Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Mda, după 3 ani juma’ de dojoblog.info am decis să intru pe .ro cu situl. Primul domeniu şi-a foarte făcut datoria până acum dar, dacă tot am intrat în colaborare cu tot felul de agenţii şi există deja tot mai mulţi oameni interesaţi de scriitura mea, era cazul să trec în rândul oamenilor plătitori la rotld. Despre care momentan doar de bine, cu excepţia faptului că nu lucrează decât de luni până vineri. Deci luatul de domeniu sâmbătă e ca ăla de luni, tot atunci se aprobă. În altă ordine de idei e la fel de adevărat că la prima oră azi-dimineaţă aveam deja datele de login. Următorul pas e probabil să fie activi şi în weekend pentru că sunt nebuni care iau domenii chiar şi în 31 decembrie (mda, ghiciţi cine).
La tema asta lucrez deja de vreo 3 zile bune. Am încercat să o fac foarte “light” şi simplă, dar nu se potriveşte. Ăsta nu e blog nici minimalist nici corporatist, aşa că m-am prostit un pic mai mult cu designul. Care design NU este încă totalmente finalizat.
Am avut azi o zi de maximă cacao. Sunt în legătura cu “suportul” de la LiquidWeb de acuş’ 12 ore pentru a muta un site mamut al unui client de-al meu, site ce printre altele are un forum cu peste 40 de mii de utilizatori şi juma’ de milion de mesaje. Deci dacă n-am trimis 200 de răspunsuri azi nu am trimis nimic. Şi peste toate m-am încăpăţânat totuşi să codez noua temă şi să mut situl pe domeniul cel nou.
Vor fi deci 2-3 zile mai suspecte pe site şi-mi cer de acum scuze pentru zgrăbălatul retinei. Cam ştiu care-s problemele, se vor rezolva pas cu pas. Mai am o şmecherie în pregătire, dar asta va fi “lansată” după ce termin portarea de temă şi pe aialaltă platformă. Nu zic mai multe 😉
Gata, v-am lăsat. Am anunţat, acum mă întorc în mină că forumul nu-i încă mutat şi tema asta e serios de tot în şantier.
Felicitări pentru nou domeniu şi pentru temă. Mie îmi place tema, nu văd ceva ce ar putea să mă oprească din citit, deci e ok, iar contrastul e bun.
imi place la nebunie noua tema, felicitari si pentru trecere si mult succes in continuare
Eu sunt mai cârcotaș. Scrisul la comentarii e prea mic… 🙂
+1 pentru modificarea fontului la scris
Aparent are nevoie și de un clearfix 😀
Este mult mai aerisit pe aici 🙂 Felicitări pentru decizia de a-ți schimba atât domeniul, cât și tema. Știu că nu e tocmai ușor să renunți la ceva cu care erai obișnuit, de care te leagă niște satisfacții/reușite, dar schimbarea este, după părerea mea, un semn al evoluției.
ooooooooooooo
femeie, sa fac infarct nu alta cand am intrat
am zis ca am gresit blogu’, dar noroc cu clovnu’ cu nasul rosu din dreapta sus
spor la treaba
Designul chiar nu e o problema. Important e ca scriitura sa iti ramana la fel. 🙂
Eu cred ca schimbarea aceasta este, de fapt, o forma de … cochetarie! 🙂
Arata foarte bine si-mi place mult!
mie imi place tema, chiar daca ma obisnuisem cu aia veche 🙂
Uite o chestie: mai sus n-am dat reply la nimic, dar comentariul meu a aparut ca reply la cel anterior lui.
mmm .. bine te-am gasit pe .ro! 🙂
e o schimbare bine venita, imi placea si tema veche, dar cum spui din cand in cand e placut sa mai dai cu un var nou. spor la minerit!
Felicitari, bun venit? Nu stiu ce sa-ti urez, da’ ideea e ca orice ti-as ura e de bine. 😛
Sa te bucuri de noua casuta si sa iti aduca si mai mult trafic, si mai multi comentatori si mai mult ce vrei tu. 🙂
Îmi place mult mai mult tema asta, e mai aerisită şi în acelaşi timp marca Dojo.
Way to go, girl 🙂
Da, crinutza are dreptate. Comentariile apar ca array-uri de reply la cele anterioare…
Iar cele mai lungi un pic, ex: Amza, se aranjeaza aiurea…
Sunt oricum sigur ca o sa se rezolve repede asta 😉
Arata bine, mult mai bine decat precedentul. Foarte curand il vei bibili pentru a scapa de cele cateva “scame” :).
Sa il stapanesti sanatoasa !
ee altfel arata pe .ro. spor la treaba si asteptam produsul finit!:)
Bafta multa, multa blogului in noua forma si cat mai multe … castiguri ! 🙂
Felicitari pentru anii in blogging. Arata fain tema. E light si luminoasa, asa cum imi place mie 😀
Felicitari, doamna!
