Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Jurnalistul a murit
Au trecut doi ani de când nu mai sunt “presar”, deci mă pot lăuda că am fost şi jurnalist, în viaţa asta. Nu-mi doresc să lovesc în breasla respectivă, mai ales că mi-am dorit atât de mult să lucrez printre ei şi cei 10 ani petrecuţi în radio au fost absolut senzaţionali. Şi aş mai face radio încă 50 de ani, dacă nu ar fi salariile aşa cum sunt. Dar deja intru prea repede în materie …
Cine este jurnalistul ăsta?
Jurnalistul este un nebun, un idealist, un harnic. Este omul care se trezeşte la 2 noaptea şi pleacă pe teren la o arestare, care se fereşte de gloanţe prin diverse teatre de război, este cel care suportă ploaia şi mirosul de leş la câte o inundaţie catastrofală, este cel care înghite fumul gros la un incendiu sau relatează şocat de la triajul vreunui spital, văzând, nici el nu ştie a câta oară, cum mor oameni în faţa sa.
Îl ştim cu toţii, are un carneţel permanent la el, eternul reportofon şi o întrebare indiscretă, care scurmă în tonele de platitudini prin care un “împricinat” încearcă să-şi ascundă mizeriile. Simte mirosul de ştire proaspătă şi urmăreşte un fir de informaţie mai ceva decât un copoi. Iar scriitura îi este măiastră sau ştirile pe care le oferă aşteptate cu sufletul la gură din oră în oră (sau cum o fi planul la postul de radio-tv).
Cine este cu adevărat jurnalistul acesta?
Un plictisit. Un sictirit de toate. Stă la pauze de ţigară interminabile, e nemulţumit de salariul de mizerie, este timorat de prea multe şuturi în dinţi. Pentru că vremea aia, a jurnalistului care aducea dreptatea în faţa tuturor, s-a cam dus. Jurnalistul acesta nu îndrăzneşte, pentru că mereu este apostrofat.
Diverşii clienţi ai redacţiei sau postului de radio-tv au impresia că, dacă au cumpărat ceva spaţiu publicitar au şi dreptul la primul născut al fiecărui angajat. Aşa că, la puţin timp după ce s-a jucat de-a “investigatorul” a fost deja chemat în mod repetat în biroul şefului. “Vezi că X ne-a aranjat treaba cu licenţa de emisie. Doar nu eşti cretin să loveşti în el”. “Vezi că Y face reclamă la noi de 10.000 de euro pe lună. El îţi plăteşte salariul”. “Vezi că Z e de la PSD. Ştii că noi cu ei ţinem”.
Nu ajung literele din alfabet pentru toţi igrecii şi zeţii care au drept asupra politicii editoriale, doar pentru că trebuie să fii nebun ca patron de studio să te pui rău cu ei. Cu mafia nu te joci. O şicană aici, retragerea unui contract de publicitate dincolo şi ţi-ai pus redacţia în bot.
Orice puştan plin de idealuri şi cu speranţe că va schimba lumea, va avea o puternică modificare de suflu după primele şedinţe cu “şefu”. Pentru ce? Pentru un salariu de rahat? Merită să-ţi urci în cap toată “ştăbimea”? Nu-i mai uşor să spui săru’mâna şi să te faci că scrii ştiri?
Că tot vorbim de scrisul ştirilor …
Din nou idealurile de pe vremuri mergeau pe imaginea jurnalistului prezent peste tot, cu ştiri extra-proaspete, de te întrebai de multe ori dacă mai doarme sau dacă are familie. Nu doarme, decât pe apucate, familia e mereu pe locul doi, de parcă ar fi devenit medic de Urgenţe, nu om de presă.
