Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Publicitatea online: probleme și o soluție personală

Primul meu site a fost lansat în 2002. Deci de 11 ani țin diverse proiecte online (majoritatea în engleză). Am cont pe Adsense de prin 2004, am lucrat în toți acești ani cu o serie de agenții de publicitate de la noi, plus ad networks internaționale (Text-Link-Ads, LinkWorth, BuySellAds, Bidvertisers etc). Normal, am avut și advertiseri privați, deși nu e extrem de ușor să-i prinzi, mai ales dacă ai o întreagă rețea și ești amețit ca mine. În acești 11 ani de folosit toate aceste soluții am dat de niște probleme pe care-mi doresc să nu le mai am.

1. Agențiile românești plătesc târziu (dacă nu uită)

Încă am de primit bani din 2011 și am intrat deja în 2013. Dacă primești bani mai repede de 3 luni de la campania respectivă, ești fericit. Avantajul muncii cu agențiile este că primești prețuri bune pentru publicitate, dezavantajul este că ai de așteptat după bani. MULT. Dacă nu stai în banii respectivi, probabil că nu e atât de grav, dar totuși sunt niște contracte ce ar trebui respectate.

2. Limită prea mare de cashout

Adsense îți trimit un cec, imediat ce ai 100 de dolari. Pentru unii webmasteri suta asta de dolari nu se face atât de ușor, mai ales când primești bani doar pe click-uri. Deci, degeaba afișezi o reclamă în draci, dacă ești pe nișă de webmasteri de pildă, nici naiba nu dă click. Să nu mai spunem că, dacă e site românesc, valoarea pe click e și mai mică.

Nu e normal nici să dai posibilitatea de retragere a banilor la 3 dolari, pentru că asta înseamnă și mai multă muncă, în momentul în care ai mulți publisheri, dar și 100 de dolari e cam cu dus-întors. Plus problema semnalată de mulți: banarea conturilor fără prea multe explicații. Sunt și destui care doreau să fraudeze sistemul (prin click-uri ilegale), dar nu vor fi chiar toți șmecheri.

Pentru mine personal sumele primite de la Adsense au fost mereu prea mici. Am primit de câteva ori mai puțini bani decât din alte ad networks, să nu vorbim de advertiseri privați. Cu toate că încă mai țin respectivele bannere pe câteva situri, foarte probabil că vor dispărea în curând.

3. Sistemul de aprobare a siturilor e ciudat

Am pus topadmin.net în BuySellAds la o lună după ce s-a lansat. A fost primit. După vreo 3 luni l-am scos de acolo, dorind să mă axez mai mult pe advertiseri privați. Prin noiembrie m-am gândit că nu strică să-i țin totuși inventarul pe BSA, că doar nu mă costă. Doream să pun un baner eventual în sidebar. Nu a mai fost acceptat, deși traficul și Google PR erau, după cum bănuiți, mult peste valorile din Martie.

La fel pe Text-Link-Ads, unde nu am reușit să pun un site nici dacă mă lua gaia. Absolut în ton cu cerințele lor de trafic și de Google PR. Un sistem automat care îți dă „flit” înainte să poți face un submission corect. Să nu spun că povestea aia cu „facem review periodic și aprobăm situri care acum sunt eligibile” e un mare fâs.

Un minim „quality control” este vital pentru o agenție, chiar și pe sistemul „expres” ca al lor. Nu poți accepta chiar orice site cu 10 vizite pe zi, dar sistemul acela de aprobare trebuie totuși să fie ceva mai relaxat, pentru că, fiecare site eligibil ce nu e la tine în marketplace, înseamnă bani pe care îi puteai face din comisioane.

4. Comisioanele

Asta este marea problemă din punctul meu de vedere. Acolo unde este un sistem transparent (nu la Adsense, Bidvertiser sau agentii) și știi clar cu cât dai reclama, iar cumpărătorul o ia direct de la tine prin sistemul în cauză, este normal să ai un comision.

