Physical Address

304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Tineret – mândria țării

In cei cei mai bine 20 de ani de muncă am întâlnit mai multe categorii de tineri. După ce unul dintre comentatorii noştri se plângea de lipsa oricărei şanse, ceea ce nu este chiar aşa, am încercat să fac o departajare a tipurilor întâlnite. Să vedem:

tineri

CEI CARE AU IMPRESIA CĂ LE ŞTIU PE TOATE

Au un tupeu fantastic, sunt îmbrăcaţi după ultima modă, cu haine de firmă, merg la sală de câteva ori pe săptămână aşa că au un aspect atletic, frumos, viguros. Cei mai mulţi cunosc foarte bine calculatorul, de unde şi impresia că le pot face pe toate şi că n-au nevoie de nici unele, vorbesc şi scriu în engleză cursiv şi îi privesc pe colegi de undeva de sus, de foarte sus. Provin din medii diferite, unii din părinţi cu bani aşa că au în dotare maşini scumpe, când îi auzi week-end-urile se petrec la Milano sau la Viena (noroc cu aceste curs low-cost).

O altă parte vine din cartierele diverselor oraşe, cu părinţi modeşti dar care au mers pe principiul că nimic nu trebuie să-i lipsească copilului meu, chiar dacă asta însemna credit la bancă, ipotecă pe casă sau orice alt sacrificiu, nimic nu e suficient pentru ca odrasla mea să fie în rând cu lumea bună.

Această a două categorie nu au maşini de lux şi nu petrec concedii atât de costisitoare (la nevoie te mulţumeşti şi cu Mamaia) dar, nu le lipsesc hainele de firmă şi mobilele top de top. Oricum ar fi, au impresia că toate li se cuvin aşa că este foarte greu, dacă nu cumva imposibil, să găseşti o cale de a dialoga cu ei.

CEI CARE ŞTIU CĂ NU ŞTIU NIMIC

De obicei ăştia sunt simpatici, pot proveni din ambele categorii (cu bani sau fără), de cele mai multe ori sunt neamuri cu cineva, nepoţi-nepoate, fini-fine samd… ca atare sunt toleraţi. Sunt conştienţi de limitele lor , poate că nici nu vor mai mult, vor doar să-şi ia o leafă, să aibă o carte de muncă, să bea cafea toată ziua, să rădâ alături de alţii ca ei, să plece în week-end-uri mai mult sau mai puţin scumpe aşa că îţi vor fi recunoscători dacă le dai să plimbe o hărtie toată ziua.

Doamne fereşte să li se dea o sarcină mai grea, nu pentru ei ci pentru tine, că toată ziua va fi pe capul tău cum se face? Le dai explicaţii, le faci scheme – un copil de grădinţă sau de an pregătitor ar pricepe, dar nu şi ei.

Toţi dar toţi sunt absolvenţi de instituţii superioare aşa că ajungi să te întrebi care-i tâmpitul, tu că nu ştii să explici sau el că e bătut în cap? Dacă vede că ţi-ai pierdut răbdarea afişează un zâmbet atât de nevinovat încât te simţi ca mama vitregă din poveşti, şi nu vrei. Am o colegă care spune, mai în glumă, mai în serios, că dacă ar avea copii atât de încuiaţi nu le-ar da drumul pe stradă. În fine.

CEI CARE VOR ŞI ŞTIU CE VOR

Din păcate ăştia sunt mai puţini, dar sunt. Au terminat o facultate şi vor o carieră. Pot proveni din ambele medii, am întâlnit, de unde concluzia că totul ţine de calitatea umană, de un anume bun simţ pe care trebuie să-l ai şi tu ca să-l dai mai departe copilului.

Nu fac tapaj de avantajele materiale pe care le au, unii, şi sunt dispuşi să înveţe, iar pentru început să asculte. Ţi-e drag de ei, mai ales când îi vezi că vor, că-i duce mintea şi că se zbat să facă ceva cu viaţa lor.

