Din nou despre bani pe net

Din nou despre bani pe net

M-am trezit iar pe forum cu un specialist în făcut bani peste noapte şi m-a foarte stârnit, încât pun de încă un articol. Să-l vază şi citească viitorii moguli de online.

Împricinatul a descoperit siturile ce-ţi dau ceva cenţi pentru click pe reclame şi microworkers, un alt rahat unde te prostituezi pe 20 de cenţi maxim. Da, bani grămadă, atât de grămadă că încă stăm pe blogspot (e scump un domeniu şi un hosting pentru un om îmbogăţit din online) şi scriem bălării pentru copii de 4 ani.

1. You gotta earn to talk about it.

Mi se acreşte şi pe internaţional de tot felul de rupţi în fund care dau lecţii de făcut bani pe net. E plin de ei, că-i nişă bună şi poate dă Adsense mai mulţi cenţi pe click. A dat sfântul gripa canină şi pe români, de s-au trezit tot felul de specialişti în frecat menta şi scos bani în timpul acestui proces. Da, au descoperit onbux sau neobux şi ne vor da cu tifla de la înălţimea vilei cu 4 etaje construite cu preţul unui ţeapăn “carpal syndrome” de la atâta click, ca o maimuţă cu Parkinson.

Dacă au făcut şi 5 dolari pe fiverr sau microworkers, deja sunt mai deştepţi decât un membru Mensa. Să te ţii atunci sfaturi şi explicaţii despre cum se fac 2 dolari pe săptămână.

Treziţi-vă! Dacă nu trăiţi din munca online sau nu câştigaţi măcar cât să visaţi la ziua în care-i daţi şefului vestea “divorţului”, capul jos şi muncă! Există oameni în România care trăiesc exclusiv din ce fac pe net. Sunt câţiva care-şi mai ţin un job pe lângă, să nu piardă contactul cu “realitatea”, alţii sunt pe pielea lor exclusiv. Câştigurile înseamnă măcar câteva sute de euro pe lună. Din acest moment putem discuta despre “bani pe net”, până atunci vorbim despre “seminţe”.

Nişte dolărei pentru un hosting nu înseamnă că faci bani pe net sau cel puţin nu atât de mulţi încât să le dai altora lecţii. Da, doresc să aflu despre acest subiect din partea unui om care din asta trăieşte sau, chiar dacă ţine un “side job”, face destui bani încât să-şi facă viaţa frumoasă. Până nu câştigi banii în cauză, mai ai de învăţat.

2. Click-uri şi joburi de 15 cenţi nu înseamnă bani pe net. Înseamnă management de timp prost.

Faptul că dai click pe nişte reclame nu înseamnă că munceşti. Şi câinele meu poate fi dresat să dea click pe mouse şi probabil şi-ar plăti mâncarea. E muncă de babuini, nu o CARIERĂ pe net. Absolut niciun freelancer sau cum vrei să-i spui nu face bani din click pe reclame sau de pe microworkers. Asta nu este job, nu este carieră, nu este un plan de bătaie.

Întreabă orice alt individ care intră la categoria celor ce ar avea motive să dea lecţii despre cum se fac banii pe internet (am discutat deja la punctul 1) şi va râde cu lacrimi, dacă-i prezinţi metoda ta infailibilă de îmbogăţire.

3. Pentru a face bani pe net ai nevoie de talent, muncă şi timp.

În caz că nu eşti un geniu înnăscut care scoate în timp ce stă pe budă ideea unui nou facebook, nu ai altă şansă decât să tragi ca animalul şi să speri că într-o zi chiar ai motive să dai lecţiile astea.

TALENT – poate scrii bine, poate ai talent la design, cap destul de bun pentru a învăţa programare sau strategii de online marketing. Chiar dacă nu crezi în momentul ăsta, fiecare om care-şi duce traiul de pe online, are acel “ceva” ce-l face destul de bun în domeniul lui, încât să nu moară de foame. Avem oameni cu talent la scris, designeri cu ochi format, programatori geniali, oameni buni pe SEO, traduceri sau orice altceva. Că oferă serviciile pentru bani sau au propriile situri pe care-şi fructifică talentul, indivizii ăştia câştigă de pe urma acelei “străluciri” ce-i ridică deasupra majorităţii.

