Cum poți face poze decente pe timp de noapte

18
7950
views

Disclaimer: NU sunt „pozar” profesionist. Am un aparat destul de decent, am făcut spre 20.000 de poze în ultimii 4 ani, dar asta nu înseamnă că-s vreun specialist. Învăț și eu diverse chestii pe parcurs, deci luați aceste idei ca pe descoperirile unui începător, dar care probabil vor fi utile unora la nivelul meu. Știu că avem cititori / editori specializați, vă invit să oferiți sfaturi și completări la ce scriu eu.

În mod normal un aparat foto ar trebui să „ducă” poze de zi fără prea multe probleme. Este adevărat că unele nu sunt bune de nicio culoare, așa cum era coolpix-ul cu care am venit în State în 2010 (și pe care am simțit nevoia să-l sparg bucăți), în general însă orice săpunieră din zilele noastre nu vă face chiar de rahat într-un concediu sau la o agapă ce se lasă cu poze.

Când vine vorba de făcut poze noaptea însă, se schimbă situația. Este momentul când vedeți clar ce limite are aparatul pe care îl dețineți și vă testați propriile limite, pentru că în general nu mai scăpați ieftin cu „auto mode”. Pentru rezultate decente aveți nevoie de preferat de un aparat bun, de un trepied stabil, de RĂBDARE și ceva experiență în „manual mode”.

Auto-mode pe un aparat bun

În mod ideal, deși există o serie de „scenes” (setări pre-derminate pe aparatul foto, unele pentru noapte), ar trebui să vă bazați mai puțin pe modulul auto și să vă setați apertura, timpul de „expunere”, ISO-ul etc. La fel de … ideal este să aveți un trepied pe care să stea camera, să declanșați „cu întârziere” etc.

Viața este însă de multe ori „ne-ideală”, dacă-mi permiteți barbarismul, și există cazuri când trebuie să vă descurcați cu o cameră ținută în mână și fără să vă pricepeți extrem de mult la asta.

Am avut ocazia să testez aparatul meu (Nikon d5100) într-o asemenea situație la începutul anului, când s-a întâmplat sărbătoarea pe care spaniolii o numesc „Ziua Regilor”. În 6 ianuarie, fără să știm ce zi este, am ieșit pe malul gârlei să facem niște poze de „apus”. Fără trepied (nu aveam oricum așa ceva – eu, că „soarele” e dotat), fără pretenții. Am venit pe strada principală și ne-am trezit la „iarmaroc”.

Pe vremea respectivă foloseam DSLR-ul pe auto, deci nu se poate spune că m-a scos înțelepciunea din casă. Totuși pozele au ieșit OK, deși îmi tremură în general mâinile ca unui epileptic, iar procesiunea nu stătea nici ea să facă frumos în poză.

Am văzut difrerențele de calitate acasă, când am comparat ce am făcut eu cu pozele cumnatului și ale lui iubi. Cumnatul și iubi au destulă experiență în pozat, deci nu sunt atât de „verzi” ca mine. Unul are o „săpunieră”, iar iubi un Olympus E520 pe care chiar știe să-l folosească. În ciuda acestor avantaje de experiență, pozele pe care le-a făcut Niki al meu în condiții vitrege (fără prea mult timp de setări și din mână) au fost sensibil peste celelalte.

Aparatul a costat 1400 de dolari anul trecut, mai mult de dublu cât am dat pe laptop. Este o investiție nebună, nu pot încă să cred că am îngropat atâția bani în el. Cu toate acestea face poze absolut decente și compensează prin „puterile” lui lipsa mea de experiență. Deci, un aparat bun, face măcar juma’ din muncă. Dacă nu aveți bani de aruncat pe prostii, încă puteți realiza poze bune, dacă știți ce presupune munca de noapte.

Scăpăm de „camera shake” prin declanșare întârziată și un trepied

Marea problemă a pozelor de noapte este TIMPUL cât durează poza respectivă. Când este noapte, lumina ce „impresionează” senzorul (sau filmul) este mai puțină decât în timpul zilei. Se poate ajusta ISO-ul (sensibilitatea senzorului), se poate deschide diafragma cât de mult posibil, dar și timpul de „expunere” crește, pentru că tot nu ai destulă lumină de captat în imagine. Faptul că faci o poză în 1/2000 dintr-o secundă și una în 1/2 dintr-o secundă determină rezultate total diferite.