Am să exemplific cu un tânăr absolvent de institut politehnic – metalurgie care a preferat să plece de la noi pentru un post de inginer în producţie la o uzină care mai avea cuptoare de oţel şi fontă chiar dacă asta însemna o deplasare în provincie. Motivaţia a fost că o meserie ca a lui se învaţă cel mai bine lângă cuptor şi că renunţa la un post călduţ dar în proiectare, nu pentru avantajele materiale, ceilalţi îi dădeau un milion de lei în plus faţă de ceea ce avea, ci pentru experienţa pe care urma să o acumuleze. Păi să nu-ţi fie drag?

Exemple din astea mai am, ceilalţi, din categoria 1+2 nu au nici o grijă, ei ştiu că mama sau tata vor avea grijă ca progenitura lor preţioasă să aibă întodeuna un loc călduţ.

Acum ce să mai zic, cam astea sunt tipurile identificate de mine, voi ce-aţi întâlnit?

Daca ți se pare interesant, un share ajută mereu. Mulțumesc.
Liliana Satmari-Vulcan
Liliana Satmari-Vulcan
Articles: 12

Pe aceași temă

39 Comments

  1. Liliana, merci de articol 🙂

    Pe mine ma scot din minti astia care nu-si folosesc creierul, ca-i mai usor sa ceara mura-n gura. I-am intalnit peste tot in astia 30 si ceva de ani de viata si-mi vine uneori sa-i strang de gat.

    Cei din ultima categorie nu sunt chiar inexistenti si asta ma bucura. Am intalnit destule exemple de copii care au pornit de jos de tot si au realizat multe in viata.

  2. nu toţi pornesc de jos. am avut coleg al cărui tată era un fotbalist din generaţia de aur. nu ştia cuvântul lipsă dar, educaţie primită, bunul simţ, era cu totul şi cu totul deosebit. te rog să mă crezi că era, sau mai corect, este, un tânăr deosebit. n-a stat la noi decât câteva luni şi a plecat tot aşa din dorinţa de a face ceea ce a sudiat în facultate. deci, se poate şi când ai bani dacă mama şi tata, familia, a ştiut să te facă să-ţi vezi lungul nasului şi să înţelegi că nu obţii chiar totul cu bani.

    • Una din problemele sociale de la noi este “combinaţia între categoria 1 şi categoria 3”. Atât de rea încât pe vremea “duduielii economiei” riscai să fii bătut în plină stradă dacă erai bănuit că faci parte dintre ei.

      Adică: luăm personajul Gigel (echivalentul de la tastatură al lui Dorel de la lopată). Aparent, e categoria 3: are una sau mai multe facultăţi, cunoaşte foarte bine engleza şi poate încă o limbă sau 2, e aparent manierat şi disciplinat, mânuieşte calculatorul mult mai bine decât “bătrânii” care au învăţat această artă la maturitate, e îngrijit, bine îmbrăcat, trecut pe la sală, pare mai tânăr decât e în realitate, aparent vrea carieră.

      Însă acelaşi Gigel, deşi îşi practică meseria cât poate de bine, are alte defecte, pe care el nu le vede drept defecte. În primul rând nu dă două parale pe “cei care nu ştiu” (şi asta e mai complicat când dă de un şef dintre cei de pe vremea Savantei de Renume Mondial, proşti, dar îngâmfaţi). În al doilea rând, după ce a trecut prin foamea şi umilinţele din anii 1990-2004, nu dă două parale pe “ceea ce nu e cool” sau “e prea modest”. Din pricina asta, nu vrea de fapt carieră, ci leafă, jobul e de fapt un mod de a-şi finanţa stilul de viaţă. La prima vedere nu e o problemă… până când se duce la cârciuma de cartier cu cel mai elegant costum şi cu cravata de mătase. Sau îşi scoate ceasul din mânecă şi se uită la el de 5 ori pe minut. Sau se laudă în faţa unora mai atehnici cu turbina lui hibrid şi evacuarea Milltek. Sau povesteşte cu lux de amănunte unor “bătrâni” din generaţia 60+ cum se duce el prin cluburi.

