Manii de … papetarie

Manii de … papetarie

Sunt copilul ce se bucura de începerea unui nou an şcolar. Îmi plăcea vancanţa de vară, dar, cam la 2 săptămâni înainte de 15 septembrie, mă apuca dorul de şcoală. Aşteptam cu interes să primesc noile manuale şi mereu citeam înainte, să văd ce şi cum. Iar vizitele de “şoping” la librărie (că nu îi zicea nimeni papetărie) erau moment de maximă plăcere.

Pe la vreo 5 ani deja manifestam interes pentru scris, aşa că ai mei începuseră să mă cadorisească deja cu carioci, creioane şi alte daravele. Pe vremea aia (anii 80), nu aveai acces la chestii prea speciale, aşa că mă bucuram de setul de 6 carioci sau de stiloul “Şcolar” sau cum mama lui se chema, o porcărie ce făcea la porci pe caiete, de era mereu război la mine în familie, că am caiete jegoase.

Marea bucurie a fost când, în clasa întâi, tata Gheorghe mi-a făcut cadou un stilou chinezesc. Mda, ştiu că acum strâmb din nas când aud de produsele lor, dar pe vremea aia nu orice prost avea aşa stilou. “Bordo”, cu peniţă subţire şi aurită. Lucru mare. Ce nu face un bunic pentru nepoata lui … Am folosit stiloul ăla mulţi ani, cred că vreo 6-7, după care l-am schimbat cu altul. Se formase pe scrisul meu şi uram să am unul nou în mână, pentru că scrijelea sinistru, până-l “formam”. Am scris cu stilou până în facultate, când am trecut la pix (să pot nota repede la cursuri) şi mi-am stricat frumuseţe de scris.

Aveam prin şcoală mania caietelor curate, liniate cu roşu, chestii din astea ciudate. Un scris din ăla ca din cărţi, format în primii ani prin foi rupte din caiet şi dracii ălui bătrân, turbat că “fuşăresc”. I-am moştenit mania pentru “pigulit”, că şi el era ieşit din comun prin asta. Stătea şi bibilea tabele şi ce rapoarte avea de făcut ca ofiţer, de ziceai că-s scoase de pe calculator.

Destul de rar am primit vreun set mai bun de carioci, când punea el mâna pe cine ştie ce “sursă”, aşa că-mi îngrijeam articolele de papetărie ca pe ochii din cap. Am primit tot prin clasele mici şi tot de la el un “rotring” (creion cu mină 0,5) pe care iar l-am folosit ani buni. Ultimul l-am primit de la tată-miu, că ştie ce manii am, prin clasa a X-a. Îl folosesc şi acum.

Culmea e că, deşi 99% din ce comunic este tastat, încă am un birou ticsit cu prostii: agendă, încă un notes pe care scriu alte “bălării”, 2 creioane cu mină (două seturi de mine, HB, cumpărate de nevoie, că nu le suport, şi 2B, aşa cum îmi plac de fapt), radieră, vreo 20 de pixuri, carioci, marker etc. Zici că sunt secretară, nu un om care scrie poate 5 cuvinte pe zi pe hârtie.

De câte ori intru în raionul de papetărie, abia mă abţin de la cumpărat alte prostii inutile, pentru că mereu mi se pare că pixul x e interesant, parcă aş lua stiloul y etc.

Cuget că, atunci când voi avea copil şi vom cumpăra rechizite, mă-sa va fi mai bucuroasă decât însuşi copilul.

Aş vrea să dau o raită prin librării/papetării să cumpăr pentru “gâga” prietenilor noştri un penar din ăla în care se pot pune ordonat diverse (nu vreţi să ştiţi că am avut penar din ăla tot liceul şi facultatea, de râdeau şi curcile de mine), că americanii se pare că nu gustă decât borsete din alea în care arunci la grămadă totul. Mă apucă groaza, că ştiu ce greu îmi va fi să mă abţin de la cumpărat chestii pentru mine. Absolut utile, mai ales că voi pleca iar 6 luni de acasă.

