De ce sunt mai de lăudat românii care au rămas în țară?

74
3038
views

Observ de ani buni tendința românilor care încă mai domiciliază aici de a-i privi cu scârbă și reproș pe cei care au decis să plece din țară. Că nu au stat să mănânce salam cu soia (placa de dinainte de Revoluție) sau alte acuze aduse de data aceasta românilor care au părăsit țara în ultimii ani, e plin de tot felul de replici acide la adresa „diasporei”.

Am crescut cu poveștile „partidului” și toate aberațiile alea ce ne erau predate pe vremuri. Că țara noastră are și face. Că doar noi avem munți și mare, că istoria s-a pornit de la noi, că absolut orice om mare de prin toate timpurile s-a născut aici sau are strămoși etc. Probabil și Adam a halit un măr din vreo livadă românească. Ieșind apoi din țară am avut ocazia să observ că nu deținem monopol asupra munților (pentru că oricât de frumoși sunt, iar asta până și eu o recunosc), există și alți munți semeți, că plajele din Florida sau Croația bat la fundul gol orice avem noi pe litoral, că oricât de grandioase sunt unele clădiri la noi, există zgârie-nori la care nici nu visăm și pe care am avut ocazia să-i urc în ultimii 3 ani.

Nu am suferit niciodată de patriotism, cel puțin nu cum în înțeleg mulți români. Nu vorbesc alte popoare de rău, pentru că nici mie nu-mi pică bine când se uită careva la noi ca la un pumn de râme. Iubesc și respect țările pe care am avut ocazia să le „calc” și mulțumesc cerului că nu sunt puține. De peste tot am învățat ceva. M-am simțit bine între americani, m-am simțit bine între spanioli, între unguri sau cehi.

Ne-am propus amândoi să privim lumea, atâta câtă putem vedea personal, cu ochii și inimile deschise. Fără ură, fără ironie. Am văzut mizeria din Albania sau Maroc, am admirat arhitectura din Spania, Germania sau Austria, am studiat societatea americană și care îi sunt plusurile.

Cunoaștem personal oameni plecați din România, români mai adevărați decât mulți demagogi de aici, care sunt români doar când doresc ei. Prietenii noștri își învață copiii românește și-și planifică puținele zile de concediu să îi aducă pe copii și în țara lor, deși copiii în cauză sunt cetățeni americani și singurul contact cu România este prin părinții lor. Chiar părinții, niciunul plecat de prea mult bine de aici, se țin cu dinții de apartenența la un popor care-i disprețuiește doar că au ales calea pribegiei.

Să te rupi de țară nu este ușor.

Am stat 20 de luni departe de România în ultimii 3 ani și, chiar dacă ne-am simțit extraordinar și ne-a fost foarte bine, există ceva care te apasă. Poate depărtarea de familie, poate amintirile unor locuri pe care nu le mai vezi. Iar noi am fost doar în vizită.

Orice român plecat din țară trebuie să se „muleze” pe un nou sistem. O nouă societate care, probabil mai bună decât a noastră, are totuși lipsurile ei, regulile noi pe care trebuie să le înveți din mers. Nimeni nu te așteaptă cu colaci în coadă într-o țară străină, muncești de pici în bot și treci peste depresii, doar pentru a răzbate. Pentru a construi ceva solid și a-ți reface viața.

Ce îi duce pe români altundeva?

De multe ori lipsa unor șanse reale. Am spus de nenumărate ori că nu e ușor să răzbați aici. Cunosc oameni ca mine și ca voi ce și-au pus viața la punct în alte țări. Și nu au un creier în plus și nici 5 mâini. Dar societatea aia străină funcționează altfel, așa că prin muncă serioasă au realizat în 5 ani cât nu facem noi în 30 aici. Unii au plecat de nevoie, alții au căutat pur și simplu o societate mai pe gustul lor sau au urmat niște oportunități unice în viață.

Alții poate s-au îndrăgostit de unele locuri și au decis să schimbe griul cotidian pe alte culori. Acesta ar fi probabil motivul pentru care nici nouă nu ne-ar displace să ne mutăm „sediul” altundeva.

Am stat 2 luni la sora lui iubi, pe Costa del Sol. Imaginați-vă cum este traiul într-o stațiune spaniolă, cu temperaturi pe gustul meu (adică de-a dreptul primăvară/vară tot anul), cu marea la 300 de metri de casă. Cum ieși de la muncă și te plasezi pe malul „gârlei” și asculți valurile. M-am simțit ca la sanatoriu acolo și vă spun sincer că m-aș muta ieri acolo, dacă s-ar oferi ocazia (mai exact dacă „soarele” ar găsi o soluție pentru un job sau afacerea lui).

Ne-a rămas în suflet zona Dubrovnik-ului și tot glumim că ne-am retrage acolo, când am ieși la pensie. Un loc binecuvântat și plin de istorie.

Șederile în NY și proximitatea unor oameni de o calitate extraordinară ne tot fac să visăm că odată vom fi mai mult decât turiști acolo. Clima nu este neapărat pe gustul meu (că-i ca la noi), dar orașul este incredibil. Mă fascinează și orice alt loc voi vedea, probabil undeva în suflet voi avea un loc mare rezervat pentru Marele Măr.

Viața într-un loc frumos înseamnă că, după ce ai „sclavagit” la muncă și ai un moment de respiro, ai ce să vezi. Nu 2 străzi leșinate și 3 clădiri dărăpănate, ai locuri pe care o lume întreagă dorește să le vadă. Stai la Brooklyn Heights de pildă și poți privi cu orele orizontul Manhattan-ului. Pierzi ore întregi în Central Park, nu-ți ajunge un card de memorie să pozezi arhitectura din Barcelona, albastrul mării din Croația sau incredibilul „sătuc” Trsteno.

Lumea este atât de largă și de frumoasă, nu văd de ce ne-am limita viața la un loc în România, doar pentru că ne-am născut aici. Dacă există oportunități, nu văd nicio problemă. Prefer să trag mai mult în SUA de pildă și să fac 30 de minute până la World Trade Center. Sau la Empire State Building. Să stau într-o stațiune pe un litoral liniștit, unde să aud marea vorbindu-mi cu orele.

Nu e nicio brânză să stai într-un oraș care nu te inspiră, doar pentru că nu e „ok” să pleci din țară. Că țața Frosa te va privi cu scârbă că nu stai să reconstruiești socialismul. O țară nu se salvează prin mine sau prin voi. Și eu cel puțin NU cred în jertfe personale, mai ales când văd cine conduce poporul ăsta și cum este poporul în general. Datoria noastră este față de NOI, de familiile noastre și eventual o mână de oameni ce ne sunt prieteni. Și de care ne pasă. Dar chiar și atunci NOI contăm în primul rând.

Decât să trăiești o viață întreagă cu scârbă, mai bine pleci într-un loc care te inspiră. Nu a spus nimeni că este ușor, dar se poate. Dacă te simți bine aici, în România, stai acasă. Dacă nu, găseșteți un alt acasă. Trăim prea puțin să ne batem joc de noi, acceptând situații care deja ne apasă.

Nu e nicio brânză să stai în țară. Presupune să continui pe un drum început de tine și de părinții tăi. Presupune să accepți niște condiții, să fii mulțumit cu ce ai. Să pleci din țară este greu. Dar este un greu mai „ușor” pentru mulți români decât alternativa. Sunt oameni care doresc mai mult de la viață decât confortul existenței printre „ai tăi”. Sunt suflete rătăcitoare, poate puțin nebuni, care-și doresc orice provocare.

Probabil cea mai bună soluție pentru eterna luptă dintre cei „de afără” și românii care nu au plecat este RESPECTUL. Puneți și puțină înțelegere în ecuație. Cine suntem noi să-i judecăm pe cei care au rămas? Cine suntem noi să-i judecăm pe cei care au plecat? Până la urmă România o purtăm în suflet și dacă stăm în București și dacă ne-am mutat în Boston. Sau Buenos Aires. Sau .. puneți voi alte orașe ce încep cu B. Sau orice altă literă.

Și așa, pentru a vedea ce au alții aproape zi de zi, iată colecția de poze a „soarelui” pe 2012. Am fost acolo. Ne-a plăcut și ne este dor de locurile în cauză. Și de oameni pe care-i iubim atât de mult și care ne sunt acum atât de departe.

Vă las cu o poză din aprilie, anul trecut. În Times Square, primele săptămâni ale șederi noastre acolo. Aș vrea să fac un loop de timp și să tot retrăiesc lunile petrecute acolo …

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

74 COMMENTS

  1. Interesant pusă problema dar trebuie să ţii cont de faptul că nu toţi românii pleacă din aceleaşi motive dar unii cam uită de unde au plecat. Cunosc destule cazuri de concetăţeni, unii chiar rude, care au considerat că “afară” le va fi mai bine şi celor mai mulţi chiar le-a fost. Nu-i privesc cu ură ori cu dispreţ, dimpotrivă am cel mai mare grad de respect pentru ei, pentru curajul de a o lua de la zero printre străini. Eu unul ştiu că nu am avut acest curaj deşi ocazii au fost destule.
    Pe de altă parte însă, nu pot să sufăr genul de români care în şase luni uită cum se vorbeşte corect propria limbă şi vin vară de vară cu nişte talente de ai impresia că au sosit tocmai de pe Marte. Ei chiar merită doza de dispreţ pe care o primesc. Pentru că în prostia lor nu îşi dau seama cât de superficiali sunt şi cât de mult pierd.