Asta era o dată. Acum jurnalistul vine la birou şi aşteaptă fluxul de la MediaFax, RomPres şi NewsIn. Sau ce s-o mai purta zilele astea. Eventual un site mai de pe dincolo, mai de pe la noi, poate chiar şi un blog, pentru cei chiar disperaţi. Situri naţionale de ştiri, situri locale, chestii din astea. Mai un telefon la vreun coleg de prin altă redacţie, poate ăla a mers la evenimentul pe care teoretic trebuie să-l “acopere” şi jurnalistul nostru. O mână o spală pe cealaltă, sunt de multe ori oameni ce au lucrat prin diverse redacţii, se ajută.
Sunt oameni plătiţi la normă, plătiţi prost, cu familii şi probleme. Majoritatea au trecut de 20 de ani, perioada aia tâmpită când mănânci jar pentru toţi, doar să te afirmi. Că tragi mâţa de coadă 5-6 ore la redacţie şi redactezi o ştire de pe flux sau îţi rupi gâtul pe teren, cam tot rahatul ăla este ..
Că tot vorbim de lucruri mirositoare .. ajungem la bani
În afară de Bucureşti, munca în presă este PROST PLĂTITĂ. Punct. Primul meu salariu de om de radio a fost de cam 100 de dolari. Cu emisiunile de duminică, plătite 200%, era destul de OK. Aveam şi eu 2 decenii de viaţă, eram plină de avânt, era visul vieţii mele. Aveam colegi şi şefi simpatici, era o muncă frumoasă (încă sunt de părere că munca în presă este excepţională), nu aveam nevoi extra.
Am prins şi salarii mai bune şi mai proaste. Am decis să las în urmă viaţa de radio, când ultimul salariu ce mi s-a oferit era de 900 de lei, aproape jumate din cel cu care mi-am încheiat cariera (1700). Da, ăla a fost un salariu bun, dar, dacă s-a închis staţia locală, asta este .. Cunosc oameni care au câştigat şi mai puţin pe chiar mai multă muncă. La ziare e chiar mai tragic. La postul “naţional” de radio, studioul local, se lucrează pe “colaborare” şi după ani de salahorie pe 200-300 de lei poate ajungi redactor plin. POATE. Dacă ai loc de fosilele ce nu s-ar da la o parte, că doar nu e treaba lor că nu se mai face radio ca în ’70.
Cunosc personal un şef de staţie celebru în zonă pentru dragostea faţă de prospături. Nu, nu-l acuz pe om că face prostii cu angajatele (deşi erau şi zvonuri din astea), dar toată lumea ştia că dă salarii incredibil de proaste. Angaja în general puştimea fără experienţă, îi muncea 12-14 ore pe zi pe salarii jegoase şi plecau ăia după o perioadă, când făceau ceva experienţă şi căscau ochii în jur.
Calitatea emisiunilor a fost mereu slabă, pentru că nu poţi cere chestii nemaipomenite unor oameni care câştigă mai puţin decât portarul sau femeia de serviciu.
Majoritatea colegilor mei aveau şi alt job pe lângă radio. Câţiva ne-am deschis firme de diverse, să mai facem un ban. Cât sunt de implicaţi oamenii ai căror zi de lucru înseamnă două locuri de muncă? Io zic că nu prea, dar soluţii nu prea sunt, decât ori să mori de foame, ori să pleci de tot, aşa cum am făcut unii.
Jurnalistul, aşa cum îl ştim noi, nu mai este
Jurnalistul ăla ideal nu mai este. A fost înlocuit cu oameni “tociţi” de restricţii şi salarii proaste. Oameni cu rate, cu familii, care s-au obişnuit cu drogul respectiv (pentru că e ca un drog) şi nu pot sau nu ştiu să facă altceva. Sunt oamenii care scriu o ştire din an în paşte, oameni care dau un copy-paste sictirit sau traduc după ureche o ştire de pe CNN. Şi la cât de prost sunt plătiţi, deja fac prea mult.
