Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Sa fim cu totii directori, zic!
Pe măsură ce văd cum privesc alţii viaţa îmi dau seama că suntem un popor de imbecili cu aere de vedete. Aşa, în general. Ultima chestie care mi-a amintit asta este o reacţie pe net (a nuş’ câta pe care o zăresc) cu privire la cei plecaţi să “spele la c… bătrânii” sau să culeagă diverse zarzaveuri pe te miri unde. Oameni absolut penibili, care renunţă la viaţa din ţara asta plină de lapte şi miere şi se “înjosesc” cu asemenea munci, pe salarii de măcar 4-5 ori mai mari decât ce aveau în ţară. Poate şi mai mult.
Există ideea asta cretină a românului că munca înnobilează numa’ dacă vine şi cu un titlu. Ceva director, măcar inspector. De asta prind bine la noi toate imbecilităţile de “titluri” că doar nu vei spune că eşti femeie de serviciu sau secretară. Şofer? Ferească sfinţii, cum te vor vedea ceilalţi români?
Am cunoscut destule cazuri de “intelectuali”, că ăştia sunt cu cele mai mari talente, care mor literalmente de foame pe salarii de toată jena, dar nu se “demit” să ia un job mai “jos” de coroana lor aurită. Bun, mulţi nu se demit să facă nimic pe lângă jobul în cauză, deşi au timp şi chestia aia dintre urechi nu e chiar goală. Dar o ţin ca gaia maţul că au un titlu, băga-l-ar în fanta de la bancomat în loc de cardul ăla mereu gol.
Chiar şi mai aiuristic mi se pare când apar beizadelele astea de 18-22 de ani, gata ieşiţi dintr-o şcoală, care caută prima dată informaţii de la şomaj, în loc să caute un job. Zic cu mâna pe herţ, că nu am ştiut niciodată cum e treaba cu şomajul ăsta, că mie la 19 ani (deh, am făcut 5 ani de liceu), îmi ardea dosul SĂ CAUT DE LUCRU, nu să stau cu celulita în sus, că vezi doamne, mi s-a frânt zona lombară de atâta studiu.
Am iarăşi enşpe exemple de prostani ce stau acasă pe banii părinţilor, că nu găsesc la 22 de ani un job de măcar 1000 de euro şi titlu de director. Şi culmea este că părinţii, la fel de tâmpiţi, le înghit poveştile şi îi mai şi căinează. Săracul copil, că doar nu poate lucra pe 200 de euro. Bine că alţii pot şi după 30 de ani să lucreze pe salarii mizere şi nu se mai plâng. Sunt fericiţi că au un ban şi că merge cartea de muncă înainte.
De când suntem chiar şi mai liberi a circula, sunt destui care fac exact ce mi se pare normal să facă şi anume să caute de lucru pe unde se poate. Da, sunt români, da, este greu să pleci de nebun prin Europa, dar BANII CONTEAZĂ. Dacă nu ai un viitor aici şi pe lună ce trece eşti tot mai în rahat, financiar vorbind, poţi să te spânzuri (şi să-ţi laşi familia “fericită”) sau poţi pleca vreo câteva luni sau ani să munceşti pe bani serioşi.
Şi acum intervine iarăşi cretinismul naţiei ăsteia de directori: hai să ne batem joc de “căpşunari”.
Ştiu destui deştepţi din ăştia care nu ştiu cum arată mia de euro, decât pe hârtie (când se uită ce datorii mai au la bănci pentru prostiile cumpărate cu buletinul), dar care îşi bat joc de alţii că au plecat să şteargă la c… bătrânii. Dacă mă întrebaţi pe mine, singura chestie ruşinoasă este să faci “chestia” pe bani. Nu am niciun respect pentru prostituate, mă doare nici acolo de ele şi de problemele lor. Poţi munci şi fără să te oferi pe tavă tuturor nesatisfăcuţilor.
