Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Engleza de baltă

Observ acum un trend pe facebook și nu doar. Să ne englezim tot mai mult, să vadă lumea că știm să vorbim și altfel decât doar pe „rumenișe”. Ceea ce nu ar fi chiar o problemă, atât timp cât eu însămi englezesc la greu, dar măcar s-o facem cum trebuie.

Am prieteni și foști colegi pe facebook care scriu în engleză. De la cuvinte bușite și scrise incorect (culmea că unii am avut aceiași profesori, cum mama lu’ proces verbal de scriu mai prost ca în clasa a VI-a?) la chestii care deja sună absolut ilar, dacă știi cuvântul corect.

Acum câteva zile un fost coleg dădea un status că nevastă-sa a pleacat la salonul de înfrumusețare, dar scrisese atât de „bine” că s-a înțeles că ar fi plecat la birt. Normal că și acolo merg oamenii să se simtă bine, dar parcă sună ciudat să zici că dis de dimineață consoarta s-a dus la machit .. când de fapt mergea la machiat (sau ceva similar).

Avem apoi nefericitul „loser” pe care orice deștept îl scrie în comentarii, pentru a se da rotund și a pune la zid „ratații” cu care are de lucru. Singura problemă este că îl scriu ca „looser”, care deja arată doar cât de bine și-au meritat notele de trecere la engleză. Urban Dictionary zice mai frumos – looser. L-am întâlnit de sute de ori scris amboulea de oameni care se doresc deasupra prostimii. Dacă vă apucați să jigniți pe cineva sau o „specie” în general, măcar faceți-o cum trebuie. La fel și cu înjurăturile românești, scrise cu cratima pusă amboulea sau deloc. Nu mai spun că, dacă doriți să scrieți una cu of pe engleză, faceți bine și aflați cum se scrie corect.

O altă treabă care-l zgârie pe orice om care a trecut peste materie, este „dublarea pluralului”, după cum îi spun eu. Dacă ai niște chips de mâncat, ei sunt deja la plural. Să spui chipsuri sună ciudat. La fel „miceuri”, după cum citeam pe nuș’ ce site. Ori le spui mouse-uri ori le spui mice. Că deja-s la plural.

O altă mică regulă (zic de bun simț), dacă 99% dintre prietenii tăi de pe FB sunt români, scrie, fratele meu, în românește. Când mi-am deschis și eu contul, de am pus niște poze, am pornit-o pe limba lui Shakespeare, până mi-am dat seama că mulțimea de se împrietenește cu mine îi de aceeași naționalitate. Așa că am sărit gardul și am lăsat engleza pentru cele câteva articole englezești pe care le promovez sau când discut cu careva de „afară”.

Nu mă pun de-a curmezișul englezei, pentru că o ador. Consum multe cărți și chestii de divertisment, chiar munca înseamnă o groază de scris-citit pe limba clienților mei sau pe cea folosită de membrii din toate forumurile mele (plus altele pe care bântui). Chiar dacă o folosesc destul de mult și o ador, uneori mi se pare penibilă pasiunea asta a noastră de a băga cuvinte în engleză peste tot. Nu mai avem idei, avem insight, nu ne place o chestie, este un must have, nu mai știm să zicem „dumnezeu să-l ierte”, băgăm repede un RIP (culmea-i că probabil sunt destui care habar nu au ce înseamnă asta).

Aș putea să spun că trebuie să ne protejăm limba, dar eu sincer nu cred în asta. Îmi place diversitatea ei și cred că trebuie să se transforme constant. Dar, dacă tot aducem cuvinte noi în vocabularul nostru de zi cu zi, măcar să le aducem cum trebuie.

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

18 Comments

  1. linkuri nu links.
    Chipsuri e pluralul de la cips, care asa a intrat in romana. “Mananc niste chips” suna fix ca o unghie pe tabla

  2. Mananc un chip suna foarte “ok”.
    Romanii sunt cei care nu stiu sa scrie corect in limba lor materna…ce sa mai zici de celelalte limbi.

  3. Din pacate “apocalipsa” limbii romane a inceput;nu va mai putea fi salvata.Cred ca de vina este globalizarea si pierderea identitatilor nationale,nu numai a poporului nostru.Cuvinte aproximativ engleze care suporta transformari conform domeniului unde sunt intrebuintate le vom gasi si in alte tari.Utilitatea lor in exprimarea cotidiana le va stabili durata folosirii.
    Cred ca limba cu cele mai clare exprimari(fara termeni ambigui) a fost limba latina.