  4. da pe aia cu cel puţin trei mobile o ştii? de parcă ar vorbi deodată la toate, şi cheile de la maşină cu breloc cu sigla firmei, de obicei o firmă de reunume? bine, asta o fac şi ăia mai în vârstă nu numai tinerii.

    • Există o formă de cocălăreală mai agresivă (dar şi mai costisitoare, aşa încât nu şi-o permit decât alde Poponeţ, câteva sute de oameni în toată ţara) care scoate din sărite pe toată lumea: să laşi bacşiş mai mare decât consumaţia 😛

      Mai sunt câteva gesturi care nu contravin regulilor bunelor maniere şi care nu pot fi sancţionate, dar scot din sărite publicul obişnuit mai rău ca urticaria. Pleşu numea asta “respectă regulile binecunoscute ale etichetei, dar în schimb nu au bună cuviinţă”.

      Exemple:

      Locatarul în apartament “de lux în complex rezidenţial modern” cu mobilă Mobexpert şi bucătărie americană …găteşte ceapă călită şi peşte prăjit;

      Cunoscătorul limbii engleze cu certificat Cambridge …vorbeşte ostentativ în argou anglo-român în faţa unora despre care ştie că nu îl înţeleg;

      Deţinătorul de sistem audio Bang & Olufsen ascultă o sonată de Beethoven …cu geamurile deschise.

      Consumatorul de la terasă trage o oră de un cocktail cu umbreluţă …cu un MacBook deschis pe masă, pe care nu-l foloseşte.

  5. Cred ca toti tinerii ar trebui sa aiba impresia ca le stiu pe toate. Fara nici cea mai mica legatura cu ce poarta, ce gadgeturi au sau cu cati bani au in buzunar. Desi as zice ca e mai usor sa musti cand stii ca nu ai absolut nimic de pierdut.

    Cand aveam 19, eram convinsa ca doar eu am dreptate.

    Chiar si cand zaceam pe jos in metrou intr-un hanorac rosu si blugi verzi pentru ca mi-era prea rau sa stau in picioare si toate scaunele erau ocupate.

    Chiar si cand nu mai purtam absolut nimic pe sub sacou (ahem, acelasi sacou pe care il purtasem si cu mai bine de 5 ani in urma la admiterea la liceu) pentru ca maieutul roz decolorat pana aproape de alb cu care plecasem de acasa zburase intr-un cos de gunoi dupa ce il patasem de sange si nu puteam sa ma intorc cu el asa in amfiteatrul unde trebuia sa termin de dat un examen.

    Chiar si cand nu aveam nici un ban si rodeam sireturi timp de aproape doua saptamani pentru ca faceam economii pentru un calculator super tare asa cum nu avusesem niciodata.

    Si chiar daca telefonul meu tip caramida exista strict pentru ca-mi fusese bagat pe gat de ai mei, eu il vedeam doar ca pe un instrument prin care incearca sa ma controleze si ca atare il lasam des acasa, nu-l luam cu mine la facultate.

    Atitudinea nu are nimic de-a face cu ce posezi material (indiferent ca posesia e de tip mura in gura sau a venit in urma a multa munca). Faptul ca nu aveam masina, haine de firma sau macar un telefon sau un calculator decent nu m-a impiedicat sa:
    – dau foi goale la examene pe care am simtit ca nu pot sa le iau cu zece din prima
    – palmuiesc un profesor care a fost magar
    – ma intorc pe calcaie si sa plec (as fi vrut trantind usa, n-am luat in calcul greutatea ei si faptul ca o sa se atenueze) de la un laborator la care profesorul incercase sa ne mute la un alt experiment; si sa nu ma mai intorc tot semestrul pentru ca imi spusese ca daca plec in momentul ala nu mai calc pe acolo – o, da? foarte bine!

    Asta ca sa nu mai amintesc de cat de vocala eram in timpul cursurilor de fiecare data cand ceva nu-mi parea in regula.

