Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Cum ne hranim copiii?
Avantajul când descoperi bloguri noi e că-ţi mai şi pică idei de articole. Pentru că nu doream să-i scriu lui Andrei ditai poliloghia, am decis să dezvolt aici ideea pornită de la articolul lui. Ce spune poetul? Pai Andrei s-a plasat strategic la coadă la un “Mec” şi a asistat cu neplăcere la o scenă lirică susţinută de o fetiţă de 5 ani şi aproape la fel de grea ca mine la 32, căreia părinţii i-au cumpărat de voie de nevoie un Happy Meal, îngheţată şi prăji’. Secretul unei siluete de invidiat.
Aş dori să fac pe lupul moralist când e vorba de păpică, dar drept îi că nu-mi iese. Acum, dacă e s-o spun pe a dreaptă, mâncarea de la McDonalds sau Burger King mi se cam pare mâncare de porci. Bun, BK au şi unele chestii mai digerabile, dar la ăia cu arcadele aurite pe post de M chiar am impresia că mănânc cartonul în care e băgat hamburgerul, nu ceva gustos. În ţara fast-food-ului am halit un burger senzaţional la Wendy’s anul trecut şi unul de la Halal Foods, nişte jde vânzători de haleală ambulantă pe străzile din NYC. Bune rău.
Că tot vorbim de păcatele mele .. nu stau nici eu departe de o pizza bună, de un Sweet Onion Chicken Teriyaki de la Subway, de un hot-dog newyorkez sau un gyro tot de pe stradă luat. Îmi plouă-n gură, zău aşa, deşi azi chiar am comis-o cu un hot dog. Acu’ e adevărat că în general nu-mi acopăr necesarul caloric zilnic, că mănânc puţin, am 54 de kile la 1.70, deci sunt din specia “scobitorus bipedus”, iar scăpările ca vaca în lucernă în tărâmul pierzaniei fastfood-ului se întâmplă RAR.
Zic şi io să punem cărţile pe masă. Deci am gene al naibii de bune (vin dintr-o familie de scobitori), arăt bine dezbrăcată şi pot mânca şi un cal zilnic, că tot acolo suntem. Şi totuşi, deşi ştiu că pot scăpa la prostii oricât doresc, nu-mi îndes faţa cu chestii de 2000 de calorii. Că nu-i frumos să-l mâniem pe ăl de sus.
În condiţiile în care obezitatea la copii este o URIAŞĂ PROBLEMĂ, ce fel de părinte trebuie să fii să ignori total problema asta, mai ales când copilul tău are la 5 ani masa unui adolescent la 15 ani. Când ajunge la 20 de ani oare câte kilograme va avea? Ca şi comparaţie, că tot am cântărit-o zilele astea pe a mică a prietenilor noştri de aici, pisicuţa “noastră” are 20 de kile la 5 ani.
Pentru că nu suntem încă “genitori”, învăţăm de la prietenii noştri cum se gestionează problema mâncărurilor pe care nu e chiar indicat să le aibă micuţii sub nas. Ei de pildă au pentru “gâga” plan zilnic de fructe (de 2 ori pe zi), lapte dimineaţa şi seara (bun, ăsta e şi programul meu), mâncarea este făcută din vegetale şi ingrediente naturale şi de maximă calitate. Cum aici e mania cu organicul, a mică nu papă nimic ce e .. anorganic.
Foarte rar ajunge să mănânce un hot dog sau o mini-pizza, când suntem plecaţi la Zoo sau oriunde nu se poate lua un prânz normal. La Mac merge să se joace (au tot felul de daravele la un Mac din zonă, aşa că mergem să se mai caţere prin ele. Culmea, deşi trecem PRIN restaurant, nu are nicio pasiune pentru mâncarea lor. Pentru că nu o consumă. I se mai ia uneori îngheţată, dacă a fost extra-cuminte, pe care o “topeşte” oricum caloric la cât sport face (balet şi gimnastică).
Cum nu este obişnuită să i se ia “hepi mil” sau alte prostii, trece foarte relaxată pe lângă jde’ fastfood-urile din cartier, fără să crâcnească.
Nu e uşor să te ocupi în acest mod de un copil, trebuie să-i găteşti aproape zilnic ceva, vegetalele de calitate şi fructele costă mult, comparativ cu un burger, deci e clar că asta nu este calea cea uşoară. Dar mi se pare totuşi calea cea bună.