Pentru un timp extrem de scurt (din ce am înțeles până la 1/60 dintr-o secundă nu prea ai „camera shake”) nu se pune problema să ți se miște camera prea vizibi, pentru că, oricât de „tremurăcios” ești, timpul este atât de scurt, încât nu se simte. Dacă faci o poză la o secundă însă, fără să te sprijini de ceva, îți va ieși „mișcată”.

Chiar dacă folosești „auto mode”, așa cum am făcut în poza de mai sus, e bine să te sprijini de ceva. În cazul acesta mi-am pus aparatul pe balustradă și am încercat să-l imobilizez pe cât posibil, să nu tremure atât de tare. După cum se vede și din apă, este o poză făcută cu timp scurt de expunere (altfel apa apărea „blurry”), iar faptul că m-am sprijinit puțin a ajutat la claritate. Nu tot timpul aparatul poate face în auto mode o poză clară (uneori setează el însuși un timp mai lung de expunere), deci un sprijin nu strică.

Trepiedul este util, pentru că aparatul nu mai stă în mâna fotografului, ci este sprijinit total pe un obiect care (teoretic cel puțin) nu se mișcă atât de mult. Pentru a evita de tot tremuriciul camerei, setați declanșarea cu întârziere. La mine există posibilitatea de a declanșa imediat (cât apăs butonul) sau la 10 secunde. „Soarele” are 2 secunde și 10, dacă nu mă înșel etc. Cam orice aparat foto are și posibilitatea de a declanșa cu o întârziere de câteva secunde, folosiți-o în acest caz. Dacă declanșatorul este cu întârziere, evitați „camera shake” când apăsați respectivul buton. Așa, apăsați pe el, luați mâinile de pe aparat și el „numără” secundele, declanșeanză etc. fără niște mâini tremurătoare care să strice claritatea pozelor.

ATENȚIE: dacă puneți aparatul pe trepied, dezactivați „vibration reduction”. Unele aparate și obiective au această setare care permite aparatului să reducă din „camera shake” prin niște mici vibrații. Dacă aparatul este pe ceva fix, VR-ul este inutil și chiar strică.

ISO mare

Există 3 mari variabile care merg „mână în mână” la realizarea unei poze: sensibilitatea senzorului/filmului, apertura („gaura” prin care trece lumina în aparat – o diafragmă deschisă mult lasă mai  multă lumină, una închisă – mai puțină) și timpul de expunere. Când facem poze noaptea și eventual nu dorim să stăm cu aparatul în „shutter release” câteva secunde, putem alege să-i setăm un ISO mare.

Un film/senzor sensibil se „impresionează” mai repede. Deci, setarea de ISO mare nu e chiar o idee proastă pe timp de noapte. Problema cea mare este însă că, odată setat ISO-ul pe valori mari (sunt aparate ce merg spre mii bune ca valoare) apar „purici” în poză. „Zgomotul” respectiv se poate scoate într-un editor grafic, dar este oricum neplăcut.

Pentru a evita aceste probleme, veți alege probabil un ISO foarte mic și veți compensa prin celelalte două „variabile”.

Să intre cât mai multă lumină – deschidem diafragma

Dacă nu doriți să folosiți numere uriașe de ISO, va trebui să compensați cu o diafragmă deschisă. Așa cum strângem din ochi, dacă este prea lumină, și-i deschidem larg, când e mai întuneric, cam la fel funcționează și „ochiul” aparatului foto. Diafragma lui va fi închisă, cât să lase doar puțină lumină, dacă este soare, iar noaptea vom dori să deschidem „ochiul” cât de mult se poate. Astfel lumina captată de senzor va fi  mai mare și poza nu iese neagră.

În acest caz am putea spune că a intrat lumină suficientă. Iată ce se întâmplă dacă intră prea multă lumină:

Un „orificiu” mare înseamnă o apertură mare. Setarea respectivă apare pe aparat cu un F în față. Dar hai să vedem dacă F4 e mai mare decât F20.

În mod normal, matematic, F20 e mai mare. În mod „anormal” și fotografic, o apertură MARE este F4 de pildă, iar una mică este de fapt un număr mai mare după F. Gândiți-vă că e pe invers decât în mod normal și va .. face sens.

Pentru că este noapte și nu dorim să ținem un timp de expunere mare, vom DESCHIDE diafragma cât se poate de mult, deci ne trebuie cea mai mare apertură pe care o are aparatul (cel mai mic număr de după F). Dacă dorim să închidem „ochiul”, vom alege un număr cât mai mare de după F, care va însemna că am ales o apertură mică. Pe invers, după cum ziceam.

