Idealurile mele nu sunt si ale voastre

25
3785
views

Este sâmbătă (da, trăiască ‘schedule’ în wordpress). Sunt încântată că nu am de lucru pentru clienţi, deci voi munci până la miez de noapte pentru siturile mele. Mă relaxează. Fac diverse planuri, organizez conţinut, studiez listele ‘to do’, chestii organizatorice. Acesta este un weekend reuşit pentru mine: când am ocazia să trag câteva ore pentru mine. Mai reuşit ar fi dacă ne-am ‘călători’ pe cine ştie unde, dar, dacă sunt acasă, îmi place să stau chiar acasă.

Îmi ador ‘cariera’ şi sunt convinsă că a fost o alegere minunată pentru mine. Se fac 10 ani în curând de când sunt ‘webmaster’ şi mă pot mândri că pun pâinea pe masă doar din munca mea. Am studiat singură tot ce mi-a fost necesar, am muncit sute de weekend-uri ca şi acesta, chiar şi câte o sărbătoare, că atunci nici iarba nu creşte, iar clienţii au altele pe cap. ‘Me time’, vorba francezului.

Munca online este fascinantă. Ieri de pildă puneam nişte ‘custom information’ pe un wordpress, pentru ca pe situl clientului să se poată pune tot felul de informaţii, şi eram încântată de câte poate minunea asta de platformă să facă. Am asemenea bucurii stupide pentru unii: să mă relaxez făcând un design, să găsesc o soluţie pentru ceva ce nu-mi iese, să învăţ o nouă ‘şmecherie’.

Din 2002, când m-am apucat de făcut situri (pentru mine iniţial, apoi pentru clienţi) am devenit ciudata cu siturile. Colegii mă priveau cu amuzament de multe ori şi, când mă auzeau ce încântată eram că am făcut nu ştiu de chestie pe site, îmi spuneau ‘fată, lasă tâmpeniile şi fă un copil’. Mereu mă irită oamenii care nu înţeleg ce înseamnă adevărata pasiune, dar aveau şi ei porţia lor de dreptate. Eram gagică la vreo 23 de ani, cu un job simpatic, la facultate, şi pe mine mă durea ce trafic am în ziua respectivă sau cum m-a mai înjurat vreun dobitoc de pe forum. Chestii serioase …

Am câştigat respect pentru pasiunea mea doar când am început să câştig bani. Făceau şi ei calcule cât fac la un site şi câte săptămâni munceam la radio pentru banii respectivi şi regretau că nu sunt pasionaţi de asta.

Pe net sunt bani de câştigat. Asta o spun tuturor. De asta mă omor să scriu despre freelancing, pentru că există o piaţă şi un om harnic şi bine organizat poate ajunge la rezultate deosebite. Dar trebuie să ai pasiunea asta. Trebuie să simţi bucurie, când ai nişte comentarii deştepte pe blog, când eşti apreciat printre ceilalţi ‘ciudaţi’ de teapa ta, când reuşeşti un design frumos sau aplici nişte tehnici noi.

Am investit 10 ani de muncă în ceea ce odată era doar un hobby. Am renunţat la plimbări duminicale, pentru a prinde nişte ore de muncă. Am investit bani în ‘prostiile’ mele, mi-am petrecut orice brumă de timp liber cu nasul în calculator, învăţând lucruri noi şi încercând să ajung cineva.

Voi poate nu veţi reuşi.

Nu pentru că nu sunteţi deştepţi. Nici eu nu sunt geniu. De obicei, când cineva se uită ciudat la mine că discut despre HTML sau cine ştie ce minuni, le spun că, dacă eu ca femeie am băgat astea la cap, oricine poate. Da, este o glumă, dar drept este că, odată ce ai focul ăla în piept, muţi munţii.

Dar voi poate nu-l aveţi.

Îl tot buzăresc pe iubi cu chestiile astea. E un tip foarte deştept şi prinde repede. Pe lângă asta e mult mai axat pe ‘real’ decât mine, deci nu mi-ar fi greu să-l învăţ ce ştiu. Zic că în maxim un an scot web designer din el, de-mi dă clasă. Pentru că ar sări de mii de ore pierdute amboulea, că nu ştie ce informaţie să folosească sau nu înţelege ceva. M-ar avea pe mine, i-aş arăta ce ştiu şi l-aş conduce pas cu pas.