    • Apocalipsa limbii romane a inceput de la inceput. O mare parte din vocabularul romanesc e preluat si adaptat din alte limbi. Daca romanii ar fi fost marii inovatori ai lumii, celelalte popoare ar folosi neologisme romanesti. Dar, nu suntem si asta o demonsteaza faptul ca in multe domenii este mult mai convenabil sa folosesti cuvinte in engleza pentru ca nu exista un corespindent in romana.
      Identitatea nationala as vrea sa o pierdem si sa obtinem alta. In momentul asta o asociez cu lucruri nasoale.

      • alin@Ai dreptate,limba română are foarte multe cuvinte imprumutate şi nu numai de acum,dar acest fenomen să ştii că îl găseşti şi la alte popoare care adoptă cuvinte să zicem din limba engleză şi le dau interpretare locală(vezi ruşii,bulgarii,sârbii,ungurii) şi clar mai ales în domeniul informatic.De ceva vreme pe cablu ne bagă cu titlu de promo ceva canale TV indiene.Sincer mă distrează,parcă înţeleg ce spun parcă nu înţeleg(au enorm de multe cuvinte împrumutate din limba engleză).
        Dar clar în vorbirea de zi cu zi au apărut situaţii în care suntem obligaţi să folosim cuvinte împrumutate(nu au corespondent în limba noastră)…mă deranjează în schimb cuvintele de golăneală,pentru un status aparte.
        Într-un comentariu de la acest articol citeam;chiar şi popoarele cu pretenţii îşi neglijează caracterul corect al limbii vorbite.

  4. “amboulea”? Asta in ce limba este? Nu de alta, dar vad ca il folosesti foarte des si nu il gasesc in dex.

    • Pai nu trebuie sa il gasesti in dex. Inseamna aiurea, daca e nevoie de o traducere. Mai imbogatim si noi limba, cum putem 😀

  5. Mie cel mai mult îmi plac romglezismele.
    Sunt câteva chiar celebre … “ză Sulaina channel” & “ză dacs come from ză tracs”.

    LOL … Scuze ha ha ha

  6. Printre prietenii mei de fb sunt cativa care pun diverse citate scrise in limba engleza, desi cand stam de vorba sunt sinceri si recunosc ca nu stiu o boaba de engleza. Si atunci, pentru ce fac treaba asta?
    Craciun fericit sa ai, Dojo!

  7. Sa ştii că a scrie în engleză nu e rău. Însă a masacra limba lui Churchill deja nu da bine. Dar expresii precum “ok” sunt chiar bune şi nu ar trebui aruncate împreună cu toţi “looserii”. :))

  8. 🙂 Insight, must have, RIP sunt chiar OK 😉 Mai ales ca se pare totusi ca aia de le folosesc cam stiu ce fac.
    Dar de “Te poop” ce sa mai zic? M-am umplut de rahat de la atatea 😉

  9. Am un număr semnificativ de britanici în lista de prieteni pe fb, și-s o grămadă care nu fac diferența între your și you’re, its și it’s și așa mai departe. Măcar concetățenii noștri au scuza că pentru ei engleza e o limbă străină 😀 Mie îmi sar în ochi asemenea greșeli fiindcă m-am obișnuit să scriu mai cu grijă în engleză, știind că nu e limba mea maternă, dar vorbitorii nativi nu prea se sinchisesc, pare-mi-se.
    Dar da, e un trend enervant din partea celor care au majoritar prieteni români. Și mai enervant totuși mi se pare să văd pe cineva scriind în franceză pe fb: ăia vor să arate că sunt deasupra celor care scriu în engleză, pentru că franceza e mai pentru intelectuali…sau cam așa ceva.

  10. Aud si eu din ce in ce mai mult o romano-englezeasca prin jur si mi se pare o mare prostie. Vrei sa vorbesti engleza, ia-ti un bilet de avion sau suna un prieten pe skype. De ce sa arunci cuvinte in engleza intr-o conversatie cu un roman, purtata in Romania, atat timp cat nu este vorba despre termeni care nu au un echivalent clar ci de cuvinte obisnuite? Mi se pare un semn de snobism, o incercare prosteasca de a crea impresia de superioritate sau de a face pentru ca asa fac si altii. Si o aud tot mai des la pustanii de liceu care din nefericire habar nu au sa vorbeasca corect romaneste. Si de mine s-a lipit ok-ul, n-am sa neg asta, si ma chinui sa scap de el, pentru ca incepe sa mi se para penibil sa ma intrebe un prieten cum ma simt si sa-i zic ok in loc de bine. Si incep sa-mi fie din ce in ce mai dragi prietenii mei moldoveni care isi vorbesc limba cu atata drag si atat de curat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.