Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Kitchen Nightmares sau ce curaj să mai ai să mănânci la restaurant
Unul dintre serialele pe care le-am urmărit într-o anumită perioadă – Kitchen Nightmares – era un alt „reality show” cu Gordon Ramsey, cel care se isterizează în Hell’s Kitchen și inventează noi și zemoase înjurături. Nu mă dau fecioară neprihănită din 2 motive: că și eu mă slobod de suficiente ori, plus că am lucrat printre bărbați în ăia 10 ani de radio, deci nu prea aud nimic nou.
Trecând peste isteriile în cauză, nenea Ramsey mi-a plăcut mereu exact pentru atitudinea aia de „nu acceptăm nimic sub perfect” pe care o promovează în show-urile în cauză. Nu știu cum e la el în restaurante, că nu am avut niciodată bani să cinez pe acolo, dar măcar din ce zice, nu are chiar idei proaste.
După cum îi spune și numele, serialul se axează pe „salvarea” unor restaurante ajunse la fundul sacului, financiar vorbind, și în care nici dracu nu mai intră, de cum li s-a dus vestea. În majoritatea cazurilor este vorba despre condiții MIZERE de gătit, ingrediente care, dacă nu-s semi-preparate, sunt împuțite (sau chiar semi-preparate împuțite, să fie treaba serioasă), cu bucătari în general proști și de cele mai multe ori nepăsători, cu o criminială lipsă de bun simț și de grijă față de boul care comandă mâncarea respectivă.
În destule cazuri am fost mirată că nu au crăpat clienții deja de cât mucegai au servit sau cum a trecut demult termenul de expirare al unor produse.
Planul de salvare de obicei merge pe 2-3 planuri, este simplu și cam similar în toate cazurile:
- curățat bucătăria și învățat animalele în cauză să nu folosească decât ingrediente proaspete
- renunțarea la meniurile stufoase (cât ai 50 de feluri de mâncare e cam greu să le faci pe toate impecabil) – trecut la câteva feluri, executate simplu, din ingrediente „fresh” și „from scratch”, după cum zice americanul (deci nu semi-preparate). Totul se gătește în bucătărie, din legume, carne etc. proaspete și bine depozitate, când este cazul. De la porcăriile obișnuite se trece la niște mâncăruri gustoase și fără șansa de a băga consumatorul în spital.
- optimizată servirea, sistemul de prețuri, alegerea unei „linii” pe care să meargă restaurantul (mâncare tradițională italiană, chinezească, turcă etc.) – în general pe baza afinităților celor care dețin restaurantul sau chiar a nevoii de pe piață (dacă zona e plină de restaurante italiene (și foarte puternice), nebun să fii să mai apari cu unul – atunci poți merge pe „home cooking” specific țării respective și te scoți.
Nu voi insista prea mult cu privire la serial, îl puteți găsi și urmări singuri. Ceea ce m-a speriat însă este lejeritatea criminală cu care mulți bucătari sau patroni scot mâncare pe masa clienților și nu vorbim doar de mâncare proastă, făcută din semi-preparate.
Este clar că, dacă dai bani pe mâncarea de restaurant, poate nu ai mânca gnocchi de la supermarket (că așa știm și noi să fierbem pastele alea câteva minute și să punem un sos – tot de pe raft). Aștepți să consumi preparate gătite proaspăt, realizate din ingrediente naturale și de la zero, pentru că, de aia plătești un bucătar care, teoretic cel puțin, spală pe jos cu tine la orice oră (că de aia este chef).
Cel mai grav este însă când carnea s-a cam învinețit, când peștele era proaspăt în urmă cu 6 luni, când vegetalele sunt pline de mucegai. Sau când dai de câte un șoricel prin mâncare ori vreo omidă în salată (să amintesc de recentul scandal de la McDonald’s). La noi în Timișoara erau pe vremuri probleme cu un fast-food din Complex (3F), celebru deja pentru că periodic se găseau ingrediente de origine animală „necontrolată” (șoareci parcă). Plus faza cu omida de la Mac, care din nou mi se pare INACCEPTABILĂ. Niciodată, în mâncărurile pe care ni le gătim acasă, nu am avut asemenea probleme, deci mă aștept de la asemenea restaurante să nu servească „mai mult” decât am dorit noi, când am comandat.