Orice share ajuta. Multumesc.
Share on Facebook
Facebook
Pin on Pinterest
Pinterest
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

33 Comments

  1. Pingback: I just can’t fight this feeling, dear blog, we should be lovers « Welcome to the Machine

  2. Mi-ai stârnit amintiri, în cazul meu binişor mai îndepărtate, dar cu conţinut identic. Sau aproape. Eu am trăit şi perioada creioanelor cu gumă. Tot chinezeşti. Îmi amintesc că primisem un asemenea “instrument” din Cehoslovacia, că aşa era pe atunci şi avea imprimat pe el pozele guvernului din vremea Primăverii de la Praga. Nu l-am folosit niciodată că trebuia să-l ascut şi ajungeam să-l decapitez pe Alexander Dubček. Îl am şi acum.

  3. Maddame

    Heh, eu am mania să instrumentelor de scris frumoase. Nu scriu cu pixul decât în caz de urgenţă, am un stilou frumos de care nu mă despart.

    Plus: pentru că agenda nu mi-o ţin electronic niciodată, pe biroul meu este mereu un calendar-agendă de birou, pe care îmi notez programul, şi un caiet şic, cu coperţi tari, în care scriu ce am de făcut în fiecare zi, şi pe care iau notiţe în şedinţe şi alte cele. Cu stiloul. Pentru că-s de modă veche.

  4. ady

    si mie imi plac articolele de papetarie, mai ales agendele desi nu scriu nimic in ele. ce mi-a placut in anii de scoala: stiloul. eu am primit chinezesc abia prin clasa a II-a- sau a III-a. apoi am format un stilou de zburam cu el, dar nimeni altcineva nu mai putea scrie cu el. l-am urat pe fratelo cand mi l-a rupt chiar in prima zi de scoala, cand era el intr-a XII-lea si eu mai aveam 2 saptamani sa incep facultatea. n-am mai reusit sa gasesc un stilou multumitor. toate aveau probleme, manjeau, picurau, se incarcau aiurea; p-alea cu rezerve nu le-am suportat. ca sa nu mai zic ca mi s-a stricat scrisul de tot, desi n-a excelat niciodata prin frumusete. pe lista mea de dorinte pt sufletelu’ meu e un stilou bun.

  5. Si mie-mi placeau rechizitele. Intotdeauna am avut o pasiune pentru creioane/pixuri/instrumente de scris. Asta era „momeala” cu care reusea sa ma ia in brate cineva, cand eram mica. Iar penarele chinezesti, alea cu compartimente pentru fiecare fleac si chiar cu oglinda, erau niste Mercedesuri scolare pe vremea aia 🙂
    Cea mai tare faza de care imi amintesc a fost la un film la cinema, cu haiduci, in care la un moment dat a fost deschisa o lada cu munitie. Eu, care pesemne ca habar n-aveam ce e aia munitie pe vremea aia, am asemanat cartusele alea imense cu pixurile. Asa ca am exclamat tare, in linistea din sala: Maaaama, ce de pixuri! A fost un haz general, nici acum nu stiu daca filmul era sau nu comedie. Banui ca nu era 🙂
    De cativa ani am devenit eco din punctul asta de vedere, si am redescoperit creioanele cu un cap de guma. Si ascutitorile:)

  6. Me Again

    Acum avem calculatoare şi tastaturi, thank God. Sunt (şi am fost dintotdeauna) varză când vine vorba de scris de mână.

  7. Gerhald

    Imi este dor de scrisul ala frumos si elegant din vremea generalei, cand scriam drept, subliniam frumos cuvintele, aveam grija sa nu fac “urechi de elefant” la caiet. Offf, ce vremuri…

  8. Eu sunt băiat și întotdeauna am găsit întrebuințări mult mai captivante pentru instrumentele de scris, însă de prin clasa a 8-a am descoperit noțiunea de post-it și m-am îndrăgostit.

    Am acum pe perete două board-uri din polistiren fără de care n-aș putea să-mi organizez viața. Îmi scriu fiecare lucru pe care îl am de făcut și îl pun exact acolo unde trebuie, în dreptul domeniului de care aparține. Plus secțiunea specială de idei (unde scriu ce-mi vine în cap).

    Nu știu despre tine, dar pe mine ritualurile de genul ăsta mă fac să mă simt unic și cumva “ieșit din turmă”. Plus că sunt mai productiv.

