Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Ce-mi plac cersetorii …
De ieri sunt pe un site dintr-o ‘nişă’ total necunoscută mie. Am de mutat nişte chestii, vreau să optimizez un pic ‘ze code’ etc. Pentru că tânărul ăsta merită un pic de ‘reclamă’, vă dau şi un link, că nu strică: porumbel.net. L-am mai ajutat în trecut la mici chestii, băiatul m-a contactat pentru a mai aduce nişte îmbunătăţiri. Iubesc situl ăsta şi mai ales DEDICAŢIA deţinătorului care-i (după cum îi spuneam eu ieri seară) un puştan (prin primii ani de facultate şi situl e de acuş’ 5 ani).
Pe la vârsta la care alţii nu ştiu ce vor de la viaţă, el ştie. Este columbofil şi munceşte zilnic pe situl lui, pe forum, adaugă noi facilităţi etc.
Deci nu el este ‘subiectul’ discuţiei, că nu am decât cuvinte de laudă.
Apare însă un articol pe site despre un alt columbofil cu mulţi porumbei, cu rezultate excelente în competiţii etc. Deh, om care a pus bani şi suflet iar ACUM după destulă muncă şi investiţii se bucură de nişte rezultate.
Şi apare un gigel în comentarii care spune ceva de genul ăsta “sunt începător. Nu doriţi să mă ajutaţi cu un porumbel?”
Exact ce se întâmplă şi prin ‘blegosfera’ asta, unde absolut fiecare nou venit are pretenţia ca ‘ăia’ mari’ să ajute, să facă şi să dreagă, pentru că ei sunt mari şi alţii mici. Sau ca unchiu-miu care, auzind că mi-am făcut firmă, îmi propunea să-l fac pe văru-miu asociat. Doar aşa, pentru că suntem rude, nu?
Ca un om care apreciază absolut orice mână de ajutor primeşte şi care nu a cerut nimănui ‘dă-mi aia şi fă-mi aia’ simt că mă apucă dracii, când observ atitudinea asta idioată. De asistaţi. Ce treabă are omul ăla, care a plătit o avere pe toate chestiile alea pentru porumbei (că nici nu le ştiu numele), care a plătit pentru porumbeii în cauză, care a curăţat la rahat de s-a săturat, a învăţat despre subiectul ăsta, că mă gândesc că nu era specialist din uter? Respectivul a făcut ce trebuia pentru a reuşi. A învăţat, a băgat bani, şi-a construit relaţii. Nu cred că a stat cu mâna întinsă după câte un porumbel, că deh, el e începător.
Faptul că începi într-o chestie nu-ţi dă un titlu de nobleţe. Înseamnă doar că trebuie să parcurgi un drum pe care l-au făcut şi alţii. Dacă eşti copil deştept, CITEŞTI prin siturile şi forumurile din specialitatea ta, unde se scriu tot felul de chestii utile, bagi la cap, investeşti pas cu pas şi MUNCEŞTI.
Nu stai cu mâna întinsă.
Doamne ce-mi plac oamenii pasionati! Subiectul pasiunii poate fi cea mai neinsemnata chestie, dar eu iubesc luminita din ochii unui om pasionat, chiar si atunci cand imi povesteste despre scobitori. Succesul nu vine decat la oamenii pasionati. Iar cersetorii roiesc in jurul oamenilor de succes ca mustele in jurul… stii tu 😀 E ceva normal, cu cat ai mai multi din astia, cu atat inseamna ca ai mai mult succes.
Cateodata imi place asa de mult articolul tau, incat imi vine sa spun doar ca sunt totalmente de acord cu tine. Pe urma ma gandesc la teoriile alea (pe care le mai tin si eu cititorilor mei), ca un comentariu trebuie sa aduca ceva, altfel degeaba il pui acolo. Da’ acum nu-mi vine sa spun decat ca am trecut si eu prin asta, si am exact acelasi sentiment :).
Saru’mana de apreciere. Ma bucur ca gandim la fel. Deci nu-s chiar atat de ciudata 🙂
Sunt nou pe blogosfera,… dar nu vreau ajutor ci vreau sa invat. Si acesta e un articol din care poti extrage invataturi , daca vrei; daca nu vrei sa inveti, poti citi orice ca tot nu vei invata. Felicitari pentru articol
stii…nemtii aveau o vorba … 😉 si daca o spun, sa vezi reactii de catalogare 😛
De ce nu o spui ? Eu nu stiu nemteste 😉
Nici nu trebuie sa stii…
Arbeit macht frei
nah c-am spus-o 😉 sa vezi acu uraganu’ cum se desfasoara 🙂
Uragan ? Nu vad nici un uragan. Tot ce vad este ca suntem foarte putini cei care am da macar o sansa (una doar) cuiva care cere ceva….
