Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Piedmont Park, Atlanta
Anul trecut am cam văzut chestiile mai importante din Atlanta, aşa că anul ăsta am fost ceva mai atenţi, mai ales că nu scapi sub 40 de dolari la nicio atracţie, dacă mergi în doi. Având deja vizitate Muzelul Coca-Cola, Aquarium, Cyclorama etc., anul acesta ne-am axat şi pe alte locaţii. Ne-am amintit că vara trecută M. ne recomanda un parc frumos din Atlanta, pe care atunci nu am apucat să-l mai vedem.
Ne-am făcut timp într-o dimineaţă toridă şi, chiar dacă nu am plecat exagerat de convinşi că va fi interesant, am fost absolut impresionaţi de “părculeţul” mic cât un oraş de provincie.
Am marcat pe hartă Fat Matt’s Rib Shack, o dărăpănătură de restaurant unde se fac nişte coaste celebre la nivel mondial, nu aşa oricum, am lăsat maşina lui M. într-o parcare, am pozat intersecţia în cauză, să nu pierdem maşina, şi am luat-o apostolic la deal. Spre deosebire de rubedeniile mele din Sibiu, care spun că merg la deal şi la vale chiar şi când ne vizitează în Timişoara (naiba ştie unde văd ei dealurile alea), chiar era un deluşor de urcat şi coborât.
Nu am avut prea mult de umblat, până am ajuns la Piedmont Park.
Ne-a întâmpinat o “pajişte” serioasă, de fapt un teren de baseball şi eternul gazon tăiat la marea artă. Pentru că nu simţeam nevoie să stăm şi mai mult în soare, am căutat o alee ceva mai umbrită.
Nici copiii nu sunt lăsaţi de izbelişte, au un mic parc pentru ei, cu tot felul de “agregate”. Printre ele am pozat şi “creionul”, după cum numesc eu unul dintre cei mai celebri zgârie-nori din Atlanta.
Dacă până acum am avut o senzaţie de “mda, e mişto”, lacul din Piedmont Park ne-a cam lăsat cu gura căscată. Deci eşti în MIJLOCUL unui oraş imens şi vezi asta:
În dreapta, pe unde visam să ocolim, poteca era blocată. Nişte muncitori tăiau ditai pomul, aşa că no chance să o luăm pe acolo. Drept pentru care ne-am cărat prin stânga, nu înainte să observe iubi un nenea cu un “bategard” în coadă, având în mână un rahat de cameră foto. Că aşa arată respectiva, deşi iubi a mirosti că-i o Leica M9 de doar 7000 de dolari. Nu am greşit niciun zero, atât costă minunea.
Absolut amuzaţi că cine ştie peste ce mogul local am dat, ne-am căutat noi chestii de pozat.
A explodat din nou feminitatea în mine, stând să prin în poză un “magnoliu” sudist, care pare-se e alb. În NY e plin de magnolii violete. Oricum şi astea miroaseau de nu-ţi venea să mai pleci de acolo.
O tanti picta ceva în chioşc. Nimic senzaţional, dar oricum era plăcut să stai să faci “artă” în linişte şi aer curat. Mai că-ţi venea să cauţi nişte materiale şi să te apuci de chestii similare. Cuget că rezultatul oricum nu conta, plăcerea făcea toţi banii.
Printre copaci se iţesc “bloacele” din Atlanta, zona plină de asfalt şi căldură dogoritoare. În parc temperatura era mai mult decât suportabilă, iar ochii se delectau cu peisaje deloc urâte.
Încă o poză “femeiască”, că tot am mai nou pasiune să pozez şi ierburi, nu doar clădiri.
Chioşcul din depărtare. Pe lac o colecţie de gâşte şi raţe fără nicio jenă faţă de oameni. Se vede că nu-s vânate, plus că unii le dau de papa, aşa că nu se sperie de noi.
Poză la firul apei, să zic aşa, cu Niki periculos de aproape de apă. Dar nu poţi face dom’le artă fără riscuri. Din fericire nu s-a soldat cu băi inopinate.