NU sunt împotriva lor. Un network de acest gen stă pe un server. Care costă. Există la majoritatea un sistem de escrow (banii sunt ținuți într-o zonă „neutră” și sunt plătiți publisherului când s-a terminat campania sau returnați advertiserului, dacă nu a mers treaba), iar Paypal are comisioane. Pe care nu e normal să le plătească din buzunar rețeaua respectivă, că nu e asociație caritabilă. Mai punem la socoteală costurile unei afaceri, taxe, eventuala reclamă etc.

De la asta și până la comisioane de 50 sau chiar 70% însă este o cale lungă. Unele situri de acest gen cer de la 25% (BuySellAds) la 30, 50 sau 70% din banii pe care-i primești de la advertiser. Ceea ce mi se pare deja nesimțit. Este normal să plătești pentru a folosi un sistem (așa cum plătim pe ebay, paypal etc), dar când pierzi jumătate din banii câștigați începi să-ți pui întrebări.

5. Puțin control asupra reclamelor ce se afișează

Adsense sunt în general OK, când vine vorba despre ce se afișează pe bannerele plasate pe situl tău. Agențiile în general au și ele un control strict, plus că poți refuza o reclamă. Dar pe Bidvertiser de pildă am avut plăcerea să „promovez” niște chestii absolut ciudate. Să spunem că erau probabil spre limita legalului (cu un picior în „illegal downloads”). Și ce m-a deranjat mai mult era că bannerele erau în Flash (ceea ce eu nu aș accepta de la un advertiser privat, decât cu excepții) și încetineau situl de să te sperii. Am decis deci repede să scot bannerele de pe situri, că-mi stricam singură treaba cu prostiile respective.

Acestea ar fi pentru mine câteva dintre problemele pe care le-am avut ca și publisher (deci ăla de pune bannere pe site, în speranța că se îmbogățește din banii respectivi). Mă gândesc că, dacă ar fi să cumpăr reclamă, mi-ar plăcea un sistem deschis (ca BuySellAds), unde să văd CLAR de la cine iau reclamă și cu cât. Asta probabil ar scoate din calcul situațiile neplăcute când nu știi pe ce s-a dus bugetul.

Și acum soluția mea.

dojoad-promo

M-am tot fâțâit de niște săptămâni deja cu acest proiect. Mi-am dorit pentru mine un loc în care să-mi centralizez toate siturile pe care pot acum să dau publicitate. Am setat 2 posibilități de bannere: text (similar cu Adsense) și imagine (bannerele normale). Pot alege diverse variante de afișare, pun un preț, pun codul pe site. Sistemul permite oricui să vină pe site, să-și facă un cont și să ia reclamă de la mine. I se afișează când e disponibil un banner (în caz că s-au vândut toate locațiile), plătește un preț CLAR, cumpără de la cine dorește.

Pentru că sistemul este deschis oricui, atât ca advertiser și publisher (sau amândouă variantele, pentru că poți să cumperi și să vinzi reclame).

DojoAd este „sistemul” respectiv. Țin mult la „brand”, așa că era normal să folosesc un asemenea nume. Plus că e scurt și, sper eu, ușor de ținut minte. Ce mi-am pus eu în minte cu el?