    • eu nu-i privesc cu dispret pe cei care au plecat ..si eu am plecat , am revenit si acum plec iar..in anglia ..muncesc ca asistenta si mi-e ok ..in romania asta ma sufoc ..in alte parti respir ..insa am un suflet de nomad …nu am vrut niciodata o casa a mea..poate la batranete si poate la azil , mai sti..acolo nu e ca aici ..am lucrat in azil in anglia …si plec inapoi ..e bine ..chiar iubesc romania , insa sunt convinsa ca nu as mai rezista nici un minut in plus peste o saptamana ..nu am plecat pentru bani doar , ci pentru mentalitate , orase , oameni , figuri , riduri mai putine ce brazdeaza fetele , batrani mai fericiti , viitor , lipsa de stres , targuri , si alte lucruri pe care inainte le consideram tampenii si prostioare ptr ca nu aveam de ce sa le cumpar …acum dau banii pe o pernuta intr-un targ doar ca mi-a placut cusatura ,chiar daca nu e necesara ..place sufletului …in romania nu poti sa-ti iubesti sufletul ..vezi doar ciorba vecinului si poza lor de pe facebook cu excursiile prin strainataturi , si-ti mananci unghia de invidie …traiul in romania mi-a ars sufletul ..iubesc romania ..!

    • Cristian, defineste scump. Da, un ‘cotet’ este scump, daca esti cu nasul pe sus si doresti sa locuiesti in Manhattan. Daca te multumeste o zona buna din Queens de pilda, cu 2000 si ceva de dolari inchiriezi o casa pe 3 nivele.

      In rest … electronicele sunt si de 2 ori mai ieftine decat in Romania. La fel hainele. De fapt astea-s uneori la 1/3, 1/4 din pret. Benzina este JUMATATE ca pret fata de ce avem noi. Mancarea e similara (painea ceva mai scumpa, laptele si alte produse au preturi apropiate de Romania sau mai mici).

      Salariile sunt de MII de dolari si, daca stii sa ai grija putin de bani, te descurci de minune.

      • Electronicele sunt transportate până la noi și fiecare trebuie să-și ia partea, așa că prețul e umflat.

      • La locuințe m-au speriat chestiile de videoclipurile de genul ăsta. De curiozitate drumul din Queens până în „centru” (Wall Street dacă vrei ceva mai concret) cât durează?

        La electronicele pe care le iei de pe Amazon, Newegg and company într-adevăr treaba stă ceva mai bine ca la noi, uneori chiar cu mult mai bine. Aici n-am ce comenta.

        Apropo de benzină, nu tot NY era locul unde nu prea ai ce să faci cu mașina personală? În orice caz dacă nici benzina n-ar fi ceva mai ieftină după atâtea războaie… 🙂

        Legat de mâncare, sunt tare curios cât o fi șaorma acolo. Acum am găsit un singur loc unde văd că e 6 dolari.

        Salariile sunt mai mari (decât în alte orașe americane), dar tot nu mi se pare că locuitul acolo e pentru omul de rând, ci mai degrabă pentru finanțiști.

      • Wall Street nu e chiar in centru, e in josul insulei. Deci mai pe ‘centru’ ar fi Central Park, Times Square etc. Dar intru in detalii inutile. In 30 de minute am ajuns din Queens la Javits Center (pe stanga insulei, la dracu’ in praznic deci): bus, metrou si inca un metrou. DEci am schimbat de 2 ori.

        Depinde de zi .. daca este zi de lucru, merg busurile si metrourile de te sperii. Ajungi repede si OK. daca nu, iti ia 40-50 de minute sa faci acelasi drum. Asta daca esti ametit ca mine si nu tii cont de program, ca numai eu ieaseam la plimbare de bezmetica intre busuri. Daca tii cont de mersul lor, legaturile sunt exceptionale.

        Exista zone bune si rele. Chiar in Manhattan ai pe o strada case de lux si la cateva strazi mai incolo o zona de toata jena. Contrar ideilor noastre, nu-i doar bogatie si minunatie acolo 🙂

        Dar sunt niste zone in afara (ca ne gandim si la costuri) de sta matza-n mustati.

        Nu uita la preturi ca exista cupoane, sales etc. Si la aia black friday sau alt sale este serios, nu bataia de joc din Romania, cu preturi mari sau scazute doar putin. Prinz uneori niste castane de ramai masca. Eu de pilda am prins ‘tractorul’ la 560 de dolari (in Ro era 5000 de lei acelasi agregat), un camcorder Panasonic la 220 de dolari (la noi era undeva la 3000 de lei acelasi model). Daca nu te grabesti ca fata mare la maritat (sau ca mine cand e vorba de cumparat ceva), gasesti preturi excelente.

        Plus 30 day money back guarantee (sau 14 la unele bulectrice) peste care NU SE TRECE. Nu-ti place produsul? Du-l inapoi si-ti iei banii. FARA DISCUTII.

        In NY ai ce sa faci cu masina, dar nu prin Manhattan. Deci o iei la preumblat, cand ai de cumparat etc. Daca lucrezi ‘in the city’, iei metroul si autobuzul, ca nu merita. Parcarea in Manhattan te omoara, poate ajunge si la 60 de dolari pe ora. In comparatie un abonament de 30 de zile ‘unlimited’ (pe toate liniile, pe romaneste) e 90 de dolari. La salariile lor … e gratis. Si repet, MTA (transportul lor in comun) e superb organizat.

        Saorme nu am mancat, dar am halit gyros. Undeva la 5-6 dolari (depinde de zona – mai ieftin in Queens, Brooklyn etc., mai scump in Manhattan, mai ales in zonele puternic ‘turistice’). Imi place la nebunie. Si hotdog-ul e 2 dolari in Manhattan, un dolar in Queens.

        Salariile sunt mai mari fata de alte orase, sunt si zone extrem de scumpe, dar, daca nu ai gusturi extrem de costisitoare poti sa traiesti absolut OK.

        PS: oricum nu incerc sa te conving sa te muti in NY. Nici macar in SUA 🙂

      • Am citit tot comentariul tău (chit că mai pe fugă) și-ți mulțumesc pentru prezentarea sau mai bine zis informarea făcută. Chiar prinde bine, fie și numai pentru faptul că eu sau altul nu va muri prost. Plus că e altceva când discuți de lucruri mai concrete și cu cifrele în față.

      • Cu mare placere. Nu stiu nici eu chiar atat de multe, dar probabil ceva mai mult decat cei care au fost doar cateva zile sau inca nu au ajuns pe acolo.

      • PS: oricum nu incerc sa te conving sa te muti in NY. Nici macar in SUA 🙂

        Cred că-s mai multe șanse să ajung prin Silicon Valley (pe lângă San Francisco) decât prin New York, dacă o fi să ajung vreodată prin SUA. Ce-i drept există câteva firme interesante și prin New York: Google, Fog Creek Software plus diverse de pe Wall Street. Pentru ITiști ar mai fi și Seattle ITiști întrucât acolo-s Microsoft, Amazon, Valve și Google din nou 🙂

      • În Europa se practică taxa pe valoare adăugată în timp ce în state nu. Un TVA de 4,5% în Andorra plus livrare de 50-60 euro (pachet de 2-3 kg prin posta spaniolă, funcționează și poșta franceză) te pot scoate mai ieftin la electronice.

  2. De obicei cei ce vin cu ifose si impresii dupa cateva luni de stat pe-afara, au plecat de la coada vacii si brusc au simtit ce misto e sa ai buda in casa. Astia nici nu merita pomeniti.
    Dar sunt si oameni foarte talentati care erau pur si simplu blocati aici, nu-si puteau dezvolta talentul…etc. Pacat ca pleaca oameni cu valoare, dar asta e. Se vor intoarce, candva.. Sau medici care pleaca pe 5-6000 euro ( stiu caz concret). Cui i-ar conveni sa lucreze aici pe 200 euro, cand poate dincolo pe 6000 ? Sau artisti desavarsiti care aici nu sunt bagati in seama, fiindca nu au parte de familii cu radacini adanci “in sistem”. Siti ce mafie e in Uniunea artistilor? De ce unii se realizeaza dincolo si vand creatii pe mii de euro…iar aici nimeni nu-i baga in seama, desi bani exista?
    Sau sunt copii geniali carora li se zice: “treci dracu’ in rand cu lumea si nu mai gandi singur!” Cu astfel de mentalitati comuniste ne taiem singuri craca de sub picioare. Imi pare rau ca pleaca minti luminate, dar ma bucur ca totusi vor avea o sansa si poate candva vor contribui la o reforma sociala aici.
    Oricum, din cei care ii blameaza pe cei plecati, sunt curios cati au plecat si ei dincolo, macar un an, sa vada cum e cu dorul de tara si cu sistemul “altfel”.

