Bloguri trec, bloguri vin …

29
3796
views

Azi Cristi a troznit un articol de mi-a dat idei pentru un întreg roman. Uite de aia este bine să vizitezi bloguri, că te loveşte inspiraţia 🙂

Problema cea mare a zilei este că au apărut hăt bine bloguri în toţi aceşti ani, dar că în timp multe s-au ‘stins’. La fel şi pentru alt gen de situri, primele 3-6 luni sunt cruciale. Să nu mai vorbim despre afaceri, că şi aici este la fel. Sunt firme ce păreau să meargă superb 1-2 ani, iar acum nu mai este urmă de ele. Cristi, ca un pasionat de blog ce este, o ia aproape personal. Cum de s-au lăsat oamenii ăştia de scris? Mai ales că unii erau chiar talentaţi şi au adunat lume în jurul lor? Oare nu sunt nişte superficiali care se apucă de 10 lucruri şi nu termină niciunul?

Dacă e să mă întrebaţi pe mine, porţiunea PERSONALĂ din situaţia asta e mai puţin importantă. Există alte motive mai ‘murdare’, decât probleme de personalitate. Normal, mă pot da pe mine exemplu.

Majoritatea bloggerilor ne-am deschis blogul personal DIN PASIUNE. Asta e clar. Trebuie să-ţi placă să vii zilnic (sau oricum destul de des) să-ţi deschizi sufletul şi ideile în faţa unui public mai mare sau mai mic. De aici au pornit cu toţii. De aici am pornit şi eu acum 9 ani, când am deschis primul site, tot din pasiune am deschis multe altele. Acum 3 ani aveam 40 DE SITURI.

De la forumuri de arte marţiale, muzică, filme, relaţii, web design până la situri de wallpapers, comunitate MyBB în românia, site de gaming etc. Am iubit toate subiectele astea şi m-am aruncat în proiectele respective ca nebuna. Lucram ore puţine la radio şi aveam timp de ‘trollat’ pe net. Am şi făcut bani de pe ele, iar altele au rămas doar la faza de maximă pasiune personală.

Când s-a dus pe copcă totul? Când am început să simt că nu mai merită, când nu am mai avut timp şi chef de ele.

Merită oare comunitatea?

Am avut în aproape 10 ani de ‘foruming’ parte de oameni excepţionali şi de dobitoci siniştri. E destul să ai de lucru cu un bou de genul ăsta şi te întrebi pentru ce naiba îţi baţi capul. Am primit sute de mesaje de MULŢUMIRE pentru articolele şi ajutorul pe care informaţiile mele le-au oferit, am primit şi injurii şi ameninţări când am decis că un membru trebuie să plece din comunitate.

Ghici care situaţii au lăsat o amprentă mai puternică? În general românii sunt incredibili pe internet (şi asta nu o spun laudativ). Avem de toate: hoţi de conţinut şi micuţi şmenari, oameni fără niciun respect pentru munca altuia, troll-i etc. În acuş’ 5 ani de când ţin Învăţăm.Net am primit prea puţin ajutor şi apreciere, câte injurii am primit de la oameni care cred că totul li se cuvine.

Acesta este motivul pentru care pe .ro mai am doar 3 situri. Şi pentru care nu doresc să mai deschid NIMIC NICIODATĂ, deşi aş putea deschide un forum de blogging de pildă sau puteam continua mybb.ro, pe care eu l-am început acum câţiva ani. Cu riscul de a vă supăra, românii NU MERITĂ acest efort, aşa că rămân la cele 3 situri şi cam atât.

Motivul unu deci: poate că bloggerii s-au săturat de comentarii ‘deştepte’ şi să fie luaţi la joc de gleznă. Eu am dezvoltat un ‘şoric’ mai gros, dar nu toţi doresc să sufere atâta abuz pentru o pasiune.

Dragostea se mai şi stinge

Spuneam că probabil toţi am început să scriem pe blog din pasiune. Să scrii des şi de o calitate constantă CERE EFORT şi energie. Poţi face asta 3-6 luni. Poţi să o faci 4 ani? Dar 10?