  • să fie transparent – vezi clar fiecare site și opțiunile de advertising. Prețul este acolo, afișat, sistemul face „tracking” zilnic de statistici, deci poți vedea aproximativ și cum merge situl ca trafic/afișări.
  • nu există intermediari – este ca un shop online – vezi „produsele”, cumperi sau nu. Știi la orice oră pe ce ai dat banii, ai statistici, ai de unde alege.
  • probabil cel mai mic comision din industrie – am setat să dau publisherilor 90% din banii lor. Asta înseamnă că-mi rămân doar 10%. Sper că mi-am făcut calculele corect, îmi doresc un comision minimal, pentru a nu-mi descuraja publisherii, dar suficient cât să pot ține situl sus. Sigur nu mă voi îmbogăți din sistem, asta e clar.
  • sistem de aprobare a siturilor rapid și eficient  – există o limită pentru a intra cu situl în sistem (min. Google PR 1 și Alexa rank de sub 1 milion). Dacă situl respectiv nu îndeplinește aceste 2 condiții nici nu poate fi completat formularul de „aplicare”. Dacă are aceste 2 condiții îndeplinite, va fi aprobat sau nu de administrator.
  • control ABSOLUT asupra reclamelor – imediat ce se cumpără spațiu de publicitate, poți să accepți sau nu respectiva reclamă (normal, teoretic nu ai motive să nu o accepți, dar totuși e bine să ai control). Poți permite clienților să specifice un preț mai mic (dacă prețul tău li se pare prea mare) și, dacă ți se pare o propunere de bun simț, o poți accepta.
  • inventarul se ține gratis – vă puteți pune siturile în „piață” și posibilitățile de reclame pe ele. Și pot sta acolo cât doriți voi. Nu vă costă nimic să le plasați acolo, comisionul (dacă vindeți reclame) se ia automat din sumă, deci nici nu e stres că vine finalul de lună și trebuie să dați înapoi niște bani.
  • codul e ușor de pus pe site – nu există platforme agreeate sau nu. E un simplu cod (similar cu cel de la Adsense) pe care-l puneți în template.
  • nu există limitări – puteți folosi „piața” să cumpărați și să vindeți reclamă. Un site care vinde reclamă pe DojoAd poate și să cumpere reclamă din sistem (dacă doriți să re-investiți ceva din banii câștigați, nu văd vreo problemă). Puteți folosi ce sisteme de advertising doriți împreună cu DojoAd. Din nou, nu văd vreo problemă.
  • cashout la 25 de dolari – imediat ce ați adunat 25 de dolari, îi puteți retrage.

Ce mai trebuie să știți?

1. Sistemul este în BETA. Am terminat o săptămână de muncă alături de programatorul meu indian, situl este funcțional, dar încă se bibilește la el. Bazat pe cum se „mișcă” în aceste prime săptămâni se vor face modificări, optimizări și se vor adăuga noi facilități, așa cum le vom simți nevoia. Feedback-ul vostru este important, dați cu subsemnatul pe pagina de contact și vom îmbunătăți situl împreună. Acum scriu și tutorialele de folosire, deci vor fi constant îmbunătățiri și clarificări.

2. Se acceptă doar PayPal momentan. Vor fi și plăți cu cardul, imediat ce sistemul de procesare este așa cum îl doresc. Dacă doriți să folosiți sistemul, puteți plăti prin bancă (și voi credita eu contul cu dolarii respectivi) sau, dacă primiți bani de pe reclame, vă pot trimite eu bani printr-un cont bancar, imediat ce este cazul. Vă foarte recomand să vă faceți un cont PayPal, nu e mare brânză și vă deschide foarte multe „porți” pe online. Voi studia mai multe sisteme de plată în timp, pentru început cel puțin mergem pe PayPal.

Acestea fiind zise, vă invit să încercați și DojoAd pentru a vinde/cumpăra reclame. Sper să vă fie util și, alături de alte metode de a „monetiza” siturile, să vă aducă un ban muncit în portofel.

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
dojo
dojo

Fost om de radio, transformata in karatista si apoi web designer. Am o firmă de online marketing si mi-am redeschis un webmaster forum.

Articles: 1761

71 Comments

  1. Deci momentan e în beta și îndemni lumea la testare, dar pe bani? Plus limitele alea de Alexa și PR.

    Recomanzi tu PayPal, dar sper că ești la curent cu povești de groază despre el, mai ales pentru încasator (vânzător).