Mâncăm rar „în oraș” pentru că în general mâncarea nu e chiar strălucită în multe locații, plus că este scump. Chiar și în concediu, am preferat să ne luăm zilnic niște carne și să ne-o „grătărim”, decât să dăm 50 de euro pe o supă la plic (că am mirosit-o imediat, când am luat masa la un restaurant din zonă) și carne/cartofi fripte în „ulei profesional” (nici nu vreau să mă gândesc ce fel de ulei de motor e ăla). În condițiile în care noi acasă gătim exclusiv în ulei de măsline de un an și ceva deja … deh, fițe personale, pe care nu cred că respectivul restaurant le rezolvă.
Nu am gătit prea des pentru alții dar, când am făcut-o, atenția a fost chiar mai mare ca totul să fie OK, bine gătit, proaspăt etc. Și vorbim de prieteni care vin la masă, nu de clienți de la care mai și luăm bani. De asta sunt șocată cât pot să fie de iresponsabili unii, când e vorba de sănătatea și de viața altora până la urmă. Clienți care plătesc mâncarea ta și pe care ți-ai dori să-i revezi în restaurant, că doar de aia ai o afacere, să-ți revină clienții.
Sunt destule exemple de restaurante care oferă mâncare FOARTE bună, gătită cu grijă, din ingrediente proaspete, cu bucătării curate ca o sală de operații, cu prețuri decente și clienți care-și rup oasele să prindă o masă. Deci se poate construi o asemenea afacere pe seriozitate, atenție față de client și mult profesionalism.
Întrebarea mea este ce-i face pe alții să aleagă asemenea „scurtături”, când pot avea success cu niște preparate bune și un serviciu atent. Pentru că oamenilor le place să mai cineze și în afara casei, deci nu ar duce lipsă de clienți.
Astăzi deci vorbim despre restaurante. Cele care v-a impresionat cu mâncarea bună, cele de care ar trebui să ne ferim. Mâncați des la restaurant? Ați avut probleme de sănătate după vreun preparat de acolo? Sunteți circumspecți privind unele preparate?
Eu evit pe cat pot restaurantele. Nu beau din paharele spalate de ei…etc.
Acum ceva timp am fost la munte si un coleg a a vut “ocazia” sa manance nailon cu lasagna, iar apoi prietena mea a gasit un ambalaj in spagete. Nu mai stiu exact cum se numea carciuma, desi parea de fitze, in Predeal, niste scaune albe si ceva senzori pentru temperatura de afara.(poate altii o recunosc)
Ca un connaisseur, daca pot sa zic asa, am mancat si gatit la altii si pentru altii de m-a luat naiba. Sunt al naibii de pretentioasa cu mine si cu ce mananc. Tu, Dojo, poate ai citit la un moment dat, dar al doilea colegiu culinar pe care l-am absolvit a fost Tante Marie, din Londra, apartinand chiar lui Ramsey. Nu faceam ore cu el decat inainte de examenele lunare, dar vreau sa iti zic ca era un om deosebit. Serios, maxim de pretentios si profi si totodata iti explica unde greseai FARA sa urle. De fapt nu l-am auzit urland niciodata si mi se pare normal la cati bani am dat sa mi se explice nu sa se urle la mine. Examenul final , dupa un an si jumatate de scoala, a fost emotionant ,dar placut si am simtit ca am invatat de la omul asta si echipa lui ,niste chestii care mi-au definit stilul. Isi merita banii din plin pentru toate urletele din emisiuni pentru ca din mainile lui ies veritabile diamante( Da,da ,stiu ca ma laud:)
In alta ordine de idei, poate pare ciudat, dar am dezvoltat o pasiune feroce pentru Irish Pub din Sinaia. E un restaurant cu terasa, fara mari pretentii, dar fac bai nene o mancare, vai de capul meu, e asa de buna, cum nu pot sa va zic! Mereu proaspata pentru ca la ce aglomerat e non-stop, n-are cum si cand sa se strica, servire rapida, vesela foarte curata, ce sa mai, mie imi place. Aaaa…. si pe valea Prahovei mai mancam la Restaurantul Dragului din Predeal. Au acelasi bucatar de peste 35 de ani si face o mancare senzational de buna si curata.
