Când nici prevenția nu ajută …

31
4708
views

V-am provocat acum câteva zile să discutăm despre diferența dintre a fi „ipohondru” și a-ți ignora sănătatea până este prea târziu. Maria mi-a promis în comentarii că-mi povestește mai mult despre tragedia familiei sale, pornită de la o „piatră la rinichi”. Vă las să îi citiți povestea și să tregeți propriile concluzii. Am făcut minime editări pe text (mai mult cât să-l pun în paragrafe).

spital

Mama este medic. Irelevanta specialitatea si, pe la inceputul lui septembrie, simtind ca o supara fierea si-a facut singura o ecografie. Surpize de proportii, fierea nu avea nimic, in schimb rinichiul ei avea o problema numita hidronefroza, grad 4, ceva ii strangea ureterul iar urina nu mai circula spre vezica.

Dus de urgenta la urolog la noi in oras, analize, investigatii-medicul a spus ca il depaseste, ca nu poate sa vada exact ce este acolo si a trimis-o la Bucuresti la Fundeni-Institutul de Urologie si Transplant Renal, la marele profesor (singurul), al carui nume nu vreau sa il dau.

Ajuns la 5 dimineata acolo, stat la rand pana la 7 cand si-a facut aparitia profesorul, internare pentru investigatii+montarea unei sonde Cook, din rinichi pana in vezica, in scopul de a dilata ureterul si a lasa rinichiul sa functioneze. Iar analize din care nu au putut sa isi dea seama ce este acolo, intr-un sfarsit, CT.

CT la care i-au spus ca are o piatra. Ooook. Plecat acasa, revenit peste cateva saptamani sa scoatem “piatra”, transureteral, fara incizii si operatii. Urmeaza a doua anestezie rahi, dezamagire totala, nu este nicio piatra, este ceva din exterior care strange ureterul.

Oook. plecam iar acasa. Mergem in alt oras unde avem niste cunostinte, sa le numesc asa, sa facem alt CT. Fibroza periureterala. Nimic grav, tinand cont ca mama a avut cateva cezariene. Ne ducem iar la Bucuresti, se uita peste CT, INTREBAM daca este nevoie si de RMN, raspuns negativ.

Plecam acasa, revenim peste cateva saptamani pt operatie la data stabilita. Trec si cele cateva saptamani, revenim. Ne trimite acasa pt ca profesorul nu este. Stabilim o alta data, ne ducem iar, ne trimite acasa, blocul operator este in renovare.

Si am tinut-o asa in drumuri pana pe 6 februarie cand s-au hotarat ca totusi este nevoie de RMN, desi la inceput au zis ca nu, pt ca ei nu isi dau seama ce este acolo si nu vor sa o opereze si sa aiba surprize .

Mentionez ca in timpul acesta eu mi-am dat demisia de la serviciu, pt ca noi mergeam cam de 2 ori pe luna la “operatie” si nu am mai putut sa imi chinui colegii cu lucrat in plus la infinit. La facultate nu m-am mai dus, in alt oras, tot din cauza “operatiei”. Bani pt plata taxelor, pauza, evident pt ca nu mai aveam loc de munca.

Revenind, face RMN in februarie, se observa acelasi lucru de la CT plus o ansa digestiva. Revenim peste o saptamana pt colonoscopie. Totul in regula. Mama avusese un polip pe colon acum 5 ani, operat, benign. Insistam sa o opereze mai repede(eu si mama, pt ca in toata povestea asta am fost singure), finally, pe 21 februarie, se intampla minunea. Dupa 6 luni si 9 drumuri la Bucuresti, o opereaza.

Pe la ora 9 jumate urca in blocul operator pt o interventie moderata ca dificultate, taierea partii “bolnave” din ureter si reimplantarea rinichiului. O interventie de maxim o ora jumate. Buuun. Pe la ora 11 vine un brancardier la mine (ne cunoastea toata lumea dupa atatea vizite) si imi da niste pungi cu sange sa le duc in alta cladire sa imi dea grupa mamei. Eu am inlemnit, pt ca am rau de sange, pt ca nu e normal sa umblu EU cu acele pungi in mana, vrac, asa, si mai ales pt ca domnul nu mi-a spus si unde anume trebuie sa merg cu ele.

Ma descurc pana la urma si cand ma intorc intreb de ce este nevoie de atata sange, in conditiile in care era o operatie usoara. Niciun raspuns, evident. Brancardierul care iesea mereu si imi spunea ca totul este in regula deja nu mai spune nimic, nici nu ma mai priveste.

