Pizza, nu glumă

31
5244
views

La cât sunt de pofticioasă (și nu doar de când sunt gravidă), ar trebui să am măcar 120 de kile. Sau pe acolo. Din fericire, marea mea pasiune pentru chestiile astea italienești nu s-a lăsat cu un fizic cât dulapul, deși am mai scăpat din când în când în  … lucernă.

Am început să iubesc pizza încă de pe când lucram la Radio Analog și aveam luni zi de ședință. Și de pizza. Cum ambele erau evenimente importante în redacție, le încălecam de obicei, deci era ceva normal să rumegăm pizza și să discutăm chestii organizatorice. Pizza în cauză ne era livrată de o pizzerie din oraș (nu știu dacă mai există, oricum irelevant), ca parte dintr-un contract mai mare de publicitate. Deci plăteau reclamă pe post și ne aduceau lunea niște „haleu”, pe care eu îl numeam cu mare drag – mâncare pentru porci.

Cam atât de rea era. Dacă apucai să o mănânci caldă, era aprox OK, dacă stătea măcar 20 de minute, era deja de consistența tălpii de pantof (probabil și gustul era la fel, nu că aș fi fost atât de flămândă vreodată, încât să risc să rămân desculță).

Dragostea mea pentru pizza însă a rămas, așa că am testat și alte variante. M-am mutat apoi la Guerrilla, unde ne tratam măcar o dată la 3 zile cu câte o pizza. De la 3+1, care, am aflat acum două zile cu stupoare, că nu mai există. Aveau o variantă destul de bunișoară.

Alte încercări au fost la Pizza Hut (care până acum ceva timp mi se păreau senzaționali), chiar și în Croația ne-a mai dedat la din astea.

Mereu am comandat pizza cu mai multe ingrediente, poate și pentru că altfel nu prea aveau gust.

A trebuit să ajung în NYC să-mi schimb total viziunea despre cum trebuie să „guste” o asemenea minunăție. Cine se așteaptă ca americanii de pe Coasta de Est să nu știe altceva decât hamburgeri, va avea o surpriză mare. Zona respectivă e plină de italieni, veniți acum zeci de ani, care fac o pizza de-ți stau măselele drepți.

Și așa am ajuns la Totonno’s. O pizzerie fără nicio pretenție, undeva în Coney Island, la mama naibii, dacă iei doar Manhattan-ul ca reper. Într-o zonă care poate nu spune multe, un italian îți servește pizza ca la mama lui acasă. Am fost absolut șocată de lipsa multor ingrediente, care la noi sunt normale. Dacă în România (și prin alte țări cu aceeași tradiție) e normal să ai și 20 de ingrediente pe pizza, nebunul avea vreo 4-5 maxim, pe care le plăteai (culmea nesimțirii) suplimentar. Iată cum am ajuns deci să mâncăm o pizza simplă (Margherita cred că-i zice la noi), ușor enervați de asemenea lipsuri.

Și apoi am dat cu nasul de ea.

totonno-pizza

Blat subțire și copt perfect, sosul ăla de roșii nu e doar o mâzgăleală (cum e la multe pizzerii de-ale noastre), ci este plin de savoare și cu gust de arome (oregano în primul rând, dar nu e singurul). Apoi brânza … mozzarella de calitate, care se luuungește când muști din pizza. Atât de savuroasă și de aromată, încât înțelegi imediat de ce nu se omoară nenea să-ți pună 20 de ingrediente în plus. Pentru că, așa „basic”, pizza aia are mai multă aromă decât orice combinație curajoasă de ingrediente.

Anul trecut ne-a dus R. prin Manhattan la Lombardi, altă pizzerie bine înfiptă prin ghidurile turistice. Era atât de plin, încât am mâncat pe capota mașinii, vis-a-vis. Nu că s-ar șoca vreun american, sunt mult mai relaxați (sau antrenați cu tot felul de ciudați) decât noi.

În cartier mai era o pizzerie total fără pretenții, unde o roată din asta de căruță era vreo 12 dolari (aproape jumătate de preț). Nu la nivelul celei de la Totonno, dar tot plină de savoare, cu sos de roșii plin de aromă. Luam de obicei și cu topping de ciuperci, că-i plăceau fetiței lor. Și o terminam cu toții în 5 minute maxim, de parcă se băteau turcii la gura noastră.

Odată întorși, zicea Mircea că poate nu voi mai privi pizza noastră niciodată la fel. Are dreptate.

Am încercat în Croația într-un loc în care-mi plăcea la nebunie și nu m-a dat pe spate. Ca și la noi, sosul de roșii e doar ca o vopsea cu care se mâzgălește blatul. E sec, fără explozia aia de arome cu care ne-am obișnuit. O chestie atât de simplă poate oferi asemenea rezultate.