  2. P.S. Iarăși n-ai folosit tagul label de data asta în formularul pentru crearea unui cont în special la Subscribe to the Newsletter? 😀

  3. Saru’mana de feedback, hai sa-ti raspund punctual:

    1. este in BETA pentru ca inca se adauga chestii noi (in general facilitati in admin, statistici etc.). Platforma este functionala si sus inca de a doua zi de Craciun, cand am inceput munca la site. Banii intra in escrow. Daca merge OK totul, publisherul ia banii, daca nu, advertiserul primeste banii inapoi. Am totusi acces la o baza de date pe care stiu s-o citesc, asa proasta cum is la programare. plus experienta unui an aproape cu piata de joburi de pe Topadmin. Nu stiu sa am oameni care au ramas neplatiti sau care au banii blocati.

    2. Limitele de Alexa si GPR sunt NORMALE. Nu poti accepta orice site lansat acum 2 zile cu 10 vizitatori pe zi. Daca stii vreun sistem care nu are o minima limita de trafic/calitate, anunta-ma. Am niste situri cu 20 de vizite pe zi si as face bani din ele 😀

    3. Folosesc PayPal de cand Romania a fost acceptata ‘full’. Probabil din 2006-2007. Am transferat destui bani prin ei. Sunt un sistem foarte OK. Nu exista probleme oricum, repet sistemul de plata merge prin escrow (deci blochez eu banii pana se termina campania sau returnez, daca se intampla ceva). Deci EU decid daca e o problema sau nu.

    4. Nu eu fac platforma, habar n-am ce face label ala. daca merge formularul, pentru mine e suficient. Da-mi pls un link catre ceva ce explica importanta label-ului si-l bag la munca 🙂

    • 1. Aha. Termenul beta era ușor ambiguu și putea însemna că mai sunt multe bug-uri* de reparat.

      2. N-am nimic cu limitele. Mă gândeam însă că vrei să-ți testeze pur și simplu cât mai mulți sistemul pentru a descoperi din timp eventualele buguri și atunci restricțiile alea n-aveau sens.

      3. „Good riddance, PayPal” și mai sunt și altele cazuri pe care nu le mai găsesc acum, dar care m-au speriat când am citit de ele. Din păcate nu sunt cine știe ce alternative la Paypal din câte știu, dar măcar să ai idee în ce te bagi zic eu. Ca o paranteză poate că în viitor Bitcoin va deveni mai popular și o alternativă la sistemele actuale.

      4. Ceva găsit acum pe fugă… Using the label tag for HTML forms:

      The great thing about using this for radio buttons and checkboxes is it makes your web forms work more like a regular application where checking the text next to the option checks the box.

      The HTML Label Tag – Make Your Forms Accessible:

      – Make your forms accessible to screen readers
      – Make your forms easy to click on
      – Give your CSS more to hold on to

      Atunci când faci saituri pentru stat, partea cu accesibilitatea e musai. De altfel așa am și descoperit tag-ul, lucrând la niște proiecte pentru Uniunea Europeană. Citez de pe saitul EPA (agenția de mediu americană):

      1. What is Section 508?

      Section 508 of the Rehabilitation Act (29 U.S.C. § 794d) requires federal agencies to develop, procure, maintain, or use electronic and information technology (EIT) that is accessible to people with disabilities – regardless of whether or not they work for the federal government. The U.S. Access Board establishes the Section 508 standards in order to implement the law.

      Pentru curioși există cartea Dive Into Accessibility (din 2002!) care mi s-a părut mie mai populară, iar autorul e ok. N-am citit-o și prin urmare n-o pot recomanda, dar poate folosește cuiva care s-a rătăcit pe aici.

      @silavaracald: din păcate nu e prima oară când mă lovesc de asta cu chestia asta străineza, dar să știi că atunci când pot ofer explicații suplimentare în speranța că poate, poate vor înțelege și cei care au mai puține tangențe cu domeniul.

      *că tot vorbim limbi străine 🙂

      • Saru’mana de detalii.