Se face ora 12, trece si timpul estimat, iese profesorul. M-am dus sa vb cu dumnealui, surpriza, citez: Am extirpat o tumora foarte mare(si ei nu folosesc cuvantul foarte decat daca chiar este foarte), care a invadat si peretele intestinului. A fost nevoie sa chem chirurgul. Dupa ce primiti rezultatul de la histopatologie discutam. Say what?!?! Tumora?? Chirurg? Histopatologie?

Nu era de bine. Stiam de la mama ca nu e de bine daca se cheama chirurgul. Aflasem asta vorbind despre alt caz cu ea. In fine. Speam doar sa supravietuiasca operatiei, mai mult nu imi doream. Au mai adus sange pentru ea, au mai trecut ore in care NIMENI nu mi-a spus nimic, imi pierdusem orice speranta.

Dupa vreo 5-6 ore am vazut-o trecand pe hol pe targa spre ATI, intubata, cu central line in jugulara, palida, vai de ea. Mi s-a rupt sufletul.. Am incercat sa vorbesc cu asistentele sa aflu numele chirurgului si eventual ce i-a facut pana la urma, ca nu stiam nimic. Tacere. Nimeni nu spunea nimic.

Dupa cateva ore s-a trezit, 4 tuburi de dren, sonda urinara, sonda nazogastrica, 3 perfuzii, central line ul care ma demoraliza de tot, sange, superb. Mai aveam putin sa lesin. Eram singura, nu aveam pe nimeni sa ma tina in brate sau sa ma mangaie si sa ma minta ca totul va fi bine. Mami plangea de dureri si ii era f f rau.

Am incercat sa aflu ce s-a intamplat, ce a avut, nimeni nu spunea nimic. In sfarsit o asistenta i-a adus fisa si am reusit sa citesc franturi- tumora retroperitoneala dreapta, nefrectomie dreapta (rinichi scos), hemicolectomie (1/2 din intestinul gros scos). Am simtit ca imi fuge pamantul de sub picioare. Biata mami nu intelegea de ce ii e atat de rau, eu nu stiam ce sa ii spun, incercam doar sa ii fiu alaturi. Evident, in scurt timp am fost data afara de acolo si nu la modul civilizat, urmand sa revin dimineata intre 5 si 6 sa o vad si seara, intre aceleasi ore, cu posibile prelungiri in functie de amabilitatea asistentelor. Amabilitate care nu a fost gratis.

Cu greu am aflat numele chirurgului si dupa o noapte de worst case scenario si plans m-am dus iar la mama, la 4 jum dimineata, am stat putin cu ea si apoi am mers sa vorbesc cu chirurgul. Vesti din ce in ce mai proaste, in idee, 60% din intestinul gros si subtire scos, plus un ovar. Burta ii era plina de o tumoră care se extinsese f mult, inclusiv pe sigmoid unde mai avusese polipul. Un caz “foarte interesant”- citez.

De ce a iesit colonoscopia curata? Analizele bune? Markeri tumorali buni? La CT si RMN de ce nu aparuse nimic de o asa amploare? Cum s-a ajuns de la o piatra la asa ceva? Nu stie nimeni. De ce s-a tras atata de timp? Pt ca dl profesor a insistat ca nu e nimic grav si se mai poate amana. Nu stiu daca in urma cu 6 luni era mai putin avansata problema, nu stim nimic.

Eu una stiu ca pe undeva s-a gresit. Eu mi-am pierdut locul de munca, un an de facultate, mama si a pierdut calitatea de om, acum are nevoie de insotitor, neputand sa isi ridice nici macar un ibric cu ceai, darmite sa mai mearga la cele 2 cabinete. A pierdut f multi bani cu cele 9 drumuri la Bucuresti, timp, energie.