  3. In cercurile in care ma invart eu, e mai mult admiratie (si putina invidie 😀 ) pentru cei care au plecat si au reusit sa se descurce afara, nicidecum dispret. As pleca si eu pentru un job si o viata decente, dar deocamdata nu pot. Oricum, patriotismul nu inseamna sa rabzi mizeriile unor guvernari proaste.

  4. M-am invatat sa nu judec lucrurile si situatiile pe care nu le cunosc. Fiecare dintre cei plecati are o poveste; motivele lor sunt multe si nu concorda cu ale mele, asa ca ma abtin sa-i acuz de ceva. Pana la urma, nimeni nu-si lasa acasa rudele ca sa-si ia lumea in cap doar asa de dorul lelii.

  5. Raspunnd la intrebarea din titlu: nu sunt, nu au de ce! Atita timp cit, român fiind, esti om de isprava, oriunde te-ai afla, România are de cistigat si respectivii sunt de laudat. La cei care-i blameaza pe cei plecati doar pentru asta supararea are (probabil) o parte invidie, o parte neputinta, o parte ciuda (nebuloasa si discutabila) ca românii plecati nu impart cu cei ramasi in tara greutatile, facindu-le mai suportabile. Unii oameni pot fi pur si simplu rai sau in necunostinta de cauza si in cazul acesta ce poti sa mai spui…

    • Stefan, pui o problema interesanta si-mi dai idei. Ca tot se plang romanii de aici ca diaspora nu face si drege sa ajute tara, ei ce fac pentru a-i ajuta pe cei plecati? Ca, daca-i solidaritate, zic sa fie de ambele parti. Cum sunt ajutati romanii din strainatate sa se acomodeze? Primesc bani din tara sa-si plateasca chiriile? Li se da ajutor de aici sa isi gaseasca job? Sa se integreze?

      Daca cineva are impresia ca te asteapta cainii cu colaci in coada in strainatate probabil a fumat ceva bun 😀

      • Poate nu m-am exprimat bine si am fost grsit inteles. Românii de aici nu fac nimic pentru a-i ajuta pe cei plecati, sau foarte putin. La noi, solidaritate? Mai rar si numai in momente speciale… Sper insa ca se va rezolva, cu timpul. Evoluam. Dar incet. In nici-un caz nu cred ca se face ceva la nivel institutional pentru cei plecati. Statul e slab si nu reuseste sa aiba grija de el si nu-i bine. Nici nu cred ca alte tari fac ceva, dar aici nu bag mina in foc – nu m-a interesat problema; sunt deci necunoscator. Am citiva colegi plecati in strainatate (fosti colegi de la scoala, de liceu, facultate, serviciu). Stiu – din povestirile lor – cit de greu este acolo, cu unii din ei inca pastrez legatura. Din ei unii au incercat sa plece si inainte de ’89, contrar regulilor de atunci – fara succes, prinsi = proces, condamnare, inchisoare; majoritatea au plecat dupa ’90. Cum remarca un coleg de-al nostru, ramas aici, la o intilnire de xx ani de la terminarea liceului, cei buni au plecat “afara”, am ramas noi astilati… Eu nu calatoresc (ma pot insa lauda ca intre cele citeva orase vizitate se numara si Timisoara – fie si numai pentru citeva ore dintr-o zi, din pacate); ba chiar fac tot ce pot pentru a evita asta, din motive independente de vointa mea. Pentru mine poate va veni si timpul pentru calatorii, in viitor, poate nu. Da, e un subiect bine ales. Incercam sa ma gindesc la posibilele lor motive (ale celor care gindesc urit), nu la ale mele. Eu nu am asa ceva. Si pe mine ma mira incrincenarea unora de a-i denigra pe cei plecati sau care vor sa plece.

  6. Nu prea reiese clar daca aceste concluzii se bazeaza pe ceea ce vezi/auzi in anturajul tau sau pe ce anume? Pentru ca mie nu mi se pare nimic mai fals decat ceea ce se sugereaza aici. Ok, sunt oameni si oameni, fiecare gandeste in felul lui, dar generalizarea nu isi are rostul. Poate multi se regasesc in ceea ce ai scris, desi cred ca daca ai schimba titlul articolului din perspectiva total opusa, la fel de multi s-ar regasi in acelasi text, cu titlul schimbat. In fond ce e atat de eroic in faptul ca ai plecat sau ai ramas?

  7. De acord: nu poti sa-i lauzi sau sa-i condamni pe cei care raman in tara sau pe cei care aleg sa plece. In ambele situatii sunt avantaje si dezavantaje.
    Asa cum spunea Cristi mai sus: “Pe de altă parte însă, nu pot să sufăr genul de români care în şase luni uită cum se vorbeşte corect propria limbă şi vin vară de vară cu nişte talente de ai impresia că au sosit tocmai de pe Marte. Ei chiar merită doza de dispreţ pe care o primesc. Pentru că în prostia lor nu îşi dau seama cât de superficiali sunt şi cât de mult pierd.” E ca si cum ar fi uitat limba romana, statutul de roman, conditia de roman. E ca si cum ar fi fost asimilati de tara unde au plecat, de parca li s-ar fi spalat creierele.
    Pe de alta parte, nu pot sa sufar pe cei care, odata plecati, se leaga de tara “adoptiva” in mod fortat uneori (de pilda prin credite la banca si rate infiorator de impovaratoare facute pentru o casa ridicata printre straini), chiar daca ajung sa traiasca din ajutorul de somaj, din ajutorul social si chiar pierdandu-le si pe acestea. Ii admir pe cei care se gandesc sa stranga banii castigati afara, sa-i aduca si sa-i stranga in tara de unde au plecat, pentru a-si construi aici o casa si, eventual, o afacede prin care sa-si continue acumularea de bani aici in tara. Nu de alta dar retraim povestea cu teama caderii drobului de sare in capul copilului: ne temem ca vor veni strainii sa ne cumpere terenurile agricole pentru a le lucra (e drept ca pentru ei e un adevarat chilipir care poate fi valorificat prin inteligenta si spirit practic si antreprenorial), dar nu nee gandim ca acest lucru il pot face chiar romanasii nostri plecati din tara, care s-ar putea reintoarce aici si s-ar apuca de treaba, castigand mult mai mult.

  8. Cristina, de ce sa aduci banii in tara? Ah, pentu familie? Asta e OK. Pentru a incepe o afacere? Am un business si iti spun sincer ca atata birocratie si toate taxele astea cretine m-au socat. Am afacere de 6 ani. Nu-ti spun cati ani am bagat in Statul roman si cum platesc SEPARAT totul. Deci, daca se poate sa-ti scoti afacerea din Romania, recomand cu caldura.

    De ce sa iti faci casa aici? Sa stai intre tigani? Sa vezi combinatul x in fata nasului? Sa ai parte de drumuri proaste, zero servicii medicale (desi esti asigurati sau platesti la privat totul)?

    Iti spun sincer ca in general, aia care au iesit mai mult de 5 minute din tara, isi cam dau seama de niste diferente. Si de asta multi NU se mai intorc.

    Nicio societate nu este ideala. Departe de mine ideea de a ridica in slavi vreo tara, ca peste tot sunt probleme. Dar unele chestii functioneaza decent si de asta probabil se leaga multi dintre cei plecati din tara.

    In acest moment platesc niste taxe serioase si nu primesc nimic inapoi. Masina mea se distruge zilnic pe niste drumuri absolut tampite. Nu visez autostrazi serioase si baliverne din astea, dar mai putine gropi nu m-ar supara. Platesc o carca de taxe de drum si degeaba.

    Platesc asigurari de sanatate de ani buni. Am dat ori spaga in spital (cu servicii execrabile) sau platesc MII de lei la privat. Am de facut o operatie la genunchiul stang cat de curand si ma gandesc foarte serios sa o fac in Szeged. Pentru ca momentan nu am incredere in niciun medic de aici.

    platesc ca si firma o groaza de taxe. Platesc contabila care sa ma ghideze in tot hatisul birocratic, ne-a luat 2 LUNI sa finalizam niste modificari pe firma si o acreditare. 2 LUNI!

    Nu discut despre Justitie, Politie si alte chestii de genul acesta, stii la fel de bine ca si mine cum stam.

    Orasul meu este mizerabil, prost condus, plin de tigani. Casele aici costa unele mai mult decat in alte tari (si alte zone mai frumoase). Nu exista viata culturala (sau cel putin e asa sa nu zic ca nu se intampla nimic), nu vad nicio imbunatatire pentru nimeni, nu vreau sa ma gandesc ca voi naste un copil care va face religie la scoala, va avea parte de profesori mizerupisti si probabil va pleaca el din tara, daca nu apucam noi sa facem asta inaintea lui.

    Si nu suntem la capatul sacului, NU avem nicio datorie, castigam bine cat sa ducem un trai decent.

    Daca ar fi sa plecam vreodata din Romania (nu doar asa in calatorii), am pleca de tot. Probabil ne-am lupta sa ne aducem familia. In rest … ne vom adapta probabil noului sistem (ca nu toti romanii plecati stau pe ajutor de somaj), probabil ne vom construi o afacere (sau vom continua ce avem) etc.

