Supermarketurile ne iau clientii

Supermarketurile ne iau clientii

Am trecut prin sufragerie şi am prins câteva secunde dintr-o ştire de la Realitatea Timişoara. Pare-se că “pieţarilor” li s-a împlinit visul şi acum nu le pică bine.

Ce vis?

Orice nefericit care încă ţine morţiş să cumpere păpică din pieţele mizerabile populate de tot felul de comercianţi şi ţigani puşi pe şutit, primeşte periodic câte una peste nas, când îndrăzneşte, ferească ăl de sus, să refuze un măr stricat sau să pună 2 roşii pe cântar. Roşii pe care le plăteşte ca pe fildeş, deşi de multe ori sunt la fel de străvezii şi de lipsite de aromă ca alea din supermarket.

Ultima ieşirea a mea într-o zonă din asta insalubră s-a lăsat cu scântei, când o nespălată continua să-mi pună în plasă caise VERZI, deşi cele din mormanul din faţa mea erau coapte. Când am spus cu un ton din ăla mai aspru că aş aprecia şi dacă ar pune ceva comestibil, mi-a dat peste bot “dar du-te doamnă şi ia-ţi de la supermarket, că acolo te lasă să alegi marfa”.

I-am lăsat marfa pe masă şi am anunţat-o că asta chiar şi am de gând.

Ne-am dus apoi la Kaufland, am prins nişte fructe mişto de tot, am ales cum am dorit şi nu ne-a mai furat nimeni nici la cântar. Culmea că era marfa chiar mai ieftină.

Se pare că mai sunt nebuni ca mine, care îi lasă în durerea lor, să se spele pe cap cu marfa, de se plâng acum că le ia supermarketul clienţii.

Păi, da, nespălaţilor, pentru că prefer să renunţ la ocazia de a da de vreun produs bun local (că mai sunt şi din astea în piaţă), dar să nu fiu tratată ca un cerşetor pe banii mei. Prefer să casc eu ochii la produs, să aleg ce-mi place, să-mi cântăresc în linişte marfa. Să mi se spună bună ziua şi la revedere.

Orice share ajuta. Multumesc.
Share on Facebook
Facebook
Pin on Pinterest
Pinterest
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

20 Comments

  1. XtrimVerSuS

    Pariu ca nu ai curaj sa te duci in bazar si sa te uiti mai mult de 5 minute la un produs. Sa vezi acolo marketing. :))
    Eram cu un amic in bazar si ne uitam la niste mobila. Nu stiu ce cauta aia acolo, si in spatiu deschis pe deasupra, dar in fine. Dupa 5 secunde in care ne-am uitat la o canapea, deja a inceput vanzatorul cu marketingul: “relaxa, balama, clichet”. Fara propozitii, fara formalitati. Marketing direct. :))

  2. Copilu

    Ce bine să ai grădină în spatele casei şi să nu crească nimic din cauza solului…

      • Copilu

        adică, am ditamai locul în spatele curţii şi nu creste nimic pentru că solul este bolovănos. Aşa că tot în piaţă sau supermarket ajung.

  3. Glass and Iron

    N-am o idee foarte bine conturata despre ce este la tine dar am una cat se poate de clara despre ce este la mine. Oricum, totul este relativ.

    Supermarket cat ase poate de serios – des imi luam cate o punga cu 4 painici, 100 gr. fiecare – la un moment dat am inceput sa ii banui de furtisag – intr-o zi am cantarit painicile : 320gr. Cum e cu “nu ne-a mai furat nimeni nici la cântar” ? Fura ! si daca esti atent, vezi !

    La supermarket cartofii sunt 4 – 5 lei (in plasa, sau “varsati”, vezi ce cumperi sau poti sa alegi) asa ca ma duc in piata sa iau cartofi cu 2,5 lei – ajung acasa si gasesc “cartofi” din noroi uscat … deci jegosii aia imi vindeau pamantul patriei la pret de cartofi.

    Si exemplele pot continua inca mult si bine – raportul pret / calitate poate fi bun si in supermarket si in piata, depinde de produs dar si de om.

    Cum spuneam, totul este relativ. Poti sa gasesti si oameni cinstiti, poti sa gasesti si ticalosi. Am observat ca in comert predomina ticalosii, indiferent daca stau si tremura sau asuda la o taraba sau isi vand marfa sub neoane si aer conditionat.

  4. Nu supermarketurile ne iau clientii, ci noi trimitem clientii la supermarketuri, prin felul in care ne purtam cu ei.

  5. Eu as cumpara tot de la Kaufland. Si fructe si legume, dar prietenul meu e cam zgarca si el prefera sa cumpare de la piata unde este mai ieftin. Merg cu el da nu cumpar eu, sa certe el cu toti tiganii

  6. Gerhald

    Prefer sa ajung in piata, unde cumpar doar de la cei care chiar par sa fie producatori locali. Pentru banane si alte chestii exotice apelez la Real, decat sa le aduc incasari speculantilor din piete, aia care ii sufoca pe tarani.

  7. Miscellaneous

    Hmm … eu sau mama cumpărăm întotdeauna de la aprozaruri de-astea care au și fructe, legume bune … la unul ne alegem noi, la altul ne pune vânzătorul, dar dacă-l rugăm să ne pună cartofi mai mari sau roșii mai coapte, ”execută”. Sincer nu prefer să iau de la supermarket. 🙂 La piață mergem doar vara, când cumpărăm masiv pentru gemuri, compot, bulion etc. și ne alegem cu mâna tot ce vrem noi.