MUNCĂ – bani pe net nu se fac din juma’ de oră de muncă, oricât crezi în filmele cu Albă ca Zăpada. Eu muncesc în medie 8-10 ore pe zi (uneori mai mult, depinde de zi). Azi este duminică, ziua de PAŞTE, iar eu scriu articole, bibilesc un layout pentru un client şi setez încă un site pentru altul. Pentru că mâine o iau de la capăt cu munca alături de un alt client, plus că mai am de terminat 3 situri. Nu bag la numărătoare reţeaua proprie, că mă apucă disperarea, când văd cât am de lucru acolo. De ce muncesc azi? Pentru că apuc să mai strecor nişte ore pentru a-mi termina anumite “obligaţii”.

Muncesc de acasă (acum chiar din altă ţară), dar asta nu înseamnă că fac mai puţine eforturi. Înseamnă că trag, când apuc, pentru a putea respira în alte zile.

Sunt unii care scriu sau termină un job mai repede? Sigur că da. Orice blogger cu experienţă e în stare să scoată un articol ACUM mai repede decât putea acum 5 ani. Am spune deci că poate munceşte mai puţin pe “unitatea” respectivă. Şi eu “desenez” un layout mult mai repede decât acum aproape 10 ani. Dar asta nu s-a întâmplat peste noapte …

TIMP – da, aşa am ajuns şi la timpul ăsta. În primul an de radio aveam nevoie de ore întregi să pregătesc o emisiune. 4 ore de emisie, 4 intervenţii pe oră, 16 “ture” de vorbit (hai 14, că prima şi ultima erau de genul “salut” şi “adio”). Da, câteva ture de vorbit şi pierdeam ore cu pregătirea. După 4-5 ani de radio intram DIRECT în emisie şi vorbeam în timp ce şi citeam informaţia, mixam piesele şi eventual mă şi scărpinam după cap. Aveam însă mii de ore lucrate şi experienţă.

La fel un chirurg poate “dansa” prin măruntaiele tale, dar nu la prima lui operaţie. Nici un şofer nu va fi genial de la prima oră în şcoala de şoferi.

Pentru a face bani pe net ai nevoie de timp. Timp în care să ÎNVEŢI constant pe specializarea pe care ţi-ai ales-o, timp în care să-ţi creşti EXPERIENŢA şi să MUNCEŞTI ca un neom.

Absolut orice om care face sume serioase pe net a ajuns aici după MUNCĂ depusă ANI întregi. Întrebaţi orice “a-lister” cât a tras până să facă bani din blog. Întrebaţi orice web developer cât şi-a chiorât ochii în monitor până să câştige suficient încât să aibă un venit serios din asta.

Se câştigă pe net?

DA! Nu sunt poveşti. Bani sunt destui, că e vorba de publicitate, plată de servicii sau orice altceva. Dar nu se fac peste noapte şi nu din onbux.

Aşa că, pe cai, că se filmează!

 

46 Comments

  1. Pingback: Pentru toți care vor “bani pă net”. | Blog pe persoană fizică!

  2. Singura spui ca pentru a face bani pe net este nevoie de “talent, munca si timp”.Dar, daca ele nu sunt,sau ai nevoie de bani inainte de a te “supercalifica” ? Munca necalificata pe internet este, totusi ,o metoda de a-ti suplimenta veniturile.Nu toti vrem sa ne imbogatim, cei mai multi vor sa traiasca!Vezi elevii care vor sa-si faca bani de buzunar si pentru un pachet de tigari, vezi pensionarii care vor sa nu stea la mila copiilor,vezi toate categoriile care nu-si gasesc loc de munca si cauta solutii…

  3. Hai ca esti rea, respectivii nu au spus ca se imbogatesc de pe net, doar ca fac bani pe net… Si 10 centi sunt bani si ii fac 😀