    • E adevarat, in conditiile actuale, cand legislatia si tot sistemul ne sunt impotriva, intr-adevar tentatia de a pleca DE TOT e cumplit de mare. Poate ca ai dreptate intru totul tinand cont de situatia actuala. Numai ca, sa nu uitam, sistemul si legislatia de pe la noi tot noi ni le-am facut, mai mult sau mai putin.
      Partial sunt de acord cu tine… Doar partial… Sa zicem… cam pe jumatate… Pentru ca mai este inca o “jumatate”, inca o varianta de a reactiona. Cel putin.
      Ca sa ma explic, sa prezint situatia… din punct de vedere biologic (deformatie profesionala… de medic!:)…)
      In conditii de stres, fiecare dintre noi, “animalic” vorbind, reactioneaza in doua feluri: fuge de pericol sau lupta cu pericolul. In ambele variante de raspuns, scopul este supravietuirea.
      Din pacate, la stresul impus de sistem, mai toti avem tendinta de a reactiona… prin fuga. Adicatelea vrem cu totii sa evitam factorul de stres (situatia defavorabila) plecand oriunde mai mult sau mai putin aiurea in lume. Sunt de acord cu tine: sunt multi dintre cei plecati care s-au realizat total in afara. Vorbeam in ultimii ani cu un coleg inginer plecat in Montreal. Vorbeam mai mult pe net, eu fiind aici, el acolo. Vorbeam pe apucate, diferenta de fus orar fiind de 7 ore; singura varianta cand ne prindeam amandoi online si treji fiind: el la servici dimineata, eu deja acasa dupa-amiaza si pe seara. Imi spunea (il citez aproximativ!): “Aici parca este alta lume: suntem respectati la adevarata valoare, ne simtim protejati, nu avem grija copiilor cat timp sunt la scoala iar noi la servici… si altele asemenea”… E adevarat, este, asa cum a fost si ca elev, un baiat destept si ambitios. Era normal ca, plecand acolo, sa stie sa lupte sa se faca afirmat si respectat.
      Din pacate parca suntem alti oameni cand ajungem “dincolo”: cel putin unii dintre noi ne dam seama abia “dincolo” ca mai trebuie si putem sa si luptam, sa luam viata in piept. Ceea ce am putea face si aici, ca si oriunde.
      Nu stiu de ce, dar aici parca ne-am mentinut (partial!) mentalitatea “de pe vremuri”: parca prea asteptam sa ni se faca, sa ni se spuna din exterior, de catre altii. Parca asteptam ca Dumnezeu, dupa ce ca ne da, sa ne si bage in traista. Primul pas, pe care unii reusesc sa-l faca si aici, este sa facem singuri lucrurile minore, fara sa asteptam sa le primim: sa ne informam asupra oricarui amanunt, sa aflam singuri care e urmatorul pas pe care trebuie sa-l facem… etc, etc… Unii reusesc chiar putin mai mult: reusesc, daca si-au pierdut slujba, sa-si gaseasca altceva de lucru tot IN TARA: fie isi schimba locul de munca cu altul similar, dar ceva mai departe de locul de domiciliu, fie se apuca de cu totul altceva de munca. Mi se pare ca este si cazul tau: ai trecut, fara prea mari probleme, de la munca de om de radio la cea de lucrator in domeniul web-design-ului.
      Cred ca am putea, in timp, sa aducem lumea de afara si pe la noi; totul e sa vrem. Sa vrem si sa gandim din ce in ce mai altfel. Primul pas ar fi sa stim sa constientizam si sa ne exprimam problemele. Sa stim si sa spunem ce am vrea sa schimbam, de ce anume am vrea sa scapam… Nu neaparat in gura mare; se poate si mai discret, dar constant, putin cate putin. Bunicul meu avea o vorba: “Daca ai un necaz, o problema, o spui sefilor. Nu pe ton de cearta, ci cu bun simt. Si azi, si maine, si poimaine, zi de zi, pana cand, de rusine sau de nervi, seful va catadicsi sa-ti ia problema in seama”.
      Si inca ceva: gandeste-te ca daca altundeva este mai bine, acel “mai bine” poate ca n-a fost asa dintotdeauna. Ca acel “mai bine” l-au facut oameni ca noi, ca mine, ca tine… Oameni care au muncit si au luptat inteligent si perseverent sa ajunga unde au ajuns.
      Nu spun ca plecarea in afara nu ar fi o solutie. Numai ca nu este o solutie pentru toti, pentru absolut toti.

      • Si eu si pe jumatatea de acord 😉

        Binele de peste tot a fost facut de oameni. Eu insa consider ca traim PREA PUTIN sa ne mai jertfim pe altarul ‘patriei’, mai ales cand stim cine o conduce si cum este in general poporul. Pentru ca ne luptam cu morile de vant si muncim doar aiurea, pentru un ideal, care nu va fi atins prea repede.

        Nimeni dintre cei care pleaca dincolo nu se asteapta sa fie usor. Trebuie sa traiesti in nori, daca ai impresia ca peste hotar totul e lapte si miere. Dar in general, in aceleasi conditii de efort, rezultatele pentru multi dintre cei plecati sunt mai bune.

        Am stat la discutii cu destule familii de romani ‘dezradacinati’, desi ei se simt inca romani (oricum ii besteleste populatia de aici, de cate ori ii prinde ciuda ca aialaltii au si ei nu). In cativa ani si-au platit un sfert de casa, au economii, cetatenia, masini (atat de necesare in statul in care locuiesc), au calatorit. Nu le-a fost usor, muncesc pe branci (pana la urma ca multi romani de aici care abia isi duc traiul de la o luna la alta), dar au alte salarii si, fiind cumpatati, au realizat enorm intr-un singur ‘cincinal’.

        Aici erau la limita subzistentei si acolo, printre straini, in conditiile in care s-au dus cu plapuma si oalele din Romania (cam atat de multi bani aveau) si nici engleza nu o stiau, uite ca s-au realizat. La 4 ani de cand au calcat pe pamant american au pus 50 de mii de dolari ‘down payment’ pentru casa lor (o harabaie de casa cu o curte de faci drift-uri) si platesc rate pe care chiar si pe un salariu le-ar plati lejer. Pentru ca sunt atat de atenti cu banii, au pus si cateva zeci de mii la ‘tescherea’, ca nu stii niciodata, plus ca au calcat SUA in lung si in lat, de cate ori au prins vreo ocazie.

      • Concluzia? Sa nu generalizam… Sa nu spunem ferm, sus si tare, ca una din solutii e mai buna decat cealalta. Poate fi mai “avantajos” sa pleci din tara. Dar poate fi, de asemenea, la fel de “avantajos” si sa ramai. Depinde de cum se adapteaza si cum reactioneaza fiecare la o situatie sau alta. Tine de temperamentul fiecaruia dintre noi si de felul cum raspundem la provocarile vietii. Poate ca unora le este mai bine sa plece undeva unde se pot realiza mai bine. Poate ca altora (recunosc ca pe mine ideea asta ma cam tenteaza al naibii de tare!) le surade mai mult sa ramana in tara fie si numai pentru a se comporta fata de cei care ne streseaza viata si sufletele ca si spinul dintre coaste, care zgarie pana sfarma tot si face sa curga sangele siroaie. Adicatelea sa le plateasca cu aceeasi moneda: stres pentru stres. Sau poate pentru a fi cat mai mult alaturi de prieteni, de familie, de un mod de viata cu care s-au obisnuit. Si nu e neaparat semn de comoditate.

      • Și eu aveam același optimism în privința unei case în SUA, dar în ultima vreme mi s-a mai dus din el. Sau poate că m-oi fi uitat eu la super locuințe că nu prea știu exact despre ce se vorbea. Dar e cert că unul declara despre vila altuia de pe lângă Seattle că aia e casă pentru salariu de 1 milion de dolari și că el nu prea știe ingineri (software) care să aibă atâta, cu excepția cazului în care au avut noroc cu acțiunile. Altul contempla la un ansamblu de locuințe din New York (High Line) și spunea că s-ar muta acolo dacă ar fi cazul, însă remarca „I could afford it – hah! combinată cu faptul că e faimos și lucrează la Google mă face să cred că nu-i chiar pentru toți muritorii de rând. Zic și eu…

      • High Line este un parc facut pe o fosta linie de tren (din aia suspendata) in Manhattan. Zona e destul de curata, deci si pretul imobiliarelor este urias. Se gasesc case in zone mai putin ‘fancy’ la preturi mai decente. E drept ca poti intradevar gasi diferente de milioane de dolari chiar, depinde unde-ti cauti. Pe langa Central Park de pilda sunt niste casoaie in care un APARTAMENT vine la niste preturi colosale. Location, location, location 🙂

    • Stai sa vezi ce presturi sunt in orasele mari pentru apartamente si case. Dar vina este a noastra ca platim pentru o casa aici cat plateste un American in Texax pentru o casa de 10x mai ingrijita si intr-un loc mai bun. Vorbesc de Texas pt de acolo vine de prietenul meu si stiu cu cat au cumparat parinti lui ( Romani) casa intr-un orasel acolo.