    Ura, inversunarea, aroganta, atitudinea aia sfidatoare sunt bune. Sunt cel mai bun combustibil care poate exista. Si mi-as dori enorm sa mai functionez si acum pe el.

    • “Crezi” asta fiindcă nu te-a afectat decât temporar.

      Mai grav e atunci când “impresia” lor începe să producă valuri, ca în bancul cu Ceaşcă în Iad.

      Spre exemplu, atunci când apare în rândul publicului ideea că e mai bine să nu ştii, sub motivul că aceia care nu ştiu reprezintă un model de moralitate superioară. Sau că aceia care nu au carte au bun simţ şi invers. Sau că a nu avea ceva (nu neapărat ceva material, ca maşina sau laptopul, ci a nu avea cunoştinţe: nu ştiu să manevrez calculatorul, nu ştiu să mă îmbrac elegant, nu ştiu să conduc, nu am studii etc) te face automat “mai nobil şi mai merituos” faţă de cei care le au.

      Când ţi să dă cu firma în cap şi în schimb e scos în faţă, lăudat şi promovat Dorel de la lopată, “atitudinea” şi “impresia” nu te mai ajută cu nimic.

      • Am trecut un singur interviu de HR in viata mea, n-am tinut nici un loc de munca mai mult de trei luni si probabil sunt cat se poate de neangajabila. Si tot nu mi-am schimbat parerea. Sunt in continuare aroganta si sfidatoare (chit ca mai obosita si mai putin rezistenta fizic) si n-o sa ma schimb. Indiferent de ce alte consecinte ar mai putea avea asta.

      • si este mai bine de ce?
        pentru ca nu iti pasa de opinia lumii?

        Este comod. Nu te chinui sa fii sociabila, deci orice ai face este bine, deci esti multumita de tine, deci totul este perfect. La ce ai nevoie de alti?

        Adolescentii tind sa “stie tot” tocmai pentru ca nu stiu mai nimic. Se leaga de cele doua trei chestii pe care le-au invatat si considera ca totul incepe si se termina acolo. Este o atitudine normala, dar, la un moment de schimbat

  7. Fiecare generatie a fost cu bune si rele,cu invingatori si ratati,cu harnici si lenesi si exemplele pot continua.Un alt lucru ma inspaimanta;daca in al doilea razboi mondial s-au intamplat atatea atrocitati,cand se spunea ca lumea era respectabila si respectoasa;ce se va intampla in cazul unui alt conflict mondial cand toti tinerii sunt indoctrinati de jocurile violente de pe calculator.

    • 1. Lumea nu era nici respectabilă şi nici respectuoasă. Cei care au văzut situaţia anilor 1920-1948 cu ochii lor (Eugen Barbu, Petru Dumitriu, Radu Tudoran, Radu Albala) au descris cât au putut de bine cum era de fapt.

      2. În cazul unui alt conflict s-ar întâmpla ce s-a mai întâmplat şi în Bosnia, şi în Kosovo, şi prin alte părţi, când lumea nu înţelege lecţia moderaţiei.

      Spre exemplu (exemplu ales la întâmplare) în cazul unui conflict cu o ţară musulmană brutală, un învingător care urăşte religia din tot sufletul ar considera că nu e nimic rău în a-i strânge pe mullahi şi a-i spânzura pe toţi de bărbi. (E de reţinut faptul că până acum toţi cei care şi-au dat în petec împuşcând şi torturând în dreapta şi-n stânga au făcut-o sub pretextul că victimele lor sunt “terorişti violenţi şi periculoşi”, dar nu au pomenit de religie, deci se pare că şi aici funcţionează o regulă a moderaţiei.)

