Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Manastirea Izvorul lui Miron

În urmă cu o săptămână aveam program de condus până la Sibiu şi, cum sunt totuşi încă şofer începător, era cazul ca undeva să oprim, să consumăm de-ale gurii şi să facem câteva minute pauză. După ce am trecut spre Buziaş pe nişte drumuri sinistru de proaste, de am crezut că mi se rupe maşina în două, am ajuns prin zona Făgetului (Coşava e localitatea mai apropiată) pentru a opri la o mănăstire.

Cum unchiul personal a fost pocnit de criza mistică, de s-a “creştinat” la maxim, acum nu-l mai interesează decât ale bisericeşti şi plimbări pe la mănăstiri. În loc deci de o oprire într-o parcare de OMV, ne-am făcut drum spre Mănăstirea Izvorul lui Miron. Să vă zic sincer, nu pot spune că am regretat, chiar dacă eram mai ocupată cu făcutul de poze, decât făcutul crucilor în biserică. Zona este super liniştită şi frumoasă.

Imediat ce-am intrat, m-am întors cu dosul către soare, să prind în poză poarta. Este plină de “sculpturi” şi făcută din lemn. Prin uşă se poate vedea puţin din dojomobil.

Aleea lungă spre ieşire şi culorile toamnei. Am prins vreme excelentă, erau vreo 20 de grade cu plus.

O “băltoacă” şi un podeţ foarte simpatic. Sunt două bazine în spatele meu cu nuferi şi în stânga un bazin mare cu apă super-limpede şi peşti mărişori albi:

Biserica e în lucru, aşa că nu are momentan acoperiş

Clădirea “administrativă” şi biserica utilizată acum arată foarte bine.

Am pozat în detaliu mozaicurile cele două, că prea erau frumoase

Dacă mănăstirea e momentan fără clopotniţă, clopotele sunt la nivelul solului, deci se poate citi ce scrie pe ele:

Clopotul donat de mister Adrian Năstase. Urmează cel al tătucului Iliescu:

Am pornit înapoi pe potecă şi am mai pozat detaliile de pe poartă. După care am “scufundat” un senviş ca tot călătorul flămând.

Timp alocat: 20 minute. Concluzie? Aş reveni cu drag.

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

7 Comments

  1. Asa ii zice ? Pff, am fost si eu acum vreo 3 ani intr-o excursie si nu mai tineam minte cum se numeste … dar am recunoscut locul prin pozele tale 😀 Multumesc, dojo !

  2. nu prea le am cu excursiile la manastirii… dar v-a creste copilul si cine sunt eu sa ii interzic a vedea si aceste “minuni”? 🙂 prin urmare, avand o recomandare, poate o sa ajung si pe acolo…

    • Nici io nu-s patrunsa de fiorul mistic, deci nu as alege manastirile ca prim target de vizitat. Locul este insa frumos si nu trebuie sa stai neaparat prin biserica toata ziua. Deci nu vad vreun impediment in a duce copilul sa vada un loc chiar misto 😉

  3. Locurile acestea ne confera o liniste sufleteasca, ne fac sa fim, pe timpul petrecut acolo, departe de rautatile si grijile lumii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.