Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Dulce-amărui
Am fost azi la antrenamentul de înot al fiicei prietenilor noştri. Iniţial nu am dorit niciunul să mergem, pentru că eram cu toate catrafusele prin cameră, încercând să pregătim pachetele ce vor pleca pe vapor şi ce luăm pe avion cu noi. Sunt destule de aranjat, cântărit şi îndesat.
Dar D. ne-a convins destul de uşor, amintindu-ne că plecăm sâmbătă, deci nu mai apucăm să vedem copilul înotând atât de frumos. Mircea s-a ocupat enorm de ea în general şi în special cu înotul, de câte ori a apucat, aşa că este mândru să o vadă progresând atât de mult.
Am spus da şi, în timp ce ne pregăteam pentru a pleca, după ce a urlat la maică-sa “vin toţi”, deşi eram doar noi doi, A. mi-a lansat o întrebare retorică “veniţi amândoi cu mine că e ultima dată, nu?”
E tot mai drăgăstoasă cu noi, mai ales cu “soarele”, că el este partenerul ei de joacă, păpuşă vie şi căluţ. Ştie că plecăm şi chiar spunea zilele astea “Mircea, mă ascund la tine în bagaj, când plecaţi”.
Suntem un fel de părinţi de rezervă pentru ea. Am stat cu ea, când nu erau părinţii acasă, am făcut lecţiile cu ea, ne-am jucat împreună, i-am gătit şi făcut baie. Ne ascultă şi s-a ataşat mult de noi. Acum plecăm şi o lăsăm într-o frumuseţe de casă, dar care va fi ceva mai liniştită şi, după cum spune D., foarte goală.
Şi ea este tristă. D. nu este genul de om care să se ataşeze repede de necunscuţi, iar eu, în martie 2010 eram o necunoscută pentru ea. Pe R. îl cunoscusem cu câteva luni înainte, când ne-a vizitat câteva zile. Sunt prieteni de o groază de timp cu iubi, dar pe mine m-au cunoscut mult după şi s-au trezit cu mine în casă pentru 6 luni.
De atunci au trecut de trei ori câte 6 luni. Am ajuns prin martie şi ne-am simţit de parcă am fi revenit acasă. Le-am dus dorul în timpul petrecut acasă în România şi am numărat zilele până aveam ocazia să ne revedem. De fiecare dată, când am ajuns pe JFK, obosiţi după 24 de ore petrecute pe drum, ne aştepta cineva fericit că suntem în sfârşit aici.
În toate aceste luni mi-a lipsit familia mea, pentru că suntem extrem de apropiaţi. Şi mi-a fost dor de “potăile” mele, în special de Junior. Într-o lume ideală i-am aduce pe cei dragi nouă aici şi am fi fericiţi, dar din păcate ne despart mii de kilometri.
Suntem bucuroşi că ne vedem familiile, pentru că ne-au lipsit. Şi 6 luni departe de cei dragi nu trec atât de uşor. Dar în acelaşi timp am avut aici o familie. Un copil care ne iubeşte şi prieteni pentru care suntem de mult membri obişnuiţi ai familiei. Am participat la momentele lor fericite, am participat la unele mai grele, am râs împreună, ne-am sfătuit şi am făcut planuri.
Pentru mulţi este greu de crezut că există asemenea prieteni. Nu avem rude atât de apropiate, dar iată că există nişte oameni în “Marele Măr” pentru care prietenia este extrem de importantă.
Numărăm zilele până la plecare şi avem un mix de sentimente. Suntem fericiţi că plecăm şi trişti pentru că lăsăm în urmă o familie. Aşa cum am fost în fiecare primăvară trişti că-i lăsăm pe cei dragi la mii de kilometri şi fericiţi că avem iarăşi ocazia de a locui 6 luni într-unul dintre cele mai frumoase oraşe din lume.