Din seria “numele proştilor pe toate gardurile”, Devon şi Kim au ţinut ca gaia maţul să lase posterităţii vestea marii lor iubiri.
Încă o paaaajişte maaaare că doar spaţiu e în Sud, să le tot ajungă.
Câţiva georgieni veniţi mai la o plimbare, la un picnic, treburi utile într-o zi de miercuri (parcă atunci am fost în parc).
În timpul plimbării noastre a trecut pe lângă noi o tricicletă din aia la care “pedalezi” cu mâinile. În viteză, nu oricum. M-am distrat că oamenii au şi asemenea hobby-uri pe acolo şi m-a uimit viteza cu care mergea. Mamă, ce adrenalină e pe omul ăla …
La ieşirea din parc tricicleta respectivă era parcată lângă un cărucior, iar “vitezomanul” era de fapt o femeie de vreo 40 de ani, pe care mama şi încă un domn se chinuiau să o scoată din agregat şi să o aşeze pe scaunul ei cu rotile. Da, o femeie care nu poate merge, nici nu se poate ridica de pe scaun singură, “aleargă” cu o tricicletă din aceea şi face mişcare în aer curat. Iubi a participat şi el la scoaterea ei, trebuia cineva să o apuce uşor de picioare şi să le strecoare printre barele tricicletei, iar eu am rămas sincer foarte impresionată.
Impresionată de faptul că oamenii aceştia AU O VIAŢĂ, iar societatea lor nu le închide uşile în nas ca în România, unde un coteţ de ştrand/birt refuză accesul unei persoane în cărucior, că îi deranjează, vezi doamne, pe clienţi. La noi oamenii aceştia nu se confruntă doar cu un destin îngrozitor, dar sunt puşi la podea şi de nişte cercopiteci lipsiţi de compasiune şi civilizaţie. Dar, aşa este, tot noi românii suntem miezul.
Restul de poze le vedeţi pe BWI, în albumul Piedmont Park.
Doamne cat de frumoase sunt peisajele zici ca sunt desenate. Tot respectul pentru ei!
Peisajele sunt extraordinare, in plus, se vede ca sunt filmate cu aparat profi…
Mai, tu stii ca si pe aici sunt oameni care pedaleaza “cu mainile” – si eu am crezut ca sunt cu adrenalina!!!! Chiar nu i-am urmarit niciodata, oare or fi cum zici tu?? Se poate ca si aici oamenii cu deficiente fizice sau mentale tin cu dintii de pofta de viata!
Misto rau pozele! Si eu sunt in proces de achizitionare (nah, de fapt iubi, ca mie imi place doar sa admir :))
ma bucur sa descopar america citind blogul tau. poate am norocul sa ajungeti si prin alaska , cel mai frumos stat al americii poate.
amuzanta chestia cu sibienii tai , si totusi la noi in zonele de munte ,la deal si la vale tine loc de puncte cardinale .In gorj de ex, la deal e nord .
mi-ai facut pofta de Londra. Astept sa plec iar pe 6 iulie si sper sa postez mult mai multe informatii despre locurile pe care le vizitez. am inteles ca astfel de postari ajuta.
păi aşa să faci, să postezi că-s curios să văd locuri noi şi dacă nu pot merge să le vizitez, măcar cei care sunt pe acolo să ne relateze cum se văd locurile din alte colţuri ale lumii
On topic: I hate you! :d
off topic: m-a frapat intamplarea Laviniei Rausch. nu credeam ca se mai intampla asa ceva. daca as fi fost in locul ei cred ca as fi facut un pui de preinfarct…cel putin…
Ramona, inca ceva… off topic…blogul tau mi se incarca foarte, foarte greu… si nu e de la netu‘ meu…
Si mie mi s-a incarcat foarte greu ieri, azi vad ca e mai bine… ma ofticam ca nu puteam sa vad pozele 😀 am asteptat o gramada sa se incarce
cat de enervant e cand te uiti peste poze, si iti dai seama ca nu redau nici macar 15% din adevarata splendoare a locului … oricum faine poze, pot doar sa imi imgainez cum e in realitate 😉
[…] DOJO- o visătoare, cel puţin aşa am perceput-o eu, îşi exprimă gândurile prin articole lungi, bine structurate, morala nu lipseşte de la finalul textului, limbajul folosit este unul deschis, când ceva îi place laudă, iar când ceva o supără nu se sfieşte să critice. […]
Ce aiurea e că de câte ori vezi ceva fain prin altă ţară, nu poţi să nu te gândeşti imediat la ce se întâmplă la noi.