        Vor fi si alte metode de plata, in afara de paypal, pe international de obicei cam toti de pe online au cont cu ei, deci nu e o problema. Imediat ce merge procesatorul de card OK si restul de gateways, ii dam bataie 😉

  4. Tocmai ce mi-am facut si eu cont! Observ ca mailul de confirmare a inregistrarii intarzie in imbox. Am verificat si in spam, dar nu este acolo. Daca dau re-send email, la fel!

    PS: N-am vazut mentionat in articol… Acceptati doar bloguri si site-uri legale, nu? Am intalnit deja destule platforme care fac o amestecatura intre cele legale si cele ilegale, de filme, de jocuri, etc. Consider ca ar fi un plus pentru campanie! In acest mod, bloggerii pot beneficia de campanii dedicate, care sa nu le fie luate de sub nas de catre cei ce cauta doar profitul rapid in online.

    • Te-am activat eu. Vezi daca poti folosi acum situl OK. In generam merg OK activarile (am testat si eu pe mai multe conturi, plus noii membri). Daca mai ai probleme, da-mi de veste 🙂

      Se accepta doar situri legale in sistem. Orice nou site este aprobat doar de mine, dupa ce-l verific, tocmai pentru a nu avea probleme de legalitate.

  5. Clar e un proeict interesant care sper sa si reuseasca. Folosesti vreo aplicatie anume ca engine sau e custom made? Apropos, vazui ca in footer Dojo Design LLC. Sa-nteleg ca ti-ai inregistrat firma in SUA?

    • Saru’mana de apreciere. Este o aplicatie modificata (ca design si ‘back-end’). Am si format LLC (americanii nu prea stiu de SRL-uri)

  6. Saru’mana. Cristian uneori vorbeste chiar mai multa straineza decat mine, ca se pricepe mult peste ce stiu eu. Dar de asta-i bine, ca un sfat prinde mereu bine 😉

  7. Foarte interesant noul tau proiect
    Partea cu paypal pentru mine e un minus fiindca nu folosesc si deci asta ma restrictioneaza! Poate pe viitor … cand se vor face plati si prin transfer bancar

    • Dupa cum spuneam in articol, se poate si fara paypal, daca doresti sa folosesti sistemul. Poti face transfer bancar si ti se crediteaza contul cu dolarii in cauza. La fel, daca ai castigat bani, retragi suma in dolari si primesti banii in banca.

  8. Presupunand ca vreau sa cumpar publicitate, mi-ar place sa vad si o adresa de contact, o firma de la care stiu ca vin facturile si nu in ultimul rand, un certificat SSL (musai acces securizat acolo unde se scrie parola).

    • Buna ideea cu adresa de contact, desi este irelevanta pentru restul lumii. Sa discut cu programatorul meu pentru certificatul in cauza, ca nu stiu io cum sa-l fac 🙂

      • Despre certificat discuti (si apoi implementezi) cu hosterul.
        Cele mai ieftine ce certificate costa cam $20/an.

      • Ei, tot un fel de agenţie e! 😀

        Câteva observaţii:

        – Am intrat acum pe site şi am văzut că e doar în engleză. De ce?
        – Plata prin PayPal e comodă, dar să nu uităm că comisionul la încasare e 3-4% din sumă pentru România şi te mai taxează încă 2 euro atunci când retragi banii pe card.
        – Faza cu Alexa rank e cam naşpa. Eu de exemplu am blog de 3 ani cu aproape 3000 de articole şi Google page rank 3, dar pentru că la Alexa am mai mult de 1 milion nu mă încadrez. Pe de altă parte sunt unii care au rank Alexa foarte bun, dar au Google page rank 0 sau 1. 🙁

      • 1. Este un site pentru international. Stim cu totii ce bine merge piata din Romania, asa ca nu fac prostia sa ma limitez doar aici. Poate in timp vor fi si versiuni ale sitului in alte limbi, momentan ma adresez unui public cat mai larg 🙂

        2. Paypal este comod pentru foarte multi webmasteri. Dupa cum am specificat, romanii care inca nu au cont pot intra in ‘sistem’, vom face transfer bancar si apoi voi credita contul lor. Oricum eu dau acordul pentru orice plata, deci si cand va fi sa-si retraga banii, tot eu le trimit sumele in cauza. Ca le trimit intr-un cont bancar sau in PP tot dracu’ ala e.