Munca în presă este ceva special. Trebuie să ai “suflu” pentru asta, ai nevoie de talent şi dedicaţie vecină cu nebunia. Este o carieră “vocaţională” cum puţine altele sunt. Vei sacrifica viaţă de familie şi linişte de dragul cititorilor/ascultătorilor/telespectatorilor tăi. Vei veni la redacţie cu mintea agitată de idei şi fericit că “am aşa o ştire bună”. Sau o idee de muzică pentru emisiune. Pentru că nu vei înceta să te gândeşti la oamenii care îţi consumă ideile nici când dormi sau mergi pe stradă. Şi ai o mare satisfacţie, când ştii că ai făcut ceva bun.
Măcar în teorie ..
Nu poţi cere unui om dedicaţie totală pe 200 de euro. Nu poţi cere capodopere pe un salariu idiot şi la normă. 15 ştiri pe zi. 20. Câte se mai cer, că nici eu nu mai ştiu. Nu poţi cere unui om să susţină 4 ore de emisie pe zi pe muzical de pildă şi să fie mereu “fresh”, în condiţiile în care în staţiile locale ăla şi centrează şi dă cu capul. Un mod civilizat de a face media înseamnă să ai ECHIPE de oameni care fac terenul, care redactează ştiri, care fac tehnic şi vorbesc. În realitate însă (iar vorbesc de provincie) un singur om le face pe toate. E secretară, om de tehnic, ştirist. Aleargă după o ştire, o redactează dintr-un suflu şi o citeşte, de multe ori nerumegată pe post. Pentru că iar ţine locul a 4 persoane.
Nu sunt bani, nu sunt reclame, nu sunt salarii. Din idealiştii ăia au rămas doar puţini. Jurnalistul în general este un tip fără prea mult chef, care ştie că este plătit prost şi nu-şi rupe spinarea mai mult. Mai există “vârfuri” aşa cum este normal. Oameni care ne fac să scriem jurnalist cu J. Ori sunt într-un fel cooptaţi în conducere, încât să lucreze pe salarii de bun simţ, ori mai rezistă din inerţie sau din dragoste pentru “meseria” lor. Pentru care încă fac sacrificii. Dar sunt puţini, pe mulţi i-a “nivelat” scârba sau au ieşit de tot din horă.
Se mai poate face totuşi ceva?
Probabil. Ţineţi ce cei câţiva oameni de calitate pe care îi aveţi. Oferiţi-le salarii decente, nu mizerii. Lăsaţi-i să taie în carne vie. Câinele de pază al democraţiei, sau ce expresii sforăitoare se mai folosesc, trebuie să-şi ascută din nou colţii. Avem nevoie de scriitură originală şi dură. Dar nu plătită 5 lei articolul. Avem nevoie de oameni îndârjiţi, nu de cârpe consumatoare de fursecuri. Ne trebuie posturi de radio-TV care să lovească fără discriminare unde trebuie, ca atunci când trimiţi un om să ia un interviu, să nu existe reacţii de genul “ah, a venit boul de la postul x. Dă-l dracu’. Pune-i ceva într-o plasă.”
O presă dură nu poate fi ignorată. Ar trebui să se termine cu “fripturile” şi să se pună punctul pe i. Foarte rar am auzit NUME de firme menţionate în ştiri. “La un super-market timişorean s-au găsit rahaţi în zahăr.” (şi nu vorbim de specialităţi turceşti). “La un fast-food din Timişoara un client a găsit un şobolan în mâncare”. Păi spune fratele meu că e 3F. Sau care va mai fi.
Anul trecut de pildă, chiar prin martie, am urmărit câteva ştiri la TV. Nu ştiu ce post. ABC, NBC, sfântul îşi mai aduce aminte. Era vorba despre un magazin de pe 5th Avenue ce nu a plătit salarii de 30 de zile, când contractul “spunea” că se plătesc din 2 în 2 săptămâni. Păi filmare în magazin, de pe stradă, interviu cu angajaţii etc. Nu “un magazin de pe 5th Avenue”. Şi, pentru cei care nu ştiu, pe strada aia nu au magazin orice sărăntoci. I-a picat prost patronului “reclama”? Oh, da. Aş avea respect pentru postul respectiv de televiziune? Absolut.
