Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Nu tot ce zboara, se mananca!

Cred că o să fac spume la gură de la cât voi tot explica oamenilor că nu tot ce pare lucrativ chiar este. Că, dacă x îţi promite câştiguri uriaşe, ASTA NU ÎNSEAMNĂ CĂ SE VA ÎNTÂMPLA! Dar se pare că vorbesc amboulea.

Acum câţiva ani, o căruţă de români s-au fript nasol, crezând că se vor îmbogăţi peste noapte. Au rămas fără case, maşini şi banii din bancă, doar pentru că nişte şmecheraşi au ştiut cum să-i “aburească”. Ai crede că au băgat ceva la scăfârlie în toţi anii ăştia. Ei da, vezi să nu!

Săptămâna asta am fost în vizită la o doamnă din cartier, ce avea nişte probleme cu calculatorul. Este prietenă bună cu mama lui R. (prietenul nostru din NY, cel care ne-a ţinut în casa lui ca pe nişte alteţe regale). Vă daţi deci seama că m-am înfiinţat foarte prompt la poarta doamnei în cauză, poate şi pentru a răsplăti indirect bunătatea prietenilor noştri.

După ce i-am instalat una-alta pe comp, setat cont de gmail, setat fax-ul etc., a ţinut morţiş să-mi prezinte nuş’ ce mare chestie ce poate să-mi aducă mii de dolari pe lună. E un fel de site de socializare, ce va fi mai tare decât facebook, pentru care trebuie să aduci “referali”. Sau ceva de genul, că oricum e atât de prost făcut, plus prezentarea e semi-idioată, că n-am prea înţeles mare lucru. Există o reţea de situri de 2 lei, majoritatea “under construction” şi, cele care există, sunt vai de dumnezeul lor. Deci nişte “spam situri” făcute să iasă la număr.

Nu putea înţelege DE CE NU SUNT CONVINSĂ. Cum adică sunt circumspectă? Nu văd ce scrie pe prezentarea aia? Cum sunt stabilite sistemele de comisionariat? Nu, nu e schemă piramidală, e un sistem binar (încă n-am înţelesc ce-o vrut să zică, pentru că schiţa arăta leit cu o frumoasă şi plină de încredere piramidă). Da, e gratis să stai acolo, doar de prin aprilie aşa poţi alege să fii membru. E doar 148 de euro.

Cum mama ei de treabă lucrez într-un asemenea sistem superb şi nemaipomenit, ajut la creşterea şeptelului de prostălăi fraieriţi şi peste ceva luni mă PUI SĂ PLĂTESC. Bun, poţi rămâne “free”, dar cugetaţi că se înfige sistemul de plată. Normal, dacă ai  şi mai multe cojones sau eşti chiar mai tăntălău, poţi plăti chiar membership de 500 de euro. Că doar cresc pe sfoara de rufe, găsim măcar 1000 în fiecare zi lângă şosete şi chiloţi.

“Dar am fost la o prezentare frumoasă”, continuă doamna să mă bată la cap. Da, că e greu să organizezi o prezentare frumoasă. De ce aş crede eu că, dacă am fost la Conti la o prezentare, ceea ce spun oamenii ăia e chiar adevărat? Pentru că mi-au dat fursecuri? Sau?

Prietena mea s-a băgat în rahat cu un MLM de mai bine de un an. A plătit 200 de euro să intre în sistem, i s-a promis marea cu tot cu sarea din ea, după 12 luni şi mai bine de MUNCIT SERIOS şi pus la bătaie toată reţeua de parteneri (a lucrat 10 ani în advertising, deci chiar are destule contacte), i-a ieşit nasol cu virgulă. Şi-a neglijat propria afacere, pierde timp aiurea acum cu “educarea echipei”, în timp ce diamantul ce a recrutat-o, dacă întreabă UNDE SUNT BANII PE CARE TREBUIA SĂ-I CÂŞTIG DE LUNI BUNE DEJA, îi spune că uite ce frumoasă dezvoltare personală a făcut etc.

Culmea este că în sistemele astea mai sunt şi unii care fac un ban. O MARE PARTE însă ies din joc cu timp şi bani pierduţi, încă nişte vaci mulse de unii mai devreme acasă. Şi ei fraieriţi de prezentări luxoase, limuzine şi poveşti de adormit copiii.

Singurul avantaj este că anumite sisteme sunt de mulţi ani pe piaţă şi poţi găsi informaţii despre ele. De la cei care s-au ars, cât şi de la cei care au reuşit.

Sistemul ăsta genial este însă clocit de 3 luni. Este atât de găunos, dacă-i acorzi ceva atenţie, încât URLĂ “scam”. Dar un powerpoint frumos şi poveşti de trei lulele sunt în stare să convingă chiar şi oameni cu ceva educaţie.

Vă rog eu faceţi un MARE EFORT şi băgaţi la cap că NIMENI NU VĂ DĂ BANI MOCA! Nimeni nu vă iubeşte atât, încât să vrea să vă îmbogăţească. Dacă ceva pare a fi prea “de vis”, e foarte posibil să fie “păcăleală”. Studiaţi problema serios, căutaţi pe google informaţii, ÎNDOIŢI-VĂ! Nu aruncaţi bani şi efort aiurea, fără să înţelegeţi ce presupune chestia în cauză, doar că un individ bine îmbrăcat ştie să vă spună poveşti frumoase.

Românii încă mai cred în poveşti cu zâne. Încă mai cred că poţi face bani peste noapte. Ei bine NU!

