Arte martiale si #obiceiurisanatoase

16
3026
views

Undeva prin noiembrie (mai spre final), Tomatina căuta de zor partener pentru Kick Boxing, pentru campania de la Danone, #obiceiurisanatoase. Şi pentru că ştia ce trecut ‘marţial’ am eu, s-a gândit să-mi facă bucuria de a mă invita la nişte antrenamente, chiar dacă nu sunt pe stilul respectiv (am făcut Karate 5 ani) şi mai nou sunt destul de sedentară.

Antrenamentele (câte am prins, că am plecat în Spania în timpul campaniei) au fost excelente, aşa că nu pot decât să recomand sportul în cauză. Am prins un antrenor foarte simpatic şi fără ‘trăiri’ de mare bătăuş, chiar dacă susţine cursuri într-un stil nu chiar paşnic. Mi-a plăcut enorm modul în care prezenta ideea de arte marţiale şi faptul că-şi sfătuia cursanţii să se preocupe de antrenamentul lor, să muncească pentru a progresa şi să nu vadă artele marţiale doar ca pe o metodă de a ciomăgi pe cineva.

Spre deosebire de filmele proaste în viaţa reală să te iei la pumni şi la picioare NU este o idee bună. Un practicant de arte marţiale, care-şi foloseşte chestia aia dintre urechi, NU va cauta ocazii de trântă. Pentru că nu ştii niciodată cum ieşi dintr-o încăierare, iar legislaţia nu este mereu în favoarea ta. Plus că e mai indicat să eviţi o confruntare, decât să te bagi în rahat doar aşa de distracţie.

Am apreciat enorm că Bogdan (sper că nu i-am greşit numele) îşi educă practicanţii într-un mod paşnic, departe de ifosele de macho pe care le au alţii. Are oameni care participă în competiţii specializate (se vedea oricum pe ei că au o tehnică foarte bună) şi din ăştia ca mine, mai mult sau mai puţin virgini în kick boxing. Avantajul meu este că am făcut ceva chestii marţiale la viaţa mea (treabă ce se vede la tehnică), dezavantajul este că am de adaptat tehnica rigidă de Shotokan la tehnica şi garda de kick boxing.

Nu am mai făcut serios karate de ani buni. Am avut program amboulea cu serviciul, apoi am început să călătorim prea mult (6 luni pe an suntem în afara ţării), dar sunt un ‘promoter’ al artelor marţiale de orice fel, atât timp cât sunt practicate cu cap şi cu un instructor decent.

M-am apucat serios de karate pe la 21 de ani. Am început de la zero, cu o coordonare de mirul lumii, zero rezistenţă la efort, mobilitate cât o scândură. Am fost cred cel mai prost student pe care l-a avut instructorul meu şi chiar el, după vreo 4 ani, îmi spunea zâmbind că am pornit de foarte jos. Ştiam asta, că doar nu eram oarbă. Mi-a plăcut să ştiu că am crescut frumos ca şi karateka şi că mi-am meritat fiecare grad primit. Sensei are prostul obicei să fie un zbir la examene, aşa că nu iei o centură doar pentru că ai ochi albaştri.

Faptul că am ajuns un practicant decent de la un zero barat cum era stă acum la baza ‘filozofiei’ mele de viaţă. Antrenamentele m-au educat ENORM, chiar dacă eram ditai dălăul de femeie, pentru că mi-au arătat un amănunt important: dacă ai pasiune şi eşti dispus să munceşti, VEI REUŞI. Nu sunt campion (că nu particip de obicei la concursuri – sunt costisitoare şi la vârsta asta nu simt că am ceva de demonstrat), nu sunt vedeta clubului, dar sunt un practicant bun şi am reuşit destule chestii pe care la început nu-mi ieşeau. Şi astea doar pentru că, timp de 5 ani, am respirat karate şi m-am antrenat de parcă mergeam la Mondiale.