Chiar asteptam comentariul tau, ca stiu ca esti in bransa. Deci nu e doar glagorita cu nenea asta (de fapt stelele Michelin nu cred ca se dau pe ochi frumosi). 🙂
Pe mine ma impresioneaza in toata show-urile astea exact atentia asta pentru detaliu si ideea de a nu scoate din bucatarie ce nu este 100% bine gatit. Plus toate detaliile alea pe care noi ne-cunoscatorii le auzim prima data (sa nu stea carnea mult in ‘vitrina’, sa fie farfuria calda etc.)
Danke de recomandari. Sper sa tina cont si cititorii de ele si sa vina cu propriile preferinte 🙂
Am vrut si eu cu disperare o stea Michelin dar mi s-a respins cererea de evaluare pentru ca am activat exclusiv in privat si nu in cadrul unui restaurant. Na, nu merge mereu cum vreau eu.
PS: Cristoase cat costa cursurile alea … mamaaaa
Yap. Eu si acum ,dupa 10 ani , inca mai am 10 rate de platit. Am facut Le Cordon Bleu si Tante Marie, una dupa alta. Per total cu tot ce am cheltuit pe cazare si mancare a fost 100000 euro , ambele scoli.
maiculita 😀 pai poate ne vedem sa-mi gatesti si mie ceva senzational :D, ca ziceam pe blog ca vreau sa ma “lovesc” de lucruri noi.
Dojo, cred ca show are rolul sau, doar asta face toti banii la TV.
Eu mananc destul de des in oras, insa sunt destul de atenta de obicei. Sotul meu lucreaza in industria alimentara, deci cam stie ce conditii sunt in general in localurile din Cluj si am incredere sa merg pe mana lui.
Cu toate astea am facut de doua ori in viata mea toxinfectie alimentara.
O data in Bucuresti, acum vreo 3 ani, la cantina de la Romexpo. Am mancat acolo ca nu prea aveam incotro. Am mancat un piept de pui, am simtit din prima ca nu era gatit cum trebuie si nu l-am mancat oricum pe tot, decat cateva bucati pentru ca muream efectiv de foame (nu cunosteam Bucurestiul si pe tot traseul meu motel-Romexpo – unde munceam – nu aveam de altundeva sa-mi cumpar de mancare). N-a fost chiar grav, m-a tinut doar o zi raul, poate pentru ca n-am mancat mult.
A doua oara a fost… la McDonald’s. Tot acum 3-4 ani. De la cartofi cred, pentru ca mi s-a parut mie ca aveau un gust ciudat, ca de… insecticid. Dar cu sare, sosuri si burgerul de langa, nu mi-era foarte evident, am zis ca doar mi se pare. Evident ca ulterior am tinut-o in febra si varsaturi vreo 3 zile. De atunci nu mai mananc la Mc.
Localuri bune unde se lucreaza curat in Cluj exista multe. Adevarul e ca si pretul reflecta asta 😛
Hai ma!! Daca era omida in salata, inseamna ca era proaspata 😛 :))
Din nefericire pentru bugetul meu, mananc zilnic in oras, la pranz, si de vreo 2-3 pe saptamana si seara. Am identificat locuri unde se mananca decent la preturi rezonabile si revin. Nu prea experimentez iar daca nu imi place cum arata sau gustul prefer sa las mancarea in farfurie. Nu am facut niciodata nimic de pe unde am mancat si nu ma pot lauda cu cel mai puternic stomac. Totusi, ma ghidez dupa cateva mici reguli:
1. Mananc in locuri cu vad. Daca e o bodega unde micii se cumpara unul dupa altul, apai micii aia nu au timp sa expire. Daca sufla vantul in restaurant ma cam feresc.