Sunt deci în căutarea unei pizza simple, care să aibă gust. Am mâncat în ultimele 2 săptămâni de la Pizza Poli, Pizza Hut și Thalia din Timișoara. Toate destul de seci, ușor mâzgălite cu ceva roșu, iar brânza destul de fără „atitudine”. Deci, dacă aveți recomandări, ajutați o biată pofticioasă. Mi-ar plăcea să găsesc undeva o rețetă simplă, cu blat subțire, sos de roșii bine aromat și brânză. Fără prea multe fasoane, doar cu GUST așa cum trebuie.

Ce pizza vă amintiți în mod special? Unde ați mâncat-o?

LATER EDIT:

Am încercat la Intermezzo în Unirii – o pizza cu ciuperci. BUNĂ DE TOT. Blat subțire, sos aromat, brânză OK.

31 COMMENTS

    • Andrei, sa stii ca si ‘soarele’ zicea de ei ca au pizza buna. O voi incerca zilele astea. Ma interesez si de Da Toni .. saru’mana de sfat 😉

  1. Pai stii cum se spune: less is more. De multe ori, simplificand o reteta, o faci mai buna.

    Daca spui ca ti-a placut pizza margherita, uite un site, Wikipedia zice ca e cel mai faimos site despre pizza (atentie, pozele pot cauza deshidratare imensa via glande salivare):

    http://www.varasanos.com/PizzaRecipe.htm

    Eu am dat de el pe site-ul Codrutei Popa, care e pe cale sa deschisa o brutarie artizanala (paini cu maia si nu numai) in (ai noroc !) Timisoara:

    http://codrudepaine.ro/2013/07/codru-de-paine-si-codruta-popa/

    Retete de pizza are si ea pe site, inspirate din cea a lui Jeff:
    http://codrudepaine.ro/2011/06/pizza-margherita/
    http://codrudepaine.ro/2011/07/pizza-margherita-ii/

    Aceste retete au nevoie de maia pentru fermentarea blatului, dar in principiu se poate improviza si folosi doar drojdie comerciala.

  2. Pizza mea preferata e cea Margherita! prima data am mancat una in Italia ( in Pisa) am luat-o la kg ca asa au ei si mi-a placut la nebunie!
    Apoi am gasit si la Cluj un loc unde o fac exceptionala, la restaurantul Vinny’s pe Eroilor! e delicioasa si ieftina, 12 ron!

  3. Cea mai buna pizza am mincat-o in Italia. Exact asa cum o descrii tu, sos de rosii super aromat, mozarella + ciuperci.
    Pe mine pizza Hut nu m-a impresionat deloc, dar deloc. Am mincat de doua ori doar, la diferenta de citiva ani si cred ca nu mai incerc curind. Oricum, daca sintem intr-un restaurant italian, eu aleg invariabil paste. Daca totusi iau pizza, e cu prosciutto si ciuperci. Sau doar ciuperci.

    Alicee, niste cunostinte au facut toxiinfectie alimentara de la ceva mincat la Vinny’s, asa ca pe mine nu prea ma incinta ideea sa incerc la ei. Mai degraba maninc la vecinii lor de la Piazetta.

  4. Pizzeria ” La Paul ” sau asa ceva, Mosnita Noua exact la intersectia cu drmul spre Mosnita Veche, pe stanga cum mergi spre Albina. Merita incercat, parerea mea .

  5. Neaţa viitoare mămică pofticoasă! Nu sunt o mare pasionată de pizza, aşa că nu ştiu să îţi răspund la întrebare. Dar vroiam să-ţi spun că datorită acestei călătorii culinare îm care m-ai plimbat, astăzi voi servi o pizza în oraş. Dacă găsesc ceva remarcabil, dau de veste.

  6. daca te hotarasti sa faci acasa, sosul perfect pentru pizza (dar si pentru paste) este urmatorul: niste rosii se taie bucati mari (sferturi, sau in 6-8 rosiile mari) si se pun pe foc cu puuuutin ulei (virgin, de masline, daca preferati) sa fiarba in sucul propriu. cand sunt destul de fierte (si-au pierdut forma/textura si au scazut putin) se baga in robot/blender sau bagati mixerul-bat in ele (daca stiti sa-l folositi fara sa fie necesar sa zugraviti bucataria; eu inca nu m-am prins). rezultatul il mai puneti putin pe foc mai mic, cu sare, piper si ce mai preferati (oregano, busuioc, cimbrisor, tarhon, salvie, usturoi; sau chiar ceapa, dar o puneti de la inceput, cu rosiile bucati; puneti incerca sa vedeti care combinatie va surade; puteti incerca si arome mai exotice: ghimbir, cuisoare, nucsoara; e demential chiar si simplu, doar sare si piper). cand a ajuns cat de gros va place, stingeti focul.
    nu stiu de ce, dar preparat in felul asta are o aroma si gust muuuult mai bune decat daca s-ar pune la fiert rosiile deja pasate.
    hm, mi-a s-a facut pofta de niste paste cu sosul asta.