Un blog de calitate se ţine şi cu multă pasiune. Dar ca orice dragoste, mai piere şi ea. Trist este momentul în care decizi să ţii blogul deschis doar să nu spună x şi y că eşti neserios, deşi dragostea pentru el s-a dus. Am vândut sau închis situri pentru care nu am mai simţit pasiune. Le-a convenit membrilor? Probabil că nu. Dar, dacă lucrez în scârba, mai bine nu.

În viaţă ai priorităţi

Acum câţiva ani, pe când aveam 40 de situri, nu aveam altceva mai bun de făcut. NU REGRET că le-am construit, pentru că am învăţat pe ele tot ce ştiu acum. Pe atunci timpul personal era foarte lejer, deci nu era anormal să stau 8-9 ore pe reţea.

Am trecut apoi la un program mai serios de muncă, deci timpul alocat lor s-a micşorat. Acum 2 ani am intrat complet pe freelancing şi am avut de ales: ard gazul pe situri sau pun tot efortul de care sunt capabilă în acest startup? Am ales, normal, cariera şi BANII. Sunt 2 ani în care am mâncat exclusiv ce am produs şi siturile din reţea nu mă pot hrăni. Deci alegerea, deşi dureroasă, a trebuit să fie făcută.

De anul trecut am fost şi plecaţi cu lunile în SUA. Era clar că prioritatea mea a devenit şi să-mi fâţâi fundul prin oraş, că doar nu mă mut aici să-l văd în fiecare zi pentru restul vieţii mele. Acum şi ‘cariera’ a luat avânt, aşa că 8 ore pe zi am de lucru cu clienţi.

În momentul în care timpul nu mai este chiar aşa pe toate gardurile, ai de ales. Ce este prioritar? Banii? Atunci trebuie să mergi pe linia acesta. Siturile mele NU acoperă preţul meu orar, deci sunt ţinute din pasiune şi în speranţa că vor merge mai bine. Dacă nu, vor fi vândute sau reorganizate. Ce mai poate conta? Viaţa de familie. Când voi avea de pildă un copil, va fi chiar şi mai greu de ‘pierdut’ timpul pe unele pasiuni. Dacă blogul de pildă aduce destui bani şi nu consumă enorm de mult timp (timpul unui familist este deja limitat), poate rămâne. Dacă nu, rămâi pe activităţile care-ţi aduc câştiguri maxime şi renunţi la altele.

Există deci destule motive pentru care unii bloggeri renunţă. Poate nu mai au pasiune. Poate aveau alte planuri cu situl şi nu sunt mulţumiţi. Am închis în ultimele 12 luni 2 situri şi am vândut 3. Studiezi statistici, vezi cum stai cu planul, reorganizezi sau vinzi. Poate au alte planuri pur şi simplu cu timpul lor. Majoritatea bloggerilor visează ca pasiunea lor să existe şi peste ani, iar munca să fie eventual răsplătită.

Dar, vorba englezului, life happens. Şi când se schimbă priorităţile sau ai obosit să lupţi, decizi că sunt alte lucruri pentru care merită să respiri. Să renunţi nu este uşor, dar sunt momente în care să renunţi este cea mai bună idee.

 

29 COMMENTS

  1. “Invatam.net” este locul undfe ne-am “vazut” prima data. Am participat cu placere la discutiile forum-ului, mi-au fost de ajutor. Era pe vremea cand “mancam” SEO la micul dejun, pranz si cina, cu multa, multa paine. Chiar mi-a fost de ajutor asa ca, multumesc.
    Apoi am trecut “mai departe” si … a trecut timpul.