Ma duc in trecut si imi aduc aminte ca am cerut tuturor celor pe care ii stiam un loc sa ajut oameni sa se vindece. Trei ani am incercat, numai sufletul nu l-am vandut. Am lucrat si pe 300 lei pe luna doar sa ajut….
Acum nu mai ajut pe nimeni.
Deviza mea: “Vreti sa va vindecati ? Vindecati-va singuri.” Eu am pierdut vreo 15 ani din viata ca sa invat sa ajut oameni – munca cum zici tu, dar munca nu m-a eliberat, m-a facut sluga.
Azi fac cu totul si cu totul altceva pentru ca niciodata nimeni nu m-a ajutat cu nimic, toti au cerut sa le platesc inainte de a-mi da ceva.
Dupa cum vezi, lozinca e frumoasa, dar e numai o lozinca.
De ce sa dau? Intai sa merite si apoi sa vrea. E prima lumea de intinzatori de mana, dar sunt atatia de putini cei dispusi sa faca un efort pentru a obtine ceva. Munca te elibereaza pentru ca obtii ce ai nevoie prin munca ta, nu mai esti dependent de mila altora
“Sau ca unchiu-miu care, auzind că mi-am făcut firmă, îmi propunea să-l fac pe văru-miu asociat. Doar aşa, pentru că suntem rude, nu?”.
Cât românism, nu pot să cred. Și cât tupeu, auzi, asociat, nici măcar măturător prin birou! Sunt, sincer, perplex.
Ai si nu ai dreptate.
La prima vedere asa este, sunt nenumarati care au transformat cersitul in profesie. Dar de aici pana la generalizare e un pas imens.
Poate cineva chiar doreste sa inceapa ceva si are nevoie de un ajutor minim. Minim pentru cineva care poate sa ii dea. De exemplu, 5.000 euro pentru un milionar e o suma indima, dar poate fi ce trebuie ca cineva sa deschida o langoserie din care sa traiasca el si 2 angajati toata viata.
Asa si cu cel care cerea un porumbel.
Banuiesc ca nu dorea sa il faca ciorba. Avand porumbelul, s-ar fi ocupat de el, ar fi invatat din experienta, s-ar fi chinuit si…. de ce sa nu vedem si varianta cealalta, poate descoperea ca nu e facut sa fie columbofil si ar fi renuntat dupa 1 luna.
Eu incerc sa ajut pe oricine cere, orice. Daca pot si daca imi este usor, de ce sa nu o fac ?
Inca ceva despre subiect:
Suntem educati sa nu cerem niciodata nimic. Sa nu ne facem de ras, sa nu parem tampiti, sa nu fim refuzati si tot asa. Oare cati ar fi avut o viata implinita daca ar fi avut curajul sa ceara ceva de la cei care au (cunoastere, bani, posibilitati, porumbei :D) ?
De aceea zic sa nu fim asa duri cu cei care cer. Nu toti merita sa fie trasi pe roata pentru ca o fac.
Porumbeii COSTA. Si daca ai 100 de oameni care-ti cer porumbei ce faci? Le dai toti porumbeii? Problema este ca, daca te ridici putin, nu sunt 2 care-ti cer ajutor. Sunt zeci sau sute. Un porumbel in sine probabil nu costa atat de mult incat sa nu ti-l cumperi tu. Nu stiu care-s preturile, dar cred ca fiecare, daca am vrea, ne putem cumpara oratania.
Chiar daca un porumbel nu e mare branza teoretic, daca te trezesti cu jde oameni care-ti cer asa ceva, ramai fara porumbei, doar pentru ca esti bun crestin.
Io recunosc ca mi-a iesit faza asta cu ‘bunul samaritean’ pe nas demult. S-au rarit ‘prietenii’ in momentul in care am refuzat sa mai fiu banca de imprumut sau taxi 🙂
De curiozitate, intreaba acel baiat cati au vrut un porumbel. Nu cel mai scump, unul care sa poata fi dat. Sa nu spui ca nu are si porumbei comuni.
Eu am de exemplu pesti guppy, se inmultesc fara numar. Daca cineva ar vrea sa aibe un acvariu, de ce sa nu ii dau 1 pui sau 2 ca sa vada ce inseamna un acvariu ?
