Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Happy Father’s Day!

A fost Mother’s Day acu’ ceva timp (la americani nu pică în 8 martie), am avut Memorial Day (am fost în Florida atunci), acum e Father’s Day. Viaţă grea şi pe aici, dintr-o sărbătoare în alta. Dacă noi ne tot programăm o zi a bărbatului, ei au, dar pentru ăia de au şi “produs” copii. Dacă tot e aşa o zi importantă pentru umanitatea din vestul Atlanticului, vă propun să discutăm astăzi despre taţii care ne fac sau nu viaţa frumoasă.

Din cauza particularităţilor familiei mele, “mon pere”, după cum îi spun, dacă nu-l strig Mircea (da, eu vorbesc cu tatăl meu pe numele lui “mic”), a fost mereu părintele alfa, confundat destul de des cu un frate mai mare cu o saptamână şi 21 de ani. Am avut mereu o relaţie pe care alţi probabil ar contesta-o, cert este că nu am simţit că este tată decât când primeam vreo pedeapsă, că doar prostii făceam şi eu.

Nu am fost un copil bătut, am prins de la el o singură palmă la vreo 6 ani când nu l-am ascultat şi era să-mi cadă o scândură mai ţeapănă peste cap. M-a servit scurt cu una uşoară peste fund, speriat că puteam să păţesc ceva. În rest au funcţionat de minune pedepsele pe care le respecta întreaga familie, în ideea că trebuie să ai consecvenţă. După vreo câteva prostii de-ale mele (bătut băieţi sau alte chestii din astea de copil hiperactiv) eram cuminte pentru că durea mai tare figura lui dezamăgită decât că nu aveam câteva zile voie să merg afară sau să mă uit la desene.

Aşa ne-am petrecut şi adolescenţa, am învăţat şi am fost un copil, spun ai mei cuminte, pentru că mi-era ruşine să fac prostii. Plus că vedeam câte eforturi făcea întreaga familie pentru ca eu să pot merge la o şcoală decentă şi să am un viitor, aşa că mi-era peste mână să-mi bat joc de ei.

Tată-miu era cel care mă scotea din casă, în perioadele de exemene şi-mi spunea “hai, lasă învăţatul, mergem la plimbare”. Şi mergeam câte o oră împreună, trocerind despre de toate şi reuşind să-mi “răcesc” creierul supra-saturat de studiu. Camera lui era mereu atracţie pentru mine, acolo era el în primul rând şi apoi discurile şi casetele cu muzică, acolo stăteam cuminte în întuneric ore întregi cât developa filme şi poze, ascultând împreună una-alta şi povestind prostii pe care le poate povesti un copil.

Am prins de la el dragostea de citit şi pentru muzică “bună”, am aflat despre sute de filme ce merită să fie vizionate, tată-miu fiind genial la stocat asemenea informaţii. Nu ştiu câţi oameni au cultura lui cinematografică, dar nu sunt mulţi.

Spre deosebire de ăi bătrâni, nu mă lăuda niciodată şi trăiam cu impresia că probabil nu fac ceva bine. Dar aflam apoi de la bunici că este foarte mândru de mine şi realizam că, deşi nu era genul să-mi scrie ode, asta nu însemna că nu-i pasă.

Pe când eram la vârsta aia proastă, la care te apuci de diverse tâmpenii, 2 replici de-ale lui m-au “vindecat” de orice intenţii suspecte. Nu-mi interzicea să fumez, deşi erau atâţia părinţi care fumegau de supărare când li se apucau copiii de aşa ceva, dar mă sfătuia să cumpăr ţigări de calitate, să nu-mi bat joc chiar aşa de mine. Nu a uitat să-mi precizeze că asta va însemna un cost serios pe care va trebui să-l suport eu şi mai ales că în general este un obicei prost, deci nu ar vedea de ce să mă apuc. Impresiile colegilor “cool” sunt zero, contează ce este bun pentru mine. Culmea, nu am fumat niciodată, chiar dacă el încă se ţine de prostiile astea.