Timpul de expunere

A treia „variabilă” pe care o avem în vedere, după ce am stabili ce e cu ISO-ul și apertura, este timpul de expunere. Aici este simplu: cu cât stă aparatul „pe declanșare” cu atât mai multă lumină captează. În mod normal, dacă nu aveți un trepied sau orice posibilitate de a ține aparatul FIX, veți dori să țineți timpul cât mai scurt, pentru că altfel nu se va înțelege nimic din pozele respective.

Toate cele 3 „variabile” trebuie luate în atenție și se pot obține rezultate similare prin modificarea lor: un ISO mare și o apertură mare vă ajută la un timp de expunere extrem de scurt, dacă aveți ISO mic (cum folosim mulți pentru a nu avea „noise” pe imagini) veți compensa din apertură și din timpul de expunere, dacă aveți poftă de un timp de expunere lung, închideți diafragma cât mai mult, că altfel „prăjiți” poza.

Dar cine doamne iartă-mă își dorește un timp lung de expunere? Noi, dacă dorim să ne „jucăm” puțin.

Dungile colorate pe care le vedeți sunt luminile de la mașini.

Dacă aveam un timp foarte scurt de expunere s-ar fi vazut chiar mașinile, pentru că am avut cam 20-30 de secunde timp de expunere, mașinile s-au mișcat, iar aparatul a tot „înregistrat” ce era luminos. Dacă doriți să scoateți din imagine oamenii care merg, puteți iar să alegeți un timp lung de expunere și apar ori ca niște „fantome” sau deloc. În aceeași ordine de idei, dacă doriți să pozați pe cineva și alegeți un timp mai lung de expunere, acel cineva trebuie să stea nemișcat cât se „expune” poza.

Nu am ieșit extrem de clar, pentru că aveam vreo 3-4 secunde, cred, timp de expunere. Dar totuși e o poză ce se poate folosi (suntem roșii pentru că stăm sub sigla luminoasă de la Pepsi Cola și nu m-am obosit să umblu la „white balance”).

Iată un exemplu de cum te poți „juca” puțin cu setările de apertură și de timp de expunere. În acest prim caz am ales o apertură mare (deci am deschis diafragma cât s-a putut, alegând un număr F mic – cred F2 sau 3, nu știu sigur și mi-e lene să caut informația). Pentru că apertura era mare, deci intra multă lumină, nu am avut nevoie de un timp mare de expunere. Mașinile de pe strada de sub aproape că se văd normal.

Imediat după ce am făcut poza și eram destul de mulțumită de cum se văd Empire State Building și Brooklyn Bridge, mi-a picat fisa că aș putea aplica „șmecheria” din poza cu autostrada „pictată” în lumini. Cum am ISO-ul mic (să nu facă poza „purici”) și sunt nevoită să țin aparatul în acțiune mai multe secunde (ai nevoie de un timp lung de expunere pentru acest efect – 20 sau chiar 30 de secunde), era clar că trebuie să reduc din apertură, suficient de mult încât să nu am o poză albă complet. Am ales, sper să nu mă înșel F28, deci o apertură mică (un „orificiu” minuscul prin care să intre lumina).

Iată rezultatul:

Este un efect destul de drăguț, oricum mai interesant decât niște mașini care apăreau destul de „blurry”, pentru că se mișcau în timpul pozării.

Aveți un exemplu de poză realizată tot cu un timp mare de expunere (apa este aproape „plată”), și o variantă similară pe un timp scurt, cu o apertură mare.

Trebuie să recunosc că mi-a fost teamă mai mult de un an să ies din „recomandările” aparatului (pe scene sau auto-mode). Iubi s-a chinuit să-mi tot explice principiile, am citit tot felul de tutoriale și totuși mi-a fost mereu lene să încerc să fac poze pe setările mele. La ultimele noastre ieșiri nocturne în Brooklyn Heights și The Gantries, pentru a poza superbul „skyline” din Manhattan, am prins ceva curaj și am decis că, și dacă fac praf pozele, mai am câteva sute oricum din poziții similare.

Uite că am mai și ratat unele poze, dar unele au ieșit destul de bine. Nu sunt fotograf profesionist, nu mi le cumpără nimeni, dar sunt destul de decente cât să nu mă rușinez cu ele. Și tot procesul are sens odată ce testezi diverse posibilități și-ți pui puțin mintea la contribuție.