Ne vor lipsi din momentul în care vom pune piciorul în avionul Swiss Air. Ne vom bucura să-i vedem pe Skype şi vom spera într-o întâlnire cât mai de curând.
Mă gândesc că suntem oameni norocoşi. Sunt unii care şi-ar dori măcar o familie, iar noi avem una în plus, undeva pe alt meridian.
si cind preconizati o revenire? (hai … ca nu se poate sa nu aveti un plan 🙂 )
Buna, daca nu te superi, ai putea, te rog, sa imi spui cu ce companie trimiti lucrurile pe vapor? Daca au un site ceva unde as putea sa ii contactez? Eu as vrea sa trimit anul viitor lucruri de la Bucuresti in Miami. Speram intr-o viitoare relocare si as vrea sa stabilesc bugetul 🙂
Iti multumesc foarte mult.
E prin Queens o firma a unei biserici cred, care duce pachete in Romania. Ne costa cam 1.5 dolari livra, deci aproape de 3 dolari un kilogram de pachet. trebuie sa ai cel putin 50 de livre, ca altfel oricum le platesti si mai dai ‘vama’ ca intri in UE, deci la valoarea declarata pui si taxele noastre. Cred 24%. Probabil sa existe ceva similar si in Miami. Nu au niciun site din pacate. Eventual sa cer numarul lor de telefon si sa ti-l dau, desi, daca sunt numai pe NY, nu prea te ajuta 🙁
Nu, de fapt la valoarea declarată se adaugă o taxă vamală conform regulilor uniunii vamale, la care se adaugă apoi TVA 24% 🙂
Exemplu: la o piesă în valoare de 390 USD, mi-au luat (USPS) 85 USD pe transport, iar vama noastră a pus 4,5% taxe vamale şi la produsul cu tot cu taxe vamale a mai pus şi TVA 24%, aşa încât piesa de 390 USD a costat 590 USD în realitate 😛
~Nautilus
Ce frumos.
Nu aveti de gand sa va intoarceti in State?
Pai nu stim. Aia la Immigrations sunt tot mai neprietenosi, cand aud ca venim 6 luni. Probabil anul viitor vom sta acasa, sper sa ii convingem pe ei sa ne viziteze la vara, sa vada si copila tara din care se trag parintii ei…
Ăia de la Immigrations v-au întrebat profesia şi le-aţi dat un răspuns de genul “IT”?.. 😉
~Nautilus
Iti multumesc foarte mult pentru raspuns.Daca nu te superi si poti afla, ti-as fi recunoscatoare pentru numarul de telefon. Chiar as vrea sa ii sun si sa vorbesc cu ei. Poate ma vor indruma spre o alta firma/societate care face transport de aceasta natura. Inca o data multumesc si o seara placuta!
Nu te perii, fiindca nici macar nu ne stim, dar sunt convinsa ca suntei niste oameni de calitate daca s-au infiripat asemenea sentimente intre voi. Convietuirea cu cineva e destul de dificila si depinde de foarte multi factori, dintre care calitatea umana e pe primul loc cred. (Scuze de repetitie… 🙂 )
Eu am auzit ca e posibil sa scoate viza obligatorie pentru state… Sunt in trative ai nostii cu americanii… Sunt sanse din ce in ce mai mari sa scapam de vviza…
Well, ați ratat si anul asta West Coast-ul! Dar sper ca ați avut o sedere frumoasa anul asta in NY! Poate câștigati la Loterie, si atunci si statutul e rezolvat! 🙂
Cât despre scosul vizelor, io sincer nu m-as baza pe asta! Cel puțin nu pentru următorii câțiva ani!
Initial voiam sa comentez la un alt articol de pe blog care-mi atrasese atentia (discutia despre turism si Bourdain), dar trebuie sa recunosc ca articolul asta are un sarm “domestic”, imi amintesc de familiile idealizate din serialele americane. Auzi tu, antrenamentul de inot…:)