În rest, orice merge. Spălat “veceuri”, îngrijit bătrâni, cules smochine, orice. Normal că oricine îşi doreşte un job comod, dar, dacă nu se poate, important este să ai de lucru şi să câştigi un leu. Şi, dacă eşti cu cap, revii în ţară şi îţi pui viaţa la rând. Dacă eşti bou, vei intra repede din nou în rahat, dar măcar ai avut o şansă. Pe care nu o ai în România. Vreau să ştiu câţi oameni câştigă la noi 5-6000 de lei pe lună. Interesant este că în general nu ăia care-şi bat joc de “căpşunari”.
Există o cerere pentru joburile alea? Cu siguranţă, de asta sunt atâţia oameni ce le pot accesa. Nu sunt munci “cu titluri”, dar, dacă munceşti cinstit şi serios, realizezi ceva în perioada respectivă, în general ce ai face în ţară în perioade mai lungi de câteva ori. BANII NU AU MIROS. Iar munca onorabilă, chiar de “jos” nu ar trebui să fie batjocorită. Interesant este că mulţi dintre cei care privesc cu superioritate un semen plecat la munci de genul acesta are o admiraţie prostească pentru tot felul de ţigani şi de interlopi.
“Hă, hă, ce se descurcă ăla”. Da, hă, hă, foarte de admirat este o jigodie ce fentează orice lege posibilă, dar face bani şi mai puţin de admirat e un om care are cojones să-şi lase un job probabil comod şi familia în urmă doar pentru a schimba în bine viaţa celor dragi. Da, e drept că interlopul nu şterge bătrâni la dos, de preferat îi jefuieşte.
Hai să mai vorbim exemple despre cum văd alţii problema asta. Mama prietenului nostru a venit cu copiii aici prin 80 şi ceva. ’83, dacă nu mă înşel. Inginer. Femeie cu carte, nu genul de om care a trecut prin şcoală ca gâsca prin apa din Cişmigiu. A făcut curăţenie pe la diverse case de pe aici, pentru că nu le-a fost uşor să găsească joburi. A crescut doi copii, unul este pilot şi celălat şef de departament de IT la o firmă destul de mare. Căsătoriţi, cu copiii (fiecare are câte o fetiţă).
Nu i-au picat galoanele şi au reuşit ca în anii aceştia să realizeze chestii la care noi doar visăm.
Un alt exemplu este o prietenă de familie, o doamnă, da, doamnă, undeva la 60 de ani (nu ştiu sigur, că nu am întrebat-o), soţie de “realtor”. Deci nevastă de patron de firmă de imobiliare, pe limba noastră. Cu toate că au avut şi ani foarte buni din imobiliare, vă imaginaţi ce bine îi merge soţului în real estate cu criza asta. Pentru că şi aici criza în domeniul acesta încă se simte.
Ce face doamna soţie de patron? Munceşte. Face curăţenie la nişte firme, face curăţenie în case. Câştigă undeva la 100 şi ceva de dolari pe ziua de muncă. Nu este o sumă enormă comparativ cu ce bani se pot face pe un salariu bun, nu e o sumă enormă faţă de cât probabil învârtea soţul pe vremuri, dar e absolut suficient să plăteşti facturi şi să pui mâncare pe masă. Şi eventual să faci o prăjitură, că face nişte bunătăţi de leşini cât sunt de gustoase.
Chiar am stat cu ea la poveşti acum câteva săptămâni şi spunea că soţul nu e deloc fericit de faptul că ea face muncă “de jos”, dar banii prind extraordinar de bine şi chiar se simt în bugetul familiei. I-am spus că este eroina mea, pentru că a ales să nu se încurce cu poveşti de “titluri” şi că prin munca ei îşi ajută soţul atât de mult. Normal că, imediat ce afacerea lui se va repune pe picioare, ea va redeveni doamna soţie de patron. Până atunci însă vin nişte miuţe de dolari de la ea, prin care familia iese mai uşor din rahat.