Copilul va creşte sănătos şi având o relaţie normală cu industria asta a mâncării “rapide”. Nu-i poţi impune să nu pună gura niciodată pe un burger, că nu e normal. Nici eu nu aş fi prea încântată dacă mi s-ar spune că de azi nu mai am voie NICIODATĂ să pun dinţii pe un “teriyaki” de la Subway sau un hot-dog. Ce asta-i viaţă?
Dar nici să le mănânci pe post de mic dejun, prânz şi cină nu e OK. Sau să-ţi înveţi copilul să mănânce doar prostii din astea şi să cazi pe spate de emoţie că se isterizează într-un locaş de fast-food, în care teoretic nici nu prea avea ce să caute.
Cred ca totul tine de bun simt. Adica e ok sa mananci de cateva ori din oras, insa in momentul in care ajungi sa exagerezi, pierzi atat la capitolul financiar, cat si la cel de imagine.
Simplu, românul spune : cum il cresti, asa il ai.
Parinti fara simtul raspunderii fac pe placul unui “goe” dar bietul “goe” nu are nici o vina, el asa a fost crescut – ori de cate ori a batut din picior i s-a dat.
Ceea ce este cu adevarat grav nu are legatura cu greutatea corporala a acestor “goe” ci cu faptul ca ei, la randul lor isi cresc copiii in aceeasi lipsa de raspundere si cu faptul ca, in prostia lor (de care ei nu sunt vinovati), cred ca batutul din picior tine loc de dialog.
In final nu este vorba despre un comportament alimentar anormal – in definitiv este dreptul lor sa fie dizgratiosi, sa le atarne suncile, sa li se scalde inima si ficatul in grasime, sa le “geama” coloana sub greutatea slaninei – este vorba despre un comportament social anormal. Este vorba despre iresponsabilitate.
sa ma scuze Mircea, dar aia cu arat bine dezbracata, trebuie probata cumva, altfel ramane doar o afirmatie 😀
@ Arhi – recunosc că şi eu am citit de două ori acea propoziţie 😀 Iată cât de simplu poate o femeie să-ţi atragă atenţia 🙂
Revenind la subiect, totuşi… Cred că un copil mănâncă ce i se dă sau, mai bine spus, ceea ce este obişnuit. Când acea fetiţă va ajunge la 20 de ani, va fi deja într-o adâncă stare depresivă şi, cel mai probabil, încă va mai fi virgină şi asta nu pentru că nu a găsit băiatul potrivit. Părinţii ei vor fi extrem de surprinşi atunci când vor realiza că un Hepi Mil nu o va opri din plânsete.
Prioritatea nr 1 e sanatatea si apoi felul cum arati, sa arati ca un fotomodel si sa ai analizele proaste e dovada de naivitate.
Copiii trebuie sa se hraneasca?
Sunt mamaica unui baietel si stiu cat de greu este sa-i stavilesti poftele culinare.
Totusi, de bun simt ar fi ca ei sa fie obisnuiti cu mancarea de acasa. Daca stiu ca papica lor de la mami e cea mai buna, chiar daca par nehraniti permanent (cum este al meu :)), nu se hazardeaza a cere mancarea din oras. Al meu a incercat dar nu i-a placut si, in consecinta, nu se agita, nu da din picioare ci astepat cumintel pana acasa. Desigur nu refuza o mancare de la un restaurant care arata ca cea de acasa. 🙂
Concluzia: parintii respectivi, care au ajuns in situatia de a avea un copil obez, indaratnic si restul, au preferat comoditatea unui hepi mil decat gatitul acasa, in detrimentul copilului.
in ceea ce priveste alimentatia micutei, cred ca ar trebui sa se intereseze mai bine de lapte(daca e de vaca); din cate am citit, e o intreaga controversa in ceea ce priveste consumul acestuia…nici eu nu m-am lamurit inca:)
Mancarea gatita acasa, cu aspect cat mai atragator si mancata intr-o ambianta cat mai placuta, e unica solutie pentru pastrarea sanatatii copilului. Un zambet, o gluma, o muzica in timp ce mancam cu copilul conteaza enorm.Nu avem timp, avem felurite necazuri, dar astea trebuie izgonite din minte cand mancam, la fiecare masa. Asa se face educatia copilului pentru o viata sanatoasa.
ma scuzati. de ce toata lumea zice ca pentru un copil cea mai buna e mancare de casa, acoperind toate tipurile de alimente? de fapt intrebarea mea este: de ce doar pentru copii? mancare preparata in casa, preferabil cat mai proaspata, acoperind toate grupele de alimente, in portii adecvate varstei, activitatii, starii de sanatate, etc este cea mai buna pentru toti oamenii, indiferent de varsta. parerea mea.
diana, eu am citit ca laptele de vaca e o problema pana la vreun an, un an si un pic. din cate am inteles, “gaga” are in jur de 5 ani. dar recunosc ca n-am aprofundat problema.