Acum asteptam rezultatul de la anatomie patologica. Rezultat pt care m-au chemat saptamana trecuta dar nu era gata. Pe care l-am asteptat si vineri si tot nu era gata. Pe care il mai asteptam si azi 🙁

UPDATE 2 APRILIE 2013

Am promis ca revin cu informatia esentiala, rezultatul de la anatomie patologica. A fost unul favorabil, chiar prea favorabil. Mama nu a avut NIMIC, decat niste aderente inofensive, rezultate in urma celor 3 cezariene. Acele aderente trebuiau lasate acolo sau, curatate de pe intestine si rinichi, razuite ca sa zic asa. Incompetenta marelui prof Sinescu si excesul de zel al chirurgului au costat-o pe mama 60% din tubul digestiv si un rinichi. Au ignorat complet toate analizele care aratau ca totul este in regula si au ales sa actioneze dupa bunul plac. Avem termen 6 luni pt a deschide un proces de malpraxis. Nu stiu daca vom alege sa o facem, tinand cont ca sunt multe voci care afirma ca intre colegi nu se face asa ceva, dar eu consider ca daca intr-adevar erau colegi, nu se ajungea aici. Speechless este concluzia ultimelor 6 luni.

31 COMMENTS

  1. Ii multumesc Mariei pentru acest articol si pentru ca a avut curajul sa impartaseasca o asemenea drama cu noi. Nu pot decat sa sper ca rezultatele vor fi OK si ca mama ei va reusi sa se refaca pe cat ii permit traumele prin care corpul ei a trecut 🙁

  2. Si eu sper sa fie bine, desi mi-am pierdut orice speranta. Incerc sa sper ca macar ne vom descurca din punct de vedere financiar, caci daca va fi cazul unui tratament oncologic, nu vom mai alege romania. O sa revin sa va spun si rezultatul de la anatomie patologica, in era cand va fi gata. Probabil atunci se va ridica ceata care pluteste peste toti. Sper sa fi fost doar o fibroza f extinsa, caz in care i-au scos atatea degeaba:(

    • Eu nu inteleg de ce le ia atat de mult. In 2009, cand am facut biopsie pentru niste chisturi mamare, am primit rezultatul a doua zi dimineata. Acum cateva saptamani, la o displazie de col, mi-au venit rezultatele intr-o saptamana (veneau si mai repede, daca ceream).

      Na, sa speram ca vor fi macar bune, daca tot iau atat timp.

  3. Un bun prieten a murit în 2003 de la un cancer care a fost descoperit abia în ultima fază (o tumoare imensă întinsă între ficat, stomac şi pancreas. Doctorii au spus că e neoperabil, dar că îl pot trata pentru moment cu citostatice).

    E de neexplicat de ce tumoarea a fost descoperită atât de târziu, şi de ce a murit – când a început tratamentul (iunie) era aparent normal, mergea, era optimist… şi la sfârşitul lui august a murit.

  4. Oare de ce trebuie sa existe drame ca sa avem niste exemple?
    Cel mai relevant si simplu exemplu in acest sens e cel cu dantura. La fel functioneaza tot organismul.

  5. absolut ingrozitor! sanatate multa mamei mariei si putere amandorura sa treaca peste orice va fi mai departe!

  6. Şi eu sper să vină rezultatele acelea mai repede şi să fie totul bine, pentru mama ta şi pentru tine. Este totul atât de cutremurător şi atât de greu pentru tine, Maria, că nu ştiu ce să îţi spunem să îţi fie un pic mai uşor. Este inuman şi al naibii de revoltător, că oamenii trec prin astfel de situaţii şi prin astfel de stări. Nimeni nu ar trebui să trăiască astfel de momente! România secolului XXI şi sistem medical de toată jena!

  7. Nici nu stiu ce pot sa zic intr-o asemenea situatie..Sa fie tare si sa spere la tot ce e mai bun. In rest,despre spitale si medici din tara s-au spus multe. Pacat ca oamenii pierd multe din cauza unor incompetenti…

  8. O persoana apropiata a murit – tumora cerebrala. Medicul nu a vrut sa imi ia banii degeaba si mi-a spus ca nu are rost operatia, dar nu i-am putut spune “Nu te opereaza fiindca oricum mori” asa ca … degeaba, a murit. Si nimic nu “anuntase” situatia, poate doar niste dureri de cap. Dar cand te doare capul iei un algocalmin, etc. Cand am avut niste migrene am dat fuga, RMN, interpretare rezultat – “Nu am vazut de mult un creier atat de curat” a zis medicul. Acum eu ce sa spun ? Sa il contazic ? Sa ma duc la alt medic pentru interpretare ? Alti bani ? Sa nu mai am incredere in medici ?