  8. Si eu sunt exact pe acelasi principiu. Gasesti atata tupeu intr-o piata incat ai zice ca ei iti fac o favoarea, nu tu lor. Nici macar nu stiu cum sa se poarte ! Nu mai zic nimic de faptul ca majoritatea te trag in piept la cantar sau ca majoritatea iau marfa de la niste tarani amarati si dubleaza pretul.

  9. dojo … e complicata treaba…Pacat ca in Romania mai exista inca pamanturi nechimicalizate, ca sa zic asa, dar o data ajunsi in piata cei care le vand isi alunga clientii. Cea care iti vindea caisele era producator sau vanzator? Este posibil ca acele caise VERZI sa fie mai sarace in chimicale decat caisele portocalii si mari de la Kaufland. Uite asa, cu vorba buna, ne pun sub nas vesticii toate porcariile pamantului: au inceput cu Coca Cola si continua cu Danone, capsune din Spania, caise din Grecia si rosii din Turcia si Olanda.

    • dojo

      Problema este ca persoana in cauza avea caise bune in fata mormanului si dadea din alea verzi si mici. Oricat de ne-chimicalizate sunt, eu nu accept sa platesc marfa de rahat si sa astept doua saptamani sa pot manca fructele in cauza.

      FOARTE PUTINI sunt producatori. Majoritatea sunt bisnitari, asa ca nu am prea multe remuscari 😀

    • mihai

      Eu nu as fi asa sigur la faza cu paminturi nechimicalizate in Romania. La chimicalizare se include si poluarea.
      O ferma organica de pe aici are periodic pamintul analizat din punct de vedere chjimic pentru a primi certificarea de ferma organica.

  10. Stefan Murgeanu

    nesimtirea tiganilor din piata va disparea aproape complet atunci cand vor aparea micile magazine de cartier de legume-fructe, cele care deservesc doar cateva blocuri din jur si isi cunosc aproape toti clientii

    desigur, aparitia acestor magazine ar trebui sa coincida si cu educarea minima a consumatorilor 😉

    • Alina

      Eu am avut vara trecuta un astfel de magazin la cateva sute de metri de blocul in care stau. Preturi foarte bune, produse proaspete, si ptr. pensionarii cartierului, locuitori majoritari, si ptr. putinii tineri care isi permiteau fructe exotice. Conservele mele sunt facute cu materie prima cumparata de acolo. A rezistat pana in toamna. Acum e un magazin cu chinezarii, haine de duzina si tarlici de unica folosinta. Al cincilea de pe strada asta. Chiar asa, nu mai mancam, doar ne “imbracam”? E de bon ton sa incarcam un carut si sa ne falosim ca avem bani de supermarchet (sic!)?
      Eu imi permit, dar batraneilor din jur care pleaca la piata ptr. 2-3 legume mai ieftine, magazinul ala le era de folos, ii scutea de drum si de carat (ca nu se urca in taxi, de banii dati pe cursa poata mananca 2 zile).

  11. Daca vrei sa fii comerciant, trebuie sa stii cum sa-ti vinzi marfa, altfel iti pierzi clientii… Numai ca aceasta idee mai trebuie si invatata…

  12. În ultimul an am cumpărat destul de des de prin piețe, în special în vară. N-am avut nici o surpriză de nesimțire din asta, din contră, ama vut parte aproape de fiecare dată de cel mai serviabil comportament posibil.

    Oricum, altceva voiam să zic. Legat de produsele autohtone. De fiecare dată când cumpăr din piață, și-am făcut asta tot anul trecut, întreb de unde e produsul. Dacă e românesc – cam din ce zonă și dacă e de dincolo – cam de prin ce țară. Ei bine, pot estima pe la vreo 80% producție externă, din care mai bine de jumate vine din Ungaria. Chiar de e vorba de mere sau struguri de soiuri comune și la noi.

  13. la fel am patit si eu. ma trimite mama mea sa iau 5 kilograme de caise si`mi spune sa le aleg sa fie una si una. nimeresc la o taraba, cand vanzatoarea a vazut ca luam caisele una cate una a inceput sa arunce in cos si ea, ca sa mearga mai repede. unele fleoscaite, altele patate, fructe pe care eu nu le`as fi ales. i`am zis ca le aleg singura, nu`i nevoie sa ma ajute la care ea a zis ceva de genul “crezi tu ca stai sa`ti pui 5 kilograme asa…”. am zis ca in cazul asta nu cumpar nimic. vanzatoarea de langa a auzit discutia si cum probabil vroia sa`si vanda marfa a zis ca pot sa aleg caisele ei, ceea ce am si facut.
    ajung rar prin piata pentru ca nu este in drum dar ceea ce imi place la billa, kaufland este ca pot sa`mi iau si un singur mar mare sau sa aleg 1 kg de ciuperci una si una fara sa comenteze nimeni. in piata cand mai ceream un mar se uitau la mine dubios.

  14. liviu b

    Depinde si la ce piata te duci. Oborul era jale inainte, acum i-a mai dat la o parte pe speculanti dar tot ma mai uit la mutra omului de la care cumpar. Mai sunt inca “romulanii” cu blugi din “Castani” care iti tin calea sa le cumperi marfa.
    La supermarket depinde de cat de des se reimprospateaza marfa. Am nimerit zile cand nu aveam ce alege din puzderia de fructe exotice alterate sau lovite pe care nimeni nu s-a deranjat sa le dea la o parte.
    Am auzit si eu o chestie, nu stiu cat de adevarata, ca fructele aruncate de hipermarketuri la gunoi ajung de fapt la comerciantii de pe marginea strazii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.