Stii ce e trist, foarte trist ?
Vremurile ne-au facut individualisti, nu am face nimic pentru nimeni altcineva. Pe de alta parte, sunt nenumarati care asteapta sa primeasca fara sa faca nimic, doar sa profite.
Sa nu uit: Jos ACTA !
Daca as fi milionara nu as da nici 100 de euro unui astfel de “cersetor”, chiar daca stiu ca eu cu suta aia de euro ma sterg la fund. E suta mea, e muncita de mine, in timp ce faceam eu suta aia pe nopti nedormite, cersetoru statea in bambu si se distra si acum vine sa se planga ca e grea viata?
Ah, da, daca facem concurs de proiecte, si vine un om si ma convinge NU ca are “nevoie” de suta aia de euro (chestie care ma lasa rece) ci ca daca i-o dau el o inmulteste si o face sa fie 1000 de euro, pai nu ii dau numai 100, ii dau 100 de mii si nu ma astept la nimic inapoi!
Exista o diferenta mare intre a cere ajutor si a cersi, desi , pana la un punct termenii se cam confunda. Refuz categoric cersetorii de profesie si pe cei care iti cer ceva desi ar putea obtine lucrul sau informatia si singuri (dar cu ceva efort). Ajut insa cu placere, ori de cate ori stiu ca ajutorul meu este indreptat catre o cauza corecta si un om de buna credinta. Si daca as avea timpul necesar v-as povesti chestii emotionante despre moduri absolut incredibile in care putinul ajutor pe care am putut sa il ofer la un moment dat unor persoane, mi s-a intors inmiit (si nu neaparat sub forme strict materiale). Este suficient sa va spun ca anul trecut, atunci cand sotia mea a suferit o operatie cu complicatii si a fost nevoie de donatori de sange, m-am pomenit cu un sfert din universitate, adusi de un tanar asistent caruia cu ani in urma ii tehnoredactasem dizertatia de master si realizand ca nu sta prea pe roze cu banii, i-am refuzat cei doua sute de lei pe care mi i-a oferit. De la acea data si pana in ziua cand sute de studenti au invadat centrul de transfuzii nici macar nu il mai intalnisem. A auzit insa despre cazul sotiei, a facut legatura cu numele meu si de aici intreaga poveste.
Fa-ti dom’le blog 😛
Cristian, mare adevar graiesti. Intr-adevar, si mie mi-e scarba de cersetorii profesionisti.
Insa la fel, atunci cand pot da o mana de ajutor, o fac cu drag. Si in primul rand o fac pentru mine, pentru starea de bine ce ti-o ofera un asemenea gest.
Nu sunt eu ala religios, dar parca sintagma “ajuta-ti aproapele” e din ce in ce mai nesocotita. Si nu e tocmai bine.
De fapt sintagma era iubeste-ti aproapele, mea culpa, dar mesajul e acelasi 🙂
Si ca veni vorba de columbofili, sa le ceri astora un porumbel echivaleaza cu a-i lua de la gura unui rus sticla de vodca. Am un amic “atins” de aceeasi pasiune si il etichetez cu un singur cuvant : bolnav (omu’ stie si nu se supara ba chiar, cu jumatate de gura, isi recunoaste “vina”). Dau sute sau chiar mii de euro pe o pereche de oratanii d’astea, pe tratamente si concursuri. Merg pana prin Polonia sau Ucraina sau te miri pe unde mai ajung, dau drumul la cinci-sase inaripati d’astia si aproape zici ca au orgasm cand li se intoarce cate unul, din toata trupa, jumulit si vai de mama lui, dar, “in timp bun”. Primesc o diploma si cate o vaza de cristal oribila, de care are soacra-mea vitrina plina si nu renunta nici in ruptul capului la ele, dar pentru ei valoreaza greutatea eu in aur. L-am intrebat odata care-i rostul cheltuielilor nesabuite pe care le face cu porumbeii (nefiind tocmai vreun instarit) si-a mormait ceva despre pariuri. Ceea ce, trebuie sa recunoastem ca, nu-i tocmai de bine.
Columbofilia este o pasiune la fel cum sunt si altele (fotbal, volei etc.). Ca in orice alt sport, daca nu investesti performantele nu vor venii, poate vin intr-un an dar dupa aceea exista sansa sa nu te mai regasesti in clasamente. Exact acelasi lucru se poate spune si despre cel care investeste dar teoretic el are mai multe sanse de castig.