      • Educatia “conform moralia” era mult mai puternica decat acum,hai sa ne gandim la viata in societate(respect fata de familie,biserica,scoala,imbracaminte).
        Pentru jocurile de pe PC gen “shooters”-sper ca nu le-am gresit clasificarea-care sunt deosebit de populare,filmele zilnice pline de violenta,reality-show pline de atacuri directe la persoana,stirile zilnice in care ni se explica amanuntit cum si-au taiat beregatile,etc.Eu cred ca toate acestea influenteaza caracterul omului si in cazul unui conflict armat ele vor fi la liber cum se zice(sper ca niciodata)ar exploda si rautatea umana nu ar avea limite.

      • ahahahahaha. Ion e cel mai amuzant ever.
        😀

        respect fata de familie,biserica,scoala,imbracaminte.

        Adica scoala ioc, imbracaminte saracacioasa. biserica si familia: legionarii
        Dar, jocurile sunt mai rele :)))))))

    • e greu de răspuns, mai ales că nu văd în tineri nici un pic de consideraţie unii faţă de ceilalţi. dacă nu ai bani nu exişti. de fapt se împart în două, cei cu bani foarte mulţi şi cei modeşti. nu se amestecă.

  8. Mi se pare (din nou) superficial articolul. Toate chestiile astea axate pe cei înstăriți care reușesc în viață în dauna celor muncitori încep să mă plictisească.

    Chiar nu putem trece peste telefoanele mobile și hainele de firmă? Mai nou mai că mă pufnește râsul când văd pe unii blugi Armani sau Gucci care nu stau nicicum și care nu se potrivesc cu nimic. Mai mult, emblemele unor mărci sunt atât de mari și opulente, încât lipsa de eleganță și sobru mă fac să-mi pun tot felul de întrebări. Revin, nu trebuie să ai bani ca să ai astfel de accesorii: bișnițul e în floare. La cealaltă extremă sunt cei care își permit și sunt eleganți. Că sunt sau nu de bani gata, un om care arată bine și are tot timpul un aspect vestimentar plăcut trebuie respectat.

    Trec la exemplul cu tânărul absolvent, pe care mărturisesc că nu-l înțeleg. Deci a ales să meargă în producție în loc să rămână în proiectare – e doar o decizie, are timp să revină. Proiectarea nu e pentru oricine, așa cum nu e nici producția. Ajungem la sacrificiu sau cum? E mai presus ăla că stă lângă cuptor? A ales, îi e mai bine, bravo lui! Altul poate a ales să stea la birou – bravo și lui.

    Vreau să închei cu ăia mai de bani gata, de care nu ți-e drag, Liliana. Știi de ce ăia au de multe ori mai mult succes? Pentru că au încredere în ei și se folosesc de mijloacele pe care le au. Dacă au bani să trăiască în lux se folosesc de asta pentru a urca în înalta societate. Nu e mai bine să faci asta decât să stai să pizmui pe ăla care și-a cumpărat iphone din banii părinților? Multe depind de noroc, dar până la urmă norocul ți-l faci. Ăia care se zbat să facă ceva cu viața lor se zbat undeva jos și au impresia că ar trebui să ajungă sus așa din inerție. Țin să-ți amintesc că vom fi conduși tot timpul de ăia de care nu ți-e ție drag și asta cred că spune multe. Un om care face bine un lucru trebuie să rămână acolo jos să-l facă, nu să ajungă sus. Sus ajung cei care își doresc asta.

    • La prima vedere, să te plictisească astfel de clişee e raţional. La fel de raţional pe cât e să înţelegi că fiecare are câte o resursă pe care o foloseşte ca să îşi câştige o carieră şi avantaje (pile, diplome universitare, burse, maşină, cunoştinţele de IT, limbile străine, proprietăţi cumpărate sau moştenite etc).

      Numai că raţiunea începe să piardă teren câteodată, fiindcă efectele din practică (“in the field”) nu se potrivesc cu socoteala de acasă. Mai ales pentru tipii raţionali crescuţi în haosul dintre 1990-2004, când trebuia să te ţii de fiecare obiectiv mic şi precis, spre exemplu “trebuie să ştiu X, Y şi Z, că dau examen pentru un job şi dacă nu le ştiu, nu îl câştig, n-am leafă şi nici bani”. (E un mod de gândire care nu seamănă nici cu cel al generaţiei dinainte şi nici cu cel al generaţiei de după, născută prin 1990-1992 şi care intră acum în câmpul muncii.)