A doua discuţie a fost despre băieţi. Mi s-a spus pur şi simplu să casc ochii şi să nu mă las fraierită de orice lache. Pentru că este foarte uşor să primesc “renume”, plus că ideal este să nu-mi pierd vremea cu unul şi cu altul, dacă nu merită. Rezultatul a fost că nu m-am agăţat de tot felul de nespălaţi şi am fost mereu implicată în relaţii serioase. Privind în urmă nu mi-e ruşine de ce am făcut, chestie pe care probabil iar i-o datorez.

Un lucru care m-a foarte influenţat chiar şi din punctul de vedere al carierei a fost curajul pe care l-a avut el să nu rămână într-un job, ci să înveţe mereu şi să caute ceva ce-i place. A pornit destul de jos în carieră, aşa se întâmplă când te trezeşti cu un copil în braţe la 21 de ani, dar a citit ca un nebun. Prietenul lui, odihească-se în pace, era tot un şoarece din ăsta de bibliotecă şi se influenţau unul pe altul. Când la birou s-au adus primele 286, s-a apucat să citească tot ce a prins despre ele. În câţiva ani s-a mutat ca “itist” la o firmă de calculatoare, pe salariu mai bun şi job mai comod.

Probabil asta a fost influenţa cea mai mare pentru mine, că am văzut în familie cum poţi evolua spre un job pe care îl iubeşti şi că nu există limite, dacă îţi pui ceva în cap. A funcţionat la el, a mers şi la mine.

Şi ajungem probabil la cea mai ţeapănă chestie pe care a făcut-o ca părinte: să mă respecte şi să aibă încredere oarbă în ce pot să fac. Nu l-am auzit niciodată spunând că “asta e o idee proastă” sau, mai rău “nu ai nicio şansă”. Pentru că ştie că de multe ori şansa asta ţi-o faci singur. Orice mişcare de “carieră” am făcut, a fost acolo să mă sprijine. Când am decis să intru în radio în loc de învăţământ, m-a susţinut în faţa celor bătrâni, că în media e muncă frumoasă şi mai bine plătită. Când am deschis firma a fost de acord că e o şansă în plus. Când am pierdut fostul job şi m-am transformat în “om de afaceri”, iar mi-a susţinut ipoteza că limitele mi le impun eu.

Contează enorm, zic io, să nu ai un om de partea ta, convins că munceşti şi vei face tot ce vei putea să reuşeşti. Orice ţi-ai pune în cap. Partea bună este că, privind în urmă, realizez că nu am făcut prostii, ci am mers mereu spre mai bine. Şi chiar cred în prostia mea că nu există ceva ce să nu pot realiza, dacă-mi pun capul la contribuţie şi depun suficient efort.

Alte calităţi? Este un domn. Genul de “cavaler” ce s-a născut într-un secol nepotrivit, prost de bun şi de îngăduitor. Genul de om care nu se supără uşor, care îi înţelege pe toţi, de care unii au mai profitat în timp, dar asta nu-l schimbă. Mai râd de el şi mă înfurie uneori că are o asemenea încredere în oameni, dar se pare că nu pote să fie al naibii, aşa cum sunt eu în unele momente. Şi viaţa nu i-a servit doar zile senine.

O altă calitate pe care o apreciez este dragostea de copii şi de animale. Pe asta o moştenesc şi eu puternic. Se înfurie când vede animale tratate prost şi ţine la cei doi “copii” ai noştri ca la nişte pui de om. Să le faci ceva lui Juni şi Mofli, că iese din calmul lui englezesc şi-ţi sare la beregată.

E un familist convins, lucru nu atât de des întâlnit, şi un tip absolut mişto cu oricine, chiar dacă mustaţa de “hun” îi mai sperie pe unii, dacă discuţi 2 minute cu el, realizezi că este un tip excelent şi cu suflet mare.

Mi-ar plăcea să povestim deci astăzi despre taţii noştri şi să ne lăudăm fiecare cu ce avem în casă. 😉

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

16 Comments

  1. Nu mă pot abține, așa că zic. Parcă ai scris despre tata aici. Cam în proporție de 80% se potrivește perfect cu ce aș putea scrie eu despre tata. Spun 80% pentru că al meu e antitalent când vine vorba despre calculatoare. El știe să facă dinți și asta face de-o viață. Adevăru-i că-i place tare mult meseria lui și nu ar abandona-o niciodată. A fost printre primii care după revoluție și-a făcut propriul cabinet la noi, la Sebeș și m-a încurajat întotdeauna să lucrez de capul meu, nu angajată într-o firmă, să produc bani pentru alții. Bine-am făcut că l-am ascultat.