    O persoana apropiata s-a dus pentru o radiografie la coloana – dureri lombare. Medicul s-a uitat la radiografie si a spus ceva despre “ciocuri”, “pozitie incorecta”, DAR, fara sa fie treaba lui directa, fara sa fie intrebat “Ce imi mai recomandati”, a spus “Si va recomand un consult cardiologic fiindca nu imi place cum arata aorta abdominala”. Dus la cardiologie, ecografie, medicul cardiolog : “Ce bine ca ati venit ! Dar de unde ati stiut ca trebuie sa veniti ?” – nimic nu “anuntase” situatia. Durerile lombare nu anunta o problema cardiologica, un medic care isi da interesul, care se dedica pacientului, te poate scapa dintr-o situatie dificila.

    Anual – vizita de preventie la medicul de familie care te cunoaste si pe dinauntru si pe dinafara, ceva teste. Si credinta in Dumnezeu (asta zilnic !).

    @maria – iti trimit un gand bun. Stiu ca nu vindeca, dar sper sa ajute.

  9. Eu intotdeauna am considerat ca problema sistemului medical din Romania sunt oamenii. Nu contest pregatirea profesionala a unora din ei, care sunt chiar foarte buni, insa nu stiu sa se comporte cu oamenii.
    Nu comunica cu pacientii, nu iti spun ce ai (sau ce poti sa ai daca nu au rezultate concludente sa dea un diagnostic), uneori nici nu se intereseaza de istoricul tau medical (ceea ce in meseria asta e foarte grav), nu accepta vizitele in saloane (iar daca o fac considera ca iti fac cea mai mare favoarea din lume), nu stiu sa arate compasiune pentru suferinta pacientilor.
    Am pierdut si eu vreme prin spitale si pot sa zic ca nu m-am simtit deloc tratat ca un om.

  10. Maria, sa fii tare si sper ca rezultatele sa vina mai repede si sa fie totul bine. Nici nu mai stiu unde sa spun ca e problema cu medicina la noi, oameni buni si competenti avem, dar unii s-au scarbit de sistemul in care lucreaza si si-au pierdut interesul. Mi-ar placea sa avem spitale ca cel din Anatomia lui Grey..si mi-ar placea sa se miste lucrurile mai bine, dar din ce in ce mai mult lumea alege sa paraseasca tara. Parca nu mai exista speranta. Cum ai impresia ca a iesit un pic soarele, pac iti dau astia in cap. Cum e acum cu medicamentele pentru cei bolnavi de cancer, din pacate am in familie o persoana care a suferit o interventie…si ne gandim cu groaza ce vom face daca nu vom mai gasi medicamentele necesare.. Trist.

  11. Teribila situatie! Tare rau imi pare! Banuiesc cumva prin ce trece Maria, si eu sunt, din vara anului trecut, intr-o situatie oarcem asemanatoare. Cu predicite de sfirsit trist si imprevizibil. Am avut insa noroc (facultatea am terminat-o de mult) ca nu a trebuit sa renunt la serviciu – desi eram gata sa o fac. Am colegi si patron cumsecade, care m-au ajutat si mi-au permis sa lipsesc de la lucru pina am reusit sa iesim din spital si sa se intremeze cit de cit. Cheltuielile au fost foarte, foarte mari, nu credeam ca se duc chiar asa de repede banii. La serviciu a trebuit sa apelez la concediu fata plata (noile legi sunt mai restrictive decit cele de dinainte de ’89 – de exemplu nu mai poti lua 30 de zile concediu fara plata, dupa ce ai epuizat concediul de odihna, recuperarile etc; nea Nicu’ i-ar fi iubit…). Am ramas sarac lipit, dar e ok. Ii doresc doamnei insanatosire cit mai rapida si-i tin pumnii Mariei. Imi inchipui prin ce trece. Sa fie tare si convinsa ca va reusi! Si sa aiba grija in continuare de mama Domniei-Sale. Dar si de Domnia-Sa. Este foarte important. Evolutia este greu perceptibila dupa o astfel de interventie de amploare, dar fiindu-i mamei aproape, indiferent de diagnosticul de acum sau cel viitor, mama Domniei-Sale se va bucura un pic si asta inseamna ceva!Sanatate multa, multa!

  12. Maria îţi doresc toate cele bune pentru a trece peste necazuri şi sper din tot sufletul să primim şi veşti frumoase.
    “Dacă există în lume o forţă,care poate să depăşească frica pe deplin,să nimicească orice pericol,să rămână nepăsătoare la orice pagubă,această forţă este iubirea”-Rabindranath Tagore

  13. Poveşti ca aceasta mă fac de multe ori să-mi fie ruşine că sunt medic.
    Fără cuvinte!
    🙂
    Multă sănătate mamei tale, Maria!

