Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Mic tratat de bun simţ la cumpărături

Dacă tot m-am întors din ţări străine, au zis şi ai mei că-i momentul să punem dojomobilul la muncă şi să cărăm diverse chestii dinspre Kaufland spre apartamentul nostru. Aşa că mi-am împrospătat memoria cu mersul la noi la cumpărături şi, pe când mă preumblam prin magazin, mi-au venit aşa repede nişte idei despre o anume ‘etichetă’ pe care ar trebui s-o avem în vedere.

Parchează cu grijă

Că este sau nu destul loc în parcare, nu-ţi bate joc de alţii. Nici măcar un începător nu are scuze, dacă ocupă 2 locuri de parcare. Gândeşte-te că şi alţii şi-ar lăsa maşina acolo, plus că nu ştii niciodată de ce nebun dai. Şi, degeaba ştii că ai o îndoitură pe portieră de la magazinul ăla, dacă ‘făptaşul’ deja a plecat.

Trage frâna de mână sau bagă maşina în viteză (după cum preferi). Anul trecut chiar se ‘plimba’ o maşină fără şofer prin parcare. Din fericire pentru prostul care a lăsat-o ‘nepriponită’, s-a oprit la milimetri de un stâlp şi nici nu a lovit pe careva în timpul preumblării.

Fii organizat

Noi mergem cu listă din 2 motive clare: 1. nu uit ce am de cumpărat şi 2. mă ajută să mă abţin aproximativ de la chestii prea multe suplimentare. În general parcurg fiecare zonă şi ‘şterg’ de pe listă ce am luat deja.

Nu arunca lucruri pe jos, nu le lăsa ca la stână

Am fost maxim şocată în State, când am văzut cum stau aruncate hainele şi pantofii prin magazine. Deci vite mai mari decât femeile lor la cumpărături nu cred să existe. Mai văd şi pe la noi oameni care rup ambalaje aşa aiurea sau fac dezordine pe raft. Faptul că vrei să iei exact borcanul din rândul al treilea, nu înseamnă că restul trebuie aruncate pe unde apuci. Eşti client, deci teoretic mare barosan pentru magazin, dar puţin respect pentru marfa altora nu strică.

Parchează-ţi căruciorul unde nu încurcă şi plimbă-te separat de el, când poţi

Nu cred să mă irite ceva mai mult decât să văd oameni cu căruciorul pe câte un culoar din ăla extra-strâmt, care mai stau (aşa ca bonus) câte 10 minute în faţa unui raft să cugete la nemurirea sufletului. Eu de obicei îl las pe raion unde văd că nu ‘trafic’ şi mă plimb apoi spre şi dinspre el cu restul de cumpărături. Merg mai departe, îl parchez din nou altundeva şi aşa mai departe.

Când stai în faţa unui raft cu tot cu cărucior l-ai cam blocat de tot (raftul). Şi oricum nu trebuie să fii mereu cu ochii pe el, că nu-ţi fură nimeni marfa (oricum e neplătită). Dacă te-ai îmbrăcat ca ursul şi nu mai poţi de cald, probabil trebuie să fii mai atent, să nu-ţi şutească cineva haina de pe el.

Oricum ideea este să nu încurci alţi cumpărători. Pentru că, aşa cum te irită pe tine să fii blocat în mijlocul drumului, aceleaşi sentimente înălţătoare le au şi alţii faţă de tine.

Ai grijă cum umbli cu căruciorul prin magazin

Astăzi era o damă ce ţinea probabil morţiş să-mi secţioneze vreun tendon, atât mă tot lovea cu căruciorul peste picioare. CASCĂ ochii, atunci când împingi căruciorul. Poate loveşti oameni, poate dai ceva jos. Mergi cu el înainte, aşa că deschide ochii.

Fii civilizat

Nu e nevoie să urlii după nevastă să nu uite să ia prezervative, aşa cum nu e necesar să vorbeşti tare la telefon, să ştie lumea ce chestii interesante spui. Fii politicos cu cei care te servesc acolo, aşa cum şi ţie îţi place ca alţii să fie politicoşi cu tine.

