Concertul Roger Waters sau cum strici orzul pe gâște

14
2653
views

S-a făcut mare vâlvă în ultimele 24 de ore cu tot felul de articole pro și mai ales contra evenimentului anului (așa cum îl consideră unii amatori de muzică), spectacolul susținut de Roger Waters în București. S-au dat invitații unor bloggeri, unii au fost dați pe spate de concert, alții și-au exprimat nemulțumirea, pornind de la cozile la bere și terminând cu „pomelnicul” din timpul concertului. Alții au venit să contra-atace respectivele idei din perspectiva unor oameni ce probabil știu ceva mai mult decât celebrul vers „leave them kids alone” și care apreciază la valoarea sa un asemenea concert-eveniment.

Am putea fi acuzați că sunt strugurii acri (în cazul meu am ratat concertul pur și simplu că în acest moment am ceva mai important în viață decât un eveniment – e drept colosal), că suntem snobi, că suntem gică contra, dar sincer unele articole mi-au lăsat un gust amar, pentru că ne demonstrează încă o dată cum stăm când e vorba de a gusta o muzică mai deosebită decât Shakira sau Inna.

wall-tour-roger-waters

Muzica Pink Floyd  / Roger Waters nu e facilă

Asta era prima chestie pe care orice amator de concert trebuia să o știe. Majoritatea s-au dus că știau „liță chițălon” (sau alte „traduceri” cretine ale unui vers memorabil. Nu știu cine a înțeles vreodată asta, ascultând Pink Floyd, că până și generația tatălui meu – crescută cu rusă și franceză în școală – a știut MEREU versurile CORECT. Chiar și să scrii tâmpenia asta de vers mi se pare idiot, ori înțelegi piesa cum trebuie, ori asculți „Vara nu dorm”, că măcar nu te stresează să știi mai mult decât limba română (și la cât e de săracă în versuri piesa, nici un lexic prea extins nu este necesar).

În momentul în care decizi dacă mergi sau nu la un concert, e indicat să fii la curent cu ce se mănâncă muzica în cauză. Am fost la 2 concerte mai mari în viață (nu merg în general), chiar în București – anul 2000 – concerte Yes și Steve Vai. Este clar că Yes sunt „greu digerabili” pentru cine nu gustă prog rock. Dacă nu ești în stare să le digeri muzica, nu ai ce să cauți acolo. Degeaba știi „Owner of the Lonely Heart” (un fel de „manea” față de lucrările lor esențiale), te vei plictisi de moarte la concert sau nu le vei înțelege mesajul.

Cam așa și cu The Wall ăsta. Albumul s-a lansat pe când unii dintre noi eram în scutece, este unul dintre reperele muzicii din ultimul secol, o lucrare conceptuală excepțională și plină de sevă. Nu este o înșiruire de lălăituri, nu este ceva facil, nu este un album disco. Are sens, are versuri, are niște idei pe care „poetul” se chinuie să le transmită. Și le transmit oamenii ăștia de peste 3 decenii, așa că mi-e greu să cred că un simpatizant al trupei nu a fost în stare să deschidă măcar wikipedia, dacă părinții nu au avut inspirația să-i dea pe la nas cu asemenea muzică.

Atunci când te pregătești să mergi la un asemenea concert (mai ales ca invitat al unui brand – Ciuc în cazul de față), deci se așteaptă lumea să scrii „ceva” după, fă bine și studiază un pic materia. Îți ia 5 minute să afli de ce are Mr. Waters pasiunea pentru „pomelnicele” ostașilor morți prin diverse teatre de război, ce vrea să zică aici și ce trebuie să înțelegi. Să nu mai vorbim că, dacă tot suntem specialiști în surse „alternative”, era ușor să dai de un spectacol similar, să-l descarci și să vezi la ce trebuie să te aștepți.

Un asemenea concert nu înseamnă doar o siliconată care bagă un CD într-un player și face lip-sync, în timp ce-și mișcă lasciv „balcoanele”. Un asemenea spectacol are o anumită linie, un mesaj etc. O simplă vizionare a unor scene măcar din alte apariții ale lui Waters permiteau unui ne-pasionat să înțeleagă dacă merită să-și rupă niște ore cu ceva ce nu-l va atinge sau mai bine face fericit un fan. Nu cred că există om în țara asta care să nu găsească în 5 minute, printre cunoscuți, măcar 2 oameni care și-ar da un rinichi pentru o asemenea ocazie, care au trăit muzica anilor ’70 și care ar aprecia un asemenea cadou.