În anii aceştia mi-am ‘sculptat’ corpul destul de agreabil pentru o slăbănoagă ca mine, am câştigat coordonare, mobiliate, tehnică şi mai ales la nivel psihic modificările au fost incredibile. Am fost mereu un copil ‘distrat’ şi cred că, dacă era moda la noi, primeam şi eu vreun diagnostic de ADD măcar. Nu sunt un om foarte disciplinat în general, am accesele mele de lene. Dar m-am educat ca, dacă am ceva ce-mi doresc, să trag până obţin. Sunt în stare să muncesc cu orele fără oprire, dacă ştiu că trebuie depus efort, mă concentrez uşor pe treburile mele (destul de util, ţinând cont că 14 luni în ultimii 2 ani am lucrat din bucătărie, din sufragerie, cu un copil de 5 ani în preajmă, cu oameni care vorbesc etc.

O altă chestie pe care am prins-o din AM este să nu am planuri uriaşe dintr-o dată. Împarţi un ţel ma mare în altele mai mici, mai uşor de obţinut şi de ‘contorizat’, munceşti şi le atingi pas cu pas.

Mi-ar plăcea să mă reapuc serios de sport şi chiar intenţionez să fac asta şi pe ‘dincolo’, că s-a găsi ceva şi pentru mine. Iar costurile lunare nu sunt chiar exagerate. Că este Shotokan sau TKD, nu contează, e plăcut să te antrenezi şi în alte stiluri. Mi-aş duce CLAR copilul la arte marţiale pentru că, dacă are un instructor bun, e incredibil cât de bine îi va face.

E nevoie să ne maturizăm ca societate şi să încetăm să vedem artele marţiale ca pe o prostie sau bătaie de proşti. Am văzut mereu antrenamentele mele ca pe un mod de a-mi schimba unele aspecte din viaţă, ca pe o educaţie a corpului şi a minţii. M-a atras mereu ‘Do’-ul din stilul meu, am încercat să aplic în viaţa personală unele dintre învăţăturile respective.

Săru’mâna Tomatina de invitaţie, e plăcut să testezi un stil nou, cu un instructor la fel de matur (spiritual) ca şi instructorul meu de Karate. Lăsaţi stereotipiile şi prostiile, încercaţi să vedeţi ce înseamnă cu adevărat artele marţiale, departe de filmele de bătăi şi de imaginea bătăuşului cartierului.

16 COMMENTS

  1. Superb articolul ! Ti-o spune unul care a inceput la 15 ani si facut anisori buni. Tot asa din Scobitoarea cartierului, m-am retras in lumea mea , si am zabovit ani buni in lmea karate-ului. Recomand cu cea mai mare placere si incredere acest tip de educatie pentru orice copil, adul … Bineinteles trebuie verificat putin calitatea instructorului sa nu iti dai odrasla pe mana unui ipostor(din pacate mai sunt si dinastia) , si dupa aceea cu incredere spre mari realizari.
    Oss

    • Cu tot respectul, ai un vocabular deficient iar din ce am vazut pe al tau blog nici gramatica nu e punctul tau forte, ar trebui putin revizuit si ai puncta astfel la capitolul credibilitate. Pana sa dai odrasla la cursuri de karate, asigura-te ca nu va avea aceleasi probleme in exprimare precum parintii.

      • Bun venit pe blog, ma bucur sa te vad aici 🙂

        Vali e plecat de multisor in SUA, deci probabil faptul ca sta acolo are un puternic impact in ‘gramatica’ lui.

  2. foarte frumos…
    eu m-am apucat de karate in clasa a 2-a si am mers asa timp de 7 ani. Totul a fost perfect, concursuri peste concursuri, medalii peste medalii, titluri europene si nationale, pana intr-o zi cu foarte foarte mult ghinion. Antrenorul Sandor Peter, sensei-ul meu a avut un accident cu masina in care a murit pe loc…:( de atunci am incercat cu alti antrenori sa fac ceea ce faceam cu el si nu am reusit nici cum sa ma reechilibrez.

