Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Esti multumit de salariul tau?

Cuget că majoritatea celor angajaţi sunt de părere că sunt ‘abuzaţi’ de stat sau de patron. Cunosc puţini oameni care să spună ‘da, am un salariu bun’, majoritatea ori câştigă foarte prost, deci chiar nu pot spune că au un salariu mulţumitor sau consideră că au salariu prost, deşi teoretic sunt remuneraţi destul de bine.

Am avut salarii cam din toate categoriile: am început cu unul destul mic, apoi a crescut şi era absolut mulţumitor. S-a dus pe copcă mai apoi. Următorul job plătea corect (nici mult nici puţin), apoi am finalizat munca de angajat cu un salariu bun (comparativ cu numărul de ore depuse). Normal, dacă era să mă compar cu colegii de trust din Bucureşti, aveam un salariu de mizerie, dar nu eram în Bucureşti.

Tu eşti mulţumit de salariul tău? Consideri că se profită de tine? Eşti plătit corect? (Nu trebuie să precizaţi ce bani primiţi, dar ar fi interesant de văzut în comunitatea noastră de pe blog cum stă treaba, dacă sunt mulţi cititori în categoria celor cu salarii prea mici pentru cât muncesc sau unii plătiţi corect ori chiar mai mult).

[poll id=”33″]

 

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

24 Comments

  1. Pentru meseria mea (web developer), chiar si in provincie, e destul de rusinos sa castig mai putin decat prieteni de-ai mei care lucreaza in mall sau chiar la spalatorie auto. Oricum, am aruncat cu CV-uri in toate directiile, sa vad de unde sare iepurele 🙂

  2. Eu nu sunt multumit deloc insa momentan nu am alta alternativa si voi ramane aici pana voi gasi un alt loc de munca mai bine platit.
    Eu am un salariu de 1500 Lei, lucrez ca Tehnician Hardware/Software, predau cursurile legate de Microsoft Office/Quark Express si mai fac si anumite interventii Web. Cam all in one nu?
    Acum, am vazut luna trecuta PROFITUL firmei pe o luna. Stii cat este? Aproape 35.000 Lei pe luna, doar profit. Din acesti bani trebuie sa plateasca 8 angajati si restul sunt banii ei, ai sefei.

    Acum nu vreau sa par nesimtit, dar la munca pe care o depun, m-as fi asteptat si eu la un 2000-2300 Lei, nu am foarte mari pretentii, insa…

    Deci, eu nu sunt multumit. Bine ca ma mai descurc (In particular) ca altfel…

  3. asa e Dojo, majoritatea se plang de salarii, in special cei care sunt din vechea generatie..care au acum peste 30-40 de ani, deoarece se adapteaza cam greu la noua atmosfera in care timpul nu mai are rabdare si toate decurg atat de repede…

  4. inca nu am loc de munca,deci nu pot zice ca am un salariu bun/sau de cacao,dar majoritatea pe care ii cunosc se plang de salariul mizer pe care il primesc..si in Romania cam asa e,multa munca,bani cat mai putini..

    • dar banuiesc ca tu te astepti sa ai un salar bun Robi, adica avand in vedere ca totusi tragi acum la faculta…

  5. Cei din “vechea generatie” se plang din cauza salariilor mici pentru ca majoritatea au familii de intretinut. Nu ca multi dintre cei tineri, care folosesc salariul doar ca pe o sursa secundara de finantare, pentru ca oricum traiesc pe banii parintilor.

  6. mie imi e imposibil sa nu imi compar salariul meu cu cel al prietenului meu si vad cat munceste el pentru suma aia si cat muncesc eu si concluzia e: sunt prea bine platita. (el lucreaza in 3 schimburi eu comfortabil de acasa 8 ore si tot are salar mai mic)

  7. @MadMike: ce usor vorbesti tu; daca e asa de usoara treaba, de ce nu iti faci tu firma? Sa vezi ce inseamna cu adevarat si cat iti raman din aia 35000

  8. +1 Claudiu
    @MadMike, nu trebuie sa faci legatura intre salariul tau si profitul firmei. Daca tu consideri ca meriti mai mult, de ce nu te duci sa ceri mai mult? Sau da-ti demisia. Faptul ca firma face profit (mai mic sau mai mare)nu trebuie sa fie preocuparea ta. Tu trebuie doar sa-ti faci treaba cat mai bine, atat.

    Si te mai intreb ceva, daca maine iti dai demisia, profitul firmei va scadea?

  9. Avand in vedere ca lucrez doar 13 zile pe luna, sunt platit foarte bine pentru ceea ce fac. Nu ma plang nici de conditiile de munca, nici de salariul, plus ca mai ies si ciubucuri cateodata.
    @MadMike, profitul e cel care ramane patronul in mana…

  10. Hai sa nu facem haz de necaz. Voi sunteti multumiti de salarii? Sau, romanii sunt multumiti de salarii? NU! Pleaca, isi dau demisia? NU! De ce? Pentru ca nu au alte alternative.
    Credeti ca daca as avea o alta alternativa maine, as mai sta? Ganditi si voi putin.

  11. @MadMike,

    Ai si nu ai dreptate: ai dereptate in ceea ce priveste alternativa, poate ai dreptate si ca meriti mai mult, dar cum ai pus problema, e de departe gresit.

