenilor le este greu să accepte această idee, încearcă să ataşeze un înţeles oricărui eveniment. Absurditatea în acest caz survine exact din încercarea omului de a găsi “raţionalul” acolo unde nu este.

Meursault nu are niciun motiv până la urmă nici să se însoare cu Maria, mai ales că recunoaşte sincer că nu o iubeşte, nici să-l omoare pe arab. Şi totuşi apasă trăgaciul, iar cei implicaţi în procesul lui nu pot înţelege că a fost doar o acţiune, o reacţie, ci caută motive ascunse ce pot explica PENTRU EI un asemenea eveniment.

Deşi vecinii şi cunoscuţii săi nu pot concluziona decât că este un tip tăcut şi serios, procurorul are nevoie de mai mult decât atât, pentru că e imposibil de crezut că un tip apatic poate ucide doar pentru că aşa s-a întâmplat. Faptul că refuză să se “joace” aşa cum consideră societatea că este normal, îl face pe erou indezirabil. Însuşi Camus comenta: “În societate, fiecare om ce nu plânge la înmormântarea mamei sale, riscă să fie condamnat la moarte“, pentru a explica într-un fel destinul personajului său.

Vă las plăcerea de a citi sau reciti “Străinul” şi de a împărtăşi aici cât de mult v-a plăcut sau nu cartea.

6 COMMENTS

    • Sergiu, asta nu e motiv de lauda, sincer. Oricum, daca nu ai citit nimic pana acum, nu e indicat sa incepi cu chestii din astea. Probabil Fram Ursul Polar e o idee buna. Sau poate si asta e prea lung si greu 😀

  1. nu mi-a placut cartea si as fi jurat ca n-am citit-o daca n-ai fi povestit tu continutul. cred ca am memorie selectiva. retin doar ce-mi place sau ce ma socheaza in rau 🙂

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.