Dacă nu vinzi organe sau fete pentru prostituţie, bani faci muncind. Dacă eşti specializat într-un domeniu mai “lucrativ”, faci mai mulţi gologani, dacă nu, poţi compensa cu multă muncă şi diversificarea ei. Nu există metode de îmbogăţit peste noapte, există EFORT şi TRANSPIRAŢIE. Asta, dacă n-ai noroc chior să câştigi la loto.

Am lăsat-o uşor uimită pe doamna respectivă. Am sfătuit-o să nu se arunce cu capul înainte. Dacă totuşi decide să intre în joc pentru a se îmbogăţi, să se oprească acolo unde ar trebui să plătească. Şi să ia orice oferta cu multe rezervare. “With a grain of salt”, vorba unora.

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

23 Comments

      • nu vreau sa fiu nesimtit, dar poti sa faci rost de el…linku’… nu de alta, da daca noi cetitorii acestui blog, primim prostia de PP… sa nu ne mai pierdem cele 90 de secunde din viata uitandu-ne la el 😛 … el PP-ul.

  1. Sincer, e pe răspunderea lor. Dacă sunt atât de naivi încât să creadă că da, tot ce zboară se mănâncă … no mercy 😛

  2. eu intotdeauna merg pe ideea daca promite bani multi si munca putina sau taxa de inscriere nici nu vreau sa aud/citesc continuarea 🙂 nu am fost pacalita, dar am atatea exemple naive in jurul meu ca am de unde invata.

  3. Pare de bun simţ să te informezi cum şi cât au câştigat alţii înaintea de a te băga în ceva, oricât de atrăgător ar fi. Uite că nu se întâmplă, pentru că mulţi nu ştiu să facă preliminariile unei activităţi (informare,documentare…) şi se aruncă cu capul înainte. De aici şi atâtea eşecuri. Şi nu mă refer numai la blogosferă. Uită-te în politică, în economie, în educaţie, cam peste tot în România…

  4. Daaaa…. dar daca iese banul de data asta? N-o sa iti para rau ca n-ai fost tu printre primii, aia care o sa faca cei mai multi?
    Si alte bla bla bla-uri de-astea. Oamenii spera mereu in ceva castiguri nemuncite. Altfel n-ar fi atatia bani dati la loto 🙂

  5. mentalitate de turma, nu gandim, facem ce ne invata aia de la tv sau o prezentare din asta fitoasa care ne ia ochii. la ce sa ne folosim mintea? si apoi ne plangem ca suntem inselati!
    noi sa fim sanatosi!

  6. Da, era interesant sa avem so linkul sa vedem despre ce e vorba. Apoi, as zice sa nu ne credem noi prostii satului ca sunt o goraza de gogomani si printre colegii de planeta. Sa vedeti ce tzepe cu firme care organizeaza lotto paralel cu cel de stat in care oamenii isi gireaza casele- si raman fara ele- sunt in Germania!:)))

  7. Am refuzat chestii in genul MLM pentru ca nu ma incanta deloc. Aveam ocazia sa fac bani punand la punct un websit micut pt un asemenea sistem, dar cu o conditie> sa fiu membru MLM. I-am zis sa nu ma mai deranjeze cu aiureli. Nu imi place sa aburesc oamenii cu vise ambalate frumos.

  8. @Dojo – Multi, care nu au nici o treaba cu internetul si l-au accesat pentru prima, a doua, a cincea oara, cad in plasa sigur!

    Stiu ca si eu la inceput, cand mi-am bagat net, vedeam reclame cu, ai castigat bla bla bla si eu dadeam ca prostu’ click, dar nu reuseam sa ajung la cel castig. :))

  9. Am fost la o astfel de prezentare la varsta de 14 ani. Deci chiar nu aveam habar… insa totusi m-am gandit si parea ca e prea mult de munca… ca sa conving lumea sa cumpere produsele mele, in plus nu ar fi cumparat nimeni de la un pusti de 14 si nici nu ar fi bagat de seama… cu atat mai putin sa devina unul dintre subordonatii lui.

    Si era de investit multi bani si mi se pareau eronate calculele in care eu castigam o avere.

  10. […] Dojo ne atrage atentia ca “Nu tot ce zboara, se mananca” si sa fim mai atenti cand cineva vine cu idei de acest gen si tot Dojo prezinta “cum poti sa postezi zilnic pe blog” (nu de mult am descoperit blogul ei si tare imi place, creeaza dependenta) […]

  11. Pai pe timpul asta de criza toti cauta masuri de castiguri alternative,asa ca vor nu vor datoria lor este sa incerce…si se afunda si mai rau in datorii:))

  12. Eu evit “combinatiile’ in care prima cerinta e sa-ti intocmesti o lista cu prietenii. Sfarsesti prin a te trezi singur si fara bani. Poate ca acest sistem merge in alta parte, unde prietenia dintre doua persoane este de domeniul trecutului.

  13. Sunt sute de site-uri scam, am intalnit site-uri care iti promiteau SEO Tools pe gratis, pentru asta iti cereau doar adresa de e-mail. Ei bine, apoi iti trimiteau un link de confirmare care te redirecta pe o pagina unde vindea o carte sau sfaturi cu vreo 40$/luna :)) Deci, acum nu mai cred nici cand vad cuvantul “Free”!
    PS: daca te uiti pe pagina sursa ai sa vezi ca ai nofollow :))

    • Deci sa-l spanzur pe pluginul ala! Merci de anunt. Am instalat altul. Acum e do follow.

  14. Oare de ce sunt atat de multi romani NAIVI ? Cum poti ca un om cat de cat cult sau educat, sa crezi ca banii cad asa de sus sa fara sa faci mai nimic pentru ei ?

    Uneori cred ca tara asta isi merita soarta !

  15. Oamenii care profita de naivitatea altor oameni nu sunt decat niste gunoaie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.