Opriti-va o secunda si redeveniti .. normali

23
3069
views

Cam spre finalul lunii trecute am reuşit să ne adunăm cu toţii. Prietenii ‘soarelui’, iar a doua zi bloggerii. Am avut deci două ieşiri într-un weekend, ambele într-un grup de 30 de persoane (mai mult sau mai puţin). Da, iubi are o trupă numeroasă de prieteni şi, dacă tot nu ne-am văzut de mult timp, au decis să-şi planifice o sâmbătă seara la unul dintre restaurantele cu specific chinezesc din Timişoara.

Noi am fost ‘vedetele’ serii, ţinând cont că eram veniţi în ţară după a doua şedere de 6 luni în New York şi toţi doreau să ştie cum este pe acolo, cât de căpcăuni sau nu sunt americanii, ce am văzut frumos etc. Aşa că am vorbit amândoi câteva ore cu perechi sau micuţe grupuri, pentru a le oferi detaliile respective. Normal, am fost ‘updataţi’ în ceea ce priveşte vieţile lor, carierele, plus am tot încercat să ne imaginăm cum de a trecut atât de repede timpul, văzându-le unora copiii.

Nu toţi şi-au adus odraslele, dar câţiva puşti am avut pe acolo, aşa că ne-am delectat cu micile lor jocuri, i-am admirat cât de frumoşi sunt etc.

Ne-am pupat, am povestit, am glumit. O singură dată am văzut un telefon la urechea unuia – îl sunase un alt prieten să întrebe cum să ajungă şi dacă ne-am adunat deja. În rest am mâncat împreună specialităţi chinezeşti nu neapărat foarte exotice, dar gustoase şi ne-am simţit bine împreună.

Derulăm puţin filmul şi ajungem la a doua întâlinire din weekendul în cauză, un blogmeet la care am fost fără ‘pereche’, pentru că pe el nu-l pasionează chiar atât de mult blogul. Altă populaţie, alte obiceiuri. Mi-am ‘clătit’ ochii imediat cu tot felul de variante de smartphone şi de tablete, fiindu-mi puţin ciudă că nu am adus Nook-ul să-l vadă lumea, mai ales că atât i-am făcut reclamă pe blog, încât i-am făcut pe unii curioşi.

Atitudine diferită: nu vorbesc despre faptul că m-am simţit ca între străini, pentru că nu este cazul. Suntem deja o gaşcă de oameni care chiar ne cunoaştem bine şi îndrăznesc să consider că suntem măcar amici. Deci revenirea în comunitatea locală a fost mai mult decât plăcută, am mai povestit ce s-a întâmplat în periplul despre ocean, am discutat noi proiecte etc.

Nu pot să trec însă peste poziţia de ‘castor’ a multora, aplecaţi peste tablete sau smartphone, pentru a nu pierde eventual ce scrie pe twitter vreun ‘evanghelist’ din alt oraş. Sau doar a oferi un ‘update’ de genul ‘ce mişto e la blogmeet’. Mai, copiii babei, ne-am întâlnit să ne vedem la culoarea ochilor şi să povestim PERSONAL una-alta. Eventual să bem un pahar de bere sau lapte cald (cred că mă ştiu chelnerii de acolo ca pe un cal breaz). Lăsaţi-le naibii de porcării şi de updates că nu se rupe Pământul în două, că nu aţi trimis al cincelea twit în ultima oră.

Devin celebră probabil ca una dintre puţinele ‘bloggeriţe’ care nu au un smartphone şi nici abonament de date. Activitatea mea principală este de web design, am o mică afacere în domeniu, deci teoretic e important să fiu conectată. Practic nobody gives a damn, dacă-mi permiteţi.

Nu a crăpat niciun client dacă mi-am luat 6-7 ore libere într-o zi, să mă preumblu prin Manhattan. Am luat de 2 ori iPhone-ul prietenului nostru, cugetând că pot să mai arunc un ochi pe situri, când mergeam cu metroul ‘de suprafaţă’, că ăla de sub pământ nu are ‘semnal’. După ce am stat vreo 5 minute să mă chiorăsc pe ecran, citindu-mi nişte mesaje de pe un forum de-al  meu, am realizat ce prostie fac.

Am ieşit LA PLIMBARE, nu să fac exact ce fac 14 ore pe zi. Aşa că am lăsat jucăria acasă şi m-am înarmat cu un sudoku sau cu Nook, având şi eu timp să-mi savurez cartea curentă. Nu prea-mi ieşea să merg fără nimic de ‘făcut’, pentru că-mi lua cam 40 de minute să ajung în şi din Manhattan şi chiar te plictiseşti, cât să-l dai pe câte unul cu capul de uşa pe care se lăbărţează, de preferat unde scrie ‘Do not lean on doors’.