Să te duci la concert și să debitezi chestii care demonstrează clar că nu știi cu ce se mănâncă subiectul, e ca și când te duci la Carmina Burana și te oftici că nu cântă în românește sau în engleză. Cunoașterea a 2 piese mai răsărite ale celor de la Pink Floyd (alea mai radio-friendly, difuzate tocmai pentru că în toate vremurile au existat oameni care să guste muzică mai serioasă și „mesele” pentru care e nevoie de o linie melodică simplă și 3 versuri) nu te califică pentru un asemenea concert-concept, iar unele articole din zilele astea au dovedit asta cu vârf și îndesat.

Roger Waters e și el un porc capitalist

Au existat voci destule care-l acuză pe artist că nu prea practică exact ce predică. Adică ai o treabă cu consumerismul ăsta deșănțat, dar vinzi bilete și tricouri (că mâncarea și băutura nu le vinde el, asta ar trebui să știe orice mergător la concerte).

Au făcut PF bani pe albumele/spectacolele/materialele lor promoționale? Au făcut, slavă zeului în care cred. Așa cum face orice alt artist. Și sincer, prefer să știu că s-au făcut cu … portofelul mare asemenea muzicieni, când știu că orice prostan cu o urmă de voce (sau târfuliță siliconată) face milioane pe muzică de șters la dos. Măcar așa de liniștea sufletului meu și pentru o urmă de corectitudine în lumea muzicală, niște oameni care au SCRIS ISTORIE în muzica secolului al XX-lea merită să aibă un „estate” serios de pe munca lor.

Pentru că formații de genul Pink Floyd, Yes, Led Zeppelin etc. au muncit pentru fiecare piesă, au compus muzica, au gândit versurile, au orchestrat, au MUNCIT de la zero. Nu s-au dus la Moga să mai fure adapteze o piesă de doi lei să-i facă vedete de o vară. Perioada aia atât de zbuciumată din toate punctele de vedere a adus muzicii niște albume de stă și acum o lume întreagă cu mintea-n bigudiuri să le înțeleagă și savureze.

Ar fi trebuit să fie intrarea gratis?

O asemenea desfășurare de forțe (un concert de anvergura asta nu se face cu 10 oameni și nici cu tot felul de amărâți pe care-i plătești cu 50 de euro pe spectacol) nu se face cu câteva mii de euro. Un eveniment de un așa calibru înseamnă o mare de oameni, de aparatură de ultimă generație, înseamnă concept, organizare la miime de secundă, specialiști, costuri uriașe. Repet, nu e vorba de un artist cu un CD, făcând playback, e vorba de o mică armată de oameni, toți în perfect sincron, care muncesc luni/ani pentru a planifica acest eveniment.

Nu-ți trebuie decât un minim bun simț să înțelegi că sonorizarea aia superbă (am înțeles că era lumea dată pe spate de calitatea sunetului), efectele vizuale (iar foarte apreciate) și toată „mașinăria” pusă în mișcare pentru concert nu se fac cu puțini bani sau efort. Și mi se pare ușor ipocrit să aștepți ca un artist să suporte costurile din buzunar, în condițiile în care niciunul dintre noi nu suntem dispuși să lucrăm nici măcar o oră neplătiți (sau, dacă se întâmplă, suntem extrem de iritați – și pe bună dreptate).

Deci da, un bilet de concert costă, nu doar pentru că artistul e un porc capitalist, ci pentru că MUNCA trebuie răsplătiă. Să nu mai vorbim că banii nu merg toți la artist, din nou trebuie să fii naiv să crezi că singurul cost într-un spectacol este onorariul artistului. În rest totul costă, că nu cântă nimeni în stratosferă și nici pe tarlaua lu’ bunicu’.

De rahat că s-au vândut tricouri – încă un semn că Waters ăsta una zice și alta face.