Un alt exemplu au fost prietenii noştri din Alabama. Ea a terminat Dreptul la stat, fată studioasă şi cuminte. Sunt convinsă că avea şanse în ţară să găsească un post călduţ. Au primit însă viza şi s-au mutat aici. În loc să stea cu dosul în sus, să se plângă că nu-i dă şi face statul american, s-a angajat ca vânzătoare. Salariu mic, dar totuşi salariu. Neavând ajutor şi mai ales plecând de la zero într-o nouă ţară, orice ban contează. Nu a durat mult până a fost recrutată de o clientă pentru un job de “tutor” la o şcoală alternativă. Preda diverse chestii şi câştiga, spune ea, deja mai mult decât la magazin. Apoi a fost “agăţată” de altcineva şi a trecut să lucreze la o bancă. Nu, pentru iubitorii de “titluri”, nu dă cu mopul, deci teoretic şi în ochii voştri s-a realizat.
Soţul ei spunea că s-a descurcat uşor şi că a avut alte legături, imediat ce a ieşit din casă. Pentru că mulţi nu înţeleg: de multe ori prinzi o ocazie bună chiar şi la un job idiot. Pentru că ai alte legături cu oamenii, decât o “salată” care stă acasă la telenovele pe şomaj.
Mulţi “căpşunari” s-au realizat după 2-3 ani de muncă, unii au spart airea banii, că s-au crezut milionari, dar în general este o diferenţă între a primi 200 de euro pe lună şi 2000. Dacă ştii să-ţi joci cartea bine, scapi de datorii în câteva luni şi poate în câţiva ani ai un apartament cu banii jos. Dacă nu, măcar ai făcut mai mult decât să te plângi de salariul mizer şi să-ţi baţi joc de oameni mai curajoşi decât tine şi mai integri, care FAC CEVA, chiar dacă este greu şi fără titluri.
Am un respect URIAŞ pentru oamenii aceştia, care au ştiut că trebuie făcut ceva şi că titlurile nu ţin de foame. Sunt mulţi care şi-au scos familiile din rahat, care şi-au achitat datoriile sau au o şansă în plus la o viaţă decentă.
Articolul ăsta mi-a amintit de o discuţie pe care am citit-o acum ceva timp pe un forum. O proaspăt absolventă de finanţe-bănci şi studentă la master era contrariată de faptul că i s-a oferit un job de casieriţă într-o bancă. Adică ea a făcut facultate pentru asta? Să fie DOAR casieriţă? Când o să primească un job pe măsura ei? Ar fi fost amuzant, dacă n-ar fi fost însă aşa de trist. 🙂
Acelaşi respect îl am şi eu pentru toţi oamenii care muncesc cinstit şi nu se dau în lături de la slujbe fără titluri. Nu pot să înţeleg cum se aşteaptă unii care abia au intrat pe piaţa muncii să fie puşi directori în doi timpi şi trei mişcări.
Păi chiar e trist să studiezi atâta pentru un post amărât de casieră. Dacă vroia cu adevărat să devină casieră, s-ar fi mulțumit doar cu liceul, eventual unul cu profil economic. Din punctul meu de vedere e o risipă faptul că acea persoană nu e folosită la potențialul maxim.
Ai dreptate doar partial. Cele cateva milioane de Romani “plecati la munca, afara” iti contrazic generalizarea “noi romanii”. Doar “bogatanii de-a gata” sunt nazurosi. Si lenesii educati ca atare.
Sper sa nu fie considerat spam, dar este parerea mea vizavi de situatia celor despre care vorbesti pentru care si eu am toata admiratia.
https://nimicuri1.blogspot.com/2010/08/stranierii-si-smecherii-care-raman.html
La fel ca ei, si eu am fost nevoita sa o iau de la capat, nu in alta tara, ci in alt oras, renuntand la titlul pompos de administrator de firma si la cel mai putin pompos de ziarist(meserie din care care se moare literalmente de foame la noi). Nimeni din familia mea nu intelege unde anume lucrez acum. Cand ii zic bunicii de online advertising, se uita la mine ca la poarta noua :))
Intradevar: a munci nu este rusinos. Este un truism deja. Tocmai de aceea nimeni nu acorda atentie acestui aspect atat de important in viata si cariera oricui.