      Se pare ca Romanilor li se pare normal sa plateasca pentru un apartament de 3-4 camere in Floresti peste suta de mii de euro. Tin minte cat se lauda un vecin de al meu cu achizitia copilului lui. Am ramas trasnita. Atatia bani? Pentru ce? Sa stai la bloc?

      Piata imobiliara din Romania NU ARE SENS. Singurul lucru care ma tine aici e ca sunt la inceput de cariera si sunt freelancer. Inca nu imi permit un trai in SUA, dar imi permit un trai lejer in Romania. Plus ca trebuie sa imi perfectionez Engleza, altfel cu siguranta ca nimeni nu ma va angaja.

      Cat despte Romani plecati dincolo fara sa stie o boaba de Romana, mda. Aceeasi Romani probabil ca u muncit in fabrici pana si-au distrus sanatatea. Si pe acolo daca nu ai o meserie nu ai viata usoara, insa ai bani mai multi. In cazul prietenului mei, parinti lui erau ingineri in Romania si au ajuns sa impacheteze carne in SUA. Dupa mine, au facut o greseala sa plece, dar daca si aici impachetezi carne, de ce sa nu pleci dincolo si sa impachetezi carne pe mai multi bani?

  9. Subiect delicat…cetăţeni care au plecat pentru a fi apreciaţi(oameni de cultură,medici,ingineri)care nu sufereau de foame aici dar sunt ambiţioşi, care pot demonstra că sunt elite şi nu s-au mulţumit să colcăie în mediocritate;pe de altă parte sunt oameni care chiar nu mai aveau ce pune pe masă şi au plecat pentru a lucra şi a-şi câştiga existenţă prin muncă;sunt alţii şi nu puţini care au văzut o sursă de venituri facilă,datorită naivităţii occidentale(cerşetori-poza 25,hoţi,peşti,curve).Eu consider că după aceste cazuri trebuie să facem aprecierile…pentru unii respect,pentru alţii nu.

  10. Cand va ganditi ca nu va este bine, ganditi-va o clipa la ce-au patimit stramosii nostri….si puneti in balanta…

  11. Sunt perfect de acord cu punctul tău de vedere.
    Eu am o singură “chestie” (că nu este chiar problemă) cu diaspora.

    Mi se pare atâta de fals și patetic dorul ăsta de țară (mai ales de 1 Decembrie) de îmi vine să schimb programul din telecomandă, pe bune.
    Dorul de acasă, dragostea de țară, asta este “religie”. Le simți, le trăiești tu pentru tine pe dinăuntru… dacă mă înțelegeți. Îți dai seama cât de sincer este dorul de românica de acolo de la Costa del sol, de exemplu, mai ales dacă ai plecat din Vaslui, Brăila, Dej, Zalău, Buzău, Tîrgu Neamț, etc.

    Dacă este chiar așa de grea depărtarea asta, să vină acasă, să nu se chinue. Eu îi aștept să vină să pună mâna alături de mine să muncească, să plătească impozite, să investească, să iasă în stradă, să se implice, așa cum poate fiecare, să facem ceva “să fie mai bine, ca să nu fie rău”. (Hagi)

    atât am vrut să spun, ca să nu spun mai multe. 🙂

  12. La multi ani, Dojo, sa ai un an dupa dorinta ta! In rest… ma abtin sa comentez, am obosit sa fac asta, in ultimii 6 ani. Oricum, iti impartasesc parerile, atat cele din text, cat si raspunsurile la comentarii! Prietenii stiu de ce (as indrazni sa spun), nu-i asa? 🙂

  13. Uneori ma gandesc ca toti oamenii de bine au plecat din tara si imi dau seama stop si eu mai sunt pe aici si ca mine multi altii . De multe ori ma gandesc la realizarile celor de afara dar sa stiti chiar daca e mai greu in tara noastra in timp culegi mai multe roade si ma refer la famiile destramate datorita plecarii unuia dintre soti peste hotare.

  14. @dojo:Eu nu înţeleg de ce vezi lucrurile doar in alb şi negru.Populaţia autohtonă te va critica şi pentru asta şi pentru orice altceva(maşină,ţoale,comportament,căsătorie,apartament,inmormântare,fotografii…);pentru că românul nostru întotdeauna îşi va da cu părerea,indiferent dacă îi cere cineva sau nu(doar critică constructivă spune fiecare),indiferent dacă are pregătirea necesară sau nu;pe principiul “las că ştiu eu mai bine!”;indiferent dacă va răni sau nu;aşa că eu cred că fiecare trebuie să ţină de “drumul” lui fără să ţină cont de “factorii perturbatori”.
    Cel mai important lucru să aibă independenţă în gândire.

  15. Nu este nici o vitejie sa ramai in tara. Nici macar un act de onoare nu cred ca este. Unii au curajul de a incerca si altceva, sunt optimisti si vor sa isi schimbe viata. Altii se multumesc sa critice, sa dea verdicte, fara sa se gandeasca la motivele pentru care ceilalti au ales sa plece.
    Am gustat viata din strainatate si mi-a placut. Acum astept doar sa termine copilul scoala (sper sa mearga la facultate) si apoi ma voi gandi serios daca mai este cazul sa raman in Romania.

  16. E doar o chestie de inteligenţă şi de cultură.
    Sunt mulţi care nu s-au depăratat în toată viaţa lor la mai mult de 200 de kilometri de coteţul matern ( dar judecă pe toată lumea ).
    Sunt alţii care trăiesc în străinătate( dar nu din vreun merit personal, ci pentru că fratele, sora sau altă rudă i-a oferit oportunitatea de a imigra, şi au aflat la ” aterizarea ” lor în noua ţară o locuinţă, un loc de muncă şi restul – pentru că le fuseseră pregătite de cei care le-au oferit şansa ) care-s la fel de reduşi ( pentru că se rezumă la casă-servici-magazin ).
    Şi sunt persoane care au imigrat sau au călătorit şi ştiu despre ce e vorba.
    De obicei cei mai vehemenţi sunt cei care se bat la lins moaşte, sau la cozile ce le formează când se dă vreun rahat gratis.

  17. Mai, eu iti spun sincer ca orasul in care stam acum nu ma inspira foarte mult. Da, e frumos, intr-adevar. Dar nu este o diferenta enorma de frumusete fata de orasul romanesc din care vin eu. In schimb ceea ce ma inspira e ca nu trebuie sa invat un sistem contabil si nici legi idioate pentru a ma descurca in hatisul birocratic generat de propria mea afacere. Ma inspira si faptul ca am daca muncesc, si faptul ca vad pe ce sunt cheltuiti banii pe care ii platesc statului sub forma de taxe. Ma inspira si ca stiu ca daca pic maine pe strada are cine sa ma ridice si cine sa ma trateze.

    Dar stii ceva? Am spus asta de cand am plecat. Le dau naibii si de sistem de sanatate, si de autostrazi, si de legi drepte. Le dau naibii pe toate si ma mut inapoi in tara. Conditia e sa vad macar o singura vanzatoare de alimentara cum imi zambeste atunci cand imi da painea, fara sa mi-o arunce in sictir pe tejghea. Sa vad oameni pe strada cu fete relaxate, sa fiu lasata sa ma strecor in trafic si sa mi se multumeasca atunci cand las la randul meu. Sa intru si eu o data intr-un supermarket imbracata “saracacios” (adica cu haine normale, dar nu de firma sau de pitzi) fara ca o vanzatoare sa isi intrerupa rutina ei pentru a se tine dupa mine sa ma verifice daca si cand fur de pe rafturi.

    Toate astea tin de atitudinea oamenilor, iar atitudinea e un simptom pentru ceea ce se petrece in capetele si in sufletele lor. Cand simptomul asta va disparea inseamna ca societatea e vindecata si eu sunt gata sa revin in tara.

  18. Bradut Florescu le zicea interesant pe tema (din perspectiva unui roman care a plecat, dar ii respecta pe cei care au ramas).

    Pe de alta parte, mai e viziunea aia pe care o aminteai si tu in articol: neputinta mea de a ma desprinde de jobul si viata asta = o problema cu cei care au plecat.

  19. Înainte de toate, noi, românii, suntem un popor încuiat. Cu Î mare. Suntem îndoctrinați și rămași în urmă când vine vorba de mentalitate și prejudecăți. Asta nu e neapărat o problemă pentru că, dacă ești rămas în urmă poți recupera. Problema reală e negarea. Noi încă ne credem speriori, ne credem inteligenți, demni și mult americanii ăia proști care n-au auzit de Brâncuși. Abia atunci când te plimbi măcar prin Europa (nu doar până la Viena să faci cumpărături) observi că lucrurile banale te fascinează, ușurința cu care unii reușesc să facă niște lucruri te pune pe gânduri și conceptul de gândire liberă parcă e altfel peste hotare.