    Am avut bucuria de a nu fi nevoit sa imi castig banii cu site-ul meu. Am avut si oameni minunati care m-au ajutat si ma ajuta cu informatie de specialitate. Am implinit deja 10 ani si am avut destule bucurii ca sa pot sa continui. Au fost si momente in care am crezut ca imi pierd timpul. Sunt si acum momente de acest fel in care ma intreb “Are vreun rost ?”. Si daca ma gandesc ca poate chiar maine voi putea impiedica pe cineva sa calce in strachini, imi spun ca merita efortul.
    Este si pasiune dar in primul rand este dorinta de a ajuta. Daca voi reusi sa ii ajut sa nu faca aceleasi greseli ca mine, sunt linistit ca nu a fost munca aiurea.

    Calitatea umana a scazut. Nu stiu daca voi mai apuca sa o vad la nivelul la care o doresc. Merg inainte fiindca fiecare reusita este valoroasa dar, cu siguranta … vin si trec.
    Uneori, sa renunti este singura cale …

  2. Heheh mi-s placut finalul, am scris chiar un articol nu foarte demult: Sometimes giving up is the only way to move forward.

    Se aplica si la bloguri si in viata

  3. Si la mine la fel. Cand mi s-a umplut frigiderul de carne ca in preajma sarbatorilor de Craciun s-a stins pasiunea, drept pentru care am vandut forumul. Acum am mai mult timp pentru familie si mai putin par alb 🙂

  4. Asta e un comentariu din ala cum ii place oricarui blogger: sunt extrem de de acord cu ce spui tu 😀

    E ok sa avem azi o pasiune si peste un an alta pasiune – e o parte din procesul de crestere. Asta nu inseamna ca prima pasiune a fost gresita sau degeaba. Oamenii avanseaza, invata, isi schimba prioritatile si iubirile. Trebuie sa stii cand sa renunti si cand se te tii cu dintii de ce ai.

  5. Blogurile incep cu pasiune si se termina cu dezamagire sau tristete ( situatie oarecum similara cu unele partide de sex ).
    99,9% din bloggeri romani nu traiesc din asta si nici nu ar avea sanse sa o faca.
    Un site de limba romana exista din pasiune, nu datorita castigurilor ( el nu te hraneste ).
    Intrucat tu stapanesti bine limba engleza, sunt convins ca daca ( paralel cu dojoblog.ro ) ai face un blog in engleza, castigurile tale ar deveni substantiale.
    Desigur, dupa vreun an, doi.
    Ce zici ? Te-ai gandit deja la asta ?

    • Nu prea merge sa pui un blog generalist pe .com. Am incercat, dar este atat de diluat totul, incat foarte greu iti atragi o comunitate. Mai usor este pe o nisa bine structurata.

  6. Cand am citit articolul lui Cristian, am ramas un pic socat de modul in care abordeaza problema.
    Si eu mi-am deschis un blog(nu sunt blogger!), am scris(si sper ca voi mai scrie) pe el din pasiune, insa in ultimele 2-3 luni am atat de mult de lucru la job(de unde-mi castig existenta), incat pur si simplu nu mai am timp sa scriu pe blog. Sau ajung acasa seara extenuat si pur si simplu nu mai am energia necesara de a ma ocupa si de blog. Toate astea nu cred ca au legatura cu personalitatea mea, nu ma fac un quiter, neserios, etc. Cum scriai si tu in comentarii si in articolul asta, trebuie sa stim care ni-s prioritatile in viata. Pentru mine in aceste luni prioritar a fost(si inca mai este) sa-mi castig existenta(facturile trebuie platite,, stomacul trebuie hranit, etc.) si sa-mi mentin o stare de sanatate buna.
    Pentru ca am un trafic relativ constat, chiar daca e mic si vine din google, inseamna ca am pe blog un continut bunicel care e de folosul cititorilor(avg time on site aprox 3 min.). Acesti indicatori ma fac sa continui cu blogul cand voi avea din nou timpul si energia necesara :).

  7. Daca iti permiti sa scrii pe blog, daca ai inspiratia sa scrii pe blog, daca iti place sa scrii pe blog… scrii… daca nu nu… asta e nu vad de ce atatea discutii

  8. Eu momentan nu renunt la nimic si nici c-ai sa vezi asta. Citeam eu un blog de placere pentru ca imi placea cum scrie si cum povesteste dar dupa cateva zile am vazut ca aceea persoana s-a lasat de scris. Pacat! Pacat ca te apuci de ceva si te lasi pagubas.