  3. Fi’miu a prins doi ani de aikido (acu vreo 7 ani in urma) si fiindca n-a fost nici un stagiu de centura a ramas cu o amarata de alba cu doua trese.Apoi a trecut a V-a si a schimbat programul la scoala si a fost practic imposibil sa reusesc sa-i aliniez cumva programele asa ca, cu parere de rau a renuntat. Acu ii legitimat la FR de baschet under 16 dar amandoi ne amuzam aducandu-ne aminte de cei doi ani de arte martiale : pana la aikido nu se atingea de legumele din ciorba. Cum asta e o chestie generala la plozii de varsta mica, senseiul, cunoscator al “obiceiurilor” invataceilor , dupa salut punea intrebarea destabilizatoare : “Ati mancat legumele din ciorba ?” urmata de pedepse in exercitii pentru cei care nu respectasera “ordinul”. Dupa primele doua sedinte incepute cu ture de sala de mersul piticului, mofturosul de fi’miu incepuse sa manance absolut toate legumele. In plus, disciplina impusa la antrenamente s-a resimtit si in alte domenii la care anterior fusese indaratnic si recalcitrant. Pentru parintii care au posibilitatea, recomand cu caldura sa indrume copiii catre artele martiale. Spre surprinderea multora, needucati sau neinformati, artele martiale nu fac din copii niste batausi ci, dimpotriva, au un efect total opus, oferindu-le calm, echilibru, luciditate, stapanire de sine. In plus adauga inteligenta.

  4. Super este sportul meu preferat,de la varsta de 6 ani sunt la carate si acm am 17 si imi place foarte mult sportul acesta si sper sa ajung undeva cu el.

  5. Asa este, orice sport este bun cand este facut cu placere. In ultimii ani, mai rar sunt parintii care apreciaza faptul ca e mult mai sanatos pentru copilul lor sa faca un sport de mic, decat sa stea ore in sir la PC, mai mult pierzand timpul decat sa faca ceva acolo util pentru copil. Am admirat mereu artele martiale, ca simplu “privitor”la tv caci altfel nu am avut posibilitatea.Este un sport al in care se antreneaza si trupul si intelectul.Chiar daca de multe ori am vazut in filme acest sport practicat sunt convinsa caci si acolo nu e doar”film” e si realiatea. Daca parintii care au posibilitatea sa isi indrume copilul sprea acest sport ar avea mult de castigat. Un copil sanatos, organizat, cu un program stabilit. Si PC-ul e bun, numai caci cei mici si nu numai in loc sa practice un sport, oricare ar fi el, intepenesc ore in sir inchisi in camera in fata Pc-ului, in loc sa stie sa mai se joace in aer liber un fotbal, tenis, turca…de ce nu? orice..

  6. Esti codasa DOJO..eu si acum mai fac miscare si reprize de sac….chiar mi-am busit incheietura ziele trecute:)) eu fac pt sanatate nu mai fac pt a ma lupta..doar pt mine!

  7. Imi cer scuze, dar finalul m-a ingretosat. Restul articolului e ok si sunt unul dintre cei care cred ca artele martiale inseamna mai mult decat se vede la tv.

    In rest,

    STEREOTIPÍE s. f. 1. (Instalație sau procedeu de) reproducere și multiplicare a unei forme tipografice, prin turnare într-un metal sau prin mulare în cauciuc ori în alt material plastic a unei copii după această formă. ♦ Formă de tipar obținută prin stereotipie (1). 2. Faptul de a se repeta ceva, de a fi mereu același. ♦ Simptom al unor boli mintale constând în repetarea automată de către bolnav a acelorași cuvinte sau a acelorași gesturi. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotypie.

    Nu, nu e vorba de vreo greseala. Am copiat si eu definitia cuvantului.

    • Daca tu ai impresia ca eu stau cu dex-ul sub nas, este problema ta. Ma vei ierta ca nu am deschis din nou dexonline sa imi caut fiecare cuvant. Sper ca imi vei ierta prostia 😀

  8. Mi-a plăcut articolul. Şi eu am practicat 4 ani jiu-jitsu şi am reuşit să trec peste pornirile agresive din stradă. Artele marţiale îţi dezvoltă disciplina şi autocontrolul mai bine ca orice alt sport.

  9. Foarte frumos articolul, mi-ai trezit niste amintiri minunate insa nu ai mentionat cum il cheama pe sensei-ul tau ? Poate ne dai mai multe detalii ?
    Mama mea a avut un club de karate in Petrosani si colaboram des cu cei din Timisoara.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.