Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Nu suntem agenti de vanzari

Piaţa de publicitate din România se mai dezmorţeşte puţin. Avem tot mai multe agenţii interesate să intermedieze publicitate şi chiar clienţi care te contactează direct. În afara unor probleme de genul că agenţiile nu înţeleg că există şi alt gen de situri decât bloguri şi că le ia şi câte 6 luni să-şi plătească datoriile sau că unii clienţi încă trăiesc cu impresia că toţi oferă publicitate pe 10 lei, în general lucrurile încep să prindă contur. Ultimul an a fost şi pentru mine chiar bun, iar viitorul sună – vorba unui mult iubit operator de telefonie mobilă – bine.

Se construiesc campanii tot mai isteţe, se cumpără banner pe site, se scriu advertoriale sau se organizează diverse drumeţii sponsorizate de companii.

Există însă şi clienţi care doresc rezultate şi mai clare. Vânzări, astfel încât să plătească doar comision şi să se bucure de ‘awareness’ gratis. Pentru că, atât timp cât nu vinzi prin link-ul afiliat, nu primeşti nimic, chiar dacă ţii blocat un spaţiu de banner de pildă cu lunile, pierzând astfel sute de euro pe care alţi clienţi sunt fericiţi să-i plătească.

Am scris despre cum am făcut rahatul praf cu eMag Profit Share, care din punctul meu de vedere a fost pierdere de timp şi de spaţiu. Sunt destule voci care propovăduiesc marketingul afiliat, dar rezultate serioase au câţiva, în timp ce eMag fac campanie pe situri gratis.

Recent am refuzat o altă ofertă de genul acesta, care suna bine la ‘rezultate’, dar nu ai de unde să ştii care vor fi ele. Poţi scoate bani frumoşi sau poţi bloca spaţiul respectiv timp de 1 an pentru 50 de euro. Sau chiar mai rău, dacă e să vorbim despre rezultatele mele senzaţionale cu eMag.

Veţi spune că este vina mea, că nu ştiu să vând. Lăsând la o parte alte variante (reclamă prost gândită, site neatractiv, servicii/produse care poate nu interesează, faptul că mulţi români au grijă să NU intre pe link afiliat, deci nu ţi se contorizează vânzarea etc.) ajungem la marea mea problemă cu un asemenea sistem: NU SUNT AGENT DE VÂNZĂRI.

Sunt blogger aici, forum admin pe alte situri, web designer şi creator de conţinut. Cam atât.

Vi se pare că am prea puţine atribuţii? Păi să vedem: munca pe blog(uri) – scris conţinut constant, de preferat de calitate, petrecut timp să studiez o statistică, mai o carte de SEO, mai o carte pur şi simplu, să nu mor proastă. Pentru forumuri e chiar şi mai distractiv: ai de curăţat după spammer-i, sau să faci tot posibilul să nu intre peste tine. Scrii articole şi deschizi subiecte, gestionezi crize de nervi şi istericale, când se mai satură câte unul de prea multă ordine, te promovezi constant etc.

Petrec cam 3-4 ore ZILNIC pe reţea, după vreo 8 de lucru ca web designer cu diverşi clienţi. Pentru că reţeaua, oricât de superbă este, încă nu aduce veniturile pe care le fac pe partea de servicii.

Asta ştiu să fac. Să ţin nişte situri zic eu decente, să scriu articole, să ‘desenez’ teme frumoase pentru ele şi să le menţin, în ciuda intenţiei de a-mi băga picioarele, sentiment pe care-l am măcar o dată la 3 zile.

Treaba mea este deci să păstrez un anumit nivel de trafic şi expunere pentru situl respectiv, să ofer spaţiul respectiv de reclamă sau să scriu un advertorial de bun simţ pentru a promova produsul sau serviciul clientului. Nu o fac în bătaie de joc şi nici nu promovez orice rahaturi.

Până aici sunt însă atribuţiile mele. Nu este treaba mea că produsul este până la urmă un fiasco, pentru că nu mai am vreo putere de decizie. Nici că vouă poate nu vă place, aşa că-l veţi ignora. Ce pot eu să fac este să-l prezint apetisant şi să pun la bătaie un spaţiu bun în ‘economia’ temei grafice pe care o am pentru situl respectiv. Cam la fel cum o firmă plăteşte lunar o anumită sumă pentru un banner stradal sau o reclamă luminoasă în Times Square. Nu interesează pe nimeni că ai sau nu vânzări, te costă x dolari (sau milioane, dacă vorbim de ultimul exemplu) să te afişezi acolo.

Chiar dacă situl respectiv nu îţi face vânzare directă (mai ales dacă vizitatorii nu cumpără prin link, dar deschid o nouă fereastră cu adresa sitului sau şterg ID-ul de la finalul linkului), reclama respectivă există. Şi e foarte probabil ca, şi dacă nu cumpără atunci, vizitatorul să aibă situl respectiv ca primă alegere, când se gândeşte ‘eu de unde cumpăr un calculator?’, vânzare ce nu mai apare ca şi intermediată de situl x, pentru că nu poate fi confirmată prin ID-ul respectiv.

Cine are de câştigat din sistemul acesta? Advertiserul, normal. Pentru că plăteşte poate câteva sute de lei unui afiliat mai înfipt, în timp ce sute de alţi afiliaţi i-au făcut reclamă gratis.