Ţine pentru tine isteriile de la casă

Aici de obicei e ‘ground zero’, când vine vorba de draci. Ai deja căruciorul plin şi te-ai teleporta de acolo într-o secundă. În general secunda aia se transformă în minute multe, depinde de ce se întâmplă în faţa ta.

Dacă ai venit la un super-hiper-whatever market este clar că nu pleci repede. Nu veni, când eşti cu timpul limitat, pentru că vei face crize de nervi şi sigur vei întârzia. La casă pot apărea o groază de probleme din cauza casieriţei, din cauza clientului din faţă, a cardului care nu merge, a banilor etc. Nu e nevoie să-ţi dai ochii peste cap isteric. E iritant, dar asta înseamnă să faci aceste cumpărături. Clientul din faţa ta are DREPTUL la un serviciu cât mai bun şi mai atent, chiar dacă asta înseamnă că ţie ţi se răceşte ciorba acasă.

Şi oricum crizele tale de nervi nu vor rezolva situaţia respectivă, doar vor irita şi mai mult restul clienţilor.

Ce aţi mai pune voi pe listă pentru nişte cumpărături cât mai relaxate şi civilizate?

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

24 Comments

  1. Faza cu parcatul caruciorului e de groaza. de ce pana mea sa ti pui caruta de a latul, in fata unei vitrine? e cel mai deranjant lucru mai ales cand nu stai bine cu nervii. ah, si inca una tare, la raioanele de mezeluri sau branzeturi cand vreo persoana feminina,de obicei, zice ceva de genul “dati mi si mie whatever” si arata cu degetul pe vitrina. PE vitrina, atat de intens incat i se albeste degetul de cat de tare apasa. si nu l ia de acolo pana nu si ia marfa comandata.. Nu mai punem la socotela pipairea painilor pana gaseste “aleasa”.. Ori produse abandonate prin rafturi unde nu le e locul, in general aproape de casele de marcat, eventual si fructe gata cantarite sau mezeluri.

    • Am uitat de pusul mainilor jegoase pe diverse alimente. Probabil de aia-i mai bine sa iei paine in punga, desi nu-i mereu cea mai fericita varianta 😀

  2. Pai, ar fi cateva.

    In primul rand, daca te hotarasti sa renunti la ceva ce ai pus deja in cos, frumos e sa duci inapoi la raftul de unde ai luat. Mi-a fost dat sa vad marfuri congelate lasate aiurea. Mi-a fost clar ca pana ajunge un angajat sa dea de punga respectiva, ea e dezghetata. Fiti sigur ca cineva o va lua recongelata.

    Ar mai fi isteriile duse de acasa pana la casa. Mi s-a intamplat sa fiu intr-un supermarket din Italia, care, datorita preturilor mici era frecventat de tot felul de imigranti. Singura limba in care am auzit pe un nene certandu-si nevasta a fost romana. Si nu o data am auzit reprosuri printre rafturi si la noi in magazine. Chiar nu ma intereseaza raca dintr-o familie sau alta. Spalati-va, oameni buni, rufele acasa. Nu vi le expuneti in public.

  3. Verifica neaparat bonul fiscal si alege random niste produse sa vezi la ce pret apar si ce cantitati sunt…in special cele care pe raft apar la promotie, pe bon de multe ori apar la alt pret…

  4. Astai “codice”, nu numai articol de blog ! Si ar trebui popularizat ! Da’ ma entuziasmez degeaba … ghoirlania nu poate intelege. Asa ca este si va ramane un articol bun.

    Addenda … se poate ? Multumesc ! 🙂 …
    * Nu consuma, ghiorlane, din produsele de pe rafturi !
    * Pregateste-te din timp cu toate cele necesare. Am timp, nu ma grabesc, da’ nu este cazul sa mi-l pierd fiindca tu incepi sa scormonesti prin geanta dupa portofelul “eram sigura ca l-am pus aici”. Si sa ajungi la “unde dracu’ este ? Gigiiiii, ai luat tu portofelu’ draga ?” … sunt calm, am timp la dispozitie, dar totusi este timpul meu si nu imi place sa se stearga cineva cu el pe pantofi.