La lucruri normale, fireşti, uşoare…
Poza cu numarul 7 e atat de perfecta incat cu greu imi vine sa-mi inchipui ca exista in realitate. Ma intreb un singur lucru? Romania va ajunge la asemenea nivel vreodata? Sau nu prinde sfarsitul pana ne miscam noi?!
Pe mine m-a fascinat usurinta cu care americanii se extind la orizontala si pe urma si la verticala evident. Langa cladiri, gata tragem parc de tzaspe hectare cu lac in mijloc, iar pe urma construim dupa cateva blocuri de locuit, si doar dupa alea niste birouri si doar dupa aia niste mall-uri.
Exceptand strict zona financiar/centrala a oraselor, unde sunt ingramadite turnurile, totul e mare si se extinde pe suprafete astfel incat omul sa se simtain largul sau, si nu “sugrumat” de atatea cladiri din jur.
I miss US!
Visul american al vietii mele e sa vizitez Tennessee (poate am mai spus-o), dar nici Atlanta nu-i de lepadat. Superbe pozele, si trec astfel cu vederea faptul ca si mie mi se incarca foarte greu blogul tau (vad ca ”s-au mai sesizat” si alti prieteni). Sedere placuta si peisaje pe masura! Apropo, cat mai stati pe-acolo?
marfa fotografiile …si interesante locatiile de vizitat mor de curiozitate ce oti vedea la muzeul Coca Cola!
https://dojoblog.ro/2010/08/06/world-of-coca-cola/
Nu e nus’ce de capul lui, dar e misto de vazut. Macar sa nu zicem ca nu l-am vizitat
Superbe fotografiile. :X
In legatura cu Coca-Cola, eu nu am mai baut de aproape 3 ani.
Frumoasă plimbarea prin Piedmont Park, frumoase fotografii, profesioniste ! Am invidiat-o pe tanti aia din chioşc (dar ce mai chioşc, îmi închipui ce răcoare era acolo !. M-am bucurat, în final, când am citit scrijelitura aia. În prima clipă mi-a fost teama ca scrie “Costel-n-Geta” sau altă combinaţie neaoş românească. S-a mai dus un român la Verona şi şi-a scris numele cu spray pe casa Julietei…https://www.lecturirecenzate.ro/2010/10/12/julietta/
[…] cu handicap sa poata urca cu tot cu scaun. Apropos de asta, a scris si Dojo un articol despre cum americanii cu dizabilitati AU O VIATA, nu ca aici. Eu in Timisoara nici nu-i vad pe strada si de multe ori am impresia ca nici nu exista. […]
Cat de frumos e! 🙂 Daca nu sunt prea indiscret, cat a costat toata calatoria cu totul? 😀
Nu stiu 🙂
Biletele de avion au fost 1000 de euro pentru amandoi. In rest .. se mai cheltuie in 6 luni, chiar daca ai asigurate masa si casa. Saptamana in cauza in Sud s-a dus undeva la 1000 de dolari si ea .. sau ceva mai putin .. nu stiu, nu doar eu am avut grija de finante.
Sunt foarte frumoase pozele si se vede ca ai aparat profesionist. Mi-as dori sa vizitez coasta de est anul viitor. Am gasit niste oferte interesante de Craciun la New York cu 1000 de euro (7 zile) cu transport inclus.
Apopo de muzee, in America exista cateva muzee dedicate sexului:)
Muzeul Coca-Cola? ce poti sa vezi acolo? Felicitari pentru poze, se vede treaba ca ai avut ce vizita.
[…] cu care să pot cutreiera mai în voie, pentru că totuși parcă odată demult am văzut pe la Dojo ceva care probabil că mi-ar fi sătisfăcut curiozitatea. În cele din urmă tot ceea ce am […]