Aspecte importante in alegerea unei nise

Aspecte importante in alegerea unei nise

“Aş dori să încep un site nou. Nu ştiu despre ce să scriu”.

Dacă s-ar da premii pentru fiecare asemenea topic în forumurile mele de web development, probabil aş avea nevoie de un hangar pentru a le păstra. Preţurile tot mai mici la domenii şi hosting, existenţa unor platforme tot mai uşor de utilizat, plus apetenţa oamenilor pentru mediul online îi fac pe mulţi să-şi planifice ieşirea pe web cu un produs. Unii pregătesc primul site, alţii au deja unul sau mai multe şi s-ar implica într-o nişă specializată, nu doar un site de conţinut “general”.

Deci cum se alege nişa?

Fac un site despre credite bancare, pentru că astea au click bun pe Adsense

Sunt mulţi care îşi aleg nişa pe acest considerent, în ideea că valoarea pe click este superioară altor nişe. Există situri care-ţi oferă rapoarte de valoare pe click, încât să ştii cum stă treaba în domeniul respectiv.

Este o prostie să te bazezi pe Adsense? Probabil, în condiţiile în care sunt alte sisteme care plătesc mai bine. Sau advertiseri privaţi de la care poţi câştiga mai serios. Chiar dacă Adsense au scăzut constant valoarea pe click (e mare diferenţă între ce primeam acum 5 ani şi momentul actual), reclamele lor sunt încă folosite, chiar şi doar pentru a acoperi un spaţiu gol şi a mai primi un dolar.

Chiar există diferenţe între nişe?

Oho .. Tratamentul meu ortodontic mi-a adus ocazia de a studia ceva mai mult despre subiect. Sunt o “tocilară” care, dacă are vreo problemă de sănătate sau, în cazul acesta, intră într-un tratament opţional, stă apoi să citească tot ce prinde despre subiect. Că-mi place să ştiu ce vorbeşte ortodontul, nu să stau să-l privesc ca viţica. Pentru că am adunat deja nişte informaţii, sensibil peste ce ştie restul lumii, am pregătit un site de specialitate (Orthodontics Today).

Ce eforturi am depus? Am scris câteva articole, am promovat la început pe un forum de ortodontie şi pe 2-3 bloguri de nişa, plus că mi-am pus linkul pe câteva situri din reţea. Am făcut chiar o pauză de scris de multe luni, revenind acum 2 luni la el cu ceva materiale noi. Mi-am planificat să scriu cam 1 articol pe săptămână, dar nu prea-mi iese, deci, deşi mai adaug conţinut, nu e chiar un efort uriaş.

Momentan este lider în lista de situri pe Adsense, în ceea ce priveşte câştigurile, urmat fiind de forumul de webmasteri, cel mai puternic site din reţea, ca trafic şi activitate.

De opt ori mai multi vizitatori, de 10 ori mai multe clickuri pe bannerele Adsense. Pe locul doi însă faţă de un site destul de micuţ, pe o nişă foarte specializată, despre care sunt interesaţi mai puţini oameni. Ce presupune un asemenea forum? Suficient efort. Chiar şi cu ajutorul moderatorilor şi al câtorva membri foarte activi şi implicaţi, care postează zilnic, si raportează orice nu e în ordine, forumul ia sensibil mai mult timp decât blogul de ortodonţie. Pe blog intru o dată la 6-7 zile, pe forum e indicat să fiu zilnic.

O nişă mai puţin aglomerată aduce clar mai multe avantaje. Deci alegem “benchmark lending”, “mesothelioma symptoms” sau “adverse remortgage”? Păi nu prea, că habar n-am ce înseamnă măcar chestiile astea. Aşa că ajungem la criteriul numărul doi, zic io ceva mai important:

Fac un site pe o nişă pe care o cunosc

Acum mai venim de-acasă. Am deschis Dojo.ro, când am adunat deja destule informaţii despre karate şi simţeam nevoia să pun de un site. Am deschis site de ortodonţie, după ce petrecusem ore întregi studiind diverse aparate dentare şi aflând ce presupune tratamentul. Am făcut chiar şi siturile de web design sau de călătorii, când am avut materiale despre subiectele respective şi puteam susţine o conversaţie despre ele.

Nu aş deschide un site despre simptomele cine ştie cărei boli ciudate, decât dacă, ferească ăl de sus, am dat de ea sau am studiat nesănătos de multe despre nişa în cauză, încât să pot suştine ca şi conţinut un site de specialitate. Nu te apuci să ţii un site despre gaming, dacă ai jucat 10 jocuri în total, nu ţii un site de tehnologie, dacă nu ai testat destule devices, nu ţii un site despre freelancing, dacă nu ştii despre ce este vorba.