  9. Am un an de cand mi-am facut blogul si stiu ca imi place ceea ce fac, desi nu castig nimic – eu zic ca voi merge mai departe! Dar pana cand nu stiu!

  10. Ai scris articolul asta si mi-a intrat la inima. Parca e ceea ce vroiam eu sa spun. Zici ca esti sor’mea geamana pe care n-am avut-o niciodata.
    Sunt in aceeasi “situatie” ca si tine de altfel, si am aceleasi intrebari. Am inchis n proiecte, am finalizat altele si acum nu mai stiu intre care sa ma mai impart.
    Am mai trait odata chestia asta, cam prin ’99-2000 cand irc-ul era pe val. Mii de vhosturi(subdomenii), sute de domenii, x servere, n clase de ip-uri… doamne ce vremuri.

    • Vei sta o data si iti vei da seama ce te mai bucura si ce nu. Cat ai investit, daca sunt sanse de a avea macar satisfactii ‘filozofice’, daca nu materiale, si raspunsul va veni repede. Vorba aia, de multe ori stim ce trebuie sa facem, dar doare sa iei decizia in cauza 🙂

      • Sincer, acum ma bucura sa sap intr-o gradina de zarzavaturi.. si sa stau toata ziua sa citesc. Mereu e de invatat in “domeniul” nostru, in fiecare zi invat cate ceva…
        Ai dreptate… doare cand trebuie sa iei decizia..

  11. Eu mi-am făcut cele două bloguri din dorinţa de a împărtăşi cu alţii pasiunea pe care o am de la vârsta de 5 ani: pasiunea de a citi şi a povesti celorlalţi. Asta e o pasiune care nu dispare niciodată, aşa că sper ca şi blogurile să se menţină cât mai mult ! 🙂

  12. Te pup, Dojo:)
    Eu ma zbat intre “Are vreun rost ?” si dezvoltarea un ‘şoric’ mai gros. Rostul nu merge fara ‘şoricul’ cu pricina… Esti dat de pamant de-ti suna apa in cap si daca nu inveti cum sa nu-ti pese, nu merge sa vezi si rostul… Usor de zis (observat), greu de facut… De mult ma gandesc sa te intreb cum reusesti (de unde ai invatat/dobandit acest fel de echilibru care ma fascineaza la tine… Intreb foarte serios, nu stiu daca vrei sa dezvalui… (ti-am observat limitele: esti deschisa fara sa te expui) Cum INVETI/dobandesti acest ‘şoric’ mai gros, daca nu il ai? (Eu sunt dintre cei care nici macar piele – ca oamenii… nu au si este ingrozitor de supravietuit:):()

    • Liliana, saru’mana de aprecieri. Si eu te pup cu drag 😉

      Chiar acum cugetam la chestii de genul asta, facand niste chestii ‘sub valoarea’ mea pentru un client. Recte niste prezentari de teme wordpress (snapshot, links etc.) pentru un site al clientului meu favorit. Cu care fac de toate, de la web design la scris continut. Spunea si el ca-l bucura ca nu fac nazuri, in conditiile in care lucram ‘full time’ impreuna si nu e doar web design de facut.

      Io am un motto mai nou; eyes on the prize si asa ii sfatuiesc si pe freelanceri, in cazul asta. Nu accept clienti abuzivi si nesimtiti, asta nu voi inghiti niciodata. Dar in rest accept orice munca legala. Si chiar daca ma plimba si ma intoarce pe toate partile, la final de zi i-am luat banii. Cam asta conteaza.

      Pe web ‘prize’ pentru tine inseamna comunitatea. Am primit la viata mea destule ‘carnuri’ in frigider de la oameni cu care m-am contrat. Vrei sa stii ceva? Absolut toti cei care si-au inceput un proiiect concurent prin care sa ma ‘distruga’, au disparut. Pentru ca un site se face din dragoste, nu din ura fata de dojo. Ca pe dojo o doare nici acolo.