        3. Nu e greu sa iei Alexa mai mare. Fii activ 2-3 saptamani cu blogul, creste un pic traficul si SIGUR te califici. Ce trafic ai?

  9. OK. La punctul 1 cred că te referi la firme-client şi agenţii, pentru că în ceea ce priveşte bloggerii şi webmasterii ar fi mulţi amatori. la punctul 3, ce să zic? Postez zilnic, 2-3 articole, chiar şi de sărbători! Iar traficul este în medie de 500 de unici şi cam 1200 de afişări pe zi, iar zilele astea bate spre 1000 de unici şi 2000 de afişări. Deci…

    • The same..si eu am PR4 si trafic bunicel dar alexa imi da peste 1 mil. Nu mai e “credibil” alexa dupa mine.

      • Alexa contorizează pe baza utilizatorilor care folosesc sistemul lor şi te punctează mai mult site-urile cu profil tehnic, IT, blogging etc. sau dacă ai backlinkuri de la site-uri importante de acest gen. Deci dacă nu eşti pe IT şi nu ai toolbar Alexa, cont, widget sau review la ei, nu prea exişti. 🙂

      • Pai ofera niste servicii f proaste..daca nu imi raspund in max 7 zile cum au promis chiar nu mai vreau sa mai apar la ei. Sa fie sanatosi is buni pentru americani..pentru RO chiar nu conteaza.

  10. O scurta intrebare. Ce reprezinta mai exact “Minimum Click Through Rate For Potential Targeted Advertisers”? Ca nu-s lamurit ce suma sa pun acolo.

    • Pretul pe click. Vezi ca la impressions se calculeaza pe fiecare ‘impresie’, asa ca pui ceva de genul 0.001 (daca dai mia cu 1 dolar) – modifici pretul dupa cum doresti sa vinzi, dar ideea este sa-l imparti la 1000 😀

  11. Felicitari Dojo. Vine ca o mica supriza, dar este binevenita platforma. Ne faci si un sumar dupa 3 sau 6 luni, sa vedem interesul oamenilor? Succes si felicitari din nou!

    • Multumesc, Manuel. E o idee buna. Pot incerca sa fac un sumar periodic.

      MULTUMESC tuturor celor care si-au facut cont si au ajutat la promovarea pe FB 🙂

  12. Se spune ca martea sunt 3 ceasuri rele, unul dintre ele a fost dupa ce mi-am creat cont, cand am primit mesajul cu Alexa rank 🙁
    Mult succes Ramona si sper sa reusesc sa intru si eu in sistem.

  13. Ok, totul pare frumos, chiar te felicit dar am o intrebare. Vad ca totul e in limba Engleza si inteleg motivele din spatele alegerii tale dar crezi ca siteurile in limba Romana vor avea vreo sansa pe platforma ta?

    Te axezi pe siteuri in limba Engleza si le permiti si pe cele in Romana sau cum vrei sa te dezvolti?

    • Situl este pentru toate siturile de oriunde din lume. Nu este pentru Romania doar, pentru ca nu este o piata destul de buna. Siturile au sanse prin traficul si calitatea lor, plus ca vor fi si listari pe baza de limba, la urmatoarea ‘intalnire’ cu programatorul meu. Deci ideea este sa fie pentru toata lumea. In viitor, daca se va putea (si va merita efortul) vor fi setate si alte limbi pentru sistem. Dar sa vedem cum se dezvolta, ca altfel pun boii inaintea carului 🙂

  14. Am observat un mic bug, daca se ofera ceva mai mic egal cu 0.000001 sistemul nu accepta oferta sub pretextul ca pretul oferit ar trebui sa fie mai mic decat cel setat, ori nu e cazul.