Dupa cum nici a pune bani deoparte nu este o rusine. Si ( de asemenea ) nimeni nu acorda atentie acestui aspect.
Am o cunostinta care a muncit din greu toate viata ei ( ultimii 12 ani in Italia la ingrijit batrani ). Persoana are 50 si ceva de ani si viata i-a daruit un fecioras ( care are vreo 32 ). Ei bine, feciorasul traieste bine mersi pe banii maica-sii pentru ca refuza sa lucreze in alt domeniu decat “pregatirea lui”. A gasit cate ceva cu 700 de lei pe luna si a schimbat acest gen de servicii de vreo 3-4 ori. Acum sta si freaca menta pe internet toata ziua pentru ca ma-sa e suficient de slaba de inger ca sa il intretina pana la ultima ei suflare.
Un alt caz : o capsunara care merge anual in Germania si munceste de ii sar capacele ( desi are doar vreo 50 de kg). Toti banii ei se duc pe betiile barbatului care sta bine mersi in tara. Ah…uitam : si pe avocati ( pentru ca “omul ei” mai si conduce masina dupa ce bea ).
QED
Ma jur ca asta e cea mai buna postare a ta de pana acum.
E si un pic motivationala, deci mersi mult. 🙂
@uirebit
In legatura cu primul caz pe care l-ai descris… cunoasteam cumva aceeasi persoana? 😉
@Eduard
Nu cred ca avem cunostinte comune 🙂
Dar in situatia descrisa de mine se incadreaza teribil de multi tineri din Romania.
Prea rusinosi pentru a-si murdari mainile cu alta meserie decat cea pentru care au fost pregatiti.
Deloc rusinosi in a-si tapa la nesfarsit parintii de bani.
Daca am merge impreuna pe strada intr-un oras oarecare, cred ca as fi in masura sa iti arat cate unul la fiecare suta de metri.
Adevarul e ca daca stii bine o meserie poti face bani buni. De ex aici in Tm e o doamna la 50 de ani croitoreasa(la modex acolo), la ea mai merg si imi fac una alta, face o treaba excelenta si este si foarte punctuala. Are clienti cu gramada si face o droaie de bani.
In tara noastra ideea asta a pornit de fapt de la cei care au trait, traiesc, si probabil v-or traii in continuare pe banii parintilor sau din diverse “afaceri” nu tocmai onorabile. Pentru multi este normal sa ii considere pe “capsunari” oamenii de jos, atata timp cat il vad pe “jmecherul” de la vila din colt cum sta acasa toata ziua si ii vin banii.
bine-nteles ca o mare parte din vina o au si parintii unora, care ii “incurajeaza” practic pe ai lor copchilasi sa nu se “plafoneze” cu joburi de nimic, ca doar de aia au facut facultatea.
cel mai penibil caz pe care il cunosc, este al unei persoane care are 2 facultati [drept si jurnalism] cu master + doctorat si ce ciorba lui o mai avea, dar sta acasa pentru ca nu isi gaseste un job demn de studiile sale [partea proasta e ca are vreo 38 de ani 😀 si nu il vad prea curand profesand, pentru ca in drept iti cam trebuie 2 ani de stagiat, adica pe scurt slugarit, iar in jurnalism, trebuie sa ai simtul raspunderii ca sa prinzi un post de doamne-ajuta, iar mentalitatea lui sigur nu prea il ajuta].