Imaginați-vă că este un concert la care nu se vinde nimic, în afară de bilet. Ghici cine vor fi ăia supărații? Exact, admiratorii artistului, care își doresc și o „amintire” de acolo.

Nu am dat bani pe tricouri cu „vedete” în afara unora luate de la Hard Rock Cafe (am și eu o apăsare cu ele, de obicei nu plec dintr-unul până nu dau bani pe un tricou). Dar am dat jumătate de salariu în 2000 pe un tricou cu Yes, în condițiile în care biletul costase dublu. Și am purtat tricoul respectiv cu drag vreo 7-10 ani.

Nu cred că mai este chiar purtabil, dar nu l-am aruncat și probabil nu o voi face prea repede. Pentru că-mi amintește de un concert fabulos, susținut de o trupă pentru care am un respect enorm (deși nu sunt fan), îmi aduce aminte de „copilăria” mea de om de radio, de niște colegi dragi, de o zi specială în viața mea. Nu cumpăr în general „merchandise” de la artiști, dar, dacă merg la un concert bun, SIGUR doresc să vin acasă și cu un tricou, oricât de scump este.

Cine nu dorește să-l îmbogățească pe artist, nu cumpără. La Vai nu am luat nimic, stăteam prost cu banii oricum, așa că am rămas cu amintirea concertului și a conferinței de presă (la care am avut chiar ocazia să-i adresez niște întrebări). Probabil că, dacă eram mai pe „roze” cu banii, veneam acasă și cu o tricou.

Ce treabă are artistul cu coada de la budă?

Din ce experiență am eu cu concertele (în ultimii ani în special la Festivalul de Jazz de la Gărâna), artistul are bucata lui, restul daravelelor țin de organizator. Ăla dispune aranjarea tonetelor de mâncare (sau le interzice), ăla pune buda, ăla organizează paza. Treaba unui artist este să-i meargă treaba la scenă cum trebuie să facă probe de sunet până la sânge, să urle la echipa lui că nu se aprind luminile ca lumea sau că proiecția e amboulea.

Mi-e greu să cred că Waters a vândut hotdog cu preț triplu sau că a dispus amplasarea dughenelor de bere, de nu s-a putut hidrata românul eficient.

Există în fiecare an voci care comentează că jazz-ul și mâncarea nu prea se pupă la Gărâna. Din punct de vedere „estetic” e cam nasol să savurezi un Garbarek în miros de mici, din alt punct de vedere, e cam greu să te aștepți ca vreo câteva mii de oameni să stea pe „sec” o seară întreagă. Mai ales când restaurantele din zonă abia fac față să hrănească câteva zeci de oameni (organizatori, artiști, voluntari și cine mai apucă să comande). În fiecare seară se adună niște mii de oameni, ce ar putea să mănânce? Scoarță de copac? Să iasă la pășune cu vacile?

Poate că la un concert de 2-3 ore lumea ar putea să stea și fără să consume, dar, dacă tot ai ocazia, de ce nu? Prețurile sunt de obicei bine sărite de orice bun simț, dar este, ca de obicei, spiritul antreprenorial al vânzătorilor, hotărâți să facă un ban grămadă într-o seară. Și, atât timp cât au clienți, deja e problema lor.

Ar fi trebuit ca invitațiile să se dea mai cu cap?

Marea discuție s-a iscat pentru că o mare parte dintre cei care s-au declarat dezamăgiți de concert (și au invocat unele dintre motivele menționate mai sus în articol) au ajuns acolo pe invitații oferite de Ciuc. În mod normal, când dai bani frumoși pe un bilet, te duci pentru că sigur iubești artistul în cauză, înțelegi mesajul, deci faci un efort financiar și de timp să ajungi acolo.

Cam la fel s-a întâmplat cu noi acum mai mult de un deceniu, ne-am trambalat din Timișoara în București și retur, plus am plătit bani frumoși pe bilet (nu am prins acreditare decât la concertul lui Vai, ăla cu Yes l-am plătit cu vârf și îndesat), am pierdut 2 zile etc. pentru că admiram artiștii. Aveam în grup 2 fani înfocați Yes, care mâncau muzica în cauză pe pâine de când erau puștani, plus alți 3 oameni din radio care, chiar dacă nu eram fani, cunoșteam muzica și ne doream să vedem concertul.