Chiar dacă este o nişă “bănoasă”, dacă nu ai habar de ea, mai bine te abţii.

Fac un site pe o nişă de care sunt pasionat

Nu cred că poţi susţine un proiect, dacă nu iubeşti subiectul respectiv. Poate să fie o nişă foarte  bănoasă, un subiect încă puţin “tratat”, despre care ai putea învăţa destule încât să poţi dezvolta conţinutul respectiv. Ai putea chiar să plăteşti câte un copywriter din Zimbabwe, care să-ţi scrie articole cu 5 dolari bucata. Sau mai puţin, că doar e criză. Dar dacă nu te atrage? Dacă nu simţi nevoia să cunoşti mai mult despre acel subiect? Să discuţi despre el, să înveţi continuu? Pentru unii probabil ar fi un compromis pe care să-l accepte, la mine factorul afectiv e prea important. Aşa că veţi avea ceva de aşteptat până să scriu despre refinanţări sau sfântul ştie ce boală ascunsă.

Cât de aglomerată este nişa în cauză?

Nu mi-am pierdut minţile, am pus INTENŢIONAT acest criteriu pe ultima poziţie. Alegerea unei nişe ar trebui să ţină cont şi de competiţia de acolo. Cel puţin teoretic. În acest moment nu aş mai deschide un site de recenzii de filme sau muzică pe internaţional, pentru că m-aş lupta cu nişte “monştri” în domeniu, care au oameni postând zilnic zeci de recenzii, au acces la fluxuri de ştiri din divertisment, plus că locuiesc probabil destul de aproape de zonele de interes, nu la mii de km depărtare ca mine. Diferenţa de “potenţă” între noi ar fi uriaşă, încât ştiu că în acest moment NU AM NICIO ŞANSĂ.

Am deschis însă fără nicio jenă situri de web design, arte marţiale sau ortodonţie, chiar şi de călătorii, deşi pe unele nişe (web development) lupta e grea şi nu am şanse. Am fost însă atât de pasionată de ele, încât am pornit siturile şi, chiar dacă nu se pot lua la trântă cu giganţii, asta nu înseamnă nici că murim de foame, nici că vorbesc de una singură. Este însă la fel de adevărat că siturile de web development (cea mai aglomerată nişă pe care am proiecte) au fost pornite în 2004, respectiv 2007. Deci nu acum.

Sunt destul de rezervată în a scoate din ecuaţie totalmente acest criteriu însă, pentru că, aşa cum spuneam, există “zone” în care te impui mai greu. Nu spun imposibil, pentru că oricând un om cu talent, cunoştinţe şi BANI, poate face minuni. Oricât e de aglomerată nişa în cauză, se poate “înfige” un nou site, dar asta presupune foarte multă muncă şi o investiţie pe măsură, pentru a recupera din handicap.

Când este vorba deci de alegerea unei nişe pentru un proiect (zic teoretic, pentru că vă rog să mă luaţi la pumni dacă mai deschid situri noi) eu aleg mereu un subiect de care să fiu pasionată şi pe care să-l  cunosc suficient de bine, încât să pot susţine conţinutul sau să pot verifica munca unui copywriter. Am avut norocul prostului că am ales artele marţiale şi ortodonţia în urmă cu 9, respectiv 3 ani, deci au apucat proiectele să se maturizeze, odată cu mine), când sincer ştiam doar că îmi plac subiectele şi am construit pe bruma de informaţii pe care le deţineam, fără să gândesc că de fapt sunt nişe destul de decente când e vorba de câştiguri de publicitate sau că nu am o asemenea concurenţă ca pentru siturile de web development. Atât timp cât am ceva de spus şi dragoste pentru subiectul în cauză, nu prea mai stau la discuţii.

Cum vă alegeţi voi nişele sau cum le-aţi ales? Pe ce subiecte aveţi situri specializate? Ceva planuri?

Orice share ajuta. Multumesc.
Share on Facebook
Facebook
Pin on Pinterest
Pinterest
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

30 Comments

  1. In opinia mea nisa se alege in functie de scop, experienta intr-un anumit domeniu.
    Daca vrei sa faci bani alegi ceva ce se cauta. Daca vrei doar sa faci blogging din pasiune alegi o nisa despre care ai foarte multe informatii.

  2. Eu ma incadrez in categoria “Fac un site pe o nişă de care sunt pasionat”.

  3. De la o vreme încoace numai merge mult şi prost, acum google filtrează ierarhia rezultatelor şi ar fi bine ca nişa pe care o alegi să fie una foarte cunoscută de tine pentru că acum conţinutul de calitate primează.