Felicitari pentru noul domeniu. Tema vad ca este ok momentan, dar daca zici ca are unele probleme…nu-i nimic, le vei rezolva tu.
New look, same Dojo. Asta conteaza.
Saru’mana de aprecieri 🙂
Acu’ sa ma apuc de minieri, ca mai e destul de bibilit.
Ar fi fost super un dojo.ro, dar cred ca mai mult ca sigur e/era ocupat. Felicitari si bine ai venit printre RO-isti :))
Mike, dojo.ro e tot al meu 😀
E ocupat ‘doar’ de 9 ani si iti dai seama ca nu renunt la asa un site important. E primul meu site, cu el am invatat atatea. Ma gandeam ca vor fi si cititori care sa se gandeasca la numele ala de domeniu, dar din fericire ii tot al meu.
Desi nu ti-am dat niciun sfat cand l-ai cerut (mă gândeam că numai pe mine mă bântuie dorința de simplificare a complicatiilor ;)) constat că treci prin aceleași angoase ca si mine. Și te felicit pentru alegere. E simplă și de efect.
Imi plac mult culorile alese, tema este simpla si frumoasa, mai sunt unele scapari dar le stii tu si tot tu le vei rezolva.
Bine ai venit in .ro si spor la treaba!
E cam urat contrastul text pagina,ma dor ochii deja.
Btw, folosește trebuchet ms. E destul de aproape de ce ai acum, și nici nu ai un flicker enervant la fiecare refresh. Sau măcar setează cache la fișierele statice la câteva ore (măcar) sau zile (preferabil).
Tre’ sa bag un plugin de cache, ca nu am deloc. Daca ai vreo recomandare, mi-s toata urechi. Trebuchet am mai avut… probabil il pun din nou
Înțeleg că ești mândră de vederea ta, dar eu mi-s mai chior, iar la text de mărimea asta am probleme. 😀
Despre cache: dacă ai sub 1500-2000 vizitatori zilnic, nu cred că merită să-ți bați capul 🙂
Daca nu plugin de cache, macar fa smecherii in .htaccess https://tutorialpedia.org/tutorials/Apache+enable+file+caching+with+htaccess.html
felicitari pentru achizitie, spor la scris!
Să-l stăpânești sănătoasă. O zi bună! 😀
Foarte reusita tema 🙂 cat despre domeniu nici nu am bagat de seama ca te-ai mutat pe .ro 🙂 FELICITARI!
Fresh! Să vezi acum articole 😀
Imi place tema, dar parca mai mult imi placea cealalta, cu toate ca aceasta pare “mai serioasa”. Bafta cu .ro-ul !
” Nu cred ca mi-as fi compromis relatia cu clientul, bazata momentan pe ce pot sa-i fac repede si bine, dar, daca apaream ca o “nasoala” pe unde am mai umblat, sigur nu aveam o imagine OK. Poate pentru el ar fi fost acceptabil sa fiu rea de gura, desi nu cred ca ar aprecia “calitatea” asta, dar e posibil ca alti “potentiabili” sa nu fie incantati. Si ajungi sa pierzi oportunitati si pana la urma bani.” si cu ce te ocupi tu ? 🙂 zona citata de mine e geniala, sau cel putin asa o vad eu
spor pe .ro
In stilul meu ironic si pe principiu “au pus astia mocheta in tren”, eu intreb doar atat: ti-ai pus parchet pe blog?
Nu te supara 🙂
Si inca din ala de lemn natur, nu orice pocarie 😀
Se vede ca e de calitate pentru ca a rezistat 🙂
Am crezut ca-l vei tine provizoriu, pana geniul creativ din tine va gasi altceva …
Oricum ar fi, m-am obisnuit 🙂
Îmi place mult noua temă. E mai luminoasă, mai aerisită, se citeşte mai bine. Să fie cu noroc !
Faină tema.Şi văd şi menu items sub header, ceea ce înainte nu era 🙂
Ramona:Nu pot sa-ti citesc post-urile de pe mobile device. ????
Păi arată destul de bine, de fapt. 🙂 E mai ”luminat” și poate mai simpatic. 😀
Arata bine. Imi place.
tie nu-ti pare rau ca renunti la fostul pagerank si toate beneficiile aduse, backlinkuri etc.
Ca toti sunt ingroziti de o asa pierdere!
Nu prea ma intereseaza pe mine chestiile astea. Oricum PR-ul se poate recastiga in cateva luni, atata paguba sa fie. 😀
pfff ce optimista esti… as vrea si eu sa imi capat un PR interesant in acele cateva luni de care amintesti!
Felicitari pentru noul domeniu si pentru noua tema. Eu ajung mai rar pe aici si citesc la bulk. Cateva sfaturi de la un amator, poate au un sambure de adevar.
Comentariile sunt prea apropiate unul de altul. Legea lui Gestalt cu obiectele apropiate nu se aplic aici pentru ca imi vine greu sa vad ce a zis X si Y. Maybe it’s just me…