      În practică, e foarte bine să ştii cel puţin engleza, e şi mai bine să mai ştii o limbă mai puţin cunoscută la noi, ca rusa, olandeza sau araba, e foarte bine să cunoşti arta mânuirii calculatorului, să ai studii făcute pe bune şi nu la Spiru, să ştii să te îmbraci elegant şi să te porţi în societate altfel decât Dorel de la lopată, să fii ceva mai îndrăzneţ când ai legea şi regulamentele de partea ta. Dar, în acelaşi timp, dacă ştii toate astea, nu mai dai două parale pe “cei care nu ştiu” şi nu mai faci diferenţa dintre un obiectiv de bun simţ şi unul intangibil. Şi, pe de altă parte, nu mai eşti orientat să îţi foloseşti avantajele pentru carieră, ci dimpotrivă, avantajele şi cariera la un loc sunt ca nişte jucării strălucitoare cu care să te lauzi în faţa blocului: Gigel are BMW, Costel are iPhone, în timp ce io am job la XXXXXXX, costum de la Hugo Boss, ceas Edox şi diplomă MBA, aşa că sunt mai tare, fraierilor.

      Cum spunea un banc (bancurile ar trebui să devină subiect de studiu sociologic):

      Micul Bulă îl întreabă pe taică-său: “Care e diferenţa dintre succes şi eşec?”
      Bulă îi răspunde: “Succesul înseamnă studii, carieră, afaceri, BMW şi blonde 90-60-90. Eşecul înseamnă uzină, apartament confort III, autobuz şi mă-ta.”

      • Eu cred că bancul ăla reflectă una dintre problemele noastre: succesul. O carieră de succes nu înseamnă neapărat bani mulți și faimă. Da, poate vei avea parte și de faimă, dar foarte târziu. Sunt multe profesii care nu sunt plătite foarte bine. Poți fi un inginer foarte bun și să nu guști niciodată luxul, deși ai schimbat foarte multe profesional. Din păcate la noi ți-e greu să trăiești din postura asta și e un lucru anormal. Nu ai parte de lux, dar nici să trăiești de pe o zi pe alta.

    • dam n-am nimic cu cei cu bani, e treaba lor şi chiar am spus că am întălnit tineri cu buni simţ provenind din ambele categorii. dacă vrei tinerii aceia, unii, aveau bun simţ pe măsura banilor. deci, se poate. ţine de educaţia primită şi de exemplul de acasă. am avut colegi care au făcut credite ca să-şi ţină copilul la facultate, să-i cumpere maşină şi tot ce îşi dorea odrasla iar odrasla … nici măcar nu trecea pe la cursuri. ce conta că părinţii erau datori vânduţi, restanţieri la întreţinere etc… lui i se cuveneau toate. eu una n-aş face asta, copilul poate obţine bursă şi mai poate munci şi el pe ici pe colo ca să-şi scoată un ban de ceea ce îşi doreşte. cât despre alegeri, fiecare face cum vrea. am dat un exemplu pentru îţi spun că e o diferenţă mare între un inginer care a stat la birou şi unul care a petrecut nişte ani în producţie. una e să ceri pe hârtie şi alte e să ştii cum se laminează tabla şi cum se trage ţeava. o norma SREN cu certificat 3.1.a-b-c de exemplu. literele alea înseamnă ceva, iar dacă ai stat lângă un cuptor ca metalurg ştii ce-nseamnă şi care e rahatul de proces tehnologic (implicit ce înseamnă o şarjă şi un termen de livrare) şi în ce condiţii se oferă o asemenea certificare, ca să poţi să spui pot să fac asta în x zile. bine, pot fi cariere şi cariere, în unele e doar muncă de birou şi bravo lor dar, important e să vrei să înveţi pentru că nimeni nu s-a născut învăţat iar mie mi-s dragi aceşti tineri care sunt ochi şi urechi şi-i vezi că vor să facă ceva. bine, eu sunt mamă, mie mi-s dragi şi ceilalţi pentru că pronesc de la premisa că sunt tineri şi-i privesc cu îngîduinţă dar sunt unii … care mă lasă fără cuvinte.