Imediat ce am ieşit la suprafaţă, mi-am pus aparatul de gât şi am trecut la umblat. Au fost seri când veneam destul de obosită şi-mi ignoram ‘imperiul’, tocmai pentru că pur şi simplu nu aveam chef să stau pe net.

Credeţi-mă că se poate. Fanii de pe Facebook nu vor plânge, dacă nu-i mai chinuiţi cu 10 updates pe oră (acum s-a inventat rahatul ăla de opţiune de-ţi importă şi tweet-urile, deci double the fun. Urmăritorii de pe Twitter au şi ceva mai bun de făcut decât să citească tot felul de glumiţe sau mesaje scrise doar să fie acolo.

Smulgeţi-vă din starea asta de ‘compulsivi’, că nu mai puteţi nici să vă bucuraţi ca lumea de o ieşire în parc.

Toţi avem probabil o formă mai rară sau nu de ‘deficit de atenţie’. Chiar acum 3 seri, când cică vizionam un nou serial, m-a întrebat ‘soarele’ ‘ce mama  naibii faci de tot aud click de mouse, când teoretic te uiţi la film?’ Ce făceam? Eram pe blog, pe facebook (aici de obicei mă uit să-mi văd colegi şi prieteni), pe un forum de-al meu nou, plus încă vreo 2 mai vechi. Da, nu sunt în stare să VIZIONEZ un film de la cap la coadă fără să dau 100 de clickuri pe tot felul de prostii. Nu ştiu ce i-am răspuns lui iubi, probabil am făcut mişto, dar situaţia e oricum dar nu comică.

Să nu poţi viziona un film fără a citi bloguri, twitter etc. este deja o problemă. Să nu poţi ieşi la o cafea cu un prieten, fără să-ţi verifici din minut în minut aplicaţia de Twitter a încetat să fie ceva de râs. Am avut parte de o ieşire senzaţională cu prietenii ‘normali’ şi mi-am dat seama ce ‘deraiaţi’ am devenit. Şi scuza cu ‘ăia nu-s maeştrii web’ nu ţine, pentru că 99% din ce se scrie în mod curent pe reţele este rahat cu perje. Chestii pe care le scriem să nu zică ‘urmăritorii’ că nu suntem activi şi, ferească ăl de sus, să se dezaboneze. Cititorii noştri pot trăi fără inepţiile în cauză şi noi la fel.

Am avut norocul de încă o vară de senzaţie, pe care am petrecut-o muncind în zilele ‘lucrătoare’ şi plimbându-mă prin weekend. Am văzut oameni de toate rasele, m-am plimbat pe ‘insulă’, de ajunsesem să dau indicaţii chiar şi localnicilor ce metrou normal sau expres să schimbe pentru a ajunge la o destinaţie. Cu nişte muzică bună în urechi şi mii de lucruri de savurat, m-am simţit fericită şi relaxată.

Sunt un ‘dependent’ de net. Dacă îmi cade conexiunea 2 minute, sunt deja isterică. Bun, scuza ar fi că am de lucru şi clienţii nu aşteaptă după fundul meu. Cred că nu s-ar sinucide însă, dacă aş dispărea o jumătate de oră, deci nici ăsta nu ar fi un capăt de ţară. Când ies însă din casă, vreau să UIT de munca mea. Am un telefon ‘jenant’ şi, chiar dacă-mi voi lua vreodată vreunul mai deştept, tot fără internet va fi. Nook-ul ştie să-şi caute net, dar prefer să citesc o carte, dacă tot sunt în tranzit şi nu aş pierde timpul (gen stat pe aeroport sau într-un mijloc de transport în comun).

Chiar dacă sunt online zilnic de pe la nouă la 12 noaptea (când sunt acasă), dacă este să ies undeva, chiar îmi doresc să fiu ‘liberă’. Nu ies extrem de des prin oraş, dar îmi vizitez familia, mai fac ceva sport, mai ies la un pahar de vorbă cu vreun prieten etc. Atunci sunt offline şi, din ce experienţe am avut până acum, nu a leşinat nimeni de emoţie, că nu m-a văzut pe twitter sau pe facebook. Şi nici clienţilor nu le-au stat sarmalele în gât într-o zi de duminică, dacă nu m-am logat cu orele.

Pentru că, oricât de mult îmi place viaţa online, cea offline e de 1000 de ori mai interesantă.

