Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Traiti-va viata pentru voi
Nu ştiu să existe un alt popor cu o asemenea pasiune pentru scurmat în rahat ca al nost’ popor ca bradu’. De la vecinii care ştiu şi de câte ori ţi-ai ‘tras-o’ şi mai ales cu cine, până la rubedenii ce ştiu mai bine decât tine cum să-ţi trăieşti viaţa, dai la tot pasul de inteligenţi care să-ţi explice cât eşti de bou şi cât de geniale sunt creierele lor netede.
Ei ştiu ce maşină trebuie să conduci, ce bărbaţi să .. înţelegeţi voi, cât de prost vă stă în haina respectivă şi cum la vărsta voastră trebuia să realizaţi asta şi aialaltă.
Şi sunt mulţi care se lasă manevraţi, care acceptă ca x şi y să le spună cum să-şi trăiască viaţa.
Am acuş’ 33 de ani. Sunt oameni care mă respectă şi destui care mă cred o ratată. Am prieteni care înţeleg ce doresc de la viaţă şi oameni care nu reuşesc să vadă prin ochii mei. Pentru unii sunt o tipă mişto, de la care uneori mai ai ce învăţa. Sau poate un exemplu de ‘aşa da’, pentru alţii sunt ciudata fără ‘serviciu’ normal, nefătătoare de 10 copii, aşa cum ar fi trebuit până acum. Unii mi-au admirat realizările, alţii probabil nici nu le înţeleg şi oricum nu contează. Odată ce ai stabilit că îs o proastă, e greu să mai înţelegi că poate am ceva între urechi.
Mă gândeam la chestiile astea acum o lună jumate, pe când traversam strada în faţa Mall-ului din Queens, să iau metroul spre Manhattan. Cu veşnicii mei blugi pe mine, un tricou de Hard Rock Cafe (cred că am jumătate din colecţia pentru dame), rucsacul de aparat foto în spate şi Nook-ul în mână. Citeam şi mergeam în acelaşi timp. Pentru că am ‘experienţă’ de prin liceu, pentru că-mi place, pentru că pot.
Priveam printre rânduri tot felul de indivizi din jurul meu. Bine sau prost îmbrăcaţi, toate culorile şi naţiile pământului. Mă surprindeam des zâmbind, pentru că mă fascinează cât de diferiţi pot să fie oamenii într-un asemenea ‘melting pot’ ca New York-ul. M-am obişnuit să văd oameni ieşind din magazine scumpe de pe 5th Avenue, îmbrăcaţi la fel de ‘ratat’ ca şi mine. Oameni cu şlapi în picioare şi haine absolut ordinare. Care probabil au lăsat măcar câteva sute de dolari la Prada sau Gucci.
Pe mulţi îi doare nici acolo de cum ţi se par. Dacă doresc să epateze, există dinee la care să poarte haine de mii de dolari. În rest doresc să se simtă bine. Le este cald? Umblă cu şlapi, un tricou şi nişte nădragi scurţi. Nu sunt ‘cool’, doar se simt bine.
Acesta ar fi un aspect. Că tot o dăm că haina-l face pe om. Şi ne holbăm ca nişte sălbatici dacă unul şi altul nu-şi fac cumpărăturile în costume Armani. Prin vară erau destui şocaţi prin România că e plin de ‘ţărani’ în şlapi. Păi dacă-i cald, ce să iei în picioare? Cizme? Am umblat în ‘crocodili’ prin Manhattan şi nu m-a scos nimeni din niciun magazin sau din oraş. Nici pe alte mii de oameni cu ‘flip-flops’.
Sunt de o lună înapoi în ţară şi am trecut prin tot felul de ‘interogatorii’. Normal, oameni şi-au făcut din nou o ‘părere’. Că nu mă îmbrac ‘bine’ (orice ar însemna asta pentru ei), că (din nou) nu am un job normal, deci sunt o ratată. Nu contează ce fac şi cât câştig, ei ştiu că trebuie să merg undeva la birou să ‘punctez’ o cartelă. Maşina pe care o conduc e oricum prea mică, până şi televizorul pe care l-am luat pentru bunică-mea e prea mic. Cui îi pasă?
Probabil cea mai tare lecţie de viaţă luată de peste ocean, este să nu mă mai intereseze ce trăiri au x şi y. Pentru că nu le scoţi ideile din cap. Şi oricum ai discuta, orice le-ai explica, ei ştiu cel mai bine. Iar eu de fapt nu sunt mai realizată sau mai fericită dacă toată lumea îmi aprobă ideile şi stilul de viaţă.