– Deşi cel mai mic preţ posibil pentru reclamă pe net este de un dolar pentru 1.000 de afişări, eMAG a găsit 8.690 de fraieri care i-au promovat ofertele la CPM de 12,8 cenţi USD

– eMAG a reuşit să îşi afişeze reclama de 1,18 MILIARDE ori cu numai 152.000 dolari, în condiţiile în care preţul minim ar fi trebuit să se ridice la 1,18 milioane dolari

– Pentru că au generat vânzări de 5 milioane dolari, fraierii care au promovat reclama eMAG au primit câte 2,1 dolari pe lună. FELICITĂRI!

“Fomiştii” de pe net au fost “prostiţi” de eMAG cu cel puţin un milion de dolari (e un articol de la începutul anului, dar problema se vede uşor – merci Friv de link)

Funcţionează sistemul? Pentru UNII. Pentru restul înseamnă doar promisiuni de câştiguri.

Aş face pe ‘agentul de vânzări’? Foarte probabil că nu, specializarea mea nu este aici. Şi, dacă nu mi s-ar părea capăt de ţară să pun un link afiliat undeva într-un articol, nu sunt chiar încântată de ideea de a ocupa spaţii de reclamă cu bannere în speranţa că …

 

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

14 Comments

  1. Nu ma pricep deloc la cum se “castiga bani pe net” (felicitari tie si celor care au reusit) desi imi doresc sa ajung intr-o zi sa am un anumit venit, ceea ce vreau sa spun este ca faci foarte bine povestind aici pataniile tale pentru a invata si altii! Atat omul bun dar si cel rau isi primimeste intotdeauna rasplata pe care o merita fiecare – de asta sunt convinsa!

  2. Un agent de vanzari are un comision mult mai mare decat cel oferit de emag 😉 mai ales cand lucrezi in vanzari, doar pe baza de comision, atunci comisionul trebuie sa fie substantial mai mare decat cel oferit de emag (recte 3%).

  3. Marketingul afiliat nu este pentru toate blogurile. “Fraierii” aia mentionati mai sus sunt exact bloggerii generalisti care s-au gandit ca daca afiseaza un banner cu produse emag se vor umple de bani.

    • Pai eu pe blogul asta primesc si asemenea oferte. Si nu mi se pare normal sa existe o asemenea discrepanta de castiguri. Adica afisezi niste bannere cu sute de euro si de la un mare shop nu castigi NIMIC. Ti se pare normal? Ca mie nu.

      • Blogul tau nu se preteaza la acest tip de monetizare, e normal sa nu castigi din moment ce nu ai continut nisat.

  4. ai foarte mare dreptate Dojo,nu prea se merita sa ti bannerul ala acolo degeaba,oricum cineva care il vede poate nu cumpara atunci,ce doar cauta si cand va cumpara va intra direct pe site-ul lor,si tu ai doar de pierdut..

    • Daca o sa cumpere in 30 de zile de la data cand a dat click pe respectivul banner o sa iei comision.

  5. Nu are rost sa faci reclama unora, mai ales ca tu citesti si te pricepi la asa ceva, in plus ai mai desfasurat si alte campanii pe blogul tau, acuma stii care merita si care nu! Si e bine ca ne-ai spus si noua, celor mai mici 🙂

  6. sunt si multi clienti care nu cumpara prin bannerul afisat de tine, insa nu din rea vointa (scos id-ul de la final etc) ci mai degraba din nestiinta si din comoditate (vad la tine un banner cu un… Uscator de par si apoi cand sw gandesc sa-l cumpere intra direct pe site)

  7. Te rog, cand ai timp, sa(-mi) explici ce inseamna “poţi bloca spaţiul respectiv timp de 1 an pentru 50 de euro.”. Adica respectiva firma iti poate interzice, prin contract, alte reclame ?

  8. Un brainstorming la Emag:
    -Avem nevoie de idei pentru a ne promova online!
    -Pai trimitem oferte la toti care au intodus emailul in baza noastra de date…
    -Nu este de ajuns! Avem nevoie de mai multa vizibilitate!
    -Putem cumpara spatiu publicitar de la bloguri sau putem angaja cateva persoane cu 1500 de lei pe luna pentru a scrie review-uri la diverse produse de pe Emag.
    -Costa prea scump! Vreau ceva maret care sa fie ieftin!!!
    …pana atunci Sorin, un simplu asistent al sefului de Marketing, nu a suflat nici o vorba, dar dintr-o data a zis cu voce tare:
    -Am doua idei grozave. Prima consta in multe persoane care vor sa se imbogatesca peste noapte sa isi pune reclame pe blog fara sa ii platim chiar daca ne aduc clienti in showroom. Se stie ca romanul se informeaza online, dar cumpara din magazin…
    A doua idee consta in organizarea unui concurs ce are ca premiul ceva complet inutil, dar care este ravnit de toti.
    Continuare povestii cred ca o stiti…

  9. ramona, asta e secretul tuturor retelelor de afiliere: un prag mare de plata, pe care doar 10-15% il vor atinge (vreodata) – de la restul de 85-90% (cei care nu ajunga sa fie platiti si nu sunt agenti de vanzari prin interneți) vin toate afisarile alea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.