    • dojo

      OK, si un cent e bun, cat e in plus, nu in minus. Dar nu tii lectii despre facut bani pe un site care cica te invata cum sa rupi pusculita cu banii de pe net 😀

      • Incearca si ei sa-si castige adepti, nu cred ca sunt de condamnat.Ca exagereaza cu reclama si denatureaza adevarul e caracteristic varstei necoapte a unora, sau a entuziasmului necontrolat al altora.Exista si bloguri realiste in ceea ce priveste acest fenomen si nici nu cred ca este o tema prea longeviva care ar merita vreo investitie financiara in afara de munca si experiment din care sa inveti si sa tragi concluzii realiste.
        Multumesc pentru ca a-ti acceptat acest comentariu intr-un loc atat de faimos.

  4. Noni

    Ai perfecta dreptate! Eu sunt mai nou in online, ma axez pe vanzari online. E munca de innebunesti, credeam ca e mai usor decat sa ai un magazin “fizic” dar e la fel, poate mai puternica aceasta concurenta online.

  5. camil

    cred că ar fi mai productiv, pe termen lung, ca timpul pierdut cu clickuitul în neștire să fie consumat cu învățarea unui limbaj de programare sau măcar a unei (noi) limbi străine;

  6. Eu am făcut săptămâna trecută, ca prin miracol, cam 300 de lei cu blogul personal, să-mi dau şi eu cu părerea despre cum se fac bani pe blog? 😀

    • Felicitari, ai fost norocos sau nemultumit?
      Eu nu am o masura a castigului pe net!
      Si in ceea ce priveste invatatul, munca si toate cele,fiti siguri ca multi din cei care sunt interesati de progres o si fac.Depinde de fiecare in parte si de viziune, intr-adevar…

    • dojo

      Pavel, pai se poate asta? trebuie neaparat un cont pe blogspot cu nume ceva legat de facut bani repede si de preferat fara munca si incepe sa scrii. 😀

      PS: ma bucur pentru “miracolul” tau. Un blog cu continut bun are oricand sanse.

  7. asa cred si eu ca trebuie multa rabdare, o munca sustinuta si putina viziune!

    • Sa ti-i dea Dumnezeu, toti ni-i dorim, si suntem obligati sa ni-i dorim, chiar daca stim ca banii nu aduc fericirea !

    • dojo

      Bun articolul, Diana. De obicei, daca tragi tare, compensezi si un talent ceva mai putin ‘glorios’ 🙂

  8. Se mai pot face bani din afilierile pentru casele de pariuri.Primesti bani din pierderile jucatorilor care se inscriu de pe blogul tau.Dar nici asa nu e usor,trebuie un blog pe nisa sport-pariuri si mult de munca.

    • dojo

      Florin, pentru asta iti trebuie un domeniu ca lumea, un site bine pus la punct, articole de specialitate, nu generaliste, si mult trafic pe care sa-l cresti pe baza de continut bun si optimizare turbata. Se poate castiga bine din afilieri, dar nu cu un blogspot pe care scrie despre nasteri la romani 🙂

  9. Mai, pan la o varsta merge si chestia asta – toata lumea tre sa inceapa de undeva, si important e sa-i prinzi gustul si sa incepi sa te gandesti cum poti sa faci mai multi cu efort mai mic (pentru mine munca in care te folosesti si de cap inseamna un efort muuuuuuult mai mic decat munca mecanica – abia aia te poate omori).

    Problema apare cand treci de o anumita varsta (15 ani) si inca mai crezi in mos craciun si in iepurasul de pasti.