Pentru mine deci, când e vorba de poze noaptea, există câteva lucruri pe care le am în vedere: trepied, să nu tremure aparatul, ISO mic (pentru că nu doresc să stau în Photoshop să „curăț” pozele, apertură MARE (deci număr F mic) pentru a intra cât mai multă lumină în poză și timp de expunere mic, pentru a evita „camera shake”. Nu folosesc blitz, deci nu pot comenta despre el. Dacă doresc să prind diverse efecte ca și liniile de lumini de la mașini, voi avea un timp mare de expunere, care, la un ISO ce rămâne constant (mic), înseamnă o apertură MICĂ (deci duc F-ul la numărul maxim).

Dacă folosiți ca și mine un ISO de 100 sau cât de mic se poate, din cele 3 „variabile” vă bateți capul doar cu două. Ceea ce este dintr-o dată mai ușor. Și, dacă puneți o apertură MARE (gen F3) vă „jucați” doar cu timpul de expunere și puteți testa diverse setări pentru el. Nu uitați un trepied (sau sprijiniți aparatul de ceva fix), eventual puneți shutter release cu întârziere și dezactivați vibration reduction (când stă aparatul pe trepied). Veți descoperi că „manual mode” nu e chiar atât de complicat și s-ar putea să vă facă plăcere să vă tot jucați cu el.

Chiar dacă aveți un aparat suficient de bun, nici el nu este perfect și nu „vede” pozele așa cum doriți voi. Niki al meu are tendința să le lumineze mult, și poate eu doresc să iasă o poză mai aproape de realitatea „din teren”, după cum este ultima de pildă. Atunci se poate interveni și seta aparatul pentru rezultate mai bune sau .. doar diferite.

Sper că acest mic „tutorial” să vă ajute. Repet, nu am cunoștințe solide despre fotografie, sunt, ca mulți dintre voi, doar un entuziast care vede locuri frumoase și-și dorește să le surprindă pe „senzor”. Dar, cu câteva detalii luate în seamă și ceva experiență, puteți realiza poze de noapte de invidiat. Așteptăm cu interes alte sfaturi și completări de la cititorii noștri mai experimentați.

18 COMMENTS

  1. In principiu trepiedul este baza….iar daca avem si subiete care se pot misca……..mai sunt niste tehnici depinde cata lumina avem….daca nu este..sau daca este foarte putina! si de obicei trebuie acoperit viewfinderul cu ceva la cele cu expuneri lungi!

  2. alea nu-s poze. Diafragma cat mai mica, trepied, timp de expunere lung 1-5 minute, inainte pe a apasa pe declansator obtureaza obiectivul cu ceva, la fel cand opresti expunerea.

    • Imi spui si mie ce aparat sta 1-5 minute sa faca o poza? Ca DSLR-ul meu sta max. 30 de secunde. Si sa stau 5 minute pe o poza de turist e cretin, ca nu am timp sa stau 10 ore sa fac 5 poze. Vorbesc de poze facute de un amator, nu de aparate foto de 30 de mii de dolari si care sa stea la pozat cu orele. La diafragma ‘minima’ pe care o poate duce aparatul meu (F29), daca las aparatul 5 minute (nu ca ar merge), iese poza alba.

  3. Buna Dojo,
    Ai inceput sa prinzi din tainele tehnicii foto. Mai sunt insa unele aspecte pe care ar trebui sa le prezinti, cruciale pentru calitatea pur tehnica a fotografiilor. Comentariul meu vine ca o completare la articolul scris de tine.
    Astfel, principiul “there’s no free lunch” se aplica si aici, ca si in viata in general. Nu exista lentila perfecta, camera perfecta, toate sufera de niste “boli”, toate au niste limitari. Camera ofera 3 suruburi de reglaj a expunerii: sensibilitate ISO, apertura si timp de expunere. Teoretic orice combinatie care da o cantitate corespunzatoare de lumina pe senzor duce la o fotografie corect expusa, dar… fiecare surub are limite intre care putem merge.