Dar nu ar merge, pentru că nu asta este pasiunea lui. Sufletul lui ‘cântă’ când vede monede vechi. Sau când face poze pe film şi-i ies minunat. Chestii care pe mine … mă cam lasă rece. Pentru că pasiunea mea este alta.

Se fac bani minunaţi dacă eşti de pildă un contabil bun. Contabila mea câştigă de rămân mască. Dar mi-aş pune ştreangul de gât probabil, dacă ar trebui să-mi trăiesc viaţa aşa. Se pot face bani frumoşi ca şi chirurg, dar mulţi ne-am vărsa şi sufletul la vederea unui om ‘deschis’  pe masa de operaţii. Avocatură? Cred că neuronii mei ar face implozie după 3 pagini de curs de-ale lor. Am făcut 9 ani de şcoală pentru a deveni învăţător sau profesor şi am renunţat la totul. Pentru că am realizat că nu asta mă face fericită. Decât o oră la clasă, mai bine 10 de web design. Şi aş ieşi chiar mai odihnită.

După aproape 10 ani de ‘web’ am învăţat o chestie importantă: nu toată lumea simte bucuria pe care o simt eu, când sunt pe siturile mele. Sau când învăţ nişte lucruri noi despre activitatea mea. Chiar dacă poţi avea o viaţă frumoasă pe net, asta nu înseamnă că este o viaţă pe care şi-ar dori-o toţi oamenii.

Este un răspuns la articolul lui Alex. Alex Negrea e la fel de ‘nebun’ ca şi mine pe tema asta. Pasionat, implicat, şi-a găsit drumul în viaţă şi-şi doreşte ca şi cititorii lui să facă acest mare pas.

Din păcate însă, Alex, bucuria pe care o simţim noi în fiecare dimineaţă, nu este la fel pentru alţii. Aşa cum eu aş muri puţin în fiecare zi să lucrez ca şi contabil de pildă sau avocat (orice alt domeniu pentru care nu am nicio atracţie), nu toţi cititorii noştri au pasiunea aceasta.

Aş completa deci articolul respectiv spunând că mi-ar plăcea ca orice ‘puştan’ de 20 de ani să încerce să-şi găsească pasiunea. Pentru că există ceva în lumea asta, care te face fericit. O activitate de care nu te mai saturi, pe care doar nopţile reuşesc să o mai întrerupă. Visezi activitatea respectivă, admiri oameni care au reuşit, eşti fericit când pici de oboseală după o zi de muncă.

Nu staţi să vă dea nimeni mură-n gură. Găsiţi-vă acel ceva şi rupeţi tot ce vă stă în cale. Este vârsta la care, chiar dacă mai facem un compromis, mai putem investi suflet şi timp în ceva ce iubim. Pentru mine acel ceva a fost web designul. Pentru voi … sigur este ceva ..

25 COMMENTS

  1. sincer si eu sunt indragostit de ceea ce fac pe net, ca exemplu eu am stat pana la 02:00 noaptea in fata laptopului. Intradevar mai rar sa-ti placa o munca pe care o prestezi asa de mult, insa chiar este posibil.
    Banuiesc ca asta este cel mai important pentru fiecare dintre noi; sa ne gasim ceva sa facem la care chiar suntem buni si sa incercam sa facem din ce in ce mai bine acel lucru.

  2. Uneori sunt atât de entuziasmat încât aş vrea să povestesc fiecăruia în parte despre ce fac. Înţeleg ce spui, ai dreptate, nu toată lumea găseşte un farmec în a munci aşa, dar cum altfel să-i găsesc pe pasionaţi dacă nu adresându-mă tuturor? 🙂

    • Alex, iti cunosc ‘rasa’, ca si io-s la fel. Si incerc sa ‘evanghelizez’ lumea pe net, dar multi se uita la mine ca la aratari. Asta este .. nu toti au bucuria asta cand lucreaza online. Macar sa-si gaseasca fiecare calea lui si este deja mai bine …