    • Sa oferi $ 0.000001? Nici nu poti oferi asa ceva, nici pe impressions, ca e de o mie de ori mai putin decat minimul acceptat pentru o afisare. Sau? Inteleg eu gresit eroarea? Ca sunt tufa cand e vorba de numere din astea 😀

      • Poti sa incerci, dar sa luam un exemplu din oferta in care cererea e de 25.0, eu ofer cat ziceam, iar sistemul imi raspunde ca nu pot oferi atata deoarece 0.000001 este mai mare decat 25.0 .Ca sa fiu mai exact problema apare de la ceva strict mai mic decat 0.00001, deci de la 0.000009999……
        Daca nu se poate oferi asa putin ar trebui sa nu se poata introduce din start asa putin.

      • Va trebui sa pun pe lista pentru programator. Nu stiam de asta, pentru ca am testat sistemul pe oferte reale, nu chichite din astea. Dar probabil va trebui sa fie pus un sistem la punct, sa nu poti oferi mai putin de un anumit numar 🙂

  15. in maxim 2-3 luni am de gand sa inchei socotelile cu google adsense si mi-ar place sa testez sistemul tau… cred ca mai astept putin. Poate dupa ce trece de pasul beta.
    Felicitari si multa bafta!

    • Poti sa-l testezi si acum, eu cel putin nu am limitari de genul ‘nu poti folosi si alt sistem’. Faptul ca este in beta, REPET, nu inseamna ca nu e functional. Te astept cu drag oricand esti gata 🙂

  16. Felicitari si succes!
    Daca ai de gand sa implementezi plata cu cardul sau retragerea in cont pune-te la curent cu chichitele legale.

  17. Dar ce parere ai de varianta cu afilierea la un site? Se platesc si prin acest sistem comisioane in raport cu vanzarile pornind de pe link-uri sau bannere postate pe bloguri sau pe oriunde. Castigurile nu sunt mari, dar niste comenzi facute in contul comisioanelor nu strica.

    • Pai nu vad vreo problema. Daca cineva doreste sa cumpere banner pentru a face reclama la un produs Emag de pilda, nu am nicio treaba. Atat timp cat bannerul nu promoveaza ceva ilegal si publisherul este de acord (el este cel care accepta sau nu reclama).

  18. @dojo:Am rămas impresionat(ca viţelul la poarta nouă) despre toate cele discutate aici.
    Te rog un sfat,timp am îndeajuns,luminează-mă,ce să încep să citesc(abc-ul) pentru a culege cunoştinţe(informaţii) ca să încep să înţeleg lumea voastră.Îmi pare interesant şi profi.
    Mi s-a pus o ceaţă pe ochi ceva de groază,nu văd nici o luminiţă la capătul tunelului.
    Îti mulţumesc!

  19. Off-Topic: Unde gasesc si eu un programator indian (ieftin) si cam cat il platesti pe ora (sau whatever) ?

    Mersi!

  20. P.S. Înc-o chestie legată de pagina aia: fragmentele […] nu duc nicăieri, așa că ori scoate-le (după ce termini frazele) ori fă-le link-uri către alte pagini sau „butoane” care afișează restul textului.

    • Între timp m-am prins că trebuia să dau click pe titluri ca să citesc tot paragraful (secțiunea), dar tot ar fi frumos dacă s-ar putea face asta și cu punctele de suspensie.

  21. Buna Dojo. Citesc blogul tau de un timp, mi-a dat multe idei, iar idea de DojoAd e superb.

    Am si eu o intrebare. Eu lucrez pentru piata din Ungaria, cu continut in limba maghiara. Pot sa ma abonez? Sau e limitat doar pe engleza si romana?