    Apropos, cred ca tine si de mentalitate. In romania sa “muncesti pe net” nu inseamna decat 2 chestii: porno-chat sau “click pe reclame” – poti sa incerci asta cu angajatele de la banca. In plus, daca fac greseala sa povestesc cuiva ca sunt freelancer, la un moment dat apare si intrebarea “dar nu-ti iei si tu un job adevarat?” – ceea ce iar spune multe despre cum te privesc oamenii…

  10. Cei la care te referi tu sunt inofensivi. Multi au auzit doar de asta si povestesc mai departe, chiar inainte sa fi facut aia 10 centi. Problema e alta: daca ai facut cateva sute de euro nu inseamna ca ii poti invata pe altii. Mai mult, sa dai sfaturi legate de CV-uri, angajari si afaceri in general e de-a dreptul deplasat. Daca ai facilitat vanzari pe anumite site-uri nu inseamna ca poti vorbi (la conferinte) despre S.R.L.-uri, atata timp cat nu cunosti particularitatile lor. Sunt diverse tipuri de servicii si contracte care pot provoca mari probleme din cauza sistemului (mai schiop) din Romania.

    Chiar nu se intreaba nici unul dintre voi de ce crede lumea ca un asa zis “freelancer” care spune ca isi castiga banii online nu face nimic? Nimeni nu spune ce legi trebuie sa respecti, cum se fac incasarile, care sunt contractele si asa mai departe. Pai daca apare unul care are un limbaj de lemn si vorbeste numai de facebook cum credeti voi ca il poate lua cineva in serios? Mai ales daca acel cineva care stie ce inseamna administratia unei firme?

    • dojo

      Majoritatea romanilor nu inteleg ideea de a lucra de acasa, pentru ca sunt invatati sa stea la serviciu la un birou. Punct. Nici nu apuci sa discuti despre incasari si impozite, chestii deloc grele, in momentul in care ai si ajutorul unui contabil (in momentul in care incepi sa castigi serios din business-ul asta deja ai un contabil in zona cu care sa discuti si sa faci toate chestiile legale), ca lumea este inca intepenita la ideea aia, vorba Moldovencei, ca nu muncesti de fapt.

      Ai mei ziceau ani buni ca stau sa ma joc pe calculator, desi nu am mai prins 3 ore de joc serios de ani buni. Doar cand au inceput sa vina banii si-au schimbat ideea. Sa mai zicem de firma? Inca imi mai dau pe la nas ca nu am fost in stare sa tin de un job normal, de cate ori vorbesc cu alte rude, mai proaste decat ei. Ca x-ulescu merge la serviciu, numai eu stau in casa toata ziua si fac nus’ ce pe internet. Se mai linistesc cand afla cat face x-ulescu pe luna si cat castig eu din “stat acasa”.

      Avem o mentalitate inca schioapa. Nu intelegem si nu respectam initiativa privata, nu bagam la cap ca poti face bani CURATI muncind cinstit pe proiecte, facand traduceri sau oferind orice alt gen de serviciu de care un client ARE NEVOIE. La fel cu publicitatea pe un site, urcarea unui proiect incat sa fie interesant pentru un advertiser este MUNCA, nu joaca.

      Dar avem inca un popor care considera ca pantronii sunt “bampirii” care sug sangele angajatului si ca, daca nu muncesti la un birou, nu existi.

      Io zic inainte sa se rezolve problema asta de mentalitate si vine si restul dupa.

      Cat priveste sistemul de organizare juridica, la cat este de cretin in tara asta, ai nevoie de un contabil care sa te scoata din ceata. De asta spun ca, in momentul in care incepi sa castigi din munca asta, discuti cu unul. Poate vrei sa te constitui in PFA, poate vrei sa te faci micro sau asociatie familiala. Nu se dau asemenea sfaturi pe net, pentru ca nici noi pana la urma nu stim ce si cum. Atat de bine organizat si de “clar” este sistemul.

      Eu sunt SRL si am perioade in care-mi blestem zilele (de cate ori onor Guvernul decide sa mai bage un fitil), am cunostinte care au fost asociatie familiala, altii care se fac PFA. In momentul in care ai planuri din astea, discuti cu un specialist si alegi cea mai buna cale, nu citesti de pe net. Daca ar fi totul atat de clar, am putea scrie si despre aspectele astea, dar chiar nu as dori sa dau sfaturi tampite si sa aranjez viitorul unui cititor.