Hai să ne trăim vieţile pentru noi. Vieţile noastre, alături de oameni pe care îi iubim, aşa cum ştim noi că este mai bine. Hai să purtăm haine ce ne plac şi în care ne simţim bine, hai să ascultăm muzica iubită, fără să ne temem că nuş’ care nimeni ne consideră snobi, că ascultăm Nightwish. Sau Enya. Sau ce vă place vouă. Hai să citim pentru a fi mereu deschişi la minte, hai să muncim unde ne place şi să luptăm pentru a ajunge să ‘pierdem’ timpul ăla zilnic în domenii pe care le iubim. Hai să ne planificăm NOI viaţa de familie, să ne alegem omul cu care am petrece o eternitate împreună, să ne gândim la copii şi la viitor aşa cum dorim.
Hai să ascultăm sfaturi şi să învăţăm să luăm ce este bun din ele, să refuzăm să mai facem ce doresc alţii doar pentru ‘acceptare’. Pentru că niciodată nu vei fi iubit de toată lumea, orice ai face şi orice ai deveni,vor exista oameni care să te considere un bou. Şi, dacă tot sunt alţii convinşi că suntem bovine, măcar NOI să fim fericiţi. Şi să ne facem alegerile aşa cum simţim NOI, nu vecinul, nu amicul x, nu unchiul Costel.
:)) “nefatatoare de 10 copii” buna asta. Eu te-am cunsocut anu’ asta la intalnirea bloggerilor din Tm la pub-ul de langa tribunal. Verdictul: Tipa cool!
Of, Doamne! Parca as fi scris eu articolul asta! Zi de zi trec prin toate intrebarile, mirarile si exclamatiile fara rost de care ziceai. Zi dupa zi ma chinui sa fac ce vreau eu si asa cum vreau eu, desi imi pun toata lumea in cap. Iti multumesc ca sustii “specia” asta, a noastra:))) Te iubesc pentru asta si pentru multe altele… 😛
Eu la fiecare decizie majora de viata am trecut prin astea. Si oamenii din jurul meu fac obsesii in functie de perioada in care sunt. Vreo 5 ani s-au chinuit sa ma convinga ca gagiu-miu nu-i bun, ca tre sa-mi iau altul. Dar, coincidenta: cand acelasi gagiu m-a dus in Palma (ca sa locuim acolo, nu in excursie), brusc au inceput sa-l vada cu alti ochi si sa-i caute prietenia. LOL. Apoi cu freelancingul mi se povestea ca sunt prea batrana pentru o schimbare de cariera. Aveam 25 de ani, asa de batrana eram :)))) Pana mea, adica ala cu KFC-ul pornit la 70 de ani era flacau, numai eu eram prea batrana la 25 de ani. Acum e moda cu copiii. Ma freaca la cap pe rand si in schimburi “vai draga dar nu e timpul sa faceti si voi copii?” Partea amuzanta e ca am o problema medicala si o sa mai dureze oleaca pana o sa am copii, deci chiar nu ma incalzeste sa aud toata ziua recitaluri de genul asta. Dar asta nu opreste lumea sa dea din plisc. Si apoi se socheaza si tot ei se simt jigniti cand primesc cate un raspuns dur din partea mea. Parerea mea e ca oricine intreaba o femeie peste, sa zicem, 25 de ani “tu cand faci copii” – ori e prost gramada, ori are sensibilitatea unei ciubote.
Una din doua : sau vine de la un strain asa ca poate fi “taiat” abrupt si deci nu are rost sa iti faci inima rea, sau vine de la mama si atunci asculti, vrei-nu-vrei, si deci nu are rost sa iti faci inima rea. Sunt oamni de la care merita sa asculti o povaţă sau un comentariu si sunt oameni pe care ii “pasezi” urgent. Inima rea nu isi are locul in aceasta “ecuatie”.
Despre imbracaminte … este ceva mai delicat acest aspect. Haina “vorbeste”, “defineste” – este libertin, esti gomos, esti deschis, esti ţurlan … haina este “cartea de vizita”. Sau asa ar trebui fiindca prin haine iti exprimi personalitatea. Si pozitia – sunt “de-al vostru” sau “ma doare-n cot de voi”. Totusi in acest domeniu sunt reguli pe care este bine sa le respecti – nu te duci la o nunta in tenisi si tricou, doar in ideea ca “asa ma simt eu bine”, nu-i asa ? 🙂
Ca in mai toate aspectele vietii sunt subiecte care pot fi intoarse pe toate feţele, lucruri pe care le “poti” face si lucruri pe care nu le “poti” face fara sa te lovesti de regulile societatii.