  3. “Din 2002, când m-am apucat de făcut situri (pentru mine iniţial, apoi pentru clienţi) am devenit ciudata cu siturile. Colegii mă priveau cu amuzament de multe ori şi, când mă auzeau ce încântată eram că am făcut nu ştiu de chestie pe site, îmi spuneau ‘fată, lasă tâmpeniile şi fă un copil’. Mereu mă irită oamenii care nu înţeleg ce înseamnă adevărata pasiune, dar aveau şi ei porţia lor de dreptate. Eram gagică la vreo 23 de ani, cu un job simpatic, la facultate, şi pe mine mă durea ce trafic am în ziua respectivă sau cum m-a mai înjurat vreun dobitoc de pe forum. Chestii serioase …”

    1. “În 2002”, joburile simpatice erau doar atât, o distracţie pentru cine avea bani de acasă. Cineva fără experienţă avea 2,5-3 milioane ROL net pe lună (după ce trecea de impozitele lui conu’ Bombonel, cel mai al Dracului premier).

    2. HTML în sine (fără programe ajutătoare ca Front Page) nu e cine ştie ce mare brânză, eu editam pagini în HTML prin 1996 (nu ştiam că există ceva numit Front Page înainte de 1999-2000).

    3. În sistemul universitar privat (care era înjurat în toate limbile şi pe toate tonurile între 2006 şi 2008, iar acum nu mai e, deci mai ţine şi de grosimea plicurilor înmânate redactorilor-şefi) “în 2002” să spui că nu ştii să manevrezi calculatorul MĂCAR cât să scrii în Word şi Excel, să navighezi pe Internet, să faci câteva operaţiuni simple în Photoshop şi să desenezi un .ppt era ca şi cum ai fi recunoscut că eşti impotent (pentru un băiat. Pentru o fată era ca şi cum ai fi recunoscut public că ai o boală venerică dezgustătoare 🙂 ).

    De fapt, chiar la finalul anilor ’90, în liceu, cei care îşi scriau referatele de mână erau priviţi ca nişte nea Vasile de la ţară.

    4. “În 2011” în care un renumit blogger cu aproape 10 ani de experienţă crede că “să înveţi un Word” (citat exact) e deja o măreaţă realizare, încep să cred că de fapt eu sunt cel care trăia în pădure (sau la Bălăceanca) tot timpul ăsta şi că de fapt asta e normalitatea. Cum ar zice nişte distinşi politicieni din PSD şi PNL, care îi tot dau cu “apelul la normalitate”, de parcă ar fi nea Ceaşcă la tribună când striga “fără violenţă”.

    ~Nautilus

    • Nautilus, jobul simpatic era de redactor muzical de radio, cu emisiunea mea. Salariul era de 3 ORI MAI MARE decat daca intram in invatamant. Deci nu era chiar o tampenie 😉

      Poate pentru tine HTML e un rahat, intreaba lumea pe strada eventual ce stiu si vei vedea cum stau treburile. Iar in 2002 era chiar mai rau. Cat despre operatoria pe comp, hai sa spunem ca tata-miu face inca bani foarte frumosi din instalari de OS si de programe, pentru ca in anul de gratie 2011 sunt inca destui prosti care nu pot sa faca asta 😀

  4. 1. Dacă intrai în învăţământ în 2002 ai fi avut exact 2 milioane ROL net. Atât spunea un asistent că avea el. A rezistat 2 ani, după care şi-a dat demisia şi s-a angajat programator. Câştiga 9 milioane net. Azi am zice că sunt bani de cornuri. Cam aşa merg duduitul economiei şi criza.

    2. Sunt convins că dacă întreb chiar şi designeri cu diplomă, un procent important dintre ei nu ştiu nici măcar ce înseamnă “a href”. Au învăţat mecanic FrontPage-ul şi alte programe, fără să se bage în “maţele” lor.