  2. Vorbeşti foarte frumos de tatăl tău, să-ţi trăiască şi să fiţi fericiţi. Ceea ce-mi place în egală măsură este că îţi recunoşti şi defectele, şi că ai mai făcut prostioare. Alţii “dau pe-afară” de cuminţenie, nu ţi-ar recunoaşte-o nici picaţi cu ceară…
    Mi-ar fi plăcut să am un prieten ca tatăl tău, după cum l-ai descris, dar n-a fost să fie.

    • Saru’mana de urari. Am fost un copil normal, am spart una-alta, am facut prostioare. E drept ca, odata ce am crescut, am devenit un copil bun. Ai mei jura ca am fost ideala 😀

  3. Si tata meu a fost mereu figura centrala in viata mea de familie. De la el am invatat sa nu particip la concursuri de miss (pentru ca conteaza capul, nu fundul), el m-a impins spre calculatoare, spre carti si tot de la el am invatat sa nu lucrez la “stapan” ci independent. Tot timpul cand am incercat chestii riscante (propriul magazin online, propriul atelier de completat acte, propriul apartament, web design, plecat in lumea larga) l-am simtit ca statea sub “copac” ca sa ma prinda daca as fi cazut. Si (contrar obisnuintei romanesti) apreciez foarte mult ca nu a intervenit, m-a lasat sa ma chinui si sa injur si sa ma enervez si sa plang, pana reuseam ceea ce imi propuneam. Practic si-a indeplinit misiunea cea mai grea pentru un parinte. M-a invatat sa zbor, cand cadeam ma ridica de jos, ma scutura de praf si ma punea sa incerc iar si iar si iar. Chiar daca a mai facut si el cateva greseli cu mine (ca deh, copchiii nu vin cu manual de utilizare la purtator) per total eu zic ca am iesit binisor si datorita lui.

  4. Eheheeee…se schimba treaba. V-ati inbulzit asa, doar fete cu kilometri de laude. Eu baiat sunt si inca stau pe langa casa lu’ tata(exact 12 zile si o sa fiu major, dar asta nu se cheama ca plec definitiv cum fac varsta). Nici tatal meu nu se omoara cu calculatoarele. Daca joaca o tabla sau un sah si citeste un ziar, doua e de-ajuns pentru el. Si acum imi aduc aminte cum acum 5-6 ani cand mi-a luat calculator, eram plecat in vacanta la o matusa, si a sunat sa intrebe cum sa stinga PC-ul sa nu cumva sa-l strice(stia ca NU se stinge de la buton si NU se scoate direct din priza ca TV-ul lui din ’69); a trebuit sa-i zic sa mi-o dea pe sora ai’ mica de 7 ani la telefon:cu ea ma puteam intelege. In rest, e mereu omu’ cu sfatu’. El m-a incurajat sa fac liceul cu profil jurnalistic(asta cand toata lumea spunea ca la cat mis de zvapaiat, nu rezist mult…slava domnului ca am 3 ani si inca sunt acolo), el mi-a dat mana libera sa merg la alpinism cand aveam 11 ani,cu el conduc de la 13 ani, el a fost de fiecare data langa mine sa-mi aprobe toate nebuniile care imi veneau in cap. Baiat a fost si el si stia ca nu trebuie sa asculti mereu de femei(ca mama) care de obicei sunt mai fricoase. Intr-o propozitie, tatal meu e asa cum mi-am dorit dintotdeauna sa fie(si asta doar pentru ca e al meu).

  5. […] In alta ordine de idei, multumim solem tatilor nostri care ne-au crescut sau cel putin macar ne-au ajutat sa crestem. Eu is prea amuzat deja, deci sa nu va asteptati la chestii serioase din partea mea in acest articol. Daca tot vreti sa cititi ceva frumos(are legatura cu), va invit sa mergeti aici: Dojo. […]

  6. Am sa spun si eu cateva cuvinte… tatal meu e un om minunat, desi am avut o multime de resentimente vis-a-vis de el in perioada adolescentei.