Chestia asta cu “regulile societatii” in care traiesti este grea de tot … stiu ca lumea este plina de “rebeli” care “infrunta” regulile dar existenta unor reguli normale inseamna o viata normala.
Cand am citit postul tau mi-am amintit de “revolutia” mea de la douazeci si ceva de ani, cand mama …mi-a interzis sa mai intalnesc fata X. In secunda doi am plecat de acasa si m-am mutat singur in chirie, si aproape jumatate de an si mai bine nu am mai vorbit cu parintii.. Le-am zis din prima clipa ca daca e sa traiesc cu cineva, alegerea e a mea, fie buna fie rea eu traiesc cu ea in acelasi pat si aceeasi casa. Si cand mi-a zis ca daca nu ascult sa plec, exact asta am facut. Le-am zis frumos, ca daca eu singur constat ca ca nu e de mine fata ok, dar nu sa imi impuna ei care e buna care nu 🙂 De atunci nu au mai zis niciodata nimic despre vreo fata, indiferent ca le placea sau nu. Parerea mea e si acum ca trebuia de la bun inceput sa inteleaga acest lucru, ca vietile le avem asa cum ni le facem.
omg Ai dreptate, si la aia cu nefatatoarea, vai ce bine ai zis-o.
Ce mi se pare culmea e ca in general oamenii care te trateaza de ratat pentru ca nu ai plozi sau ai un job mai altfel, ei bine, tocmai oamenii aia sunt adevaratii ratati si frustrati.
Am un var care cum ma prinde, cum ma intreaba cand am de gand sa ma marit si sa fac plozi. Asta cand nu ma intreaba cand am de gand sa ma trezesc la realitate si sa ma intorc in tara, ca bietii mei parinti sufera (nu stiu de udne stie el asta), ca baiatul ala strain cu care sunt (si pe care nici nu stie cum il cheama sau ce natie e) sigur o sa ma insele cu prima venita si isi bate joc de mine, asa ca mai bine ma intorc in tara, gasesc un baiat cuminte si ma pun pe facut plozi. Cand defapt varul este cel insurat cu prima care a vrut sa faca plozi, parintii inca platesc multe pentru ei si adevaratul frustrat este el, cel care zice ca isi iubeste sotia si plodul dar nu ar ezita sa o insele.
Asa ca eu nu imi mai bat capul cu oameni care zic despre mine ca sunt ratata si varza, o si cati nu cunosc de zic asta… Prefer sa petrec timpul cu oameni la fel de ratati ca mine dar cu care am ceva de discutat mai interesant si inteligent.
uh, lasa-ma, ca acu 2 zile in Seattle fetele tot in slapi umblau 🙂 Si nu era cald! Ma rog … 10C 🙂
intr-un final, indiferent ce spun ceilalti, conteaza parerea pe care o ai tu insati despre tine, jobul, copilul sau lipsa lui, hainele ce le porti, starea sociala. daca e important sa fii aplaudat pt orice actiune, probabil conteaza parerea celorlalti. daca te simti bine in interior, aplauzele sau huiduielile lor te lasa rece.
M, fruncea sunt acei vecini care te reclama administratorului de bloc la 3 zile dupa ce te-ai mutat. Happened to me. This summer. A, si pusesera 2 persoane la intretinere, in conditiile in care eu stau singura, pentru ca li s-a parut lor ca mai stau cu cineva. Am crezut ca rabufnesc, pana le-am dat cu legea peste nas (orice persoana poate sta in vizita 15 zile fara a plati intretinere)+ common sense (am ajuns sa ma urmeasca vecinii pe vizor??).
Eu sunt mai rebel in general nu ascul de nimeni…si mereu am avut un plan de rezerva….iar artele martiele facute m-au ajutat sa supraveituiesc oriunde si sa ma descurc….deci DOJO avem ceva in comun..cand facem un mic KUMITE:))
He he, io mi-s inca in pauza. Tre’ sa trec de lenea asta sinistra si sa ma duc iar la antre. Ca acum nu-s in stare nici sa respir 5 minute intr-o serie de kumite 😀
Since r nici eu nu am mai facut de ceva timp…de vre-un an….s-au dus vremurile cand duceam 13 rteprize…vorba ta una daca duc sunt sef:)…am mai facut asa cu Gabi Oroviceanu daca il stii cu care sunt si prieten!
hm…sa inteleg ca esti scorpion, ca mine?