Off topic fata de articol, dar on-topic fata de comentariul tau. Nu stiu in ce oras domiciliezi, dar in bucuresti ca tanar greu iti platesti chiria cu mai putin de 1000lei. Eu am terminat o factultate tehnica si lucrez pe tehnic/it/software din anul 2 de facultate. Chiar si acum 3 ani castigam 1000lei pe part-time. Acum pe full-time, plus ca adaugam un bonus ca sunt inginer/am ceva (putina) experienta. Anul trecut , in plina criza eu mi-am dat demisia, pentru ca simteam ca ma plafonez/nu vroiau sa-mi dea concediu sa invat pentru admiterea la master. Am gasit altceva nou intr-o luna. Crede-ma daca vrei sa muncesti, gasesti de munca, iar daca ai putina orientare nu stai sa te exploateze nimeni cu 1000lei pe luna
Ooo da că și plouă cu locuri de muncă decente (ca să nu zic ca lumea) în toate domeniile. Știu cazul concret al unei fete care a terminat mediu la Energetică (UPB) și care cu chiu cu vai a găsit ceva, iar din câte am auzit deja sunt zvonuri că-s probleme cu plata salariilor. De prietenul ei ce să mai zic. Ăla chiar n-a găsit nimic de câteva luni. Deci hai să recunoaștem că domeniul IT e un pic privilegiat față de alte domenii din punctul ăsta de vedere, unde mai pui că există și acea scutire de impozit pentru anumite cazuri.
Toti abia iesiti de pe bancile scolii, viseaza posturi care mai de care, dar niciunul nu-si pune problema cat de pregatiti sunt ei pentru postul respectiv? Prin faculta se trece cum se trece; de practica fug toti, dar cand termina faculta se viseaza mari manageri, desi ei abia stiu sa-si intocmeasca o cerere de angajare. Mi-e sila cand citesc cv-uri si vad pretentii nejustificate….toti agentii de vanzari vor salarii de peste 1000 lei pe luna net, plus masina, telefon, laptop si alte beneficii, dar ei sa nu aibe nici o obligatie. Toti oamenii de pe tehnic vor salarii de minim 1000 lei, program redus, interventii cat mai putine, responsabilitate zero, dorinta de imbunatatire profesionala zero. Bine a zis nenea ala mustaciosu’ cand o zis “arbeit macht frei” 🙂
Sunt situatii in care parintii au suflet moale si situatii in care golanasii au o usoara durere in dos vis-a-vis de toate cele. De cele mai multe ori cele doua se intrepatrund, se suprapun. Si eu am destule exemple dar … ce rost are ? S-au cam dus vremurile in care aveai doar doua alternative : la carte sau la munca. Uneori acestea doua se combinau – munceai si iti facei studiile la seral.
Ce ofera sistemul acum ? Foarte multe s-au schimbat de acum 20 de ani … economima este in degringolada, mai sunt doar cateva sectoare “pur” romanesti restul fiind in posesie straina, scolile care ofereau o posibilitate de a termina cu o meserie, au cam disparut, alternativele de acum ar cam fi : la carte sau somer. Iar “la carte” se inghesuie toata lumea fiindca “la munca” nu prea mai ai unde. Sau daca ai, trebuie sa induri iar cei de astazi au cam pierdut simţul realitatii dar si acel simţ de a indura si a “urca” incet. Au pierdut simtul realitatii si de aceea haladuiesc cu cate o diploma in buzunar in loc sa inteleaga inca de la inceput ca trebuie sa gandeasca bine si sa isi ordoneze viata in noile conditii.
Dar ar mai fi si o alta nuanta : ai o anume pregatire si, din diferite motive independente de tine, nu poti sa mergi in directia dorita. Si, asa cum ai fost educat, pornesti si “de jos”. Dar … fiind acolo, “jos”, ai sanse sa gasesti cine stie ce ghertoi care sa se “urineze” pe tine doar fiindca el este şef. Si atunci, conform aceleiasi educatii, nu accepti sa te calce careva in picioare si renunti. Este vorba despre mandria bine inteleasa. Singura alternativa : daca prin educatie nu ti-a fost inoculata ideea de nonviolenta, ii rupi capul ghertoiului si nu mai pleci de buna voie ci te da afara.
Acum sunt alte vremuri, sunt alte mentalitati. Cum poti sa schimbi ceva daca pentru a schimba trebuie sa te “bati” cu sistemul ?
De ce as crede ca poate cineva sa se indrepte daca pana la 20 de ani a crescut “stamb” ? Cei care au pornit “de jos” sau nu s-au dat in laturi de la munca “de jos” au fost educati in acest spirit. Restul … sunt drojdia si drojdierii societatii.