  5. Azi am fost la cumparaturi. Evident, toti oamenii sunt cum nu voiam eu sa fie: adica fix cum i-ai dat tu de exemplu negativ. 🙂 sometimes i hate people 🙂

  6. Nu lua carucior daca nu ai nevoie de el. Nu incerca sa te bagi cu caruciorul la casa pentru cosuri de mana. Ma dispera aia care vin cu carucior la casa pentru cosuri/ mai putin de 10 produse si dupa ce li se spune ca n-au voie acolo cu el, isi iau totul in brate si il abandoneaza in mijlocul drumului.

    Nu pune mana jegoasa pe peste sau pe produse de panificatie. La raionul de peste gasesti persoane cu manusi care sa te serveasca. La raionul cu produse de panificatie exista manusi de unica folosinta sau clesti din aia de apucat chiflele. Daca o comiti si cineva iti atrage atentia nu fi magar sa faci scandal. Am patit-o – i-am atras atentia unuia la peste ca nu e permis sa puna mana (scria pe un panou aflat la inaltimea botului lui, la vreo 30 de cm distanta) si a inceput sa zbiere la mine ca n-a stiut in timp ce scormonea in continuare cu mana pe acolo. V-am spus eu acum, de ce continuati? Tu esti surda, vaca proasta, n-auzi ca n-am stiut? Deci… sa tot respecti batranetea…

    Nu vandaliza produsele.

    Sunt chestii de genu’ sosete care vin ambalate intr-un carton – nu rupe cartonu’ ala ca sa le studiezi mai bine si eventual sa le probezi. Valabil si la dresuri – de obicei e dezastru acolo 🙁

    Mi s-a intamplat sa vad un laptop trantit pe jos de o toanta. Mi s-a intamplat sa nu-mi pot cumpara un tigrisor alb de plus pentru ca singurul exemplat avea blanita incleiata cu o chestie lipicioasa rosie. Mi s-a intamplat sa nu-mi pot cumpara unele chestii pentru ca toate exemplarele care mai erau la raft erau distruse intr-o masura mai mica sau mai mare. Mi s-a intamplat sa nu fiu atenta si sa iau cosmetice sau dulciuri desfacute si incepute (stiu, aici e si vina mea ca n-am cascat ochii… dar inca mi-e greu sa inteleg ca sunt atatia magari).

    Nu incerca diverse chestii de mancare ca sa le abandonezi pe raft. Si mie imi place sa incerc dulciuri. Insa eu le cumpar inainte sa le incerc! Am vazut de prea multe ori oameni distrugand ambalaje ca sa guste din una sau din alta. Am vazut o baba la inghetata deschizand o cutie, luand pe deget ca sa linga si apoi aruncand cutia la loc. Am vazut o dama rupand cu ghearele o cutie de snitele, testand snitele la mana si apoi aruncand la loc cutia cu totul.

    La final un link nesimtit 😛 catre o postare de-a mea cu poze din Auchan si Cora.