Ar trebui învăţaţi “baronii” locali că presa e una şi treaba lor e alta. Şi când o zbanghesc în treaba lor, presa ar cam trebuie să fie pe greabănul lor. Este inadmisibil ca presarii să tacă mâlc pentru a nu lovi în “protejaţi”. Pentru asta şi patronii ar trebui să-şi crească “o pereche”, dar mulţi preferă să nu rişte. Că te întâlneşti cu X sau Y şi-ţi bate obrazul.
Ştiu că am exagerat cu “lungheţea” articolului, dar este un subiect prea aproape de sufletul meu. Timp de 10 ani am trăit totul de la extaz la agonie, am lucrat pe bani frumoşi şi salariu prost, am pornit de-a buşilea în radio la 20 de ani şi am plâns când cele 2 posturi la care am lucrat s-au închis (sau închis staţia locală). Ştiu cu ce pasiune se munceşte, atunci când nu te abrutizează atâtea neîmpliniri, ştiu cum se porneşte un asemenea proiect ştiu cât doare când se stinge. Am cunoscut nişte oameni de nota 100, am învăţat tot ce poate un copil de 20 de ani învăţa.
Aş mai face radio probabil de hobby, mi-a fost îngrozitor de greu să mă obişnuiesc cu gândul că această carieră a visurilor mele s-a încheiat, mi-e ciudă că nu mai am un viitor în acest domeniu. Cunosc deci destule din “interior” şi pot spune fără să greşesc că PRESA NU MERGE ÎN SUS. Asta e clar. Jurnalistul acela pe care îl ştiam cu toţii nu prea mai este printre noi. Aş spune că a murit deja, ucis de mizeria şi lipsa de suport dintr-un domeniu căruia probabil i-a jertfit prea multe.
Poate mai sunt câţiva cu suflu, poate unii dintre cei care au ceva de spus se vor trezi şi vor schimba ceva. Şi nu vorbesc aici de “presari”, pentru că ei sunt prea mici. Poate mogulii, patronii de staţii sau cum s-or mai chema vor înţelege că este un business. Că un angajat bine remunerat este şi un angajat bun (dacă nu, îl schimbi), că un om nu poate face munca a 5 fără să sufere calitativ rezultatul final, că respectul ţi-l câştigi muşcând, nu lingând tălpile mai marilor zilei. Dar deh .. noi scriem pe bloguri, noi ne citim 🙂
Aud pe multi ca se plang de jurnalism, da…e corect, s-a evoluat intr-o directie proasta, presa e controlata de bani..de obicei ai altora decat cei din trust, dar cine ii obliga sa ramana?
rar pleaca lumea din presa pentru ca, daca esti un pic destept reusesti sa nu traiesti doar din aia 250E.
-un operator imagine se duce la o nunta, doua…isi dubleaza venitul imediat..
-un editor sunet pune o muzica la o nunta, la fel
-un editor imagine monteaza cateva emisiuni in plus, face 2,3 spoturi, ia un ban in plus.
-un om din fata, moderator de emisiune, prezinta un eveniment, ceva
Da, poate salariul este de 250 de E, dar intotdeauna ai alternative, iti poti ridica foarte usor veniturile daca vrei.
Sunt de acord ca se mai pot face chestii in plus. Problema este insa ca orice alta ocupatie te va distrage de la munca initiala. Un jurnalist bun respira media zi si noapte. Cand esti prea ocupat sa faci bani, nu prea mai ai timp sa muncesti in presa.
Asta o spune un om care a mai dat cu batul in balta pe post, pentru ca era prea obosita dupa multe ore de muncit pe web de pilda, pentru mica afacere conexa. Stiu destui oameni care veneau la radio la limita, pentru ca mai aveao o intalnire cu vreun client pe micuta lor afacere.