    • dojo

      Si io mi-am luat o tabla din aia magnetica de sta deasupra biroului. Zic sta, ca nu fac nimic cu ea, dar o am. Organizarea o fac in agenda “normala”, in care chiar planific si tin tot felul de liste 😀

  9. Mi-ai adus aminte de primul meu set cu 24 carioci, nici nu le-am folosit cateva uni ca nu cumva sa se termine.

    Eu am renuntat la stiloul chinezesc primit in clasa I-a numai prin anul 3 sau 4 de facultate cand un binevoitor mi l-a furat. Era exact cum spui si tu, “format” dupa scrisul meu.

  10. Cristina

    Imi aduc aminte cu o placere deosebita de scartaitul penitei cu varf inca netocit a stiloului inca nou ce se auzea in linistea clasei atunci cand, prin clasa intai, ne exersam de zor scrisul literelor. Imi aduc aminte mirosul de nou a tuturor lucrurilor nou cumparate. Ce amintiri… Ce vremuri!…

    • dojo

      Da, chestiile alea noi miroaseau atat de frumos 🙂

      PS: am sters linkul. Nu am nicio treaba cand comentatorii mei isi promoveaza situl. Nu accept insa linkuri afiliate. Multumesc de intelegere.

      • dojo

        Saru’mana de intelegere 😉

  11. Ooo, fraţii mei de suflet ! Ooo, Dojo, ce mi-ai făcut ! Mi-ai adus aminte de atâtea lucruri dragi, de stiloul chinezesc folosit în liceu şi facultate, de creioanele cu mină moale şi de gumele albe şi moi care nu întindeau creionul niciodată. Unde îmi e caietul “universal” din liceu ? În el luam notiţe la toate obiectele, apoi le transcriam acasă în caietele pentru obiectele respective şi aşa aveam cele mai tari caiete şi mă trezeam şi cu lecţiile învăţate ! Vreau înapoi acolo, vreau să vină dintre îngeri mama să mă mai trezească dis-de -dimineaţă ca să învăţ pentru examene şi să-mi mai aducă un covrig cald în fiecare după amiază…:((

    • dojo

      Na, fir-ar, ca te-am intristat 🙁

      Si eu aveam caiet universal in liceu. Un din ala mecanic in care misculam paginile dupa cum era necesar.

      • Sau, in locul caietului universal, foloseam (mai ales in facultate!) foi volante pe care, apoi, le indosariam intr-un fel… Sau le faceam teancuri-teancuri…

  12. sa sticti ca la noi inca mai exista stilouri chinezesti, si multe din produsele care existau inainte dar se vand numai in tara , dar sunt si produse noi pe care multi le cauta din cauza aspectului comercial dar nici cum al calitatii

  13. alfa

    De curand al meu sot a inceput niste cursuri si a avut o mare nevoie de “rechizite”, am petrecut niste ore minunate si o mica avere la diverta alegand pixuri, creioane, ascutitori, markere, caiete si multe alte nebunii. Partea faina si inebunitoare e ca le poti incerca, asa ca stiu cum scrie fiecare model de pix 🙂

    • dojo

      Alfa, ai un blog traznet, apropos 🙂

      Excelente informatiile.

      • alfa

        multumesc mult !
        🙂

  14. stiu ca si la mine primul stilou pe care l-am avut tot chinezesc era si cu cerneala tot chinezeasca(neagra sau albastra). Imi aduc aminte si acum cat de bucuroasa eram cand mergeam sa-mi iau caiete noi, penar nou, ghiozdan nou si toate celelalte lucruri speciale pentru scoala.

    • dojo

      Foarte frumos. Intr-un rucsac comod, alaturi de foile de cursuri pe materii. 😀

  15. Nici nu stiam ca stilourile “se formeaza”. Intotdeauna am avut oroare de scrisul de mana, si toata lumea ma caina cand eram mic: “E destept, pacat ca scrie asa urat, o sa piarda mult din cauza asta…” Nah, ca s-a inventat calculatorul si imprimanta 😀
    Faceam in schimb colectie de creioane cu guma (pe atunci “creioane chinezesti”). Le mai am si acum. 😀

  16. Oh, daaa, rechizitele sunt si o manie de-a mea. 😛 Eu am colectie de agende si carnetelele de toate tipurile, da’ n-am cu ce sa le umplu. :((
    Si caietele alea liniate ce frumos aratau. Cu margine de 2 degete sau 2cm ;)) si mereu ma abateam de la regula ca mi se parea mie ca e prea mare spatiul. Venea invatatoarea si jap cu hartia in doua. Durere mare.
    Si am avut si io penar de-ala ca la americani si mult l-am iubit. pana cand nu stiu ce i s-a intamplat si la faculta imi aruncam pixurile prin poseta… groaznic.