  9. Hai ma sa fim seriosi. “Tineretul” e varza, sunt doar niste drogati, niste distrusi si niste cocalari si curve care si-o ard pe bani. Nu imi spuneti de exceptii, fiindca aia vor intelege pe la 20 in ce cocina de tara traiesc si isi vor lua talpasita. Iar noi ramanem cu rebuturile astea…

    Mai este o categorie, cea din care fac parte si eu.. Cea care vrea o viata normala, dar societatea ii “spune” ca nu are dreptul la asa ceva fiindca nu s-a nascut bogat. Fiindca doar cei cu bani au dreptul sa traiasca, restul au dreptul sa fie manipulati, sa se profite de pe ei, si sa moara.

    Stiti ca SINUCIDERILE sunt cu miile de la inceputul lui 2013 pana acum ? De ce ?! Din cauza saraciei, bineinteles. Cine e de vina ?! Asta sa-mi spuneti voi…

    Poate maine o sa auziti si de mine la stiri…

      • Serios, scartzarule ?! De unde pisica ma-tii stii tu asta ?! Mi-ai stat alaturi de iti dai asa de sigur pe tine cu parerea, bai baietas ?!

      • Te-ai simtit cumva cand am spus despre drogati ?! Ca probabil de asta te ataci asa… Nu imi pun mintea cu scartzari ca tine, ca esti depasit de mult, e plina Romania de pacalici care au impresia ca le stiu pe toate. Nu e asta o noutate, asa ca tu esti inutil, oricum…

  10. Mai sunt si de aceia care nu stiu mare lucru, ca sa nu spun ca nu stiu absolut nimic, dar experimenteaza la greu. Si te trezesti ca pana intra la liceu (daca intra!) fac fetele vreo 2-3 copii (asta daca nu le duce capul de niscaiva anticonceptionale sau avort in cel mai fioros caz!) sau se aleg cu tot felul de boli de le seaca de vlaga si de sanatate.

    • de ce generalizezi? la fiecare generaţie au existat asemenea specimene, nici pe vremea mea nu citeau toţi sau nu mergeau toţi la teatru. cel mai bun exemplu este Gigi Becali, un decreţel cred crescut şi educat cică, într-o perioadă când se citea mai mult şi mergea mai des la teatru din lipsă de altceva. dacă tu vei dori să vezi numai de-astea e treaba ta, în timp vei ajunge o persoană acră prea puţin dispusă să asculte şi alte părerei, acei moşi de care te-ai lovit în copilărie şi pe care îi vezi şi azi peste tot. asta vrei?

      • Mai Liliana, STIU ca mereu au existat distruse de femei, care erau mai proaste decat media, dar tre” sa recunosti si tu, ca din 2000 incoace, este mai clar ca ziua ca ne indreptam spre dezastru cu pasi din ce in ce mai repezi !!!

        A mai scris undeva un blogger…este evident ca, NICIODATA DE CAND EXISTA OMENIREA, NU AU FOST OAMENII MAI PROSTI SI MAI SUPERFICIALI DECAT IN ZILELE NOASTRE !!!

      • Nu asta as vrea, sigur. Eu, pur si simplu, nu am resursele necesare pentru a deveni omul care mi-as dori sa fiu…..iar astia care au resurse…..nici macar cat mine nu isi doresc sa fie, le e suficient nivelul de MAIMUTE NEEDUCATE…

        Treaba voastra, sperati cat vreti, dar este evident ca dezastrul e aproape…

        Cand nici macar nu gasesc oricat as cauta o fata normala, cu care sa rezonez…este clar ca lumea asta e dereglata…