Lasand la o parte dezbaterea fast-food/real food, eu am observat cu surprindere ca vechile stereotipuri persista in continuare: copilul trebuie sa fie ”gras si frumos”.
Pumpkina mea n-a pus gura pe fast-food pana dupa un an jumate. Recunosc, am dus-o la KFC si i-am luat pui de-acolo, pentru ca nu vroia sa manance nimic. NIMIC, intelegi? Doar lapte bea, ori pentru un copil de un an jumate, laptele nu-i de-ajuns.
I-as fi dat orice, numai sa manance, asa ca eu una, recunosc: mi-am dus copilul la fast-food.
Asta nu inseamna ca s-a intamplat zilnic, sau ca se intampla acum mai mult de doua ori pe an, cand suntem pe undeva fara rezerve de mancare dupa noi.
Nu cred ca mancarea de fast food e ok pentru copii, insa nici nu sunt atat de fixata incat sa-i interzic complet sa manance asa ceva, atata timp cat in rest are un regim normal pentru un copil de varsta ei.
@Krossfire – “vechile stereotipuri persista : copilul trebuie sa fie “gras si frumos”.” – poate ca este doar o reminiscenta a unor vremuri “apuse” de care se scapa mai greu, stii ca este greu sa “dai jos” niste chile dar niste idei …
Burta revarsata a fost, prin perioada victoriana, un semn de bunastare si barbatie, un “accesoriu” cu care te puteai mandri (este reluata acum in varianta (perioada ?) “rroma”).
Iar pe plaiurile noastre sau altele dar la fel de sarace, un copil (ceva mai) gras avea mai multe sanse sa supravietuiasca unei boli, decat unul sfrijit.
Despre frumusete … nu mai incape vorba, nu-i asa ?:)
Eu inca aud expresia asta. Parinti care-mi arata pustii lor obezi si se lauda de parca ar avea IQ 200. Ok, nu-s nici eu balerina la varsta mea, dar in copilarie eram al naibii de slab, desi mancam ”pe-alese”. Nu de alta, dar in perioada de dezvoltare a organismului este destul de periculoasa ingrasarea.
Te-ar mira cati Englezi vin cu cei mici la Mc sau Kfc sau BK. Plus ca din 2 in 2 strazi gasesti cate un Chiken. Astia nu mai fac atata valva nu mai cred ca e imoral. La fel am citit azi parerea unei femei despre femeile care fumeaza pe strada. Astept si in Romania sa se interzica fumatul in spatii publice. Sa o vad unde mai fumeaza. Aici fumeaza femeia cu barbatul cot la cot in fata barului si nu mai spune nimeni ca nu e frumos.
Eu as mai introduce in ecuatie si sportul. Daca il inveti de mic pe copil sa faca un pic de miscare, atunci are toate sansele sa nu treaca prea des pe la fast fooduri.
mi se pare interesant si o adevarata performanta sa aiba contact cu MD si sa nu vrea mincare de acolo. Un cartof prajit ii place oricarui copil. Nici eu nu le duc pe fetele mele decit cum ai spus tu, rar, in cite o duminica cind mergem cine stie unde, dar ele tot stiu de un cartof prajit, de un hamburger, stie ca exista si ca are gust bun. Care gust sincer si mie imi place de circa 3-4 ori pe an. Ce vreau sa spun este ca presiunea din exterior este foarte mare, oricit ai incerca tu sa tii o oarecare rigoare in casa!
comparatia ta cu kinderul de 5 ani nu-si are sensul. la 5 ani copilul asimileaza altfel ..decat orice adult la 32.
Ba nu…eu spun sa le dam McDonald’s si alte tampenii din astea si sa-i vedem la 30 de ani niste grasi cu probleme cu ficatul…de ce nu?
Mincatul acasa nu inseamna neaparat mincat sanatos. Care e diferenta intre un mic sau un hamburgher? Sa nu uitam ca Romania este una dintre tarile europene cu cea mai mare incidenta a afectiunilor cardiovasculare.