Au primit invitații oameni care nu prea au treabă cu Pink Floyd sau cu muzica de acest gen. Este clar că, dacă nu o guști/înțelegi, nu poți savura cu adevărat un asemenea eveniment. Poate era mai bine să ofere mai departe invitațiile sau să le vândă. Apoi să invoce un motiv pentru care nu au ajuns (s-a îmbolnăvit pisica, nu i-a lăsat șeful de la lucru etc.) și să mulțumească totuși Ciuc pentru ocazie. Era și brandul mulțimit, erau și oamenii care prindeau invitațiile fericiți și nu se mai chinuiau nici bloggerii respectivi cu un concert care le-a picat prost la stomac.

Nu-s strugurii acri

În general, când îndrăznești să ai o altă opinie, românul ți-o va tăia că ești sărăntoc (deci nu apreciezi unele chestii) sau ți-e ciudă. Nu am primit invitație și este normal: nu sunt blogger atât de cunoscut (chiar dacă de fapt muzica în cauză chiar se asortează cu ideile mele), nu sunt din București, nu prea am avut legătură cu brandul în cauză. Nu am mers la concert pe banii mei, pentru că în acest moment economisesc pentru nașterea fetei noastre. Deh, priorități. Dacă primeam invitație, sigur o plasam altora, pentru că în momentul ăsta nu duc ușor un asemenea drum, obosesc repede, abia încep să-mi recapăt puțin apetitul, mi-e teamă să nu răcesc etc. Deci nu-s chiar material de concerte.

Concluzia? Dacă tot ați mers acolo, bucurați-vă de ocazie. Sunt mulți care au rămas „acasă” din diverse motive și le-ar fi plăcut să fie în pielea voastră. Dacă nici nu ați plătit bilet, cu atât mai bine, ați avut parte de un eveniment probabil unic la noi și alții și-au asumat costurile. Și da, când este vorba de asemenea muzică, vor fi mulți care să se irite, când citesc că artistul a fost de rahat sau că a făcut „pomelnice”.

PS: și să le dea ăl de sus sănătate și ani cât la Matusalem artiștilor de asemenea calibru. Pentru că din păcate fără ei muzica este al naibii de tristă, iar ce vine din urmă e așa cum este. După cum comentam pe un alt blog, să ne adunăm albume și concerte cu oamenii ăștia, pentru ca măcar copiii noștri să audă ceva mai mult decât se oferă acum în mainstream.

14 COMMENTS

  1. Fain scris si ai perfecta dreptate. Eu am fost si am fost foarte multumit. Si nu te gandi ca e primul concert pe bani la care am fost. Spre exemplu, acest concert a fost peste AC/DC, Metallica sau Rammstein. Restul au fost mult mai jos si cam pe aceeasi bani daca ne gandim bine.
    De fapt, nu a fost un concert. A fost o punere in scena a albumului The Wall. Ca o piesa de teatru, doar ca a cantat, nu a spus. Daca veneai sa asculti melodia Money spre exemplu, plecai dezamagit. Deh, e de pe alt album.

  2. “pentru că ne demonstrează încă o dată cum stăm când e vorba de a gusta o muzică mai deosebită decât Shakira”

    “Am putea fi acuzați că sunt strugurii acri”

    Acuz.

    Ai fost cumva la concert Shakira? Political speeches like PK’s move mountains. Sometimes. So does sexuality. And it is all natural. And she composes all her songs. By herself. Avoiding stupid squabbles about music rights. Chiar daca nu e mincarea noastra de peste nu inseamna ca nu e gustoasa 🙂

    Enjoy la tortura 🙂

    • Nu am fost la concert Shakira, nu ascult in general muzica ei. Probabil are o piesa mai OK, de care am mai dat, dar nu poti compara cantarile ei cu ale PF sau trupe similare. Intreaga ei discografie probabil e la fel de complexa ca o juma’ de piesa de pe vreun album al lor. 3 acorduri si un refren nu-s chiar ‘rocket science’ 😀

      Apreciez ca-si face muzica, dar din ce am vazut prin clip-urile de care am dat din cand in cand, tot soldurile alea bine facute erau puternic ‘promovate’, nu complexitatea pieselor/mesajului