Nope, Balanta. Is un pic inainte de ‘schimbarea’ in Scorpion 🙂
Stai linistita si eu trec prin astfel de perioade si sunt o ‘rebela’ dupa cum zice lumea! M-am casatorit prea repede, cu un negru, am un copil prea repede, stau in chirie, nu am job normal! sunt o ciudata! Nici mama nu ma intelege, dar asta e, ii tot explic dar degeaba! Vor mai trece vreo suta de ani pana se va schimba mentalitatea oamnilor! pana te vor lasa sa faci ce vrei si ei isi vada de viata lor! ei tot aranjeaza vietile altora fara sa vada in ce kkat stau! si cica vor sa te ajute ….
Buna !
Eu consider ca suntem asa cum fost invatati sa fim. Copiem ceea ce vedem in jur si aplicam. Face parte din mostenirea culturala cu care ne-am procopsit. Nu ne vedem imaginea reala ci mai degraba imaginea transmisa prin ochii celorlalti. Imi aduc aminte de prima iesire pe Champs Elysees, acum 13 ani . Imi era jena de hainele saracacioase , singurele pe care mi le permiteam , aduse din Romania . Imi era jena de privirile celorlati , de rusinea transmisa de privirea mea spasita. Am fost uimita sa constat ca NIMENI nu ma judeca “din cap pana in picioare” , din contra , m-am trezit juedcand eu insami imbracamintea celorlalti. De atunci nu ma mai intereseaza cum ma vad altii ,ma intereseaza cum ma vad eu.
salut,
as vrea sa fiu de acord cu voi, dar sint doua fete ale medaliei. Imi aduc aminte cind am venit in vizita in Ro dupa ce facusem colegiu si facultate in Canada si m-am intilnit cu o profesoara romana care era convinsa ca ea cunostea mai bine sistemul de invatamint canadian decit mine…asta despre cei tot stiutori…
dar cind ai o ruda de 23 de ani care fumeaza iarba de 4 ori pe zi si tu ii zici ca nu e bine pentru el si el iti raspunde ca e viata lui…ce faci atunci?
osss
Demult am ajuns la regula asta, eu trebuie sa fiu fericit inainte de toate. Daca sunt eu fericit le mai dau si la altii, cu imprumut desigur.
Dojo, sunt atatia buni de “dat sfaturi”…sa le tine pentru ei.Fiecare face cum ii e bine lui!Copil vei face atunci cand vei hoatara tu si cu jumatatea ta.Asta e treaba doar a voastra!Nu trebiue sa fii legata de un job , la o firma, o multinationala…nu…e bine cand esti “sefa ta”!Eu am fost o rebela de mica si in sufletul meu am ramas asa si la 49 ani ai mei.Dar fara sa aiba famila de suferit…copii..Ma ofenseaza vecinii cand discuta de x sau y…ca a facut.. a dres…si ripostez si deja in prezenta mea nu mai discuta asa ceva(asta cand fug la paine sau dupa ceva …si trebuie sa ma opresc caci e de bun simt.In rest viata e scurta, plina de surprize…mai mult neplacute si trebuie traita CLIPA DE CLIPA!Ce daca doamna x say domnul y au reatii cu altcineva…nu e treba nimanui…ce daca pustoaica x umbla mai sumar imbracata…pe ea o sa o doara spatele mai incolo…
Lumea e lume si asa va ramane…
foarte adevarat articolul tau Dojo, aici in Romania se pare ca pe toti ii intereseaza “gradina” vecinului , in loc sa se uite la el si sa isi vada de drum si de treburile lui,mai bine se leaga de altii si tot comenteaza..nu ii inteleg pe oamenii astia,cu ce is ei mai fericiti?!
in strainataturi, vecinii sunt mult mai degraba pandaci.
dar, daca traiesti numa in Ro si vezi Sua ca pe o vizita lunga, poti sa iti faci impresii gresite despre “numai in Romania”
Zece copii? of, simtul masurii… Un coleg mi-a povestit o istorioara nostima. Aflat in vizita in Franta, la o familie serioasa. Citi copii aveti? Pai, trei zice francezul. Doi, sa ne inlocuiasca pe noi, si al treilea “pour la France!”. Mda. Viata trebuie traita de fiecare asa cum crede de cuviinta, de-i om drept si curat. Cu ce drept sa-i judeci si sa-i osindesti pe altii; ce drept au altii asupra vietii voastre? Cum sa dictezi cuiva ce sa faca? Ai adunat averi, case, masini, proprietati, esti magnat? Foarte bine! In slapi sau “la patru ace” dar fosta-i om in acest rastimp? Daca da, e foarte bine. Ecce homo. Daca nu, restul e-n zadar; nu conteaza. Sunt din alta generatie (ma rog, aproape, dar aproximarea-i acceptabila) si pot spune: sunteti mai buni ca noi. Progresul este evident. Jos cu palaria!