La fel cum unui alt om ii place sa investeasca in hobby-ul lui, asa fiecare columbofil investeste in porumbei, hrana, medicamenentatie, crescatorie etc. Sumele pe care le investesti sunt variate. In Romania unii columbofili au investit sute de mii de euro in porumbei, altii doar cateva sute dar fiecare cred ca se bucura la fel atunci cand un porumbel ii ajunge acasa de la un concurs (ca e pe locul 1, 10 sau 100).
Nu se poate vorbii despre pariuri, acestea daca se fac intr-un grup de prieteni restrans (de exemplu eu si inca 5, 6 prieteni) care cu siguranta urmarim si mai intens venirea primilor porumbei.
Fiecare columbofil investeste atat cat poate, nimeni nu il obliga sa faca eforturi supraomenesti. Daca imi permit investesc, daca nu stau frumos pe fundul meu si nu ma intind mai mult decat imi pot permite. Ah, sa nu uit: intai familia, locul de munca … si abia apoi porumbeii.
PS: Merci Ramona 😉
Cu mare drag 😉
Acum vreo trei ani am incercat sa gasesc o solutie/idee pentru a mai suplimenta veniturile familie. Ideea initiala a fost sa crestem struti. Ne-a dat cu virgula. Ne-am reprofilat pe cresterea porcilor vietnamezi. Zis si facut. Am facut imprumut la banca si i-am cumparat. In banii astia s-a incadrat si constructia pentru dihanii. S-a chinuit tata, aproape singur, pana i-a iesit pe ochi si pe urechi. Vreo doua persoane l-au ajutat, contra cost. S-a gandit sa ceara ajutorul catorva rude pe care le-a ajutat si el pe parcursul anilor. Raspunsul a fost negativ. Bun. A ridicat constructia, purcelele s-au impuiat si au fatat. Bineinteles ca aceleasi rude au venit sa vada animalele si, din vorba in ciorba, l-au intrebat pe tatal meu daca nu le da si lor 1-2 pui, ca si asa avem prea multi. Evident ca gratis. Tata le-a raspuns politicos ca nu se poate, am facut imprumut la banca si a muncit ca un rob. Bineinteles ca s-au uitat urat la el si se intrebau: oare de ce nu le da si lor ca avem multi. Rudele isi aduc aminte ca iti sunt rude numai in momentul in care au nevoie de tine.
Cu vecinii, aceiasi treaba. Ar vrea porci la un sfert de pret. Cumva, vecinii ranesc impreuna cu tata la porci?
Cand am vazut titlul am crezut ca-i vorba despre cersetorii clasici (aia cu “da si mie un leu de cinci” ) … bine ca am citit tot si m-am lamurit.
Mare dreptate ai.
Eu am porumbei gratis, din aia care hoinaresc printre blocuri :)).
si eu am intalnit o gramada pe stilul asta, insa sincer sa fiu cand eram mai mic mai intrebam si eu pe unu altu, dar niciodata nu ceream munca fizica fara sa platesc; vreau sa zic ca unii m-au contactat sa le impart niste opinii cu privire la SEO, cu privire la anumite aspecte pe nisa pe care lucrez si sincer i-am ajutat cu placere deoarece ma gandeam ca odata si eu eram foarte entuziasmat sa fac ceva insa nu stiam de unde sa pornesc.
Problema o văd atât în exprimare, cât și în atitudine. Corect ar fi fost:
Aș dori să vă ajut cu treburile zilnice, să curăț după porumbei, să le dau de mâncare și să [insert here orice altceva]. Nu doresc să mă platiți, însă aș aprecia dacă, pe lângă experiența pe care mi-o oferiți, să-mi oferiți posibilitatea de a achiziționa de la Dumneavoastră un porumbel la un preț corect.
Mulți l-ar fi refuzat pe respectivul ‘începător’ dar sunt convins că unii i-ar fi acceptat oferta și chiar i-ar fi făcut cadou un porumbel.
Ceea ce mi se pare aberant nu este atât faptul că ne-am obișnuit să ne milogim (trăsătură caracteristică de altfel) cât faptul că ne așteptăm să avem rezultate ÎNAINTE de a face efort. (sau a oferi ceva în schimb).