  7. Nu-i printre felurile mele preferate, dar prefer pizzele cu blatul mai pufos şi brânza nu atât de “elastică”. Chiar aşa, pizza cu telemea s-o face pe undeva? 😀

    • Incercati la pizzeria Nuova Mama mia unde se foloseste cascaval si daca doriti o pizza cu telemea puteti comanda “Sorina”.

      Incercati si nu o sa regretati.Locatia este in Piata Traian si Calea Torontal 26 (la capatul tram.4)

  8. Pizza Che , pe drumul spre Giroc. De la Petito ti-am dat deja, nu stiu daca ti-a placut 😀

  9. Preferata mea e aia de la Mamma Mia.
    Au local in Unirii, pe strada cu Friends.
    Favorita mea se facea intr-o pizzerie no name din Dimbovita, era delicioasa Margherita si n-am mai gasit asa o pizza niciunde. Din pacate nu mai exista pizzeria aia.

    • Multumim insa trebuie sa va informam ca cea din Piata Unirii s-a mutat in noua locatie din Calea Torontal 26,va asteptam si acolo sau la pct.din Piata Traian str.Ctin.T.Petrescu 3

  10. cea mai surprinzatoare si mai delicioasa am mincat-o intr-o taverna de cartier unde probabil sunt cel mai exotic turist care a intrat vreodata, avind in vedere locatia: un cartier merginas din super-turisticul oras Padova.
    In rest, mor cind vad ca o pizza nu se poate minca decit cu muuuult … ketchup!!

  11. Asa e pizza si la mama ei acasa, in Italia..Blat subtire si doar cateva ingrediente pe ea. Si exista si pizza bianca care are in loc de sos de rosii muuuulta mozzarella.
    Daca vrei pizza buna cauta in principiu restaurantele cu propietari italieni. La Insieme am mancat doar paste, erau ok. Pizza am vazut doar la altii si arata bine. Am mai mancat pizza intr-un loc, habar nu am cum ii spune, stiu doar sa iti spun cum ajungi: dupa ce cobori de pe autostrada ar-tm, o iei prin dumbravita spre mall si undeva pe dreapta e o biserica mare intr-un parc, faci dreapta dupa biserica si pe acolo e pizzeria. Apoi mai este restaurantul L’osterietta !?! e pe Aradului, in parcarea de la reprezentanta Nissan. E cea mai “italiana” mancare acolo. Putin mai piperate preturile la unele produse, dar ffff bune

  12. Cred ca cea mai buna pizza din viata mea a fost, coincidenta sau nu, si prima pizza servita, undeva in vacanta, pe o terasa din Piatra Neamt. Parca totul se intampa inainte de 1989 si de atunci pizza se numara printre preparatele mele culinare favorite. Nu mai stiu exact ce ingrediente avea, insa ii tin minte gustul delicios… 😛

  13. Gatesc destul de rar, dar cand o fac o fac cu simt de raspundere.
    Soata a avut cam aceleasi “probleme” pe timpul fiecarei sarcini motiv pentru care aveam in permanenta un stoc de sos de rosii (suc de rosii + oregano, dafin, cimbru, piper – scazut la foc mic cca 30′ si tinut la frigider max 1-2 sapt), mozzarella (de obicei luata din hypermarche).
    Blatul se face relativ repede din faina, iaurt (2,8% grasime cel putin) si putin bicarbonat.
    In maxim 12-15′ ai o pizza peste ce pot sa livreze comersantii din oras.

    Daca la prima sarcina a pus vreo 35kg (pe care le-a “pierdut” in aprox 6 luni dupa nastere) la a doua a pus doar vreo 16. In ambele cazuri cu foarte putine restrictii culinare (produse crud-uscate, branzeturi cu mucegai, etc).

  14. Nu este o coincidenta pentru faptul ca cea mai buna pizza servita a fost in Italia. Nu mai retin exact localul insa stiu doar ca am ajuns acolo la indemnul unor prieteni care locuiau in zina. Blat perfect, compozitie perfecta, gust de nota 10+!

  15. Este super simplu. Iata cum:)

    Blat: 50 g drojdie, o lingurita de zahar, o lingura de lapte. Se pun apoi 3 cani de faina, sare, oregano, busuioc (uscate) si 1 cana de apa. Aluatul se framanta bine si se lasa 40-60 min la crescut.

    Sos de rosii: doua cutii de rosii in suc propriu (sau rosii proaspete), o cana de apa, sare, zahar, chimen, oregano, busuioc, piper, chili. Se fierb toate 20 de minute, pana scade sosul putin. Se foloseste atat peste blatul de pizza crud, cat si in loc de ketchup.

    Intinzi aluatul cat mai subtire, pui sos, pui bucati de mozarella, adaugi frunze de busuioc si f putin ulei de masline. 180 de grade. 30 de minute or less. Si gata! Reteta este din Napoli:)

  16. Vezi ca nu doar la noi ii zice Marghita la pizza simpla cu sos de rosii si mozzarella. Asta e denumirea ei, dupa regina Margheritta a Italiei… Si e de fapt reteta originala

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.