Si cand faci comparatia intre salariul infect de “vedeta” si ce bani poti face folosindu-ti timpul altfel, incepi sa tragi unde vine grosul, nu unde pierzi timp pe bani putini 😉
Sunt situatii si situatii, insa nu poti sa generalizezi. Dar, unde lucrez eu, este destul de permisiv, mai ales pe perioada verii in care nu prea sunt evenimente…
ps. daca jurnalismul e in picaj de ce sunt atat de multi care vor sa fie jurnalisti? de ce fac atat de multi facultatea? sau…mai nou..de ce se inscriu atatia la intact academy?
@Yamasha, si redactorii simpli, din presa, online, TV, ce fac? La ce nunti se duc ei? Munca lor este esentiala, insa nimeni nu vede asta… Si nu ne obliga nimeni sa ramanem, o facem pentru ca ni se indoaie inima de bucurie si pasiune pentru aceasta slujba.
@Dojo, acest subiect este unul f sensibil si pentru mine. Am venit in Bucuresti acum 6 ani sa ma fac “scriitoare”. Am ajuns sa lucrez la revistele online ale unor curve (de oameni). Insa am avut norocul sa intalnesc pe traseu persoane pasionate care m-au invatat multe, pana in cel mai mic detaliu. Mi-au zis sa cer mult, sa vreau mult, sa fac totul perfect. Apoi am ajuns la cea mai mare companie media din Romania si am “furat” meserie la greu, si mi-a placut la nebunie. Apoi mi-am dat demisia. Avam salariu de 400E si eram respectata. De ce am plecat?
Pentru ca simteam ca pot mai mult, ca dorinta aceea de perfectiune ma sufoca. Nu sunt genul sa fac treaba bine doar in ziua de salariu, ca sa zic asa… Nu imi plac oamenii care devin apatici (si prosti) din cauza ca nu au bani sau zile libere.
“Trebuie să ai “suflu” pentru asta, ai nevoie de talent şi dedicaţie vecină cu nebunia.” – cata dreptate poti avea! Am inceput un drum pe cont propriu, fara sa stiu exact unde ma va duce. Am zile cand scriu un articol in 5 ore, pentru ca fiecare cuvant sa fie la locul lui, informatia verificata, poza intoarsa cu fata spre text si alte “amanunte”. Nu castig bani. Poate suna ciudat, insa nu imi pasa prea tare.
Fac proiecte si plec prin lume ca Travel Writer. Scriu pe blog. Scriu pentru alte 2 reviste. Insa nu castig (aproape) niciun ban pentru ziua aia mica si neagra. Este nebunesc?? Sunt convinsa ca DA. Insa nu pot face altceva, desi am diplome in alte domenii… Este o dedicatie vecina cu nebunia!
Multumesc pentru acest articol!
Cu drag,
Ioana
Ioana, ma bucur ca ti-a picat bine. Te admir pentru puterea de a face acest pas. In general cel mai bine este cand ajungi sa lucrezi “pentru tine”. Nu se simte prea devreme, dar in 2-3 ani se vede diferenta 🙂
Sa dea Domnul! Ne auzim in 2-3 ani, tot aici, la tine, si discutam:)))
Trusturile de presa nu mai cauta sa angajeze jurnalisti, acum au nevoie de traducatori…
bre, io tot ma intreb: cum de mai stau jurnalistii astia la conditiile de acum?
adica, stiu si eu ca salariile sunt mizere, pentru ca am prieteni jurnalisti, munca e destul de solicitanta, totusi nu pleaca in alt domeniu.
de ce? e vreun beneficiu ascuns de care nu stiu eu?