    In primul rand, numarul de apertura F (sau apertura relativa) este raportul dintre distanta focala si diametrul orificului prin care intra lumina (numit APERTURA). Cum diametrul orificiului este la numitor, asta inverseaza proportionalitatea numar F – diametru orificiu. F22 inseamna un raport urias intre distanta focala si diametrul ferestrei, iar F1 inseamna diametrul egal cu distanta focala. De asta e greu de construit lentile cu F1-F2 la focale mari, pentru ca diametrul lentilei devine comparabil cu distanta focala. Apertura relativa aduce la acelasi numitor toate lentilele, pentru ca la un raport constant distanta focala/diametru apertura, indiferent de dimensiunea fizica a lentilei, lentila ofera aceeeasi intensitate luminoasa pe suprafata senzorului, sau cantitate de lumina pe suprafata. De asta senzorii mari necesita lentile fizic mari. Astfel o lentila de camera de telefon cu F2.8 e la fel de luminoasa ca una de DSLR cu F2.8, oferind aceeasi cantitate de lumina/suprafata pentru senzorul ala de cativa mm cat ofera o lentila de 1kg pe un senzor de 24×36 mm.

    Apertura nu poate avea orice valoare, ea determina campul de claritate a imaginii (sau adancimea de camp, depth of field, DOF precurtat). Este distanta intre planele perpendiculare pe axa optica intre care imaginea are focus acceptabil pentru ochiul uman. Focusul unei lentile este teoretic intr-un plan, sau o panza usor curbata mai degraba, dar pentru ochiul uman focusul e acceptabil si mai in fata si mai in spatele acelui plan (panza) teoretic. DOF se imparte in 1/3 in fata si 2/3 in spatele planului de focus. Unele lentile au scala de focus si DOF, dar exista si tabele sau software pentru telefoane ce-ti pot calcula DOF pentru o lentila cu distanta focala data, distanta de focus si apertura selectata. Acuma legatura intre diafragma si DOF este: diafragma inchisa – adancime de camp mare, diafragma deschisa – adancime de camp mica. In plus, DOF creste cu distanta de focus la apertura fixa.

    1) Asadar, daca fotografiezi peisaj, cum ai facut tu, ai nevoie de apertura inchisa, ca sa iasa adancimea de camp mare, vrei peisajul in focus de la 2 m la infinit. A fotografia la f2.8 peisaj noaptea, chiar si cu o lentila superangulara, e gresit. Apertura trebuie mentinuta la valoarea corespunzatoare pentru peisaj, adica f8-f11, si reglezi expunerea din celelalte doua suruburi disponibile, timp si ISO.
    2) Nu e bine sa mergi cu apertura la valori extreme, adica f22-f32, pentru ca apare fenomenul de difractie a luminii la trecerea pe langa lamelele diafragmei cand diametrul devine foarte mic. Ciudat, nu? Efectul fizic este inrautatirea claritatii imaginii, devine soft de parca ar fi focusul imprecis. Diafragma de la care apare difractia depinde de marimea fizica a lentilei si dimensiunea pixelului de pe senzor, adica e specifica tipului de camera. Iarasi exista tabele si scripturi pe net ce pot calcula rapid diafragma limita peste care nu trebuie sa treci pe camera respectiva. Ca idee, la DSLR-uri cu senzor APS-C diafragma limita e pe la f9-f13, proportionala cu marimea pixelului. Camerele actuale au senzori cu pixeli din ce in ce mai mici si diafragama limita de unde incepe difractia a scazut.
    3) Sensibilitatea ISO nativa a unui senzor este si ea fixa, ca la un film. Astfel la ISO100 senzorul necesita o cantitate de lumina egala cu cea necesara expunerii unei emulsii argentice cu sensibilitate identica. La ISO200 cantitatea de lumina e injumatatita, dar semnalul electric de la senzor este amplificat cu factor 2. La ISO400 este amplificat cu factor 4, etc. Amplificarea aduce zgomot, pentru ca circuitele electronice produc zgomot. Interpolarea senzorilor din matricea Bayer duce la artefacte, purici, pixeli cu culori diferite de ce ar trebui sa fie. Un amanunt interesant: Nikon foloseste senzori cu sensibilitate nativa ISO200, la ISO100 semnalul e practic injumatatit. Asta inseamna ca practic senzorii Nikon necesita doar jumate din lumina necesara celorlalti senzori Canon, Pentax, Sony, Olympus, de asta ISO la Nikon merge mai sus cu cel putin o treapta decat la alte marci, la acelasi nivel de zgomot.
    4) Orice camera este si un exponometru, masoara cantitatea de lumina ce intra catre senzor. In modul automat va regla exact tripleta ISO/Timp/Apertura sau dubleta Timp/Apertura pentru cantitatea “corecta” de lumina. Corecta este din punctul de vedere al unui algoritm matematic de mediere, pentru ca din punct de vedere estetic poate fi diferit. Orice camera are 3 moduri de masurare a cantitatii de lumina: globala (media pe toata suprafata senzorului), zonala (pe o zona restransa, la cele entry level este pe centru, la cele performante poti alege zona) si punctuala (punct strict). Daca ziua senzorul e iluminat bine cam peste tot, noaptea treaba sta diferit. Eu folosesc in general compensare de expunere in minus cu 1/3-2/3 trepte de expunere ziua, fata de cat considera corect algoritmul setat din fabrica. Noaptea expunerea trebuie incercata manual, pentru ca algoritmul matematic incearca imposibilul si nu reuseste. Spre exemplu, vrei sa fotogafiezi Luna plina, cu expunere automata globala nu vei reusi nimic, pentru ca algoritmul vrea sa faca media intre luna foarte luminoasa si de arie mica si restul cerului negru. Ar fi similara cu situatia in care tii in brate un calup de gheata si stai cu picioarele pe asfalt incins, media ar fi ok pe intregul corp, dar punctual la picioare te arde, iar la contactul cu gheata ti-e cam frig. Compensarea de expunere trebuie reglata la -1 catre -2 trepte, dupa caz, mai ales noaptea la panorame. In pozele tale de noapte cerul este luminat, este poluarea luminoasa a orasului ce este bagata de algoritm la medie, cu o compensare de expunere de -1 spre -1.66 cerul era negru, iar luminile ieseau corect.