Exemplu meu preferat referitor la situația de mai sus e cel în care ne dorim căldură de la sobă, gândindu-ne să punem lemne după…
Lorand, io ii dadeam porumbelul si de lucru in secunda a doua. Fara discutie. Dar, asa cum zici si tu, e o diferenta de atitudine 🙂
Mie mi se pare ca e un cliseu….
se face prea mult caz pentru ca omul ala a cerut un porumbel…
Hai sa-i taiem capul ca a cerut…
in functie de circumstante ( materiale, umane, sociale, caracter) ramane la latitudinea proprietarului, daca poate/nu poate sa-i dea omului un porumbel si tot el este cel care poate pune si conditii…
de ce trb sa ne ambalam noi, cand e treaba proprietarului daca si cum raspunde, luand in calcul toate circumstantele?
Faza asta e cam ca atunci cand iti faci casa la curte si se autoinvita in fiecare weekend cohorte de prieteni care locuiesc la bloc. Sau cand te stabilesti in alta tara, ghici unde vor vrea neamurile ( unele, nu toate ) sa vina vara, in concediu ?
Gigel ala din articolul tau, putea sa se ofere sa faca voluntariat acolo si fura meserie, dar, deh, e greu pescuitul, e mai bun pestele nemuncit…
uite, Bobby Voicu are o parere pe tema asta , argumentata corect de altfel https://www.bobbyvoicu.ro/de-ce-nu-ceri.html
Ssssshhhhh…. nu mai spune nimic pe tema aceasta; daca ceri ceva esti imediat catalogat drept lenes, parlit, neam de traista, nesimtit…..
Si Bobby clar nu are dreptate.
Se vede fara microscop ca a cere e cea mai mare vinovatie din lume.
Propunere indecenta:
Eu propun sa aflam cine e dom’le acest personaj sinistru care a vrut un porumbel. Dupa ce aflam, propun sa il batem cu pietre, sa il scalpam,sa il biciuim, sa il dam afara din societate ca o strica si daca se poate, sa il si ingropam de viu undeva…. daca se poate toate aceste variante in acelasi timp.
Nenorocitul care este, uite cum ne-a stricat noua starea zen !
Ca sa spamez acest post: sper ca sa luati ca o gluma comentariul meu de mai sus.
Google-ul a fost cel mai bun prieten al meu… am pierdut nopti fara numar.
Beton articolul. Nu pot să nu remarc că dacă eşti în perioada cu probleme sau la început, neamurile strâmbă din nas când te văd “Looserul ăla, ce-o mai vrea?”, dar cum ai ieşit puţin din turmă încep cu “Ce mai face nepotul meu preferat, nu-l ajuţi şi pe verişorul tău drag-aka fiumiu ?”
Mai, nu prea-mi place sa fiu eu Gigi contra, mai ales la 2 Noaptea. Nu sunt nici mai bun si nici mai rau decat voi, si pe mine ma apuca lehamitea cateodata, dar parca voi prea aveti porniri egoiste. Stiu, viata asta de doi bani ne inraieste, dar hai sa pastram totusi si o farama de umanitate in noi.
Si ca sa inchei ca un gigi contra adevarat, chiar ca un mic spammer , ce ziceti dati o mana de ajutor cuiva care are nevoie cu adevarat?
https://cancerul.net/cosmina-adela-denisov-are-nevoie-de-sprijinul-nostru
Eu cand am pornit cu fotografia am inceput sa fac pe la un vecin pe la altul iar acum…dc ma ajuta D-zeu imi voi lua exclusivitate pe Amasad,or Club..care este locatia anului 2011!…dar numai eu stiu cati covrigi si mergenele am mancat ca sa ajung aici!
Am auzit că ai o mulţime de vizitatori, nu-mi dai şi mie vreo 100? 😀
Tu sa zici bogdaproste ca te-am scos din spam 😀
nus’ ce doamne iarta-ma are porcaria asta de te baga acolo. Uff.
Mulţam fain! 🙂
Nu e de la porcăria de akismet, am fost raportat ca spamer de nu ştiu cine pentru că am îndrăznit să pun într-o zi la “website” un link spre un articol şi nu spre prima pagină a blogului. 🙂
Daca nu te stiam, te ardeam si eu ca spammer, ca ma irita faza asta. Daca faceai smecheria la mine insa, scapai cu edit, ca te stiu de om serios 😉
Buna !
Cand am plecat din tara eram ferm convinsa ca nepotismul este o practica tipic romaneasca. Ajunsa pe la altii am constatat ca nici vorba , chiar daca i se spune altfel (“retea”) , principiul este acelasi (plecarea) : “pune si tu o vorba buna pentru mine sa profit si eu putin de succesul tau” . Fara relatii esti limitat. Desigur , poti ajunge pana la un punct dar nu pana la capat. Buna , rea , este o practica impusa de societate …