Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Oficial in vacanta

Suntem în Spania din 5 decembrie, dar pentru mine au fost săptămâni de muncă. Aşa că astăzi am terminat munca alături de clientul principal şi până în 3 ianuarie nu mai avem treabă. Mă bătea gândul să prelungesc ‘concediul’, dar, dacă ai liber, nu faci bani.

Mai am de bibilit ceva pentru un alt client, după care urmează nişte zile libere. Măcar pe jumătate. Am planificat plimbări intense pe aici (am fost deja în Puerto Banus, Malaga, plus ceva plimbări în Fuengirola), dar zilele astea fac treabă şi mai serioasă cu aparatul foto. Cu prilejul ăsta voi colecţiona iar câteva mii de poze, să nu mă plictisesc.

Abia aştept să-l agăţ pe Niki de gât şi să mă preumblu pe malul gârlei. Normal că restul zilelor va fi folosit cu spor, pentru a face mici modificări prin reţea, bugete, planuri pentru 2012, articole programate etc. Că doar voi avea timp pentru ‘mine’ şi-mi plac momentele astea de final de an, că mă pot ocupa un pic şi de treburile mele.

Nu facem brad şi alte acareturi, că nu se chiar poartă pe Costa del Sol. Şi sincer nu sunt deloc festivistă.  Dacă se aliniază astrele, cam peste o lună ne vom întâlni cu prietenul nostru din NYC (are ceva treabă în Europa şi nu am pierde ocazia să-l revedem), că tot ne este deja dor de el.

Voi continua să scriu pe blog şi în ‘vacanţă’, aşa că mai treceţi pe aici.

Dacă nu ne ‘vedem’ zilele astea, vă doresc un Paşte Fericit. Ah, pardon, Crăciun .. Cu multe, multe, multe bucurii  şi sănătate. Să vă bucuraţi de prezenţa celor dragi şi să vă odihniţi pe cât posibil. Că în 2012 cică vine sfârşitul lumii 😀

Şi, dacă e să parafrazez un final de episoad dintr-un serial pe care îl urmăream prin copilărie: Crăciun Fericit oriunde v-aţi afla!

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

17 Comments

  1. Craciun Fericit, DOjo…sper ca noul an sa ne aduca sanatate, bucurii numai impliniri…si nu in ultimul rand trafic:)) La multi ani…!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.