  7. @Descultii-europei are foarte multa dreptate. Saptamana trecuta am fost sa iau boabe de la real pentru fiarele mele 🙂 era chappy la oferta, la 10 kg, un pic mai scumpe decat sacul de 10 kg de darling. Iau un sac, ma duc la casa, cand il scaneaza, surpriza: pret intreg. Ii spun casierului ca la raft avea alt pret, il mai scaneaza odata si tot pretul intreg apare. Imi spune sa-i aduc eticheta de la raft, sa o scaneze. Vin cu eticheta, o scaneaza; pe eticheta pretul scris era 49.99, pe casa de marcat aparea 58.99. Casierul incepe sa se balbaie ca nu stie ce e, ca nu mai e nimeni de pe raion sa-mi spuna de ce e pretul asa. Eu ii cer sa vorbesc cu un superior, sa rezolvam problema. Suna la un superior, vine o tipa, se tot foieste pe acolo, in incercarea de a ma determina sa accept pretul mare. Scot telefonul si le spun “pai hai sa vedem ce parere au si cei de la OPC despre treaba asta”. Tipa imi spune “stati sa mai verific odata” si ia eticheta si pleaca undeva. In cateva secunde ii suna telefonul casierului, iar asta introduce un cod la casa de marcat. Casa afiseaza boabe darling 10 kg, pret 44.99 lei, asta ma intreaba daca e in regula asa, eu spun ca da, ii platesc, iau sacul si plec. Daca nu ma uitam, plateam ca prostul. Asa, le-am luat cu 14 lei reducere. Iar luni, am sunat pe cineva de la OPC si i-am povestit ce am patit, invitindu-l sa le faca o vizita celor de la Real 3 (ghiroda). Asa ca, in completare la ce spune dojo, pe langa lista, mai luati si un calculator si socotiti tot ce puneti in cos (chiar puteti scrie valorile pe lista) si fiti atenti la casa caci s-ar putea sa aveti surprize. Nu e singura oara cand am patit surprize de preturi la real si nu sunt singurul (mi-au mai povestit persoane ca au patit-o cu preturile la real).

    • Potaile mele halesc tot Chappy. E misto pretul, tre’ sa ma arunc pe acolo sa le mai iau niscaiva mancare. In mod normal dadeam cam 75-80 de lei pe sac.

      E bine sa-ti stii drepturile, asta e clar. Eu nu fac calculele in cauza si sigur mi-au ‘tras-o’ in anii astia, asa ca ar fi o idee sa casc si eu ochii mai bine

  8. 1. nu te duce la cumparaturi flamand. am citit-o p-asta de o gramada de ori, pana cand am facut experimente. cand eram nemancata, am pus in cos, sau cel putin am fost extrem de tentata sa pun in cos, o gramada de prostii mancabile (de regula dulciuri). mi s-a intamplat chiar ca tamapenii luate in felul asta sa dubleze factura. cand mancasem inainte sau cel putin cu 1-2-3 ore de cumparaturi treceam fluierand pe langa rafturile cu dulciuri.
    2. incercati sa mergeti la cumparaturi in timpul saptamanii-zilele lucratoare vreau sa zic, daca nu stati prea mult peste program la serviciu 🙂 . in bucuresti sunt piete care inchid la 7-8 pm (vara chiar la 9), supermarcheturile inchid la 9-10-11 pm. timp suficient sa faci cumparaturi. iar la mijlocul saptamanii (marti, miercuri, joi) nu e foarte aglomerat.

    • Faza cu mancatul inainte de cumparat e buna si pentru economisire. Ca sa te fereasca al de sus cate rahaturi putem pune in cos, cand ne e foame 😀

  9. Eeeeei, da… Acum pot sa ma “destrabalez”.Apartinand sexului pe care shoppingul il lasa rece, imi insotesc sotia la cumparaturi numai atunci cand argumentele cu care as putea-o refuza se epuizeaza. Iar atunci, sarea si piperul fiecarei asemenea experiente, o constituie tocmai “indisciplina” si lipsa de bun simt a celorlalti paricipanti la “trafic” printre randurile super/hiper/ultra/mega marketurilor, pe care nu ma mai satur sa o observ. Ceea ce faci tu acum Dojo, este sa incerci sa educi “turma”, lipsindu-ma de momentele amuzante care imi coloreaza orele petrecute pentru aprovizionarea familiei. Din fericire pentru mine insa, suntem atat de departe de respectarea macar a unui procent infim din recomandarile tale, incat distractia de care am parte va fi asigurata, cel putin in mandatul generatiei mele.
    Si 2. Acum , la temperaturile de afara, este preferabila lasarea masinii in viteza. Daca tragi frana de mana, risti ca placutele sa ramana blocate pe disc, ceea ce e cam naspa. Recomand folosirea franei de mana doar pentru derapaje controlate pe care le poti incerca cu succes in parcarea oricarui supermarket.

