Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Astăzi îl aşteptăm aici pe prietenul nostru din New York, cel care ne-a ‘găzduit’ timp de 12 luni în 2 ani consecutivi, petrecuţi pe jumătate în ‘Marele Măr’. Aşa cum este de aşteptat, de câte ori ne gândim la ei, ni se face dor de New York şi, de câte ori vedem vreo poză sau o scenă din oraş, ne gândim cu drag la aceşti prieteni.
Pentru a nu vă plictisi cu poze şi poveşti din Spania, că tot suntem încă aici, pentru astăzi v-am pregătit nişte poze făcute prin vară în State.
Am reuşit atunci să-l scot pe ‘soare’ la o plimbare nocturnă şi ne-am îndreptat spre o locaţie pe care o iubesc în mod deosebit: Brooklyn Heights. Până acum nişte ani buni zona era plină de depozite urâte. Au fost dărâmate şi municipalitatea a ‘tras’ un părculeţ elegant şi a aranjat puţin malul ‘gârlei’. Este un loc incredibil de frumos, care atrage turişti în toate perioadele anului. Dacă doreşti să faci poze înspre Manhattan şi nu ai chef să te trambalezi până în New Jersey sau pe ferryboat, Brooklyn Heights e soluţia.
Se lăsa întunericul, aşa că unele dintre cele mai ‘şic’ clădiri începeau să fie luminate artistic. Empire State Building este încă în ‘întuneric’, dar nu pentru mult timp.
Terminalul Whitehall e luminat puternic, undeva în depărtare şi Statuia se pregăteşte de noapte.
O poză destul de neclară (e suficientă distanţă până acolo şi, neavând trepied sau o mână prea stabilă, nu prea sunt şanse de claritate extremă)
Freedom Tower (clădirea cu ‘coarne’) este puternic luminată, alături se vede Beekman, un nou zgârie nori la care se mai lucra. Şi o bucăţică din celebrul Brooklyn Bridge, cunoscut de toată lumea.
Deşi este seară podul e plin de lume. Admiră priveliştea, imortalizează momentul, se simt bine.
Admirăm şi Manhattan Bridge, pentru care am o mare dragoste, deşi nu este atât de cunoscut şi nici atât de promovat ca şi Brooklyn Bridge. Este mai mult un pot utilitar, dar ador să mă plimb pe el.
Pier 17 e o altă atracţie turistică pe care nu o poţi pierde din vedere.
Am lăsat podul în treaba lui şi ne-am strecurat pe lângă el, pentru a ajunge în Brooklyn Heights, zona despre care vă povesteam la începutul articolului. Avem o maşină de poliţie la datorie şi celebra Ice Cream Factory de la care nu am prea avut curiozitatea să testez produsele, deşi prietenii noştri spuneau că-s bune de tot.
Ambele poduri şi Empire State Building acum luminată.
Municipal Hall şi clădirea ‘Verizon’.
Aşa de final: Freedom Tower, Beekman şi Woolworth (cea cu ‘căciulă’ albă).
Restul de poze pe găsiţi pe BWI, la sectorul Manhattan Skyline.
Dojoooooo ti-am mai zis ca asa te urasc cateodata?:D, ai niste poze excelente!! si eu vreau ..
Super frumoase pozele. Sper sa ajung si eu pe acol intr-o zi! 🙂
Frumos de tot! Un loc dupa care sunt sigur ca vei tânji deseori 🙂
misto, nimic de zis, dar parca tot mai bine e la noi acas’. Sau poate sunt eu mai nationalist asa.
Reusite fotografii, ceea ce nu prea lasa loc la comentarii. Si cum, de obicei, eu trebuie sa am ceva de spus en-contre, ma pui in dificultate. Sa nu se mai repete !!!
He he, Gica Contra al meu a ramas fara un comentariu. Uff 🙂
Ma bucur ca va plac pozele. Pentru noi au o alta ‘incarcatura’ oricum, dar locatia este absolut incredibila.
Foarte frumos 🙂 Chiar sambata am scris si eu un articol despre New York, dar din pacate eu nu am poze “adevarate”, doar furate de pe net. 🙂 Mi se pare superb orasul asta noaptea, privit de sus. Iti da impresia de nemarginire…
Daca e un lucru pe care il iubesc la SUA ..sunt peisajele urbane nocturne ..care iti incanta privirea …mai ales dc stii sa te uiti din unghiul potrivit!
Intr-adevar, foarte frumos. Imi doresc sa imi pot permite, sau sa am ocazia, macar o data in viata, sa vizitez SUA. Deci, bravo tie.
Sper sa vizitez si eu NY in urmatorii 10 ani 🙂
[…] Brooklyn Heights – ăsta se leagă fain de un traseu. Pleci dinspre primărie pe Brooklyn Bridge, cobori, mergi spre dreapta și ajungi la mal. Se fac poze faine. Apoi o iei spre Manhattan Bridge, ăla din metal nituit, și ajungi în Little Italy și China Town. […]