    Nu stiu daca ceea ce numesti tu profit al firmei, e chiar profit. A nu se confunda termenii de, venit si profit. Venitul firmei inseamna bani intrati ( din vanzari, servicii etc.), profitul inseamna venituri minus cheltuieli. Cum platirea salariilor catre angajati inseamna cheltuieli, daca profitul firmei este de 35000RON, patroana ta, in teorie, ii gaba pe toti in buzunar, si nu mai plateste nici un salar din el. De fapt nu-i baga, in mod normal nu poti scoate profitul din firma doar ca dividente, o data sau de doua ori pe an cred, nu mai stiu, cine stie mai bine sa ma corecteze. In mod normal profitul reintra in circuit ca investitie sau marire de capital (dar la noi se practica partea cu scosul de dividente integral).

    Cum pui tu problema, din ce inteleg eu, nu e tocmai bine, multi gandesc asa, dar o fac doar unilateral, toata lumea vede ca firma merge bine, salariile trebuie sa creasca. Gresit. Tu daca ai fi patron, a-i ridica salariile in fiecare luna daca ti-ar merge firma bine? Daca raspunsul tau e da, promite-mi ca nu-ti vei face firma niciodata. Fiecare firma care vrea sa aiba un viitor isi face un plan de investitii si un plan de rezerva, adica rezerva necesara (in bani) pentru a supravietui o perioada de cel putin 6 luni pentru perioadele de criza (merge firma in gol 6 luni). Nu cred ca ti-ar conveni ca-n lunile de vara, cand in general firmele merg bine sa-ti creasca salariul, iar in lunile de iarna (cand e pe moarte cam tot) sa-ti scada salarul. Nu e treaba ta cat castiga patroana ta, pe spatele tau. Daca te tin “balamalele”, fa-te patron, deschide tu o firma concurenta. Daca nu-ti convine remuneratia, cere o marire, daca nu ti se acorda, cauta o alternativa. Daca firma la care lucrezi face profit frumos, nu inseamna ca ti se cuvine cota parte.

    Sper sa nu iei acest comentariu ca o ofensa, vreau doar sa te ajut sa intelegi mai bine ce inseamna capitalism. E dur, e nemilos, dar e cinstit. Poti, faci, nu poti, te uiti la altii cum fac. Asta e.

  12. Mike, iti inteleg si eu nemultumirea, dar solutia nu este asta. Esti un tip destept, fa ceva in domeniul respectiv sau altfel. Stiu ca ai incercat ceva freelancing pe web, dar nu vad sa mai insisti. inceputul e idiot de greu, dar ai putea face totusi ceva. Cine stie, poate in cateva luni renunti tu la job 😉

  13. @MadMike Lipsa de alternative ma face pe mine sa ma gandesc ca esti platit corect pentru munca pe care o depui. Gandeste-te nitel:
    Daca ai fi prost platit inseamna ca s-ar gasi undeva unde sa fii corect platit si/sau patroana ta te-ar plati mai bine pentru ca nu ar gasi pe altcineva sa faca munca pe care o faci tu acum.

    • Mark, sunt mult mai multi factori. Salariile sunt mai mici in Slobozia. Bun, in Bucuresti am gasit un job la ITM (Inspectoratul Teritorial de Munca), Tehnician Harware. Salar’? In jur de 2000 Lei. Cu ce m-ar ajuta asta? Cu nimic, atata timp cat va trebui sa stau cu chirie si sa platesc multe alte utilitati.
      Deci, nu cred ca alternativele astea le poti gasi ORIUNDE. Deci, haideti sa analizam situatia mai atent nu doar “in mare”.

      @Ramona – Mersi de sfat insa freelancing-ul a fost “marea mea iubire” vreun an. Ce-i drept, am facut ceva banuti insa indata ce m-am angajat, a trebuit sa renunt din lipsa de timp.

  14. @MadMike – Si de ce nu faci alte si alte cursuri de programare daca tot te plangi ca ai salariul mic si ca firma face bani frumosi de pr urma ta ?

    Nu erai tu ala care cerea 100 de euro pentru un advertorial ? – Ce ai vrea sa iti dea patroana 100000 de euro salariu pe luna ca esti tu madmike ?

    Fa si tu mai multe cursuri de programare si apoi munca ta va fii rasplatiti asa cum trebuie asta daca stii unde sa te angajezi 🙂

    Cunosc destui programatori care au salarii identice cu programatorii de afara gen : peste 5000 de euro .

  15. mai bine de mine salariul mi-l fac singur lunar fiind singurul actionar al firmei si neavand angajati :))

  16. Oricum as lua-o, sunt prost platita. E drept ca nu fac tot ce ar trebui facut, asa cum scrie la carte, dar nu pentru ca nu as vrea, ci pentru ca am mainile legate: fonduri putine, deci si dotari insuficiente, asa ca nu poti face din rahat bici si sa mai faca si ‘plici’, nu pot face tot ce trebuie si pentru ca fie nu am toate competentele si toata experienta necesara, dar asta s-ar rezolva cu putina bunavointa din partea mea daca ar mai fi si dotarile materiale si financiare necesare… etc, etc, etc…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.