Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Carte? Yes, please!
Sunt nasol de tot în urmă cu “datoriile” faţă de diverşi bloggeri, ce mi-au trimis câte o leapşă. Azi pun la cale onorarea uneia dintre ele. Liviu mă întreabă cum mi-ar pica să primesc o carte drept cadou.
Hai să mergem frumos în trecut ..
Familia mea are o manie de 2 generaţii deja: cărţile. Ăi bătrâni au plecat din Cluj, cu o masă, 2 scaune şi un dulap. Şi o valiză de cărţi. S-au mutat în Timişoara prin anii 60 şi au început să tragă împreună să aibă un acoperiş deasupra capului şi ceva sub acoperişul ăla. Cea mai importantă piesă de mobilier pe atunci şi chiar acum a fost o bibliotecă (din aia cu rafturi masive pentru cărţi, nu loc pentru televizor şi CD-uri).
Mare, fratele meu, de să n-o mişti. Nu că ne-ar da prin cap, că e ceva de mutat la mamutul ce ocupă sufrageria. Am planuri să scap de multe hârburi de prin casă, dar biblioteca este sfântă. Partea şi mai frumoasă a poveştii este că nu au lăsat-o doar să se umple de praf, ci au tot adunat în 40 şi de ani cărţi. MULTE. La mutarea de la trei (unde aveau 2 camere) la doi (unde avem 3 camere) s-au “pierdut” multe cărţi, că deh, cine venea prin zonă şi vedea câte sunt, mai “imprumuta”.
Avem probabil zeci de cărţi pe la diverşi “prieteni”, aşa că micuţul nostru tezaur a fost decimat constant. Poate de asta suntem acum şi atât de lipsiţi de sensibilitate, când mai vine careva cu ideea de a lua la citit ceva. Să-şi ia de la bibliotecă, zice bunică-mea, sictirită să tot vadă cum se iau din cărţile noastre şi nu se mai aduc înapoi. Partea bună e că românii şi-au pierdut tot mai mult apetenţa pentru citit, plus că, de când am câine, unii “prieteni” au descoperit că nu e chiar cool să dea nas în nas cu el. Nu că le-ar fi făcut Juniorul ceva, dar deh, nu le place probabil să vadă câine.
Am învăţat să citesc undeva la 6 ani, mergând pe influenţele din familie (toţi citeau, toţi cumpărau cărţi) şi am prins o dragoste din asta plină de veneraţie pentru teancurile astea scrise de foi legate şi vândute pe titluri. Am fost învăţată de mică să am grijă de cărţi şi că nu trebuie să scriu pe ele. Am cred ceva manuale pe care am mai notat una-alta, dar majoritatea cărţilor sunt “virgine”, nici prin gând nu mi-ar fi trecut să pun creionul pe ele.
Singurele cuvinte scrise de vreo mână sunt cele care marcau câte un cadou, mai ales prin copilărie.
Am primit cărţi mereu, de la ai mei, de la prieteni etc. Am regăsit recent ceva cărţi pentru copii, pe care le am de hăt bine. Pe una dintre ele, o bună prietenă scria ceva de genul “la mulţi ani, 1986”. Am avut aşa o strângere de inimă, văzând scrisul citeţ şi foarte îngrijit al prietenei mele din copilărie, pe care nu am mai văzut-o cred de un deceniu. Am stat câteva secunde şi am zâmbit, având aşa ca un “flash” prin faţa ochilor momente de acum 20 şi ceva de ani.
Mi-ar plăcea să primesc cadou o carte? Sigur că da, aşa cum mi-a plăcut o viaţă întreagă. Le citesc, le aşez în bibliotecă, aştept să le citească şi generaţia de după mine.
Citesc foarte multe chestii online, dar adevărul este că tot hârtia între degete are farmec. Îmi place mirosul de hârtie, îmi place să dau pagina mai departe, să mă uit la cotor să-mi dau seama cât am citit şi să-mi pară rău că ajung la finalul unei cărţi bune. Nu mai citesc literatură “normală” ca pe vremuri, am rămas bine în urmă cu autorii preferaţi, dar o carte este la orice oră binevenită.
Şi, dacă tot îmi faceţi o asemenea bucurie, semnaţi-vă pe prima pagină. Scrieţi acolo 2 vorbe, anul şi, normal, cine sunteţi. Peste ani şi ani voi zâmbi privindu-vă scrisul şi-mi voi aminti de voi, sperând de asemenea că, acolo unde viaţa v-a despărţit eventual de mine, vă este bine.