    Acum câteva lucruri care arată cât suntem de încuiați:
    – ideea de a aduce bani înapoi în țară – trăiești pentru tine și ai o datorie morală față de tine să realizezi ce ți-ai propus. Atât. Unii sunt filantropi, alții nu.
    – ideea de a rămâne conectat la problemele din țară. De ce? A pleca/a te muta/a lucra în altă țară e o alegere, nu o evadare.
    – cultura generală. Da, noi suntem culți, știm cum e cu Eliade și care e capitala Zambiei, știm engleza de 2, unde 1 e chiar englezul, da nu ne putem plăti parcarea în Viena.

    Parcă zicea unu’ de șaorma. Nasol, neică, să n-ai un stand de-la unde la 10 lei îți potolești stomacul 1.5 zile. Sau 11 lei, cu cola gratis.

    • E mai greu cu nuanțele și tonalitățile pe Internet, așa că o să întreb dacă există vreo răutate (sau un aer de superioritate) în remarca ta despre șaorma. Nu de alta, dar după ce vorbești atât de înfocat cu Î mare despre cât de încuiați sunt românii, mi se pare ironic să te legi de un fel de mâncare comparabil cel puțin cu hamburgerul dacă nu chiar superior în opinia mea. Nu știu cum vezi tu lucrurile, dar mie mi se pare trist să nu poți să-ți potolești foamea pe termen lung cu o sumă destul de modică de bani. Iar dacă tot începem cu dintr-astea, eu zic să facem mișto și de africanii ăia care zic mersi dacă le pică vreo banană din copac sau de indienii și vecinii lor cu bolul de orez pentru o zi întreagă.

      – ideea de a aduce bani înapoi în țară – trăiești pentru tine și ai o datorie morală față de tine să realizezi ce ți-ai propus. Atât.

      Cum era chestia aia spusă de Kennedy, „ask not what your country can do for you – ask what you can do for your country”? Nu sunt neapărat de acord cu ea, dar îți dă de gândit zic eu.

      • Nu e răutate sau superioritate. Pe mine mă distrează cultul dezvoltat de români pentru șaorma, inclusiv clipul ăla cu mirosul rămâne între noi (sau ceva de genul). A, și nici nu am nimic cu cei ce consumă, printre care și eu, ocazional. Problema e că românul vrea să mănânce mult la un preț mic. Atenție, mult, nu cât are el nevoie – generalizez pentru structura ideii, nu pentru că ar fi toți așa.

        Eu nu mi-am propus să fac ceva pentru țara mea. Sunt unii care și-au propus, alții ca mine, care nu. Până una alta, eu mă construiesc pe mine. E posibil ca la un moment dat să mi se dea ocazia să fac ceva pentru țara mea și vedem atunci. În rest, nu trebuie să-mi cumpăr produse fabricate în România și nici nu trebuie să locuiesc în țara de baștină pentru a contribui la un moment dat.

        Trebuie să ne acceptăm cu bune și rele și să recunoaștem că mulți sunt mai deștepți ca noi și de aia trăiesc mai bine. Știi tu, nemții ăia care fac un singur lucru și nu gândesc.

  20. Io ii laud pe cei care au rămas in cazinoul numit România! Si le înțeleg rautatile si frustrarile! Nu le aprob, dar le înțeleg!
    Si aici vezi tot mai rar colacii din coada catelusului, dar macar nu e totul gri!
    Io o numesc alegere personală, si oricare ar fi, trebuie respectata de ambele părți! 🙂

    • De ce-i lauzi? și cum le înțelegi răutățile? (că referitor la frustrări nu știu ce ai ai vrut să zici)

      • Pentru ca e greu de trăit intr-o societate bolnava dpdv moral. Iti trebuie nervi de otel,un stomac bun si un obraz gros, Exact ca si respectivul xyv123, ca altfel nu s-ar fi simțit cu musca pe caciula! 😀

    • Iar noi, frustratii ramasi in Romania, compatimim pe toti meltenii care s-au trezit brusc superiori si “realizati” doar pentru ca traiesc in alta tara.

      • “Respectivul” xyv123 nu da doi bani pe faptul ca Diana traieste in SUA. Nu e invidios pe acest lucru. Din contra, respectivul ii doreste Dianei multa sanatate, prosperitate si realizari in “morala” societate americana. 🙂

      • Ai o definitie pentru “melteni”? Mai Draga, io nu am specificat nici o legatura intre rautatile si frustrarile “respectivilor” ramasi in tara si romanii din diaspora. Legătura ai facut-o tu, deci (te)ai dat exemplul perfect. 😀 Eu vorbeam de starea generală a romanilor patrioti v-s-v de traiul in Ro.

      • Diana, precum spuneam, nu ma intereseaza persoanele nesimitite si tupeiste care se lauda ca realizarea vietii lor e faptul ca au emigrat in alta tara. Asa ca tine.
        Nici nu ma intereseaza sa intru in polemici inutile cu astfel de persoane. Asa ca nu mai continui discutia cu tine, ca nu am cu cine.

  21. Fiecare ţară îşi educă poporul ca fiind cel mai mare,cel mai tare,cel mai important.
    Citeam undeva că dacă vrei să faci afaceri cu francezii trebuie să atingi măcar tangenţial ce grozavi au fost ei în istoria universală(să le stârneşti puţin orgoliul).
    Într-un alt articol povestea un fotbalist romăn(da fotbalist)care joacă in Turcia că fiind la un joc de ping-pong cu un coleg turc îi spune acestuia:”Am să te bat ca Ştefan cel Mare la Podul-Înalt!”.Jucătorul turc îi răspunde”Nu te supăra dar cine este Ştefan cel Mare,mi-am studiat istoria naţională, dar nu ştiu cine este…şi te rog nu te supăra,chiar nu vreau să te jignesc, dar voi în istoria noastră nu existaţi decât undeva, între două virgule”
    Şi ca un alt aspect am auzit destui români care se întorc temporar din străinătate vorbind între ei în limba ţării de unde vin…de ce? (să ascultaţi cum stâlcesc,murdăresc limba adoptată)

  22. De fapt țara e și imaginea ei sunt poporul. În fine, trecem peste. Da, fiecare țară spune că propriul popor e cel mai tare, dar unii se apropie de adevăr. De exemplu, turcii au fost un imperiu și au creat ceva. Și da, au dreptate că în istoria lor suntem între virgule. Marile și eroicele bătălii sunt în cărțile noastre, pe care le credem numai noi. Asta e, am avut norocul să fim o țară mică, cu oameni împărțiți, și printre intersele altora. Avem și noi calitățile noastre, doar că trebile războiului și ale strategiilor militare nu sunt printre ele.

  23. Imi pare rau Ramona, dar sunt pe cale sa te “injur” In articolul asta din cate pot eu sa inteleg indemni la toleranta, la renuntarea la prejudecati egalitate pace si armonie intre oameni. Problema e ca incercand sa iei apararea celor care au plecat din tara, ajungi sa-i acuzi oarecum pe cei care au ramas aici. Cel putin eu cu impresia asta am ramas lecturand atat articolul cat si majoritatea comentariilor. Spui la un moment dat “Nu e nicio brânză să stai în țară. Presupune să continui pe un drum început de tine și de părinții tăi. Presupune să accepți niște condiții, să fii mulțumit cu ce ai. Să pleci din țară este greu.” Sa fii multumit cu ce ai. Adica astia de aleg sa ramana in tara ei sunt mai prosti nu, n-au ambitie domn’le se complac intr-o viata atat de mizera(care sincer pentru noi cel putin astia care ne permitem sa frecam duda pe net si sa dezbatem probleme grele pe bloguri nu cred ca e chiar atat de mizera) dar stai sa vezi ce bravi si descurcareti si frumosi sunt astia care lasa totul in urma si-si incearca norocul peste 7 mari si 7 tari. Nah m-am lungit cu vorba, ceea ce vroiam cred sa zic era ca mi se pare ca gresesti in articolul asta cel putin, vrei sa fii impartiala dar ajungi sa iei pana la urma partea cuiva. Fiecare isi traieste viata dupa posibilitati si dupa cat il duce capul. In rest, nu mor caii cand vor caini, meseria-i bratara de aur si alte alea.
    Numa’ bine,
    Andrei

  24. Andrei, cat nu ma injuri, poti sa nu ai aceeasi opinie cu mine 🙂

    Ideea articolului a pornit de la atitudinea URATA a multor romani de aici, cand vine vorba de diaspora. Romanii pe care ii stiu eu de peste mari si tari se gandesc cu DRAG la tara la (multi dintre ei) si nu au avut niciodata lipsa de respect pe care am simtit-o la cei de aici. De la frustrarile ca aia nu au mancat cu noi salam cu soia pana la tot felul de chestii.

    Si da, consider ca e mai usor sa stai in tara ta, cu familia alaturi, intr-o societate cu care te-ai obisnuit, vorbind o limba pe care o vorbesti de cand ai deschis gura, decat sa te iei si sa ajungi la naiba in praznic, intr-o tara in care esti un strain, incercand sa te acomodezi etc.

    Culmea este insa ca in general romanii din diaspora au altceva mai bun de facut decat sa batjocoreasca populatia ramasa acasa.