    3. “Cestiunea” (vorba lui Caragiale) cu idealurile e cam aşa:

    În acel liceu de cocalari în anii ’90 (cam pe vremea când rulau “Melrose Place” şi “Beverly Hills 90210″) şi mai apoi în facultatea-fabrică de corporatişti până prin 2003, idealurile şi pasiunile erau multe, complexe, întortocheate şi toate aveau nevoie de o resursă vitală, banul. Foamea era aprigă atunci, dar era foame de prăjituri, nu de pâine. Când te uitai la “Melrose Place” din lipsă de altă distracţie şi citeai în “Academia Caţavencu” de vilele lui conu’ Bombonel şi de firmele offshore ale lui Felix Motanul, “lumea blocurilor gri” arăta şi mai jerpelită decât era în realitate. Cuvintele cheie erau “a şti”, fiindcă “ăia care nu ştiau” prăjeau cartofi la McDonald-ul de la Unirea (la care mergea lumea ca la muzeu), aranjau marfa în LaFourmi şi vindeau la butic. Minimul-minimului acceptabil era să ştii englezeşte (dacă nu şi alte 1-2 limbi), Windows 98 / 2000, MS Office, ceva din HTML, ceva din Photoshop / Corel PhotoPaint (care aveau şi nişte utilizări mai puţin legale 🙂 ), să cunoşti mecanica auto şi moto cât să nu te lase Dacia “zâmbetul lui Iliescu” în drum (dar era atât de prost făcută încât tot te lăsa), să ai nişte cunoştinţe minime despre lumea financiară cât să nu te duci la FNI cu ochii închişi. Eventual să mai ştii şi ceva despre modul în care se folosesc nişte carduri fără să fii proprietarul lor de drept, era de mare folos 🙂

    Acum …”dă ce nu înveţi matale, barosane, un Uord ş-un Icscel, mânca-ţi-aş?”

    ~Nautilus

      • de acord, am rămas cu impresia că ai amintit de mai multe ori de FrontPage de parcă ar fi fost singurul IDE pentru web development existent atunci pe piață.

    • Da, fatah, FrontPage. Sa vezi ce frumos site am facut atunci. Un template din ala negru cu niste chestii ca niste frunze de toamna. Iarta-ma doamne, dar nasol a fost inceputul 😀

      Si mi-a zis un nenea cum sa sui pe FTP, ca eram prea proasta sa inteleg.

      Peste cateva luni am descoperit Dreamweaver, recomandat de un coleg de la radio care avea mai multe graunte decat mine 😉

      • După cum spunea bancul cu Bill care o cerea în căsătorie pe Mary şi ea îl întreabă cam aşa: “ai bemveu? ai apartament? ai lanţ de aur? ai ifone? ştii uord şi icscel?”

        El nimic… n-avea niciuna din ele…

        Mary, bineînţeles, îi spune că e prea amărât pentru pretenţiile ei şi să se care (eventual să se ducă unde s-a dus Nokia, adică la Dracu’).

        Bill al nostru pleacă bombănind: “n-am nevoie de apartament fiindcă am vilă, bemveu nu cumpăr fiindcă trebuie să vând Porsche-le mai înainte, Wordu’ şi Excelu’ eu le-am scris, deci ce o fi vrând asta de la mine…” în timp ce-şi ştergea Vertu-ul şi-l vâra la loc în husă…

        ~Nautilus

  5. Înțeleg foarte bine ce zici… Tocmai am terminat de compus/produs/mixat un nou album și sunt foarte entuziasmat, chit că 3 luni mai mult am stat în studio decât afară din el. Sunt obsedat. Suntem obsedați?

  6. Dojo, ti-am trimis un mesaj prin formularul de contact; voiam doar sa ma asigur ca a ajuns la tine, nu-i urgent raspunsul 🙂
    Spor!

  7. ai foarte mare dreptate Dojo,nu toti isi doresc sa fie web designeri si nu toti iubesc asta.. la fel si eu,urasc sa fac ceva in photoshop,nu am rabdare.. nu ca mi-ar fi greu sa invat.. eu am o nebunie sa invat bine programare si sper ca voi reusi :).

  8. Esti norooasa ca faci ceva ce iti place si scoti bani din asta. Cred ca fiecare om ar fi as in domeniul in care ii place sa lucreze, il are ca hobby oricum. Dar nu toti au sansa sa lucreze in ‘domeniul’ mult visat.

  9. […] si in jurul tau sa roiasca sansele si alta e sa visezi ochii deschisi, dar muritor de foame.Dojo a luat-o si ea pe firul problemei, si a explicat altfel lucrurile. Ea bate toba tare cu ce misto e viata de freelancer, si ii dau […]

  10. Haha…io daca as (mai) avea 12-14 ani(dar s-a dus baba cu colacii lol)m-as face surfer profesionist. Pe bune!:) Este modul in care ma relaxez total!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.