23 COMMENTS

  1. Tocmai povesteam cu cineva ca nu mai comentez pe bloguri decat extrem de rar. Citesc vertical asa cum citesc toate cartile de la 10 sau 12 ani, extrag esentialul (daca merita) si merg mai departe.

    Efectul ?
    AM TIMP. AM O GRAAAAMMMMAAAAADDDDAAAAA DE TIMP pe care il iroseam aiurea inainte.

    Cat despre telefoane si alte minunatii de luat la intalniri, am un nokia 1600 care stie numai sa sune (normal) si sa dea sms-uri. Pentru restul lucrurilor exista netul acasa.

    Ma gandesc ca cei care stau si online si offline in acelasi timp nu ‘stau’ niciunde de fapt. Mai trist e cand vine raspunsul la intrebarea ‘ce ai FACUT in ultimul an/ani’…. ce raspunsuri dau ei la aceasta intrebare.

  2. Tocmai despre asta discutam zilele trecute cu un prieten care mă acuza că sunt snoabă pentru că am răspuns că între un iPad primit gratis şi un Kindle 3G primit gratis aş alege oricând Kindle. Pentru că petrec suficient timp pe net ca să nu mai fiu distrasă de gândul “oare ce poze a pus X pe Facebook” sau “oare ce articol nou a scris Y pe blog?” ŞI când citesc o carte…
    Şi da, încerc să mă ancorez cât mai mult în viaţa reală, motiv pentru care nici n-am mai dat mare atenţie blogului sau celorlalte bloguri pe care le citeam. ‘Coz life always ends too quickly.

  3. Oroare, cum să mergi la blogmeet și să nu stai cu ochii în smartphone sau să postezi pe Twitter. În final, important e ce te face pe tine fericită.

    Am smartphone pt că îmi este util, chiar au fost situații urgente când m-a scos din belea, plus că pt mine GPS-ul e sfânt, înr-un oraș străin sunt pierdut fără el. Când e vorba de socializare cu oameni faini însă sunt de acord, să lăsăm jucăriile deoparte și să ridicăm berile în mână și privirea către ceilalți.

  4. Ceea ce mi s-a parut extrem de trist a fost sa vad fotografii de la evenimente pe domeniu, unde venisera speakeri foarte tari si la mese toti erau cu nasul in jos, atenti la smartphone-uri. 😐 That’s just…sad. And disrespectful.

    • Silvy, trebuie sa faci distinctia intre o conferinta si o intalnire ‘casual’. Am fost si eu una dintre aceia cu nasul in jos (macar partial, ca oricum nu ma uit la taste cand scriu), dar eram la conferinta sa ‘transmit’ cititorilor mei, nu sa casc ochii in zare. Asa ca am publicat peste 10 articole, dandu-le ocazia celor care nu erau acolo sa stie ce se intampla.

      In momentul in care s-au terminat ‘vorbirile’ si am iesit la discutii, mi-am lasat laptopul la incarcat si am stat la discutii. 🙂

      • Dojo, eu aveam senzatia ca speakerul ala ramasese complet singur. Pentru ca nimeni nu privea spre el. Relatarile se pot face si dupa. Just my 2 cents.

      • Ironia e ca asta e poate singurul domeniu in care prezentarile nu expun ceva concret – fiind prezentate anumite experiente – dar participantii noteaza si publica cuvant cu cuvant.
        E singurul domeniu unde se vorbeste de calitatea prezentarii prin aprecierea formei si continutului, din nou ironic, ca forma. Este singurul domeniu unde ai nevoie de abilitati speciale, dobandite prin cursuri specializate si asta pentru ca cel ce prezinta spune, in cel mai fericit caz, o poveste care da de gandit celor ce-l asculta.

        Notez ca randurile pe care le-am scris au la baza in primul rand vizualizarea prezentarilor “speakerilor” in cauza si articolele despre, iar in al doilea rand propria experienta (fara aroganta, mai insemnata decat a multor oameni “din online”).

        Partea buna e ca m-au ajutatat articolele tale despre conferinte. Am realizat ca aveam dreptate si ca nu am pentru ce pune piciorul in asemenea locuri. (no offence, eu apreciez lucrurile clare si concrete despre lucruri palpabile)

  5. observ o mica dependenta si la tine, de ce mereu cu muzica in urechi? nu iti place sa asculti si zgomotele locului?