Buna Ramona .
Ca intotdeauna ne cstigi respectul prin articolele tale.
Ai pus degetul pe rana.Sa vezi cat am suferit eu cand am revenit in Romania dupa 7 ani de zile de trait in state.Cand la fiecare pas auzeam judecata desteptilor din jur.
Cred ca am mancat in vreun stagiu de karate la aceasi cantina ca prea imi iei vorba din gura cand asterni aici articolele tale.
E adevarat, in multe locuri de pe planeta asta ROMANIA fiind unul semnificativ pentru asta, lumea traieste pentru impresia pe care o face in jurul lor. De ex. , m-am cutremurat cand revenit in Romania am vazut prieteni care traiau si si-au dat si ultima economie pentru o masina, cu care sa se etaleze prin oras.Sa nu iti spun ca intrebarea cea mai frecventa caremi-i s-a pus in tara a fost ce masina mi-am luat , ce masina conduc , ce telefon am …
M-am caatorit la 32 de ani si am avut fetita noastra la 37 de ani. Dumnezeule Mare cat de pgan , de sterp, de neajutorat si de incapabil am putut sa fiu 🙂 , si asta pentru unii care nici macar nu stiu sa mearga incaltati , care au trantit cativa plozi fara sa stea o sec sa judece ca poate parinti lor sau statul nu ii vor mai putea ajuta intr-o zi si ingerasii astia de copii vor fi pedepsiti de soarta.
Mi-a venit cumnata din Europa in vacanta in USA, si cand am asetptat-o pe aeroport am incremenit: a calatorit 18 ore pe pantofi cu toc de N cm !!! Cat de mult traim pentru altii, Dumnezeule Mare !
Inca odata felicitari pentru articolele tale si ” nu te mai uita in gura lumii” 🙂 Lasa-i sa isi gaseasca un rost in viata sau cum zice americanul : “Tell them to Get A Life “
nu ma prea interesat niciodata ce spune lumea, dar mi se pare funny ca cei care mor de grija altora sunt, de obicei, cei care au cele mai multe probleme si neimpliniri
asa ca le spun mereu, chiar in cazul parintilor/bunicilor: voi rezolvati-va problemele voastre, pe ale mele le rezolv eu 🙂
[…] avut perioade când doream să plac altora, să mă formez după ideile lor. Din fericire mi-a trecut. Am reușit în anii aceștia să-mi rezolv problemele financiare, să scap de datorii, să […]
Da! De o mie de ori, DA!
Am adunat 8 ani de când fac asta şi zău dacă am ce regreta!
De fapt, singurele mele regrete din viaţă, sunt legate de ceea ce am amânat să fac…
Da, m-am recunoscut în acest portret. Umblu în şlapi şi tricou, pentru că aici umezeala te dărâmă şi la 38 grade, te simţi ca la 55, din cauza umidităţii foarte ridicate care te stoarce de energie.
Şi da, aici în Thessaloniki, umblă mai toată lumea, indiferent de vârstă, în pantaloni scurţi, cu tricouri sau bluze “frou-frou” dar şi în ţinută. Şi e ceva normal!
Eu ma confrunt cu aceeasi mentalitate inapoiata din partea celor care aud ca ‘nu am un serviciu’ si lucrez de acasa. De fiecare data sunt intampinata cu sfaturi sa ma angajez, ba chiar mi se impune, de parca as fi o delicventa si fac vreo infractiune daca nu merg in rand cu lumea sa sclavagesc 8-10 ore pe zi. E frustrant de-a dreptul, voi cum treceti peste astfel de incidente? De 5 ani sunt freenlancer si am ajuns sa ma descurc pe cont propriu, dar pe mine ma afecteaza cand intalnesc astfel de specimene neincrezatoare. Ma fac sa ma simt ca ultimul rahat de om si stiu ca nu sunt ratata, ba chiar ar trebui sa fiu mandra de mine.
Fiecare cu treaba si idealurile lui. Pentru mine conteaza sa am timp pentru familie si bani cat de cat OK. Momentan viata de freelancer mi le aduce pe amandoua. Altii doresc sa urce in ierarhie, sa aiba un program de lucru etc. Valorile mele nu sunt mai bune decat ale lor, dar nici ale lor mai bune decat ale mele.
Secretul e simplu: cine intelege sa inteleaga, cine nu … drum bun 😀