  4. Nu vreau sa fiu lipsit de respect, dar ce spui tu aici constituie prima greseala pe care o fac majoritatea. E un articol bun, dar e abia a doua etapa. Te gandesti la site/blog/ce o fi abia cand vrei sa impartasesti ceva. Asta bate in cuie si forma site-ului. Mai mult, asta inseamna multa munca, fapt rar intalnit la noi. Desigur, exista exceptii, unde intra si blogul de fata.
    Ai spus “o nisa pe care o cunosc”; paragraful e tangent la ideea ce ar trebui subliniata si anume: nu trebuie sa depasesc tot ce exista, ci sa completez prin ceea ce fac eu. Ca un exemplu, o completare la ceva tehnic e experienta utilizatorului de rand.
    In concluzie, nu e gresit ce spui tu, dar nu e chiar mesajul care ar trbui transmis celor la inceput de drum. Asta conduce (dupa cum ne confirma realitatea) la site-uri cu continut foarte slab.

    • dojo

      Eu nu pot tine de pilda un blog despre fotografie, cand tehnica mea este zero si fac inca multe tampenii. Nu cere nimeni sa fii genial, eu de pilda scriu despre ortodontie desi NU AM PREGATIRE, doar explic asa ca la prosti, cum am inteles si eu, ce si cum.

      Nu am spus sa faci facultatea de specialitate pentru a scrie pe o nisa, dar chiar nu poti trata un subiect daca nu ai habar de el. Io cel putin asa cuget.

      mai ales ca nu fur articole ci le fac eu. Deci, daca nu stiu despre ce scriu, nu pot sa scriu.

      Am luat fotografia, ca am mirosit ca asta e nisa pe care te-ai specializat. Pai eu nu inteleg inca nici ce inseamna apertura, iti dai seama ca ar fi caraghios sa scriu despre asta 🙂

      • Nu nu. Eu am un blog personal. Singurele mele nise sunt la batardouri, stavile si gratare 😀
        Eu stiu una alta despre fotografie, iar daca ma documentez voi avea mai multe informatii. Insa conteaza chiar mai mult in ce fel abordez subiectul fotografie. De asa zise recenzii e lumea satula, iar daca incep cu asta nu rezolv nimic. Mai intai caut lipsurile, apoi trec la fapte. Legat de ortodontie, e nevoie si de pareri si experiente, nu numai de carti (intre noi fie vorba, nici cu doctorii nu stam prea bine).

  5. oarecum naspa cand alegi sa scrii despre toate. este si cazul meu 🙂

  6. Smile

    Eu ales ce-mi place, anume dezvolatere personala. N-a fost vorba niciodata de a face un venit din asta am inceput ca ceva fun.

    Am pus adsense in ideea ca daca tot scriu si da cineva vreun click, iau un dolar pe an si sunt multumit.

  7. Zici ca:
    “Aş dori să încep un site nou. Nu ştiu despre ce să scriu”
    Eu sunt pe dos: am idei de site-uri… ca nu-mi mai incap in cap 🙂 va trebui sa-mi iau o extensie a mintii – pardon – a memoriei :).
    Nu am timp sa le fac, iar in ultima vreme, de cand am fost trimis acasa… am nevoie de bani!
    Am idee de un site si caut sponsor.
    Unde as putea gasi sponsori?
    Este vorba de un site cu theme WordPress, nu ca design ci ca CMS pentru site-urile mici (10-20 pagini). Adica theme ca sa poti face din WordPress (platforma de blog), un CMS de site-uri mici… in viitor, se poate extinde si spra site-uri mai mari…
    Ar fi vreo 3 categorii de theme:
    – cu meniu sus
    – cu meniu in dreapta
    – cu meniu in stanga
    Doritorilor, le pot da mai multe detalii!

  8. Bazaconii

    Super tare ideea ta cu siteul de ortodontie. Doua intrebari.
    1. Am vazut ca oamenii comenteaza acolo. Cine le raspunde? Ma gandesc ca pun intrebari nu tocmai simplu de raspuns daca nu ai o specializare in asa ceva.
    2. Referitor la eforturi: “am promovat la început pe un forum de ortodontie şi pe 2-3 bloguri de nişa, plus că mi-am pus linkul pe câteva situri din reţea”, cati vizitatori iti pot aduce doar aceste metode de promovare?

  9. raducu

    De obicei fac un site pe nisa pe care o cunosc, dar mai aleg si nise mai putin aglomerate uneori.