Sunt oameni care fac radio sau presa scrisa de 10-15 ani. Nu stiu altceva, s-au specializat pe asta. Le este greu sa se mute in alta industrie. eu sunt unul dintre putinii fericiti care stiu si altceva, incat am putut sa ma mut pe web design. Nu toata lumea stie sa faca situri 🙂
Aşa e, jurnalistul, aşa cum a fost, nu mai este. Uită-te şi la limbajul actual al jurnalistului… Ar scrie oricât de vulgar, numai să fie citit !
Am vreo doi colegi destul de buni pe felia asta (vreo doi colegi dintr-o facultate intreaga – am terminat Jurnalismul, dar cu specializarea publicitate ,unde si lucrez). Unul a inhatat deja vreo 2-3 premii si are niste reportaje foarte misto la Romania Libera.
Ideea e ca nu se moare de foame, daca stii sa-ti gestionezi colaborarile. Mai nasol e cu politica editoriala si cu asa zisele ”modele”, cu oameni pe care-i respecti care vin si-ti spun sa stai cu capul plecat.
Soluția este să scrii pe internet și să fii independent. Și, cel mai important, este să nu fii șantajabil. Sau să alegi să nu fii.
@Robintel Daca sunt independenti nu mai au acces la aceleasi surse, deci trebuie sa munceasca mai mult.
Mi se pare ca mai trebuie mentionat si trendul catre scandal cu orice pret inspre care a alunecat demersul jurnalistic actual. Modelele bune nu dau rating, nici linistea, nici buna intelegere. Ca sa nu vorbesc de intruziunile nerusinate in spatiul privat al unor oameni aflati la necaz …
Acesta este o stare de care numai media este vinovata. 100%.
Dacă aş fi cârcotaş, sau hater, cum se mai zice, aş zice că te-ai inspirat din unul din ultimile mele articole, dar nu zic că nu vreau să fiu nici ironic, nici cârcotaş şi nici hater, troll, că A-lister sigur nu-s. Ce te făceai dacă scriai pe un subiect a unui înfuriat de prin blogosferă? 😀
Trecând la partea serioasă, cetind articolul, scriind eu cu ceva zile înainte despre chestia asta şi făcând o paralelă între blogging şi jurnalism, ajung să cred că jurnalism nu mai e ce a fost odată, s-a ajuns într-o perioadă în care jurnalistul nu mai este cel care-ţi prezintă informaţiile ci cel care-şi dă cu părerea despre o faptă, întâmplare, eveniment, dar punând în plan secund informaţia de bază.
Poate că jurnalistul din afara Bucureştiului e prost plătit, dar din vorbe spuse de nişte oameni din această breaslă, jurnalisul local nu moare de foame, are grijă un partid politic ca portofelul să nu fie prea gol
Da, jurnalistul clasic a murit influenţat de mogului, dornic de îmbogăţire, lipsite de deontologie şi pasiunea de a fi jurnalist în adevăratul sens al cuvântului.
Iti spun cu rusinea de rigoare ca nu am citit articolul in cauza, am fost inactiva pe blogul tau ultimele zile, deci nu am prins ideea. Oricum e misto de tot si merita un link:
https://pavelarcana.com/2011/06/27/blogging-jurnalism/
Mulţam fain pentru link şi apreciere. Se pare că hatereala din mine nu a dat roade 😀
Inainte alergai după o ştire o săptămână acum ii trimiţi unei “vedete” mail cu câteva intrebări şi gata ai un interviu.
Am un amic care a lucrat la Cancan si mi-a spus ca ei nu stau sa urmareasca “vedetele” decat daca e ceva important, de obicei aceste “vedete” suna la redatie si anunta ca in data X se afla in localul Y samd…
Din pacate nu se castiga prea bine din meseria de sciitor indiferent daca esti jurnalist sau sciitor de poezii.