      Mereu sa ai in fata nasului IDEALUL tau. Ce doresti tu sa faci. Ce te face pe TINE fericita. Restul is amanunte. Nu te va iubi intreaga planeta. Sunt oameni care ma apreciaza si oameni care cred ca o mai mare vaca decat mine nu respira pe planeta asta. Nu ii poti face pe toti sa te inteleaga si sa te aprecieze, dar conteaza sa ai drumul tau si sa te tii de el.

      Am foarte putini oameni pe care ii iubesc si ii apreciez, desi in general sunt deschisa. NU DEPIND de nimeni si nici nu se va intampla asta. Faptul ca am incredere intr-o mana de persoane, ma salveaza de neplaceri. Si am invatat sa iau oamenii asa cum sunt si sa nu ma afecteze parerea lor.

      Ca ‘dezvoltare’ personala, iti spun sincer ca incerc sa fiu un om OK. Nu mint, nu fur, incerc sa fiu corecta si placuta. Nu-mi iese intotdeauna, dar macar stiu ca incerc 😉

  13. Multumesc:)
    Probabil ca fiecare are drumul lui in viata. Eu m-am nascut/crescut cam “fara piele”… Culmea e ca nici nu am inteles multa vreme ca nu toti oamenii sunt asa:)si nu din orgoliu prea mare ci din “reala” lipsa de siguranta de sine. Natura + educatie. Pentru o minima baza ai nevoie de acea mana de oameni care sa te sustina si in care sa ai incredere (security belt)
    …Altminteri pare totul mai complicat decat este.
    In lumea asta miscatoare si absurda, sa stii ca reprezinti un punct de luciditate, de orientare, prin pragmatismul tau AUTENTIC. Probabil ca nu intamplator nu ai simtit cutremurul:)

    • Salut!
      Din experienta personala, lovit fiind de oameni cu “soric”, am tras niste concluzii:
      – oamenii cu “soric” fac bani multi si traiesc o viata “in abundenta” cu averi materiale multiple… dar au “probleme personale”: frustrari, probleme cu familia…. etc.
      – oamenii “fara piele” au o viata “saracacioasa” din punct de vedere material… dar “au pile” in nevazut.
      Este ceva in nevazut (religiosii le numesc forte divine) care ajuta oamenii “fara piele”… ii inspira.

  14. Eu prima data m-am lasat de blog pentru ca intamplarile din viata mea persoanala erau luate la misto. Atunci cand scrii cu pasiune despre amintirile pe care le-ai avut si te face cineva in toate felurile pentru ca la 6 ani nu te-ai comportat ca o persoana matura si ai facut ceva copilaresc, atunci iti doresti sa nu mai impartasesti experientele pe care le-ai avut.
    Ba mai mult decat atat, am fost chiar amenintat cu bataia pentru ca mi-am permis sa le cer unor bloggeri mari sa facem un schimb de link dupa ce am citit la un blogger si mai mare ca aceasta este cea mai buna metoda pentru a te promova.
    Exista mult mai multe perosane care te critica sau iti transmit comentarii de doua cuvinte, dar pana la urma cred ca o singura apreciere valoreaza cat o mie de hate comments.
    Acum am inceput alaturi de prietena mea un blog si ne-am facut din acest lucru o pasiune comuna. Eu scriu pentru ea si ea scrie pentru mine. Prin blog am ajuns sa il descoperim mai bine pe celelat. Acum nu numai ca stiu care este melodia ei preferta, dar am inteles de ce ii place si prin ce consta unicitatea ei.
    Multe bloguri se inchid pentru ca din blogging nu faci bani.
    A scrie va ramane mereu un lucru care il face din pasiune pentru sufletul tau.

  15. hey, why so serious?

    trebuie privita partea placuta a lucrurilor, ca macar a durat cat s-a putut 🙂

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.