    Este omul calm si aparent indiferent, ce nu se lasa scos din karma lui de nimeni… Muzica e viata lui si ar petrece sute de ore in sir cautand si ascultand “raritati”. E un naiv, un boem, un artist care n-a mai ajuns sa fie artist, ci familist… Si acum e un bunic etraordinar.

    Am fost furioasa pe el ca nu m-a crescut in spiritul muzicii, ca nu m-a trimis sa invat muzica (instrumente muzicale), cum a facut el in copilarie si tinerete… Am crezut intotdeauna ca parintii devin obsedati in a-si implini visele “ratate” prin intermediul copiilor. El nu… a ramas un om obisnuit, la fel cum si eu am crescut si am devenit un om obisnuit.

    Totusi, de la el am dragostea pentru muzica, placerea de a ascuta “sunete” (nu zgomot!), placerea de a face orice lucru bine, fara sa “fusaresc” si, mai important decat toate acestea, mi-am ales un sot asemeni lui (linistit, domestic, activ in gospodarie etc.), pentru ca nu concep ca barbatul din familie sa fie bruta ce bea bere la tv, in timp ce nevasta face totul in casa… si, sa recunoastem, 90% din baieti sunt crescuti asa si practica acest model si in noile lor familii, iar 90% din femei au crescut in familii similare si considera normal sa fie asa.

  7. Desi eu am fost lipsita de aproape tot ce scrii tu mai sus, am reusit sa merg inainte. Acum, incearca sa se schimbe si sa o luam de la capat, intr-o relatie in care contam amundoi. Cred ca de aceea am prins si aripi mai mari, mai puternice. Ce ma bucur, este ca am ales exact opusul lui ca tata pentru copilul meu. Au o relatie extraordinara si retraiesc si eu copilaria alaturi de ei doi 🙂 Imi iubesc tatal, asa cum este el, mai ales ca acum am inceput sa ne reinventam relatia tata fiica.

  8. Să-ţi trăiască tatăl mulţi ani şi să fie sănătos ! Frumos ai scris despre el. La aşa tată, aşa fiică.
    Scriu şi eu despre un tată : iubitor, blând, înţelegător, mereu alături de copil şi de nevastă, mereu are sfaturi bune, e un ajutor de nădejde, cu adevarat capul familiei. Nu ştie cum să facă să le fie mai bine celor doi, nu ştie ce surprize placute să le mai faca, niciodată nu se gândeşte la el ci numai la cei doi… E vorba despre soţul meu !!! 🙂

  9. Au niste obiceiuri americanii super tari,,,,mi se pare normal sa sarbatorim si ziua tatalui…mi se apre chiar tare sa aiba si tati o zi cand trebuie rasfatat!

  10. Sper ca tatal tau intra pe blog si e la curent cu aventurile tale literare de pe aici. Sper ca citind, va fi (inca o data) mandru de fata pe care a crescut-o. Sa-ti traiasca tatal si sa dea Dumnezeu sa fie si (un) bunic!

  11. Tatal meu a fost, pentru mine, mai intai un model apoi un reper. Eu sunt tatal meu si ceva in plus. Nu imi dau seama de acest lucru decat daca analizez. Altfel, pot sa cred ca sunt un personaj perfect original. A stiut sa fie cand trebuie si unde trebuie fara sa se simta.

  12. Ce bine de tine!

    ……………………

    Am devenit brusc constienta de cat de irreparabile fugit tempus cand tata a implinit 50 de ani.

    Stii ca e o vorba: rau cu rau, dar mai rau fara rau. Oricum ar fi sau ar fi fost cel mai mult mi-as fi dorit ca tata sa fie. Prezent. Atat. Si el si mama.

  13. la mine cea mai mare dezamagire pe care am putut sa i-o produc e ca nu am terminat facultatea. totusi nu vrea sa-mi inteleaga alegerea. acum m-am inscris undeva unde ma simt mai bine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.