  10. Ce ai scris tu in articol ar trebui invatat in loc de cele 10 porunci, dar va avea acelasi efect: zero. Tocmai de asta prefer sa facem cumparaturi “mari”, pentru evitarea problemelor de genu asta.
    Nu ai idee de cate ori am vazut persoane care “incearca” un mar sau pipaie toate rosiile la bucata cu mainile sau, clasic, golesc cate o sticla de suc si o lasa la intamplare pe raionul cu faina. Asta ca sa nu mai spun de femeile cu copilul in carucior care copil pune mana pe cate o ciocolata sau stiu eu ce se vinde la iesire (la casa) si mama se face ca nu observa si asa a mai facut “economie” de cativa centi.
    Si daca tot adaugam cu totii la lista, ar fi frumos ca atunci cand te intalnesti pe un raion cu un vechi prieten sa nu ramai la taclale fix in locul acela cu ambele cosuri de cumparaturi blocand un raion intreg.

  11. Astea ar fi bune ca reguli de conduita in general in supermarketuri….iar cea cu caruciorul ….cred ca de doua ori mi sa intamplat sa dau cu spatele cu masina si sa lovesc un carucior ..lasat de unu care n-a citi articolul tau!=))

  12. Buna, bun articolul tau. Sunt evidentiate niste chestii de bun simt care nu se prea aplica pe la noi. Ce ma enerveaza pe mine maxima atunci cand merg la cumparaturi e statul la coada. Dar ma calmez si stau cumintica acolo la rand,asta e. Partea aiurea e cand cei de dupa tine te tot imping in fata sa mergi mai sa dai peste clientul din fata ta, lasandu-l pe om fara pic de intimitate. Daca vezi ca e rand si ca ai de asteptat, nu mai avansa nene, ca ajungi si tu la casa. ASa ca mi se pare de bun simt sa pastrezi o distanta ok intre tine si cel din fata ta atunci cand stai la rand la casa.

  13. Uite chiar din tratatul asta am sa fac o lista pe care o iau pe langa cea cu cumparaturi. 🙂

  14. Pai da ce are manci inainte de cumparaturi :))) si mergi al cumparaturi full nu mai ti se face pofta de nimic mergi lejer si nu cheltui multi bani doar strictul.

  15. M-am gandit de vre-o cateva ori sa pun pe carucior un claxon de bicicleta poate asa mai trezesc adormitele care ies la promenada printre rafturi.
    O chestie urata este ca atunci cand te gasesti cu neamuri demult uitate sa depanati povestea vietii in mijlocul culoarului.

  16. Intai sa va salut, ca e prima oara cand ma bag in seama. Deci, salut!

    Pe mine in afara celor deja enumerate, ma enerveaza comoditatea unora de a duce carucioarele in locurile specializate, preferand sa le lase alan-dala prin parcare. Probabil considera ca cei 50 bani includ si transportul robotizat al carucioarelor.

  17. Regulile astea sunt general valabile doar in orasele mari. Intr-un oras mic, precum Zimnicea, nu ai probleme cu locul de parcare. Nu exista magazine in care sa iti iei caruciorul de cumparaturi dupa tine, pentru ca nu exista asemenea “accesorii”. Iti faci listuta de acasa si o iei la pas prin 3-4 magazine ca sa iti iei tot ce ai nevoie. Ar fi bine, daca in orasele mici ar exista asemenea supermarketuri din care sa iti iei tot ce ai nevoie. Ca sa nu mai vorbim ca in oraselul nostru nu poti vorbi de promotii, super oferte…Nasol, nu?

  18. Azi mai pot sa adaug una: fii constient de cat iti poti permite sa cumperi! Am stat putin peste 20 de minute de aiurea in cauza unui cuplu – aruncasera in carucior tot ce le cazuse sub ochi si la casa, vai, nu ne ajung banii, hai sa vedem ce renuntam, asta mai intra? da’ daca o scoatem pe asta? da’ daca… Si se mai si hahaiau ca nici de data asta nu s-au incadrat in bani 😐

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.