Eu personal nu citesc presa pentru ca punctele de vedere sunt subiective si uneori influentabile. Daca aud ca s-a intamplat ceva prefer sa ma informez chiar de la sursa. De exemplu existau multe pareri contradictorii daca Basescu chiar a lovit acel copil. M-am interesat si am ajuns sa vorbesc cu cineva care era de fata. Se pare ca adevarul era undeva la mijloc. Copilul l-a provocat zicandu-i ca este comunist, iar Basescu a reactionat printr-o lovitura superficiala(copilul a sarit inapoi de frica).
Faptul ca un presedinte reactioneaza asa este inadmisibil chiar daca l-ar fi injurat de mama, dar din filmulet se vede ca adolescentul zambea si dupa lovitura.
Blogurile/site-uri, mai ales cele de nisa, sunt viitorul publicatilor. Ce fac daca ma intereaza: un telefon = GSM Arena, electronice/programe = CNET, jocuri = IGN, filme = Rotten Tomatoes, Stiri = CNN/BBC. Atunci cand vreau sa port o discutie mai persoanla intru pe blogurile care imi plac si las comenturi.
roxandrei, dar ce faci cand pe blogul de care zici cineva plateste un advertorial pentru un telefon sau orice altceva, cum poti sa ai incredere in ceea ce scrie in articol?
Eu consider ca a indica printr-un tag(reclama,guest post,etc) un articol sponsorizat face parte din etica unui scriitor.
Eu daca as vedea filme gratuit la un cinematograf partener, as scrie parearea mea (neinfluentata) despre cum a fost filmul. La sfarsitul articolului as pune o descriere obiectiva despre cinematograful care mi-a sponsorizat vizionarea.
Am intalnit multe site-uri care faceau reclama ascunsa si pe care am incetat sa le mai urmaresc. Te frigi o data si pe urma nici ca mai te intorici la acel site.In plus, daca am fost indus in eroare si m-am fript voi zice la toti cunoscutii si probabil pe blog despre experienta mea neplacuta.
Intr-un articol Dojo a zis ca a pus reclama de la Emag si nimeni nu a cumparat ceva. Aceasta este experienta ei si probabil va sifona putin campania prin care Emag te imbie sa-ti pui reclame pe orice site in speranta ca vei castiga destul de bine. Daca ar fi fost corecti si ar fi scris ca statistic doar blogurile ce au legatura cu domeniul IT au succes, atunci poate nici Dojo nu ajungea sa fie dezamagita.
Robintel: Solutia e sa scrii pe Internet?
Sa fim seriosi si sa nu mai punem bloggerii pe acelasi palier cu jurnalistii. Un jurnalist bun face din trei cuvinte ce scuipa zece bloggeri intr-o luna. Scriitura buna se mai gaseste, dar scriitura foarte buna nu am intalnit inca pe bloguri, nu la nivelul la care am vazut-o la cativa ilustri anonimi din jurnalism sau publicitate. Sa nu ne amagim ca bitii astia aruncati in eter ”fac diferenta”.
De fapt, jurnalismul incepe sa dispara si foaia si pixul sunt usor inlocuite de tastatura si alte gadgeturi. In loc de o stire cat mai naturala, incearca sa aduca in plan alte personaje entru a isca un conflict si un scandal. Cam asta e.
Talentul n-are nicio legatura cu suportul pe care scrii.
Eu, si sunt sigura ca si voi, vrem “O tara ca afara” – cand se va intampla asta? Ce modele demne de urmat sunt prezentate astazi tinerei generatii – la televizor, in ziare in reviste, doar cei care fac frauda fiscala, care iau si dau mita, conducatori care chefuiesc cand tara arde………Cei cativa adevarati jurnalisti au o mare misiune! Asa cred!
S-ar putea să mă înșel, dar știam că există o lege care nu le dă voie celor din presă să specifice numele firmei atunci când scriu/prezintă ce s-a întâmplat.
Dojo, articolul asta mi-a ajuns la suflet. Ma regasesc in toate aceste probleme, insa continui sa rezist. Ideea e ca jurnalistul si jurnalismul nu au murit, ci sunt in coma si asteapta vremuri mai bune.