  25. You’re missing the point, nu cred ca exista mai usor sau mai greu. Fiecare are situatia proprie, si mai important o VIZIUNE proprie asupra a ceea ce inseamna realitatea, fie ca decide sa traiasca in realitatea din Romania, America sau Uzbekistan. Acuma cat despre atitudinea urata, mai nu stiu cu cine interactinezi si cu cine ai vorbit tu, eu personal din cunostintele si interactionarile mele limitate, n-am observat vreun trend de ura fata de cei din diaspora. Am prieteni care-s la munca fizica in Italia si nu e le e deloc bine sau usor, am prieteni care muncesc in Romania si le merge la fel de rau.

    Cat despre ultima ta propozitie, iarasi judeci gratuit, eu de fapt asta incerc sa subliniez mi se pare ca spui anumite chestii care ascund in spatele lor niste prejudecati de care poate nici nu-ti dai seama, sau poate nu exista si doar e imaginatia mea bogata. Cand spui ca romanii din diaspora au lucruri mai bune de facut decat sa batjocoreasca populatia ramasa acasa, ii pui automat pe o treapta de superioritate, desi sunt convins ca nu e de foarte multe ori cazul. They’re better looking, smarter, more hard working people. Bullshit. In esenta totusi suntem similari, toti avem simpatii, antipatii, judecam, iubim, uram. Atata doar ca unii s-au decis sau au avut norocul sa se nasca si sa faca asta din tari aparent mai civilizate.

  26. Sigur, nimeni nu neaga faptul ca exista oameni ramasi in tara care ii desconsidera pe cei plecati. Exista si oameni care poate ii invidiaza pe cei care traiesc in tari considerate mai civilizate.
    Dar la fel de bine, exista si melteni/e care considera ca doar datorita faptului ca traiesc intr-o alta tara ii face superiori celor ramasi (vezi discutia de mai sus).
    Oameni ar trebui apreciati pentru ceea ce au realizat. Nu pentru faptul ca traiesc intr-o tara sau alta, sau pentru ca sunt de o nationalitate sau alta. Gasesti oameni extraordinari care au ales sa plece. Gasesti si oameni extraordinari care au ales sa ramana. Gasesti melteni si in tara si peste hotare. N-are nici un rost sa ii judeci bazandu-te pe acest criteriu (daca traiesc sau nu in tara).

  27. Inca o completare. Se poate face si o analiza a comportamentelor anumitor persoane emigrate. De exemplu, ele pot incepe sa amestece limba romana cu limba tarii in care au emigrat. Cand isi dau seama ca un astfel de limbaj nu le face sa para mai interesante, incearca alta strategia: strategia privirii cu superioritate si a compatimirii “frustratilor” ramasi in tara.
    Daca incerci sa le atragi atentia, imediat poti fi catalogat drept: prost (ca daca te-ar fi dus capul ai fi emigrat si tu intr-o tara “civilizata”), frustrat (normal ca esti invidios ca tu traiesti in Romania si ei in tari “civilizate”), ingust la minte (ca n-ai avut ocazia sa admiri maretia zgarie-norilor americani), etc.
    Comportamente tipice de redusi intelectual si pitipoance care au impresia ca, doar datorita faptului ca au aterizat in SUA, au devenit superiori “fraierilor” ramasi in tara.

  28. Munca mea presupune sa scriu/citesc cam 90% din continutul zilnic in engleza. Incep sa-mi gasesc mai greu cuvintele in romaneste, engleza mi se imbunatateste constant. Sunt si eu meltean pe tema asta?

    Da, odata ce incepi sa stai intr-un loc luni de zile (ani) si vorbesti in limba ta doar in familie, vei observa ca o ‘romglezesti’. Sau, cazul meu, cand aproape tot ce citesti/discuti intr-o zi se face in engleza (pana si cartile de ‘relaxare’ le gasesc mai ieftin pe Barnes&Noble, deci le citesc in engleza) incepi sa le incurci. Si am pretentia ca nu-s chiar idioata, am citit si in romaneste o carca de carti pana acum cativa ani, am studii de specialitate. Si iti spun sincer ca uneori sunt socata de cat de imbecila devin cand trebuie sa vorbesc in romaneste. Si zau daca incerc sa fac pe interesanta 😀

    Deci asta e chiar o problema pe care si eu o simt. Si stau in Romania, deci nu se pune problema ca m-am mutat de aici.

    • Ramona: “si tu”? De curiozitate, cine era celălalt meltean? 😀 Bwahahaha, Ama tre sa dau/i raportul cum si ce vorbesti? Cat % este romglish? Uite D’aia merg bine treburile in Ro, ca fiecare știe ce e mai bine si mai frumos pentru ceilalți! Nah, amu am înțeles de ce nu-s eu patrioata!
      Cat despre xyz sau Cristina (?), este un caz tipic de patriot roman. Bre, stimate cetatean roman patriot, fiecare se imbraca cum vrea, mananca ce vrea, vorbeste cum vrea, isi cumpara ce vrea, traieste unde vrea aso! Si uite un sfat gratuit: discuta ideea, nu ataca persoana! 🙂 In rest rămâne cum am stabilit!

      • Fiecare e liber sa traiasca unde vrea. Am mai zis asta de vreo cateva ori. Asa ca nu cred ca mai e nevoie sa si primesc sfaturi pe tema asta, de parca as fi zis contrariul.
        Traim intr-o lume libera (sau ar trebui sa traim intr-o lume libera, cel putin), asa ca fiecare mananca ce vrea, vorbeste cum vrea, etc.
        Eu doar am spus ca mie imi fac sila pitipoancele emigrate (avem pe blog exemplu), care privesc de sus “frustratii” ramasi in tara si care amesteca cuvinte in limbi diferite doar ca sa para mai inteligente. Nu pentru ca au uitat limba materna, ci intentionat, doar ca sa para mai inteligente decat sunt de fapt.
        Tocmai pentru ca traim intr-o lume libera, chiar si pitipoancele respective pot sa emigreze unde vor, sa traiasca cum vor, etc.
        Si tot pentru ca traim intr-o lume libera, am si eu voie sa mi se faca sila de prostia lor.

  29. Nu ma refer la astfel de situatii. Ma refer la cazuri in care este clar ca cineva face asta nu pentru ca nu-si gaseste cuvintele, ci doar ca sa impresioneze. Nu stiu daca iti mai aduci aminte, dar pe la inceputul anilor ’90 Raducioiu a dat un interviu in care a matratat limba romana intr-un mod ingrozitor, amestecand-o cu italiana. Dupa doar vreo cateva luni petrecute in Italia. Nu a facut asta pentru ca nu-si mai gasea cuvintele in limba romana (nici macar italiana nu poti spune ca o invatase bine intr-un timp atat de scurt). Ci doar pentru a le da peste nas “frustratilor” din tara si pentru a parea superior. La genul asta de atitudini ma refer.
    In rest, mi se pare ca folosesti o limba romana suficient de clara si de curata in cadrul articolelor. In mod sigur mult mai curata decat cea pe care o folosesc eu. De multe ori folosesc un limbaj mai relaxat (uneori indraznesc sa folosesc chiar si cuvinte din argou, care nu se regasesc in DEX). Nu sunt un “nazist” al gramaticii si al exprimarii impecabile intr-un cadru relaxat si nonformal, ca aici. Din contra, gasesc ca persoanele care stau sa analizeze virgulele dintr-o fraza adaugata pe un blog sau pe un forum ca fiind deranjante.
    Dar la fel de deranjante sunt si persoanele care amesteca cuvinte din limbi diferite doar pentru ca vor sa para interesante, nu pentru ca nu-si mai gasesc neaparat cuvintele in limba materna. Iti dai seama cand cineva face asta intentionat si artificial, incercand sa impresioneze.

    • A, să înțelg că luăm ca reper ce fac fotbaliștii? Ei trebuie să dea în minge, nu să fie criticați pentru exprimare. Fiecare e ambasador pentru țara lui, dar prezentăm cazurile care ne convin? E important ca publicațiile și instituțiile statului să folosească corect limba română, nu Mutu, într-un interviu despre noua sa echipă.

      Mă doare undeva de faptul că Inna stâlcește nu știu care cuvinte, în schimb sunt dezamăgit atunci când unii care se cred elevați se exprimă prost în public.

      În altă ordine de idei, să știi că e o diferență între a adopta un limbaj relaxat și a folosi prost unele cuvinte, sau cuvinte cu sensuri inventate (aici intră și expresiile) de genul: frustrat, a sta flexat etc. Nu mă leg de tine în special, dar de la Diana mă aștept să spună cuiva să stea flexat. Deh, alegerea fiecăruia.

      • N-ai inteles. Sincer, pe mine nu ma intereseaza cat de corect vorbeste Mutu sau Inna.
        Tema discutiei era faptul ca eu, personal, gasesc enervante persoanele care stalcesc in mod intentionat limba romana incercand sa para ma interesante. Atat. Nu intentionez sa deschid o discutie despre modul in care e folosita limba romana in institutii, de catre publicatii, etc. Asta e cu totul alta discutie.
        In privinta folosirii cuvantului “frustrat”: l-am fost utilizat in mod intentionat, pentru ca fost mentionat de catre Diana, in primul sau mesaj. De aceea, am folosit si ghilimele de cele mai multe ori.