Romanii nu stiu sa minince sanatos. De fapt sanatatea ocupa undeva ultimul loc pe lista de prioritati a romanilor si asta se vede.
Eu cred ca obiceiul parintilor de a-si ghiftui copiii este stravechi, datand din vremurile cand cateva kilograme in plus le aratau celorlalti ca ai suficiente resurse cat sa traiesti bine, sa faci cativa copii sanatosi si sa mai si trebaluiesti in acelasi timp pe langa casa.
Am vazut intotdeauna parinti (si bunici) care isi hranesc copiii cu forta, chiar si cand acestia s-au saturat. Si, cel mai grav, chiar si cand copilul are clar o problema cu greutatea, parintii ii spun in continuare “Dar mai mananca, ia uite ce slab esti! N-ai pic de carne pe tine!” (repet, asta se intampla foarte des in conditiile in care copilul nu poate fi considerat slab dupa niciun fel de calcul)
Ma pot da din pacate exemplu si pe mine. Chiar si la varsta mea, de cate ori mananc cu parintii, chiar daca termin 99% dintr-o farfurie de trei ori cat capul meu, tot ma intreaba “Nu ti-a placut? Vrei sa-ti fac altceva de mancare?”
Ar mai exista alta posibilitate. Desi am mai auzit povesti cu copii care nu mai contenesc cu mancatul, eu imi amintesc ca in toata copilaria mea uram mancarea. Sau, mai bine zis, mancatul in sine. Asa erau toti prietenii mei si asa sunt aproape toti copiii pe care i-am cunoscut pana acum. Nu le place sa manance (mai ales carne). Bineinteles, cu exceptia dulciurilor, a cartofilor prajiti si a prostioarelor cu gust interesant.
Si asa ajungem la fast-food. Nu exclud varianta in care fetita din acel articol sa fie doar mofturoasa si sa nu isi doreasca decat astfel de mancaruri. Chiar daca ar manca doar un burger pe zi, probabil ca si acela tot i s-ar adauga la kilogramele de dinainte. (Exeplu exagerat de dragul ipotezei)
[O mica abatere: dupa cum spunea cineva mai sus, amintind carnea de mici (nici aia nu stim de fapt ce contine), mai vreau sa adaug ca si mancarea gatita acasa de cine nu se pricepe poate fi de zeci de ori mai nesanatoasa, daca e plina de carnuri grase, prajeli, etc. Doar termenul de “mancare gatita acasa” …just won’t cut it anymore, din pacate.]
A se nota totusi ca, pe langa Happy Meal, ea a mai cerut si ceva dulciuri. Asa ca sunt aproape convinsa ca asta a fost toata treaba si ca au dus-o special la “mec”, pentru ca din toate mancarurile pe care le avea acasa, nu ii placea nimic. Deci n-as zice ca e mancacioasa fata. Cel putin nu din contextul dat. Mancacios esti cand mananci mancaruri care nu te imbie, care n-au aditivi gustosi, care nu-s decorate cu tot felul de chestii; mancacios esti cand mananci cu pofta pana si o halca de carne atoasa si fara gust… sau asta inteleg eu.
Poate ca e vorba de o mentalitate impamantenita, care in zilele noastre nu mai e valabila. Cel mai bine e sa lase copilul sa manance cat vrea. Nu ce vrea, ca e prea mic sa stie ce e bun, mai ales cu atatea bombardari mediatice in culori vii. Dar organismul mereu stie cand e hrana suficienta si ii spune sa se opreasca.
Si felicitari prietenilor tai pentru educatia alimentare pe care le-au dat-o fiicei lor.
Eu as pune intrebarea si alfel Cum ne hranim si noi si copii nostrii!
Parerea mea este ca cel mai sanatos estesa gatim acasa si pentru copii si pentru noi.Indiferent de job, daca se vrea se poate.O sa ma contraziceti, poate, dar cum se putea odata si acum nu…cand nu erau atatea produse fast food?Atatea porcarii pe care le dam copiilor sa mananceE mult mai sanatos sa gatesti acasa, una stii ce ai pus acolo in oala…cratita,stii ca sunt proaspete , a doua: iesi mai bine financiar.Dar pe primul loc este sanatatea copilului.
Nu sunt de acord nici cu acele borcanele cu piureuri pentru bebe din legume, fructe…sa fim seriosi, nu sunt alea fara conservanti cum nu am eu acum 20 ani…