  13. alin, am fiică şi nepoată dar n-o să-ţi vorbesc de ele pentru că sunt ale mele şi e normal să fiu subiectivă ci despre grupul lor de prieteni. nici unul dintre acei copii nu sunt copii de bani gata, unul dintre ei are o pasiune – zborul, şi chiar este posesorul unei jumătăţi dintr-un aeroplan. nu are sens să-ţi dau amănunte dar pot să-ţi spun că părinţii lui sunt mama – îngrijitoare la grădiniţă şi tatăl – electrician, iar ei sunt doi fraţi.acest tânăr este cel căruia despre care îi spuneam lui Nautilus că a terminat aeronave şi cam de un an, un an şi jumătate lucrează pentru cei de la Ford. te asigur că nu l-a recomandat nimeni pur şi simplu firma i-a agăţat din facultate. pot să-ţi mai spun că nepoata mea, trece acum anul II, şi-a găsit de lucru pentru vara asta ca barman în centrul vechi. e o modalitate de a face rost de bani având în vedere că e studentă, că tatăl e şomer iar mama este nu bolnavă, foarte bolnavă chiar săptămâna asta urmând să meargă la spital pentru investigaţii pe coloană. copii ăştia nu dezarmează şi vor să facă ceva cu viaţa lor. tu ce-ai făcut şi ce vrei să faci? cât te zbaţi pentru visul tău? un răspuns negativ nu e totul, mai sunt şi alte uşi unde să baţi şi vei bate până ţi se va deschide dacă eşti perseverent. îţi reamintesc că nu e o ruşine să nu ai un tricou de firmă dar este o ruşine să nu ştii să scrii sau să-ţi placă să jigneşti pe toată lumea pentru că aşa consideri tu că e bine.

    • Pai da, vezi ? Copiii astia sunt doar niste sclavi. Ai politicienilor pe care i-au votat parintii si bunicii lor ! IRONIC, NU ?!

      Ar merita poate mult mai mult, dar nu au, fiindca societatea asta este cu susu-n jos, doar cei prosti ca noapteaau sansa sa aiba bani multi, noi ceilalti trebuie sa ne multumim cu oasele de la urma….

      Astea nu mi se par exemple potrivite, ca niste copii fac niste chestii CU MULT SUB nivelul lor normal. Este un indiciu clar ca e o societate denaturata

      • e ultima oară când îţi răspund. cine ţi-a spus ţie că la 20 şi ceva de ani trebuie să ai de toate? şi că nu trebuie să depui un efort ca să le ai? ce e ruşinos în a munci ca să ai un ban al tău? ce? şi ce scalvi? ce treabă are politicianul din olanda de exemplu cu tânărul de la casa de marcat ce-ţi ambalează produsele? munca nu-i o ruşine, ruşinos e să aştepţi să primeşti ca şi cum restul din jurul tău ar fi obligaţi la asta. la ce pretenţii ai te asemeni cu cerşetorii de lângă biserici care aşteaptă să le dai un leu iar dacă le spui că le dai 10 dacă îţi mătură în faţa curţii nu vor. munca e grea, nu?

    • Imi cer scuze…dar n-ai inteles nimic, exact ca orice femeie…

      Nu am spus ca trebuie sa primim totul de-a gata…..desi si tu, si eu, stim ca asta se intampla in cazul celor de varsta mea care primesc milioane de euro de la parinti…

      Ai inteles gresit. Eu spuneam, si credeam ca-i evident pentru toata lumea, ca 75 % din tineri nu au ce lucra / sau lucreaza ceva mult sub nivelul lor NORMAL de capacitate, educatie, pregatire… Sigur, ma refer la cei de 25 sau peste…..ca la copiii din ziua de azi…nu comentez, ca ma apuca dracii….astia oricum nu merita, desi tocmai ei au de toate…de la parintii lor needucati…

      Am spus doar ca tara asta te distruge, fizic si psihic, in fiecare zi, fiindca desi te chinui sa faci ceva, nmu ai cum, fiindca doar analfabetii au “dreptul” sa “munceasca”…..

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.