Este complex acest subiect. De vina este si aducatia, dar de vina este si sistemul. Tarele sistemului distrug educatia iar tarele educatiei distrug sistemul. Si totul se restogoleste, marindu-se …
P.S. O facultate din Iasi vrea sa accepte cursanti care nu au diploma de bacalaureat. Conditia este ca viitorii studenti sa promoveze examenul de bacalaureat pana cel tarziu la sfarsitul anului doi de facultate. Poate pe ideea “hai ca nu io fi tu asa bou sa nu iti aranjezi ceva in doi ani …”.
Nu este suficient ca orice muhaia poate avea o diploma pe bani, acum orice tampit va putea sa aiba o diploma de studii superioare. Cum spuneam, sistemul …
Ramona, stii ca mananc paine de capsunar si m-am revoltat la vremea mea, referitor la folosirea in sens peiorativ a cuvantului ”capsunar”, asa ca nu mai insist. Ideea e ca fiecare este liber sa faca ce vrea, cum vrea, cand vrea, indiferent ca ramane in tara sau pleaca aiurea. Nu ar mai trebui sa ne judecam atat de aspru unii pe altii, pentru ca nu intotdeauna cei mai vrednici pleaca, asa cum nu intotdeauna cei mai vrednici raman. 🙂 In tara sau afara, fiecare face umbra pamantului atat cat poate!
Acum cativa ani cand eram si eu iesita de pe bancile facultatii si o dadusem in bara cu magazinu e-commertz, trebuia sa manc ceva, asa ca dupa ce am lucrat la tata o perioada m-am gandit io sa imi deschid un birou cum sunt alea pe langa politie de iti trag la xerox, iti fac poze de pasaport, iti completeaza acte auto etc. Si normal ca eu eram vanzatoarea, directorul si femeia de servici (cu tata drept consilier, ca era sa lesin prima data cand am avut garda, lol). Dupa un timp am avut de facut un drum la Bucuresti si acolo m-am intalnit cu prieteni si fosti colegi de facultate. Si hai da-i cu povestea, fiecare ce-a realizat, unde a ajuns, ce tare este. Toti erau product manageri, pr ofiteri, account manageri etc. Cand ma intreaba si pe mine unul ce fac – io am proasta inspiratie sa ii spun “pai eu sunt vanzatoare la un birou de copiat acte” =)) Sa te tii mutre si guri cascate, erau gata gata sa scuipe pe mine. Amuzant e ca eu cu prapaditul meu birou si cu xeroxul castigam de vreo 2 ori mai mult decat cel mai bine platit din grupul ala – plus ca imi faceam programul meu, daca aveam pms intr-o zi plecam acasa ca doar nu-mi retineam singura din salariu 😀
Dupa evenimentul cu pricina m-am invatat minte si am inceput sa spun tuturor ca sunt managerul unui copy center =)) Ceea ce tot “vanzator la xerox” insemna, dar asa, mai cu basini spus, de toata lumea se mira de mine “asa tinerica si deja manager” =))
:)) mi-a placut postarea ta. mai ales ca multe dintre cunostintele mele cand au auzit ca fac sandwich-uri intr-o cafenea, au avut brusc o atitudinea condescendenta.
adica ei care stau cu fundul pe scaun toata ziua, 9-10 ore/zi, o luna intreaga, imi sunt net superiori, desi castiga fix cat castigam eu muncind 2-3 ore pe zi, cateva zile pe saptamana.
si ei de banii aia mai sunt si stresati, n-au timp de nimic, copiii cresc cu bone sau in gradinite pana la 7 seara, colegii ii sapa iar sefii stau cu bombeul pe ceafa lor.
aici seful imi vorbea mereu cu “te rog frumos” si “multumesc” pe cand in Ro seful ma suna la 9 seara sa ma intrebe de proiecte si rapoarte, si era foarte indignat cand auzea ca-s acasa si nu la birou.
sigur ca imi placea titlul meu, imi placea sa ma duc la job in costum si cu perle la gat, dar cu adevarat fericita n-am fost decat aici, pentru ca am avut TIMP pentru copil si mai ales timp sa respir in voie.