      • Bre, ce de subtilitati lingvistice! Phew…you had me at “de la Diana ma aștept…” 🙂 Seriously? Mai coborati din corcodus…ca o sa va ia cu ameteala!:D

    • Xyz: Well, Mie mi-e mila de oamenii astia ca tine, asa ca daca te pot ajuta cu ceva, cu un sfat bun, cu un umăr sa plângi, lemme me know! 🙂 Nu te mai agita, cu mine cel mult te poți contrazice in idei, nu voi recurge la jigniri si injuraturi ca tine, romane patriot!
      Imi explica si mie cineva ce inseamna “meltean” si “pitipoanca”? 😀

  30. In scris apuc sa mai rumeg un pic, la vorbit o dau in gard mai des. Si teoretic si acolo m-as descurca, doar am 10 ani de radio in spate, cu emisiuni aproape zilnice. Vorbesc de obicei mult si repede (chiar si prost) 😀

    Daca ai sta cu mine la povesti de pilda si m-ai vedea ca ma fortez sa gasesc cate un cuvand in romaneste si, daca stiu ca le ai cu engleza, prefer sa-ti arunc chiar cuvantul in engleza, ca doar intelegi ce zic, ai putea avea exact impresia ca vreau sa ma dau rotunda.

    Stiu faza cu Raducioiu. Pe vremea aia gagicile de varsta mea baleau abundent la vederea lui (recunosc ca si eu aveam problema in cauza :))

  31. Nu, n-as avea impresia ca te dai rotunda. Decat daca chiar ai incerca sa te dai rotunda. Cred ca ai inteles foarte bine ce am vrut sa spun si la ce fel de persoane ma refer, nu cred ca are rost sa despicam firul in patru.

  32. Rămas în țară sau plecat prin străinătățuri, mie tot mi se pare trist atunci când cineva scrie greșit în limba română. Or fi unele cazuri mai scuzabile decât altele, dar tot trist e. Am prieteni plecați peste mări și țări care încă vorbesc la un nivel decent românește, ba chiar foarte bine, alții care mai presară cuvinte banale din engleză pe ici pe colo și mai era cineva care comuta fără să vrea pe altă limbă. În țară am remarcat la cei de la Adobe o groază de englezisme, de încep să cred c-o fi ceva ciudat cu locul ăla 🙂

    Nu înțeleg totuși de ce atunci când se face observație asupra unor greșeli, e necesar să se contrabalanseze cu replici de genul ăsta:

    Fara suparare domnilor si doamnelor, se vede ca sunteti romani. Lucru la care se pricepe cel mai bine e sa fie invidos. Trebuie sa o jigniti in asa fel pe Elena ? Daca americanii au tolerat-o pentru ca nu stia deloc engleza, fiti si voi mai toleranti ! Pana la urma ne-a zis povestea ei, si probabil a scris in graba si nu a fost atenta ce scrie .Nu va mai spun ca exista romani (maghiarizati cei drept) care nu pot lega doua cuvinte in romaneste.

    De unde și până unde invidie?! Partea cu jignirea să spunem că am înțeles-o totuși ceva mai bine; nu de puține ori lucrurile neplăcute spuse verde-n față sunt interpretate drept o jignire.

  33. Cristian, EU scriu gresit. Si sunt in Romania, am facut vreo 9 ani de diverse studii din alea smechere, sa stiu sa scriu OK si uite ca-mi mai scapa. Daca un om nu este in stare sa citeasca un text FARA sa se oftice ca e un i pus aiurea sau o virgula in plus, zic ca are mai mari probleme. Da, este frustrant cand impartasesti ceva si primesti replici de genul ‘vezi ca x cuvant se scrie cu 2 i’. Puii mei, asta ai fost in stare sa intelegi din textul meu?

    Da, consider ca pentru multi se pune problema invidiei. Pentru ca nu vad de ce ar ataca personal un om, doar pentru ca a stalcit, vezi doamne, limba noastra ca o comoara. Cu conteaza ca multi romani sunt ei insisi aproape analfabeti si nu stau in alta tara, conteaza ca xulescu a scris ceva gresit intr-o limba pe care o foloseste mai mult in familie.

    Cand iti petreci intreaga zi aproape vorbind on limba straina (si facand eforturi sa o inveti OK sa te poti integra), in timp ti se subrezeste limba romana. FARA sa te dai rotund si sa doresti asta. Pentru un om plecat din tara conteaza sa se integreze cat mai repede, nu ca un grammar nazi pe un blog este deranjat ca a gresit un cuvant 😀

    Povestea din articol mi se pare super misto. Culmea este ca am fost prin Atlanta (nu cu greyhound-ul), dar stiu despre ce vorbeste cand e vorba de distante si problema transportului in comun in asemenea locatii.

    Comentariul de care s-au legat cu totii probabil nu e chiar atat de socant. Am vazut zeci de asemenea comentarii pe siturile ziarelor sau pe bloguri. Si lasate de romani ‘de-ai nostri’, nu din aia plecati 😉

  34. Nimeni nu-i perfect, înțeleg asta, dar un minimum minimorum trebuie să fie (echivalentul notei 5) plus că putem tinde spre perfecțiunea aia. De aia eu mai atrag uneori atenția asupra unor greșeli în ideea că e păcat să nu fie corectate. Iar în alte dăți mă gândesc că poate corectez vreun obicei prost gen să-mi scri în loc de să-mi scrii și pe viitor n-o să se mai întâmple. Nu fac asta la primul i lipsă, dar când văd că se repetă chestiunea încep să cred că-i rea voință 🙂 Recunosc totuși că-s grammar nazi chit că nu-s atât de priceput în asemenea chestiuni.

    Cum să-i atragi atenția unui om dacă nu spunându-i-o lui direct? Nici analfabeții de la noi nu-s mai prejos cum am spus și în comentariul inițial.

    De acord că nu toți vor să se dea rotunzi și că unii de-abia au unde să vorbească româna, de aia am și zis că unele cazuri sunt mai scuzabile. Ar fi trebuit să fiu mai explicit în privința asta din prima.

    Apropo de comentarii șocate, tot pe blogul ăla am zărit comentariile unei puștoaice care am impresia că acum e pe la Litere sau ceva similar și care e tare dezamăgită de generația actuală din cauza bacului, dar care atunci scria într-un mod care nu prea îi face cinste. Ca să închei într-un mod autoironic dacă emigranții au paie în ochi, noi avem bârne 🙂

  35. Greu fratie!
    Incep sa te urasc. Ai atat de multe comentarii ca nu mai apuc sa citesc si un alt post. (timpul nu e de partea mea )
    Legat de ce ai scris, nu iti mai bate capul, fiecare zice, face cat poate. Daca poate doar sa (stai sa caut pe dexonline sa nu iti supar cititorii)”denigreze”, atat face omu`, ca mai mult nu poate. Nu l-a invatat nimeni ca intr-o societate trebuie sa inveti sa traiesti atat cu tine insuti cat si cu cei din jur.
    Si cum fiecare are libertattea de a face ce doreste, cu amendamentul ca nu trebuie sa il deranjeze pe cel de langa el, la ce sa ma mai zgarii pe ochi ca diaspora e prost vazuta? de catre cine e vazuta prost? de nea caisa? la ce ma ajuta impresia lui nea caisa? atat poate nea caisa asta si nu tre sa il judec.
    gen?adica…maine am de lucru.noapte buna

  36. Ca sa ofer si o opinie in antiteza cu cea din articol… Locuiesc de 4 ani in Londra. Tocmai am obtinut o diploma de la cea mai buna universitate din metropola asta. Am doar 23 de ani si nu ma leaga foarte multe de tara. Cu toate acestea abia astept sa ma intorc. A devenit aproape o obsesie pentru mine. Simt ca oricat de bun as fi profesional si oricat de carismatic as fi in viata personala nu ma voi putea integra complet niciodata aici. Viata mi s-a parut mult mai lipsita de farmec aici. Este frumos la inceput sa stai pe langa Westminster/Hyde Park, dar in cateva luni iti trece entuziasmul. O fi orasul frumos, dar e lipsit de spirit de conunitate si e respingator de scump. Ca sa nu mai spun de imaginile Dickensiene pe care le ofera (englezi fara casa pe strazi unde toate proprietatile costa milioane). Pe langa asta, cred ca legaturile umane ofera farmec vietii. Nu cred ca sunt multi romani care se pot lauda cu prietenii mai multe sau mai stranse in strainatate decat in Romania. Poate ca am avut o experienta mai buna decat majoritatea in tara. Am plecat dupa liceu, parintii mi-au oferit o viata decenta, iar orasul din care provin(Cluj) nu are combinate, somaj, strazi neasfaltate si e foarte plin de viata/activitate. Momentan tot ce ma mai tine aici e dorinta de a strange capital pentru a putea face o ferma de energie solara (ca sa imi asigur spatele dpdv financiar). Anii, totusi, parcavtrec tot mai greu.

    • Dupa niste luni, e drept ca mai scade farmecul unor orase. Noi inca ne simtim OK aici, deci nu ne inghesuim sa plecam. Daca ar aparea o oportunitate extraordinara, altfel, e bine

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.