  17. ah, ce amintiri! bastonase, tot felul de cirlige, frinturi de litera “r”, da, si pagini rupte, orele de caligrafie care caligrafie nici nu am stiut ce inseamna pina nu am luat un 4 si atunci a binevoit mama sa-mi spuna ca la caligrafie trebuie sa scriu … frumos!

  18. Mie imi pare rau ca nu mai sunt la scoala cand vad ce chestii faine sunt la papetarie acum :PInca nu m-am dezobisnuit de a ma zgai la rafturile cu caiete si penare si nu imi pot retine impulsul de acumpara un pix cand trec pe langaun astfel de raft. Cred ca sunt defect , dar asa sunt 😛

  19. Ela

    Tina minte ac daca vedeam ”made in China” pe vreun produs aveam impresia ca am pus mana pe o mica comoara.

  20. Si mie mi-ai amintit ca dupa cumparaturi, ma preocupa sa-mi imbrac caietele si manualele, sa le pun etichete, pe care in prealabil imi notam numele, prenumele si clasa. De penar aveam o grija deosebita sa-l garnisesc cu de toate. Bineinteles ca din el nu lipsea stiloul chinezesc cu penita de aur. Oare acel stilou nu era si dovada unui snobism al scolarului de pe vremuri?
    In liceu si ulterior in facultate dadusem in mania rotringurilor cumparate, pe atunci, pe bani grei.

  21. AlliCe

    Deci nu sunt singura nebuna dupa pixuri si stilouri :)) Cand trebuie sa scriu la liceu,scriu absolut ingrozitor(ni se dicteaza foarte repede iar mie imi trebuie timp) dar acasa stau ore intregi pentru a scrie frumos,fac bucle peste tot si alte prostioare de genul asta.Si eu mi-am cumparat agende care si acum stau in sertar,goale(macar sunt frumoase)

  22. Ramona, ma bucur tare mult ca ti-am gasit blogul si mai ales acest articol despre rechizitele de altadata si pasiunea pentru papetarie, in care m-am regasit total. Mai mult, mi-a placut si ca ai strans un grup frumusel in jurul acestui articol, ii salut pe toti pasionatii de instrumente de scris si de rechizite. Si stilul frumos in care e scris articolul si toti care ati scris aici mi-ati facut ziua de vineri frumoasa cand am citit amintirile pe care le-ati depanat. Si eu sunt pasionata de instrumente de scris si tot ce inseamna caiete, caietzele…cat despre penarele acelea chinezesti cu compartimente pentru orice fleac, mi-aduc aminte si eu cand eram in generala si am primit de la tata unul destul de lat asa, ce avea desenat pe capac scena principala din fabula Corbul si Vulpea, pe care o am si acum vie in minte. L-am purtat multi, multi ani, pana a inceput sa se sparga plasticul si sa se jerpeleasca pe la colturi…

    Trebuie sa va zic, dar nu vreau ca sa va fac in ciuda, acum am ajuns sa lucrez la o firma de papetarie si pasiunea mea poate sa se dezlantuie, am testat si pipait multe, multe pixuri 😀 si ma tot joc cu ele, fac si desene pentru concursurile pe care le organizez :D…e fun. Asa ca putem dezbate despre pixuri si papetarie…cat ne tine :)…e un domeniu frumos, chiar daca de nisa :).

    Spor in tot ceea ce faci, Ramona, iar tuturor de aici le urez sa nu renunte vreodata la scrisul de mana 🙂

    P.S. Mi-a placut atat de tare articolul ca l-am pus si pe pagina de Facebook pe care o intretin.

  23. Foarte frumos acest articol.Felicitari!
    Mi-am adus aminte de acele vremuri frumoase din copilarie in care aveam un stilou chinezesc ce-mi manjea degetele de cerneala.Dar cu toate astea imi era drag sa scriu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.