    • Urasc sa merg pe jos mult, am mereu impresia ca pierd timpul. Stiu ca lumea considera mersul ca ‘work out’ pentru asta fac sport. Deci, cat am de mers aiurea prin metrou sau pe drum, prefer niste muzica in urechi. Zgomotele locului nu sunt deloc nemaipomenite, trafic infernal, un vesnic vajait de vant. Chiar nu am pierdut nimic 😀

      • Si eu fac cam la fel. Pentru ca reusesc uneori sa asociez o melodie unui loc si atunci de fiecare data cand o reaud imi aduc aminte de locul respectiv cu drag.

        Uneori ascult albumul lui Kid Rock, pentru ca ma duce cu gandul la Detroit.

  6. e grav dejaaa,cu unii nu poti vorbi in real life ca tot pe twitter si facebook,maine poimaine o sa se ajunga sa nici nu mai vorbim life ci doar pe net..

  7. “Opreşte trecerea! Ştiu că unde nu e moarte, nu e nici iubire – şi totuşi, Te rog: Opreşte, Doamne, ceasornicul cu care ne măsori destrămarea.” L. Blaga

  8. Si eu is de parere ca ar trebui in unele momente sa ne mai debarasam de tehnologie…mp3, super smartphone, mini laptop doar sa fim conectati la informatie. Si eu is genul care foloseste telefonul doar pentru call si sms, iar singurul lucru care m-a interesat cand lam cumparat a fost ‘bateria’.

  9. Uite, d’aia te iubesc eu, Ramona ! Eşti un monument de bun-simţ !
    M-a împins şi pe mine necuratu’ să-mi fac conturi pe Facebook, pe Twitter, pe LinkedIn, pe G+… Ce mai freamăt, ce mai vuiet… Ce mai pierdere de vreme !!! Acum folosesc numai Facebook şi ăla numai o dată pe zi, cam o oră, dimineaţa. Şi e atât de bine ! 😀

  10. De-aia nu ma grabesc sa-mi iau smartphone 🙂
    Interesant ca uneori fix cei ce stau cu nasul in telefoane/tablete se supara daca atunci cand au ei chef de povesti, altii se dau pe Twitter sau FB.

  11. Culegi ceea ce semeni. Cand cultivi impulsivitatea in promovare si pui accent pe volum, dar in acelasi timp repeti de o mie de ori cum social media e o unealta de bisnis, cam asta iese. Oameni pasionati, zic.

  12. eu mi-am luat telefon fancy, dar i-am scos notificarile si daca plec de acasa il “deconectez” de la internet, din acelasi motiv, sa fiu libera de net. Cel mai funny e cand doua persoana stau in aceasi incapare si discuta in tweeturi.

  13. Buna !

    Eu una m-am nascut cu mult inainte ca dictatura Facebook sa-si inceapa ravagiile. Like-urile mi le-am incasat o buna parte din viata intr-un mod at se poate de realn uneori cu cate un buchet de lalele asociat , alteori “doar” cu un zambet timid. Am deveit “conectata” imposibil de deconectat la virtual numai de catava vreme , nu mai mult de 3 ani , si mail ales de cand m-am “individualizat” razvratindu-ma impotriva inertiei colective si mi-am facut blog. De atunci traiesc intre 2 lumi . Dar am constatat ca este imposibil sa-si tesi existenta virtuala intr-un mod autentic si deci credibil pentru ceilalti daca nu ai cum sa-ti alimentezi “fantasmele” virtuale cu ceva substanta virtuala. Pana acum am reusit a ma tin departe de “conectat oriunde ” smartphon-ul il am doar de 1 luna si l-am dobandit prin intamplare. Deocamdata nu vreau “data” & co , prefer sa calatoresc doar cu gandurile mele .

  14. […] Din ce am observat eu la fericiţii posesori: oamenii ăştia se transformă în ‘castori’, stau cocoşaţi peste device, cu mâinile împreunate, de parcă ar ţine ceva de ronţăit în ele, aproape ‘autişti’ la tot ce se întâmplă în jur. Mai nou, la câte un blogmeet, am impresia că vorbesc unor creştete, că oricum posesorii au ceva mai interesant de făcut, decât să se uite la interlocutor. Mai mult de jumătate din respondenţi susţin că au folosit un smartphone în timp ce socializau cu alţii, aproape un sfert l-au folosit în timpul mesei şi peste 20% .. pe budă. […]

  15. […] tot mai stresaţi şi mai în competiţie pentru mai multe like-uri, pentru mai multe retweet-uri. Asta în timp ce uităm să fim normali. window.___gcfg = {lang: "en"}; (function() { var po = document.createElement("script"); po.type […]

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.