De curiozitate, care-i cafeneaua aia?
Si eu zic ca ai dreptate doar partial. Dincolo de cei cu bani si fite eu cred ca suntem un popot harnic si muncitor.
Dar fiecare cu parerea lui. Pe afara romanii sunt repectatii pentru munca lor. Doar noi continuam sa ne plangem singuri de mine.
Acum din punctul meu de vedere si eu am anumite fite legate de munca mea de programator. Dar vezi tu nu-s in situatia de a castiga 200 de euro pe luna, altfel probabil cand ti-e foame cu adevarat si nu vin bani de la parinti cred ca nici nu sti ce repede ies toate fitele din cap.
M-a invitat mama de n ori sa ma duc la ea sa muncesc dar am refuzat-o (stati linistiti ca nu stau pe carca ei, imi castig singura banii). De ce am refuzat-o pentru ca traiesc mult mai bine aici, alaturi de prietenul meu si sora mea…
Poi spune tu se merita sa ramaii in aceadta tara, care nu ofera nimic studentilor, care nu asigura locuri de munca, care nu face nimic pentru a iesi al liman, spune tu se merita sa ramai in acesta tara pentru un mizerabil de salariu..????
Ramona, toti romanii sunt manageri:office manager,business manager,store manager,project manager lol etc.:))Asta aici…
Cineva zicea mai sus ca romanii sunt un popor bun si harnic! Really?:))Dar io nu ii judec asa de aspru pe cei care sunt in Ro:pur si simplu nu stiu altceva. Nu pot face diferenta ,asa au fost crescuti,educati.Am mai vazut astfel de manifestari la rusi,africani,armeni,chinezi etc.
Citeam nu de mult pe un forum comentariul unui roman castigator la loteria vizelor.Spunea cam asa:””Chiar pubele de gunoi sper sa nu ajung sa imping. Daca trebuie o sa o fac si pe asta. Dar trebuie sa lasam ceva de lucru si mexicanilor””
Nu suntem mai mai prosti decat altii…da’ de ce ne credem mai destepti?
[…] (când vine din vacanţă),CoolNewz,Soacra,Cheţa Manuel, Haolică (sper că nu împunge :))),Ramona Iftode,Zaqk,Tot […]
[…] citit articolul în creierii dimineţii cu cafeaua aburind şi i-am şi “făcut vânt” pe twitter. Nu […]
Ramona, jos pălăria, eşti tare ca de obicei ! Doar o precizare: la noi, după cum serviciul nu mai e serviciu, ci job, şi femeia de serviciu e “personal de întreţinere”, secretara e “assistent manager”, iar directoru’ e “manager” sadea. 😀 E, sună altfel, ca titluri !
Din frustrarile comuniste ale unora care atunci nu au putut face o facultate dar acum sunt cu diplome multe, multe si cu functii asisderea, au iesit acum aberatiile cu titlurile de inspectori, directori peste directori.
Mai am si eu ceva apropiati care …..sunt inca sustinuti de parinti si au pretentii la “scaune de piele” ….ei nu inteleg ca sa fie sef inseman sa intelgi foarte bine ce se petrece sub tine:)
La noi, o parte au mai ramas inca cu mentaliatea comunista in ceea ce priveste munca si titlul, iar o parte din cei care ii dispretuiesc pe cei care muncesc sunt “parvenitii”, cei care ne fura cu acte in regula si care nu stiu si nu vor sti ce inseamna a munci si a castiga un ban cinstit. Mai sunt o parte asa cum ai spus si tu, care stau pe banii parintilor si rad de cei care muncesc, dar aici sunt vinovati ei, parintii.
Mi-a placut mult articolul! Felicitari!
Tot citind articolul am realizat ca nu mai am niciun comentariu.
Exemplul tau din Alabama ne arata ca toti trebuie sa pornim de jos. E zic mereu ca as pleca oricand, dar daca-mi spui maine ca ma iei eu tot nu pot sa plec 🙁