  10. alfa

    Blogul meu e inca la inceput si mai am de invatat o gramada despre WP, iar “nisa” pe care am ales-o e una draga mie.

  11. Bani pe net OK

    Dojo, sa ma scuzi ca intreb… nu vreau sa par nesi…
    Dar pe http://orthodontics-today.com/ cum ai scris articolele? Adica… nu stiu… chiar ai scris tu tot ce e acolo… de la tine?
    Sa nu ma intelegi gresit… dar mie nu mi-e prea clar ce inseamna sa ma informez despre un subieect despre care nu stiu mai nimic si apoi sa pun pe blog ce-am invatat. De ce? Pentru ca… in fond si la urma urmei, nu pot scrie altceva decat idei citite in alte locuri plus eventualele mele concluzii. Asta inseamna ca am generat eu continut?
    50 de propozitii in care spun ce-am aflat despre subiect si 5 randuri cu 3 concluzii ale mele… ar inseamna ca am scris un articol al meu sau ar insemna mai degraba copiat de continut?
    inca o data, sa nu ma intelegi gresit, nu ma refer neaparat la blogul tau de nisa, intreb in general, pentru mine, ca nu mi-e clar deloc…
    multumesc si mult succces!

    • dojo

      Pai am inceput sa citesc. Sute de articole de specialitate. Am discutat cu ortodontul. Am norocul de un doctor FOARTE OK, care a avut rabdare sa-mi explice una-alta. Mi-a aratat studii de caz, mi-a explicat la fiecare pas ce se intampla.

      Nu am cunostinte de ortodont cu diploma, dar stiu mai multe decat 99% dintre pacientii de ortodontie. Hai sa zicem ca si cand mergeam la clinica si ma intalneam cu alti pacienti le mai explicam una-alta.

      Plus ca pana si cei de la clinica promovau situl (ala romanesc, la care trebuie sa rescriu acum articolele, dupa ce mi-am zbanghit vechea baza de date) si le spuneau pacientilor sa citeasca pe acolo, ca sunt niste explicatii de bun simt.

      Daca vei citi ceva de acolo, nu sunt chestii super-specializate, dar sunt explicate principalele tipuri de aparate ortodontice si chestii de utilizare alor. Cum am experienta? Pai am de 3 ani si ceva tot felul de chestii. Am purtat aparat metalic, am avut Invisalign si tot felul de devices, la cat de nasol au fost dintii mei “setati” initial.

      Nu sunt articole de revista medicala, mai ales ca majoritatea lumii nu ar intelege, dar sunt chestii explicate pentru oameni obisnuiti. Si cei care comenteaza acolo se pare ca-l gasesc util.

      Raspunsurile tot eu le dau. Am si niste comentatori ortodonti care mai aduc plus de informatie, asa ca e OK.

  12. Bani pe net OK

    si inca ceva, am uitat sa intreb in comentariul anterior… asa, de curiozitate, as putea intreba cam ce medie de vizitatori ai pe http://orthodontics-today.com/ si cam ce castig lunar iti aduce adsense din acel site?

    • dojo

      6000 de vizitatori track-uiti prin Analytics, 30 de euro. Nu e o caruta de bani, dar e ceva pentru aproape zero efort. Intentionez sa-mi pun mainile pe niste carti de specialitate imediat ce ajung dincolo, sa pot diversifica si mai mult continutul.

  13. Vitaclub

    Daca faci ce iti place poti fi si perseverent…astfel rezultatele sunt sigure!

  14. mihai

    Cam ciudata ideea de a scrie despre ceva ce cunosti doar asa la suprafata. Eu sincer nu as putea face asa ceva pentru ca eu cred ca doar citeva ore (zeci, sute) de studiu nu te fac automat profesionsist sa poti sa te ataci un domeniu nou. Intre paranteze fie spus, in domeniul meu imi trebuie doar citeva minute sa miros un om care are papagal si nimic mai mult.

    • dojo

      Mihai, ideea este sa aduci un plus de valoare si de informatii. Situl meu de karate este acolo de cand aveam eu centura galbena si 3 luni de antrenament. Si nici instructorul nu poate contesta ce am scris acolo. Chiar spunea acum 2 ani ca ar trebui sa scriu o carte 😀

      Atat timp cat ai creier sa studiezi domeniul respectiv si sa intelegi niste chestii, nu vad de ce nu ai putea sa scoti un articol de bun simt, in care sa prezinti cum trebuie un subiect.

      Ca nu e mai diferit decat perioada studentiei, cand faceam referate pe materii noi, dupa ce stateam o saptamana prin biblioteca. Prin ce eram mai desteapta atunci, cand scriam despre literatura americana, dupa ce studiasem niste carti si ceva critica?