  4. […] amatorismului. Îți ia ceva timp până o stăpânești, dar cu tenacitate și mult exercițiu, deprinzi setările și efectele unui […]

  5. Wow! pana sa ajunga si pozele mele sa arate a ceva, ma multumesc cu poze pe lumina, ca al meu noaptea e orb. Unul din criteriile pe care le gasesc extra-importante este stabilizatorul de imagine, e singura chestie care face pozele mele sa arate cat de cat a amintire. Pana oi avea bani de un DSLR calumea ma multumesc cu Samsungul meu “de buzunar” 🙂

  6. Am regasit cateva sfaturi care sper sa imi fie de folos.
    Poza 2 e facuta de tine ? daca da, felicitari, a iesit minunat!

  7. Senzorul de pe D5100 e foarte bun pentru fotografia cu lumina slaba. Are valori ISO foarte bune (poti urca ISO pana la 2000 fara sa pierzi mult din calitatea imaginii). Asta combinat cu un obiectiv fix cu diafragma deschisa… e deja parfum. 🙂

  8. Expunerea se stabileşte în mai multe moduri. Ea poate fi automată, caz în care nu mai aveţi nici o grijă, aparatul stabilind singur atât diafragma cât şi timpul de expunere. Unele aparate au însă un mod de expunere parţial automat, în sensul că puteţi alege deschiderea diafragmei, iar aparatul va determina timpul de expunere corespunzător. Sau invers. Există şi expunerea complet manuală. Fotograful îşi alege timpul de expunere şi diafragma pe care le doreşte. De unde ştie el ce valori trebuie să aleagă pentru a reuşi o expunere corectă ? Simplu. Orice aparat care se respectă are încorporat un exponometru. El poate fi optic sau electronic, şi este cel care, în raport de condiţiile de iluminare date, ne “spune” ce parametrii să folosim pentru a obţine expunerea corectă a fotografiei.

  9. -imi place ce ai prezentat aici si completarile aduse de finch sunt perfecte
    – din “studiul” si incercarile mele , am ajuns la urmatoarea concluzie : pentru poza pe timp de noapte , esential este trepiedul . apoi cunoasterea modului cum se poate jongla din cei 3 parametrii magici ai expunerii .
    – o incercare pe timp de expunere lung 6 secunde , in camera , lumina doar de la displyul laptopului, aparatul pe trepied http://postimg.org/image/3msnys5ax/ iso 80 cu un fuji s5500 (sapuniera)

  10. Buna dimineata, am nevoie de un aparat sa faca poze pe noapte cat mai bune. In momentul de fata am un Canon EOS 600D si pozele facute pe noapte de pe trepied ISO 100, F8, timp expunere depinde 1, 2 sau 3 secunde. Ma dereanjeaza ca in jurul becurilor apar “purici” iar poza nu este clara.
    Urmeaza sa cumpar un alt aparat si nu stiu ce sa aleg intr-un DSLR sau mirrorless ? Ce imi recomanzi ?

    • Cred ca e destul de bun si 600d-ul tau… depinde mai mult de setări si lentile (Nu uita trepiedul)! Succes!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.