2. Nu mananc mancaruri foarte picante. Iuteala acopera gustul si diversele arome care iti pot da de banuit.
3. Daca ceva mi se pare dubios, prefer sa mananc dupa un covrig de la colt decat sa mananc ca am dat banii.
Sunt si eu pe aceleasi principii;trebuie sa fii foarte atent la detalii cand intri intr-un local unde vrei sa mananci.(prefer chiar un ban pierdut decat boala)
Am vazut si eu din emisiunea asta a lui Gordonache , cum l-a denumit cineva pe blog la mine 😀 Mie imi place rau…e atat de priceput si atat de sexy! 😉
In fine , ca sa nu ma aberez si sa o iau pe aratura ,sa raspund si eu la intrebarile tale.
Noi nu obisnuim sa mancam in afara casei , decat exceptional , adica daca suntem invitati , daca dorim sa oferim o cina buna unor invitati musafiri ai casei noastre,daca celebram ceva sau daca, pur si simplu nu ne aflam in localitate si singurul loc sa ne potolim foamea este sa luam masa la un local.
Am avut experiente neplacute in urma unei mese luate la local , insa nu de internat la spital.
Am avut si neplacerea sa constat ca supa servita era de la plic si garnitura de cartofi prajiti era facuta din cartofi congelati preprajiti ( bleax).Nici eu nu pot pricepe de ce unele localuri se preteaza la a insela increderea clientului , insa …daca nu curge , pica…sti cum este… 😀
Eu n-o să vorbesc despre restaurante, ci de un alt gen de servicii oferite populaţiei, şi nu în SUA, ci la noi. Clinicile particulare.
Recent l-am avut pe tata internat în aşa ceva. La prima vedere, arăta excelent. Bucătărie proprie, sală de mese, de recreere, de fitness, masaj, piscină, jacuzzi, saună, “colţ verde” etc. Ei bine, pacienţii nu foloseau niciuna dintre lucrurile astea din simplul motiv că nu exista personal suficient. Ca s-o ziceam p-aia dreaptă, nu era nici măcar cel minim necesar. Pentru că onor patronii stabilimentului s-au ieftinit la tărâţe şi au făcut economie exact acolo unde nu trebuia.
De prisos să spun că nu vom mai călca pe-acolo niciodată. Mai mult chiar, prin natura meseriei mele, l-aş putea recomanda unor pacienţi, dar n-o voi face pentru că nu am niciun motiv decent ca s-o fac. Şi mai sunt şi alte aspecte. Deşi am plătit o sumă considerabilă, n-am primit nicio chitanţă.
mananc rar in oras(mai degraba extrem de rar), dar folosesc cam aceleasi criterii ca si jumulici. plus inca unul: ma uit in jurul meu ce a comandat lumea la alte mese, daca s-a cerut in draci o chestie, putin probabil ca-i de ieri/saptamana trecuta. 🙂 sau comand felul pentru care e celebru localul respectiv.
insa eu am o problema cu servirea. adica daca intreb un chelner (cel care serveste, cum s-o mai numi acum) cam ce e in mancarea aia eu ma astept sa stie. (bine, eu ma astept sa stie si ce intra intr-un cocteil, dar mi s-a soptit in casca 🙂 ca nu-i treaba lui, e a barmanului). pe meniu nu scrie intotdeauna ce contine o mancare si am constatat ca unii oameni folosesc denumirea x pentru alta mancarea decat cea pe care in mod obisnuit o stiu eu cu acea denumire. (de exemplu, sub denumirea “cartofi taranesti” am intalnit cartofii fierti, cu putin patrunjel si eventual o picatura de ulei, chestie pe care eu o stiu sub denumirea de “cartofi natur” si altele)
Si noi am rarit-o cu mancatul in oras, o data ca e destul de scump si a doua oara ca mi se pare o problema sa platesc pentru ceva gatit mai prost decat gatesc eu. 🙂
Totusi, in Timisoara n-am avut niciodata surprize neplacute la Daf, Trio si Valahia.