    • Nu trebuie sa-ti fie niciodata rusine ca esti medic! E cea mai nobila profesie. Dar cind totul merge destul de rau in jur, cum ar putea fi zona aceasta o exceptie? Sa speram in mai bine si sa ne concentram fiecare pe o activitate cit mai bine facuta, in conditiile date. Multa sanatate tuturor!

      • Subscriu la cele spuse de tine şi ce poate fi mai minunat decât un medic în adevăratul sens al cuvântului.

  14. Adevarul este ca nu stiu parerea mea ca si autosugestia conteaza …daca iti este team tot timpul ca esti bolnav..pna la urma te imbolnavesti…Multa sanatatate mamei tale!

  15. M-am confruntat si eu cu tot felul de situatii:
    1.Rezultatele analizelor bune, dar pacientul “mort”. Asta depinde cum se lucreaza analizele respective, cat de atent e cel care le lucreaza, cat de precisa e metoda, in ce moment se face investigatia respectiva (s-ar putea ca organismul sa “compenseze” dezechilibrul).
    2.S-ar putea ca o boala anume, desi in stadiu avansat, sa dea foarte putine simptome sau simptomele sa fie generale sau de intensitate mica si sa nu dea nimic de banuit.

  16. Of, Doamne 🙁
    Sanatate multa!
    Dojo, lasand la o parte ipohondria un lucru stiu sigur: ca e bine sa-ti faci teste cand esti o persoana cu risc. De exemplu parinti cu boli cronice, cancere, etc
    Mama are diabet – si chiar daca este unul care s-a declansat dupa 50 de ani pe baza de stress (deci nu unul genetic) e bine sa ma monitorizez

  17. Maria, nu stiu ce s-ar mai putea spune in afara de faptul ca este inadmisibil sa fim tratati cu atata nepasare, sa ne intrebam toata viata “cum ar fi fost daca…” Multa sanatate mamei tale si tie multa putere!
    Dojo, crezi ca un om de 30 de ani, care urca muntii in fiecare saptamana, care nu cunoscuse durerea decat la nastere si cand vreo masea facea pe nebuna, care nu se dadea inapoi de la nimic, s-ar fi gandit vreodata sa isi faca analize? Ce sens avea sa merg la medic, daca nu ma durea nimic, daca ma simteam puternica si sanatoasa? Si in acest timp, in corpul meu, rinichiul drept isi facea de cap fara sa dea semnale de alarma. Cati tineri pana in 30 de ani merg la medic pentru controale de rutina?

    • Din pacate prea putini tineri merg la control periodic, tocmai pentru ca traim cu impresia ca suntem nemuritori. Si in ultimii ani am vazut prea multi tineri de varsta mea (sau mai tineri chiar), care s-au ‘dus’ asa dintr-o data. Sau oameni la a doua tinerete, care pareau munti de sanatate si putere.

      Bolile astea sunt deja atat de parsive, ca nu mai poti sa te bazezi doar pe ideea “nu simt nimic”.

      De asta scriam si articolul cu Papanicolaul, in conditiile in care multe tinere considera ca nu are rost sa mearga pea des la gineco (sau chiar deloc, pana nu sunt insarcinate). Si te trezesti cu surprize pe care nu le puteai banui, pentru ca nu intotdeauna organismul semnalizeaza problemele prin durere.

      Sper ca Maria va avea un rezultat bun, merita si ea si mama ei sa respire dupa toata aceasta tragedie

  18. Incredibil! Ajungi sa te intrebi daca cei care s-au ocupat de mama Mariei sunt oameni, daca erau limpezi la creier in acele zile…
    O putem ajuta cu ceva?

  19. Din fericire, nu este nevoie de ajutor, multumim.. Si eu ma intreb daca acei medici au fost sanatosi la cap. E incredibil ce s-a intamplat, mai ales ca au fost clipe in primele zile de la operatie cand am crezut ca imi voi pierde mama. Si nu numai eu, cam tot personalul de la ati. Probabil ar fi fost inca un caz ciudat, putin mediatizat si apoi ingropat, la propriu si la figurat. Sunt f recunoscatoare ca totul s-a terminat.

  20. Va rog sa ma ajutati cu informatii despre fibroza retroperitoneala, fratele meu are dureri groaznice, nu gasim medic care sa-l preia (imunolog), sunt disperata.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.