      Articolele sunt citite si de specialisti in domeniu si, daca e nevoie de corectura, se face si asta. Desi nu a fost cazul decat foarte rar.

      • mihai

        Pai tu nu ai cum sa aduci plus de valoarea atita timp cit tot ce scrii tu acolo a fost deja scris in alta parte. Deci practic tu doar organizezi informatia si nimic mai mult.
        Nu stiu ce sint referatele ca atunci cind am facut eu univ nu exista asa ceva.
        Eu am pierdut zile si nopti in laborator facind experimente pentru ca apoi sa prezint rezultatele.

  15. Mă trec fiorii când mă gândesc ce groaznic o fi să ai un blog la care să scrii din alt motiv decât din pasiune. Eu mi-am ales lecturile pentru că ador lectura, am citit enorm, îmi place să povestesc şi să le fac plăcere altora cu povestirile mele. Dacă vor veni vreodată şi bani, cu atât mai bine, dar nu ăsta e scopul principal.

  16. Ca si Zina si alti comentatori cred ca, daca scrii tu, e important sa iti placa. Daca insa ai un buget de pornire si iti perminti sa angajezi niste copywriteri, poti face un site pe ce nisa doresti.

  17. Am ales ca subiect de “nisa”… cartile… E adevarat ca nu prea se cumpara carti in perioada de fata, dar poate ca reusesc sa schimb mentalitatile generale…

  18. Am un comentariu off topic: am intrat astazi pentru prima data pe dojoblog si sa stii ca mi-au placut articolele.
    Problema de care vroiam sa-ti scriu este faptul ca se incarca foarte greu (si sa stii ca am un net de calitate). Ar trebui sa testezi site-ul pe unul care verifica viteza de incarcare si sa vezi unde e problema. Si eu am avut o problema de genul asta din cauza unui fisier css care era foarte mare (multi isi pierd rabdarea daca site-ul se incarca greu). Poti sterge comentariul daca il consideri spam. Bafta multa la scris.

  19. MadMike

    Eu raman pe varianta cu “Nisa pe care o cunosc”. Restul nu conteaza. Atata timp cat scriu articole de calitate si mai ales UNICE, neintalnite in alta parte, pot sa scriu pe cea mai aglomerata nisa pentru ca succesul imi e garantat ma intelegi?

    De regula nisele IT sunt destul de aglomerate, dar repet, daca vrei sa “supravietuiesti” trebuie sa vii cu ceva inovator, UNIC, neintalnit si mai ales nou. Daca vii cu o informatie refacuta sau copiata ori care nu este de actualitate sau se regaseste si in loc, deja nu mai conteaza pur si simplu.

    Singura solutie este sa alegi o nisa pe care o cunosti si sa vii cu informatii noi, utile si de actualitate. Cam asta cred ca ar fi solutia.

  20. Cosmin

    Salut..toata lumea vorbeste de cat este de placut sau util sa te incadrezi in nisa care iti place si esti priceput cat de cat .
    Mai folositor ar fi un articol cu detalii la cum anume sa ne alegem nisa, adica ce studii sau unde anume sa
    cautam pentru a afla mai multe despre nisa respectiva . Pt ca un mare obstacol este concurenta. Eu locuiesc in Belgia de ceva ani si am un site de anunturi pe aceasta tara..foarte greu sa tii pasu.. Am investit sute de euro in campanii gen adwords si luni la rand nedormite 🙂 ..recent am deschis si pe america si alte 2directoare web . Dupa cum vedeti sunt foarte nehotarat pe ce tip de nisa sa ma stabilesc cu o asemenea concurenta

    • Cand alegi o nise analizezi in primul rand publicul la care te adresezi si cat de larg este acesta iar in al 2-lea rand analizezi concurenta si anume cati giganti sunt in doneniul respectiv deoarece acestia au bugete mari si va fi greu sa concurezi cu acestia. Iar in cazul tau cu directoarele web te adresezi doar “webmasterilor” care sunt un public mai restrans apoi mai sunt si factorii “director nou fara pr” si perceptia generala dupa ultimile modificari ale lui google cum ca “directoarele nu mai ajuta asa mult in seo”.

  21. Cand iti creezi un blog cu gandul ca vei scrie doar din pasiune, iese din calcul alegerea unei nise. Si nu inteleg de ce tot se trec la poli opusi crearea unui blog din pasiune si crearea unui blog pentru profit… De ce nu faci un blog in domeniul vizat si totodata tii cont de factorii seo,pagespeed, etc si eventual incasezi si ceva bani care pot ajunge sa iti asigure si traiul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.