      Chestiile astealalte nu se schimva. Elance va fi la orice ora un site excelent pentru ca freelancerii sa prinda cate un job, Paypal ramane lider in gestionarea platilor online, MUNCA este ingredientul principal in a avea succes orice am face. Specializarile raman si ele in picioare, fiecare alegandu-si ce-i place si ce stie. De asta ne e usor sa scriem despre astea, ca ele nu depind de un Guvern imatur, cum depinde absolut orice inseamna business in Romania

      • Nu m-am referit la cum privesc alte generatii campul muncii sau statutul de liber profesionist. Oricum, ai dreptate: avem o problema de mentalitate. E totusi de inteles avand in vedere ca eram obisnuiti sa primim ordine si sa fim tinuti din scurt.

        Pana la urma ai atins adevaratele probleme pe care le intalnim. Sunt de acord ca lucrurile astea nu se citesc pe net. Dar asta nu scuza lipsa de pragmatism sau a simtului practic. Stiind problemele unui SRL sau PFA devin oarecum iritat sa vad un pusti care scrie “antreprenoriat social”. Ma scuzi, dar nu orice afacere se aduce pe culmil succesului folosind facebook.

  11. daca ar sti cei cu job fix cata munca e in spatele unui freelance, ca “statul acasa” te obliga la un manangement al timpului draconic- cati dintre cei cu job fix dau doi bani pe managementul timpului??- munca de freelancer ar fi privita cu mult mai mult respect.

    • Daca cei ce zbiara “freelancer” pe blog, care freelancer = (demodatul) liber prfesionist si nu presupune un SRL, vorbesc doar de facebook, si aia folosind un limbaj de lemn ce sa creada lumea? Mai mult, un asa zis job fix nu inseamna tot timpul 8 ore.

  12. MadMike

    Asta-i prostia Ramona.. Multi se apuca de un blog si-l abandoneaza pentru ca nu castiga mii de euro intr-o luna. Astfel in loc sa-si puna capul la contributie, sau sa-si gaseasca meseria ascunsa, ca de altfel fiecare se pricepe la ceva! prefera sa dea click-uri pentru cativa centi pe zi in loc sa munceasca intr-adevar.

    Eu uite de exemplu, nu ma pricep DELOC la design, nu stiu si nici nu am tragere sa fac asta insa, ma pricep cat de cat la programare si foarte bine (zic eu) la SEO, cu care imi castig painea!

    Munca este solutia pentru banii pe internet. Nu exista niciun pachet care sa va aduca 500E/zi sau alte balarii de cumparat.

  13. iulianmindrila

    Subscriu la ideea lui dojo (MUNCA şi TIMP),după ce am terminat liceul, am început să fac muncă fizică,10-15 h/zi pentru o sumă de 30-40 RON/zi. Asta timp de aproximativ 6 ani. În timpul ăsta am reuşit să strâng nişte bănuţi şi să fac comerţ(artizanat& handmade). Acum muncesc cam 6-8 h/zi şi sunt zile în care bag şi câte 100 RON/zi în buzunar, profitul meu, restul îi reinvestesc.DAR…de menţionat că la un moment dat în acei 6 ani (de muncă brută)începusem să fiu surescitat, să sufăr de depresie şi să am ieşiri nervoase necontrolate, de-asta m-am şi lăsat.
    Orice început e greu…

  14. Amza

    Din pură curiozitate și pentru cultura mea generală, am stat într-o zi să-l citesc pe unu’ care mă învăța să fiu bogat de pe urma onlineului. Într-o altă zi am mai dat peste un castravete expert în făcut bani pe net. Spunea același lucru, dar cu alte cuvinte. Peste ceva timp găsesc în mail un alt inginer care era mai priceput decât ceilalți doi. Ce aveau toți în comun? Erau săraci. Astfel, m-am hotărât să-mi fac blog și să fac exact opusul a ceea mi-au explicat ei. M-am îmbogățit? Normal că nu. Dar mi-a ieșit un blog așa de frumooos 😀 Hristos a Înviat!

  15. Cred ca cei care scriu astfel de aberatii nu stiu ce inseamna sa muncesti cu adevarat online.Faza cu click-rile am auzit-o si cunosc cateva persoane care fac acest lucru.

