Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Codul lui Da Vinci
Am mai spus că sunt mereu ‘întâtziată’, aşa că, pe când alţii se declarau mai mult sau mai puţin şocaţi de carte, eu aveam alte chestii pe cap. Am ajuns acum să citesc mai multe chestii de Dan Brown (deci aşteptaţi-vă şi la alte cărţi ‘recenzate’), dar am început şi eu ca tot omul ordonat cu The Da Vinci Code sau mai pe româneşte, Codul lui Da Vinci. O carte care a făcut Biserica să transpire şi s-a bucurat de un scandal care nu a făcut altceva decât să-i crească vânzările.
Furtuna a scos pe bandă rulantă şi alte cărţi, care să ‘demonteze’ ereziile din Codul lui Da Vinci, s-a scos şi filmul cu Tom Hanks în rolul lui Robert Langdon (profesorul de Simbolistică de la Harvard, de tot descifrează mistere), ce mai, nebunie totală.
Având deja recomandarea prin faptul că onor Biserica nu e chiar îndrăgostită de Dan Brown, era clar că trebuie să citesc minunăţia şi să văd cu ochelarii personali ce este atât de traumatizant.
Marea ‘problemă’ pe care o pune cartea este ipoteză că Maria Magdalena şi Iisus ar fi fost căsătoriţi (era era însărcinată, când el a fost crucificat), iar Sfântul Graal ar fi de fapt ‘sânge regal’, deci nicio treabă cu respectiva ‘cupă’. Linia de sânge pornită de la Iisus până astăzi este păzită de Stareţia Sionului, o ‘frăţie’ legendară, mereu în coasta Vaticanului, în ideea în care ‘secretul’ lor ar da peste cap creştinătatea.
Apar în scenă şi o ‘sectă’ foarte conservatoare, Opus Dei, cei care pornesc într-o goană nebună să recupereze Graalul. Avem parte de o acţiune rapidă şi complexă, de umor şi nesfârşite lecţii susţinute de profesorul Langdon, care, aşa cum ne vom obişnui şi din celelalte romane ale lui Brown, e mereu în miezul acţiunii şi până la piept în ‘rahat’. Dar este genul de carte pe care nu ai lăsa-o din mână şi pe care chiar o savurezi.
Nu o consider o mare revelaţie, pentru că nu am citit-o ca pe un ‘manual’ de simbolism, este pur şi simplu un thriller antrenant, pe care îl citeşti cu sufletul la gură.
Înainte de a vă expedia la bibliotecă sau la o librărie, iată câteva cuvinte despre “acţiunea” cărţii.
Suntem la Paris. Profesorul Langdon este invitat să susţină o ‘cuvântare’ ştiinţifică despre simboluri, urmând să-l întâlnească şi pe Jacques Sauniere, custode la celebrul muzeu Luvru. Nu mai apucă să se cunoască, pentru că Sauniere este ucis de Silas, un călugăr de la Opus Dei, pus de ‘maestrul’ său la muncă, pentru a dezlega misterul Sfântului Graal.
Robert nu are teoretic nicio treaba cu crima, doar că Sauniere, înainte de a muri, a scris pe podea : PS find Robert Langdon.
Poliţia franceză îl ‘invită’ la discuţii, ferm convinşi că muribundul i-a scris numele pentru a-şi identifica ucigaşul, din fericire nepoata lui Sauniere, Sophie, înţelege cifrul bătrânului şi realizează că Robert e din tabăra lor.
Urmează evadări, urmăriri şi destule răsturnări de situaţie, încât să nu mai înţelegi cine cu cine votează. Dar scriitura are farmecul ei şi foarte probabil vă va fi greu să lăsaţi cartea din mână.
PS: pentru cei care-mi vor explica ce de rahat e Brown şi că trebuia să citesc Numele Trandafirului, am citit-o şi pe aia 😉
PS2: am văzut şi filmul. Chiar dacă s-au mai schimbat unele treburi, din drag de muncă scenaristică, merită şi el vizionat. E departe de a fi o capodoperă, dar nici chiar de lepădat nu este.
In cazul asta, as zice ca mai degraba Pendulul, decat Numele… 😀 (nu ma baga in seama, am venit sa rascolesc blogul dupa ceva info)
Pai rascoleste in pace. Saru’mana de idee, o luam si pe asta la citit, ca doar timp este 😀
Cert este ca Dan Brown scrie bine, sa citesti Fortareata Digitala si Conspiratia. Astea n-au nimic blasfemic, sunt thrillere stiintifice. 😉
opus dei exista https://www.opusdei.org/
a fost o carte “lejera”, cum zici si tu, nu mare revelatie, dar destul de captivanta, si cu mici informatii de tinut minte, cum e cu numar phi, sau aia era in Ingeri si Demoni? oricum si aia e faina, dar tot asa fara revelatii 🙂 si astept mai multe carti “recenzate” 🙂
Catolicismul are o putere uriasa. Exact pe asta s-a bazat autorul atunci cand ” a aruncat” pe piata subiectul acesta.
A scontat pe ideia ca romanul va fi atat de aspru criticat incat se va vinde precum painea calda ( si exact asta s-a intamplat).