  22. Interesant proiect. Felicitări pentru inițiativă! Aș aprecia și eu o interfață în limba română dar am înțeles considerentele pentru care ai decis să fie în engleză momentan și ar mai fi interesant de implementat un sistem prin care să poți prelua anunțuri din alte sisteme în cazul în care nu exista niciun anunț în zona respectivă. De exemplu cum ai tu bannerul din header pe blog care acum e gol să poată fi umplut cu un adsense de exemplu până ce va cumpăra cineva publicitate în acel spațiu. Poate e dificil de implementat dar e o idee. În rest subscriu celor care contestă limita Alexa. Și eu am fost respins când am încercat sa înscriu PC-Config cu toate că site-ul are PR 4. Poate te mai gândești la asta.

    • Andrei, exista posibilitatea sa pui ‘custom html’ in locatie. Cuget ca ar intra un banner adsense, sper sa nu zic prostii 🙂

  23. Foarte mişto ideea! Două întrebări punctuale, dacă-i voie:

    1) Cine/ce sistem contorizează numărul de afişări şi click-urile comise?

    2) dacă plata se face în contul paypal al împricinatului, ce relevanţă au datele personale de tip “nume complet, adresă, cod poştal, număr de telefon” pantof şi maşină, cerute la înregistrare? Din câte ştiu eu, pentru a trimite bani într-un cont paypal sunt necesare doar adresa de e-mail asociată şi numele companiei. Sau sunt doar date statistice?

    Mulţu’ anticipat pentru lămuriri.

    • 1 la mana. Ce naiba cauti in spam? 🙂

      Hai ca te-am pescuit de acolo.

      Acu’ ze answers:

      1. sistemul face tracking pe javascriptul pe care-l pui tu pe site. Daca nu pui codul, nu face tracking (oricum la urmatoarea modificare, sapatamanile astea, siturile care nu afiseaza codul nu vor mai aparea in lista).

      2. datele de cont sunt importante in momentul in care calci pe bec si te dau afara din sistem. Pentru ca, daca te tii de tampenii, nu vei mai avea acces la sistem, nici tu nici siturile tale.

      • Al naibii să fiu dacă am reuşit să bunghesc codul ăla pe undeva! L-am căutat pe cojo, motivonti, manualedeutilizare şi ghimpele. Toate, domenii înscrise. Nicăieri nu-i! De ce-l căutam? Ca să aflu ce influenţă are asupra vitezei de încarcare a site-ului atunci când accesarea se face de pe un IP românesc. Deh, fiecare cu maniile lui.

        Aşa oi fi ajuns şi în spam. Dacă-mi bag nasul peste tot, mă mai găseşti şi prin gunoi 👿

      • Vezi ca-i pe topadmin, aici, pe ladiesin.biz. dojoblog e pe server romanesc, restul pe hostgator.

  24. Inteleg eu gresit sau pot pune banner pe blogul meu doar atunci cand cineva cumpara promovare? Eu daca vreau in momentul acesta sa pun publicitate intr-un spatiu gol pe blog n-am cum?

    PS: pardau . ro este acceptat in sistem? 😀

  25. Am dat de el acum cateva zile, din intamplare..cred ca l-am accesat de pe invatam.net. Momentan nu am cont insa o sa-mi fac si eu unul, vreau sa-l testez. Nu cred c-o sa prinda pe .ro momentan insa sunt curios ce cifre o sa aiba peste cateva luni.

  26. Buna Dojo,
    Daca nu este tocmai obraznica intrebarea mea, de ce sa ne mai obosim cu google ads atunci cand putem vinde bannere sau link uri catre alte site-uri?
    Sa nu mai vorbim de faptul ca ne putem face propria retea de site-uri, oare se mai merita avand in vedere ca se ofera si cativa dolari pentru 1000 de vizite?

    • Pai este inca o traditie sa pui adsense. Io mai am pe unele situri, chiar daca nu prea aduc bani. Mai testez una-alta …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.