    La noi nimic nu apreciaza pe acela pe care il crede fara probleme.Va spune “Ah, Dojo, ce face? Are blog si scrie articole, mai si deseneaza …Wow face bani cu asta?”
    Nimeni nu teva intreba cat de mult timp ti-a luat sa inveti un Photoshop, cat de mult ai muncit sa ai indemanare cu o tableta grafica si alte cele.
    In Ro lumea crede ca totul pica din cer …

  16. Cuvintele acestea “bani”, “net” dau bine la cautari in goagle, din cate stiu eu. Asa ca lumea incearca sa castige ceva vizite la blog, cam atat.

  17. cristi f

    Buna Ramona, am vazut la arhi in comentarii că ți-ai comandat un aparat foto de pe amazon.com . Vreau și eu să te întreb cum o să faci cu vama, pentru că produsul vine din afara UE, și mă gândesc că o să-ți ceară taxe vamale+TVA, iar prețul final riscând să fie mai mare ca pe amazon.co.uk(~3200lei) sau f64.ro(3500lei). Te întreb pt că vreau să-mi cumpar și eu același aparat.
    Sper că am comentat bine la articolul “bani pe net” :),
    Mulțumesc

    • dojo

      Buna, Cristi, e OK, nu te stresa 🙂

      Eu sunt acum in NY pana in septembrie, asa ca aparatul vine din SUA in SUA. Cam de asta m-am si stresat sa-l iau inainte de a reveni in tara, sa nu mai trec prin vama.

      Pe mine m-am costat 980 de dolari, deci undeva pe la 2700-2800 de lei, dar avantajul este ca sunt aici si vine mai repede, plus ca nu mai platesc alte taxe.

      E bine sa te uiti foarte clar la unele chestii pe net, e posibil ca diferentele sa nu fie atat de mari. Ex: anul trecut laptopul care pe mine m-a costat cam 1900 de lei romanesti, se vindea pe net la 5000 de lei. Deci si cu vame si dracii, ieseam MULT sub ei. exista si chestii care costa similar, asa ca trebuie sa cugeti de doua ori.

      Din Franta sau tari UE nu se pot lua daravelele astea la pret decent? Adevaru-i ca nu prea stiu nici io, ca am avut bafta porcului sa vin aici sa-mi fac plinul cu prostii.

  18. cristi f

    Scuze ca nu te-am mai citit în ultimul timp, altfel aș fi știut că ai plecat din nou la New York.
    Pt noi românii, deci, cel mai ieftin pare să fie pe amazon.co.uk (mai ales că lira se tot ieftinește).
    Și te mai rog să ne dai poze dacă ai ocazia să înceri aparatul.

  19. diana

    e buna si treaba asta cu microworkers daca vrei sa iti iei domeniu la .info la 2$ si de acolo pornesti mai departe :))

  20. Mai ales daca ai pus mana pe un sharecash downloader…
    Si, daca ai ceva timp liber… (lipsa de expiratie [aka. inspiratie] norocul tau…)

  21. diana

    eu tind sa cred ca, competitia din online sa dublat fata de acum 3-4 ani si e de inteles.

  22. Soacra

    Excelent articol… pacat ca lumea nu vede lucrurile astea si inca crede ca tot ce zboara se mananca…

  23. bani pe net se castiga greu (cu un site “curat”) si relativ usor pentru spammeri care se si pricep

  24. diana

    cata dreptate ai sibu mai ales aici ‘si relativ usor pentru spammeri care se si pricep’

  25. Ai dreptate, este grea munca pe net. Doar daca esti pasionat de o astfel de munca reusesti! Foarte bun articolul!

  26. Korpos arnold

    Eu am facut si 200$ pe luna cu microworkers la inceput a fost greu dar dupa un timp primeam sute de cereri fiecare de la 25 de centi in sus nu inteleg cum de 200$ pe luna e o suma asa mica avand in vedera ca uni isi rup oasele sa ii faca.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.