Cartea este interesanta dpdv al complotului si firul epic se desfasoara intr-un mod de-a dreptul captivant.
Atat doar ca mi se pare prea putin importanta ideia generala 9 in jurul careia se brodeaza actiunea ). Cui ii pasa in ziua de azi daca Isus a avut sau nu copii ?
Mie nu. Tie ?
Pai daca am fi crestini bisericosi, ne-ar cam interesa. Faptul ca au fost casatoriti si chiar au avut un copil, cam da peste cap Biblia intr-un mod nasol de tot. Normal ca e indicat sa iei totul cu un ‘fir de sare’, vorba englezului, plus ca pe mine m-a interesat sa citesc ceva antrenant, nu sa studiez Biblia intr-un nou mod.
Oricum cuget ca suturile nasoale catre Vatican vin de-abia in Ingeri si Demoni 😀
mie sincer sa fiu mi-a placut cartea mai mult decat filmul,dar cam asa e in general ” cartea e mai buna ca filmul” .. 😀
insemana ca nu mai sunt in trend…nu am citit nici cartea, filmul mi s-a parut plictisitor si nu l-am terminat de vizionat…
Cred că mă apuc de citit.
Filmul mi-a placut, cartea nu am apucat inca…
haide bre. filmul e jenibil
macar sa ii dam lui Brown ce e al lui (adica calitatea de a scrie )
nu comentez implicatiile religioase, ceea ce mi se pare interesant e buna documentare a scriitorului, in “ingeri si demoni” cautam statuile si monumentele pe net, sa vad cum sunt amplasate, spre ce arata sagetile 😀 . e drept ca incearca sa tulbure apele, insa pe de alta parte face si cultura, iar intriga curge interesant. unde e multa inteligenta, mai apar si excese, o mai ia si pe campii, insa in ansamblu sunt lecturi relaxante din care ramai cu ceva!
cartea este intr-adevar foarte antrenanta si odata ce ai luat-o in mina e greu sa o lasi! Ba chiar mi se pare mult mai misto decit filmul! Totusi gasesc ca se foloseste de o seama de aspecte facile, exploatate in scop comercial si necunoscute celor mai multi dintre noi care nu avem in mod deosebit cunostinte in domeniu. Si atunci se pune intrebarea: ce mai ramine din excitement-ul din clipa lecturii? Pe ce se bazeaza el?
cartile lui Dan Brown sunt captivante, eu le`am citit pe toate. sunt pe aceeasi reteta (personaj feminin, personaj masculin, mor cativa oameni in moduri ciudate, secret important, criminal psihopat, misticism religios, revelatia) dar totusi sunt sunt previzibile.
ce`mi place cel mai mult e ca te face sa cauti informatii aditionale despre monumentele, locurile, personajele istorice, experimentele stiintifice, etc pe care le prezinta in carti. in felul asta citesti ceva interesant si ramai cu ceva cultura generala.
Da, cartea este captivantă și are de toate: istorie, religie, simbolism, acțiune, umor, iubire.
Filmul e decent, oricum nu poți pune în 2 ore toate teoriile expuse în carte.
Maddy: Brown scrie cărți pe același calapod, ai observat bine. Practic e aceeași acțiune doar că fata și bunicul/unchiul se schimbă. A descoperit o rețetă și o folosește, iar nouă ne place asta 🙂
Florin, exact senzatia asta am avut-o si eu, ca filmul a fost mai putin ‘luxuriant’ decat cartea. Acu’ drept ii ca, daca se apucau sa-l detalieze ca pe roman, ar fi avut 10 ore 😀
[…] ‘Codul lui Da Vinci‘ a deranjat puternic Biserica, mai ales cu ipoteza că Maria Magdalena şi Iisus ar fi fost căsătoriţi (ea nu era ‘stricata’ prezentată de Biblie) iar Sfântul Graal este de fapt ‘sânge regal’, mai pe româneşte linia descendenţilor din Iisus (cei doi ar fi avut o fată, Sofia). Ei bine Îngeri şi Demoni le-a stat chiar mai rău în gâtlej, pentru că de data asta aproape că le-a explodat Vaticanul (şi la propriu şi la figurat). […]
Se intră în discuţii religioase când ar trebuie să vizăm calitatea literară şi descriptivă a textului. Am mare respect pentru D. Brown pentru modul de a scrie şi capacitatea de a te ţine în priză timp de 8 – 10 ore cu romanul în mână deşi subiectul poate să fie un amăgitor.
Alex, drept ii ca le ‘are’ cu treaba asta. Nu am lasat cartea din mana 🙂
PS: bine ai venit pe blog. De acum comentariile tale vor intra direct.
Da, îmi plac foarte mult recenziile tale. O să fiu pe-aici mai mult de-acum încolo. Multumesc
Apropos, te aştept şi pe blogul meu virgin pentru a fi supervizat de ochiul tău format. 😀
Buna cartea,
dar cu Numele Trandafirului care e faza ca am tot vrut sa o iau din biblioteca lu’ maicamea?
E super misto, daca mi se permite un asemenea review inept. Merita citita. 🙂
Fortareata digitala mi s-a mai parut destul de buna.
Acelas autor, acelas stil.