Pe când eram kinder și învățasem să citesc legat, mama mi-a făcut cunoștință cu imensa bibliotecă din sufragerie în care abia mai încăpeau cărțile înghesuite una lângă celălaltă. Era un teritoriu neexplorat până atunci și am fost de-a dreptul fascinat. Era ca și când i-ai fi prezentat unui copil de astăzi un raft burdușit de DVD-uri cu filme și jocuri.
nu stiu de ce, dar fata de ideea de a primi o carte cadou am un sentiment ambiguu. in ultima vreme singurele carti pe care le-am primit cadou au fost fie “comandate” (un pact cu o prietena: “de ziua mea mi-ar placea aia, aia, sau aia, alegi tu”; fara urma de mercantilism; doar lene in a ne stoarce creierii in cautarea cadoului perfect si adaptare in fata crizei-poate omu’ chiar are nevoie/i-ar placea de o chestie pe care nu si-o permite in momentul ala), fie carti necunoscute. aceste necunoscute nu le-am citit nici pana in ziua de azi. nu stiu de ce. a citi e hobby-ul meu favorit, citesc mult si cu placere, dar acele carti nu le-am citit. cumva, in ultimii…… 10 ani sa zicem, am citit doar carti pe care le-am ales eu. (fie un autor preferat, fie recomandari de la prieteni sau de pe net, fie pur si simplu o decizie de moment).
🙂 povestea cu inghesuitul cartilor este atat de … nu stiu cum sa-i spun … familiara, placuta, adevarata, nostalgica. Imi aduc aminte de copilarie – parintii stiau ca o carte te poate destepta, mai multe carti = un om destept si desteptat. Si cumparau, cele despre care stiua ei, cele din “lectura obligatorie”, cele “din serie” (BPT), de la cele care inca miroseau a cerneala pana la cele galbene de vreme (erau anticariate simţite si bune pe vremuri), cumparau chiar daca asta insemna o camasa mai putin. Cartile se inmulteau si fiindca biblioteca devenise neincapatoare (si nu era “loc” de cumparat una mai mare) le puneam pe sifonier 🙂 :). Sifonierul “gemand” sub greutatea cartilor este una dintre amintirile placute ale copilariei mele.
Da, imi place sa primesc carti in dar. Nu sunt adeptul “e-book”-urilor desi mai folosesc; cred ca rasfoitul paginilor unei carti iti da un sentiment mult mai placut “scroll”-ul. Iar la carte trebuie neaparat sa adaugi si un semn de carte.
Ei uite, ăsta nu va fi inlocuit niciodata ! Cum sa faca un biet computer, oricat de performant, sa simti textura micului semn de carte pe care mama ti l-a crosetat si ti l-a dat impreuna cu “Ciresarii” ??
🙂 si eu am gasit acu ceva vreme cartile de la un premiu de pin clasa a 2-a … Calatoria in timp exista!
cu totul offtopic si iertare: ar fi mare deranjul sa pui un mic butonas de retweet? as aprecia enorm, sa nu mai tot dau copy/paste…
merci 🙂
Stefan, esti al doilea care cere asta in cateva saptamani. Uite ca bagam un plugin. MULTUMESC pentru promovare 🙂
much obliged, ma’am 🙂
Am invatat sa citesc pe nesimtite, la vreo 4 anisori… poate 5… Si de atunci, am citit mult… Am preferat literatura, dar in ultimul timp nu prea am vreme de citit de placere, caci de voie – de nevoie trebuie sa citesc multa, enorm de multa literatura de specialitate, caci informatiile in domeniu se inmultesc ca ciupercile dupa ploaie, de nu reusesti sa le inghiti, darmite sa le mai si digeri. Basca ca, poate si din cauza asta, dar si din cauza ca multa vreme, pe timpul “raposatului”, nu prea aveam aces la orice fel de carte. E o adevarata lupta sa pot sa ma apuc de citit o carte de beletristica, indiferent de gen, de autor, tara sau epoca, dar cand ma apuc, nu ma las pana nu o termin.
Necazul e ca, cel putin in ultimii ani, cartile s-au scumpit enorm. Asa ca, nereusind sa cumpar carti in ritmul care trebuie si pe care mi l-as dori, orice cadou sub forma de carte e mai mult decat binevenit.
Mia nu stiu cati …mai sunt interesati de carti sincer daca ar fi sa fac cadou cuiva m-as gandi de 2 ori inainte sa cumpar o carte:)…..desi ei eu mai citesc din cand in cand!
Da da da! Mie îmi place să le cumpăr să fie doar ale mele!
Eu prefer înainte de orice să primesc cărţi în dar şi azi, când avem două biblioteci care acoperă fiecare câte un perete mare în două dintre camerele noastre şi sunt pline de sus până jos numai cu cărţi. E drept, îmi place să mi se şi sondeze preferinţele, ca să nu mă trezesc cu surprize de necitit!
[…] https://dojoblog.info/2011/05/06/carte-yes-please/ Tweet Despre autor: Nume: Marius MatacheSocial: Twitter | Facebook | YouTubeWebsite: https://www.foreverfolk.comDoctorat in chimie. Cand m-am saturat de stiinta, m-am apucat serios de muzica folk, astfel ca youtube ma cunoaste. Si dintr-una-ntr-alta, am pus bazele unui portal de muzica folk, al carui redactor-sef sunt. Si pentru ca asta am visat sa fiu de mic, vinerea de la 22 ma mai auziti si pe la Radio Romania Cultural. Uneori, mai si predau la Facultatea de Geografie din Universitatea din Bucuresti, sau dirijez galeria nationalei de rugby a Romaniei. In #DreamTeamRO m-au luat pentru ca aveau nevoie de un Ilie Dobre care sa vorbeasca non-stop.Articole (14) blog comments powered by Disqus /* […]