      • What I love about Romanians is that a lack of knowledge never stops them from having an opinion 🙂

  3. Ana Blandiana spunea:”Poezia nu influenteaza decat pe cei dispusi sa se lase influentati,nu sensibilizeaza decat pe cei sensibili.” As putea pune in locul poeziei mai multe…..
    Pentru Ciuc as avea un singur mesaj: Sa nu mai arunce margaritare la porci

  4. Decizia de a merge la un concert/ festival se ia cam asa:
    – imi place ceva de la vreuna din trupele care vor aparea pe scena?
    – cum a fost setlistul in ultima vreme?
    – cat din ce e pe acolo imi place?
    – cat de mult imi place raportat la pretul biletului?
    – intra in conflict cu altceva? pot rearanja sau trimite la mama dracului alte planuri?

    Deci nu ma duc sa ma holbez ca vitica la poarta noua. Cel putin nu la trupa care m-a determinat sa-mi iau bilet. Ca s-a intamplat sa fiu atat de entuziasmata de o trupa incat sa nu ma mai intereseze cine e in deschidere. Sau sa se anunte cu doar cateva ore inainte de concert ca vor fi alte trupe in deschidere. Sau ca nici macar YouTube sa nu stie mare lucru despre ele.

    Si da, imi iau bilet eu, nu astept concursuri sau pica para malaiata… Si il iau devreme. La Aerosmith l-am luat in ziua in care s-au pus in vanzare, la Amon Amarth la fel, la Alice Cooper tot in prima zi… Daca chiar vreau rau de tot sa vad trupa, orice altceva se da la o parte. Mi-era rau in ultimul hal cand mi-am luat abonamentul la OST Fest in decembrie 2011, credeam ca o sa-mi vomit si creierii, dar tot am fugit sa-mi iau bilet pentru ca Motorhead nu se rateaza.

    Se vand tricouri, CD-uri, alte dracii? Foarte bine! Da, daca imi permit atunci, atunci ma numar in general printre cei care chiar vor sa cumpere. Saxon de exmplu n-au avut nimic anul trecut la standul de merchandising de la Rock the City… si am plecat asa pleostita de acolo pentru mi-ar fi placut sa am o amintire. Da, am prins prosopul cu care s-a sters Biff de transpiratie, am prins un setlist pe care mi l-a semnat dupa aia Nibbs, dar tot as fi vrut sa pot sa-mi iau un tricou atunci.

    Iar preturile la mancare/ bautura n-au nici o treaba cu cine-i pe scena. 7 lei a fost paharu’ cu apa si la Arene in primavara. Asa ca preturile sunt nesimtite pentru ca sunt romanasii nostri nesimtiti si vor sa vanda la un pret de 10-20 de ori mai mare decat ala cu care au cumparat. Ca 7 lei paharu’ de 350 ml inseamna 2 lei pe 100 ml, in conditiile in care cumparand din metro sau altceva de gen, poti iesi la sub 2 lei pe sticla aia de apa de 2 litri.

    Personal, nu pot intelege de ce te-ai duce la concert sa bagi in tine, mai ales ca se vand doar chestii de tot rahatu’ la preturi nesimtite, iar cutiile alea de plastic numite toalete ecologice nu-s ceva de vizitat vara.

  5. ai dreptate… si mie mi-ar fi păcut să merg, să-i văd pe porcii de capitaliști, dar si la mine prioritățile sunt altele. oricum, primul mare concert la care am fost era cu Locomotiv GT si trebuie sa spun ca aproape am fost târât la el de prietena mea din copilarie, o unguroaică, de atunci gust astfel de muzica. despre roger waters… eram in padure deasupra de resita cand ascultam europa libera cu zidul… acolo nu erau atatea bruiaje… nah, m-au napadit amintirile…

  6. Am fost si ma bucur ca am apucat sa-l vad… Nu cred ca-i vom mai vedea live pe Roger Waters, Deep Purple, Uriah Heep… Insa ramane muzica lor. Cat despre spectacol: o parere intre intalnire de 40 de ani de la terminarea liceului si sarbatoare campeneasca. La cata vanzoleala am vazut chiar si dupa inceperea spectacolului (pentru ca a fost mai mult decat un concert) am crezut ca o parte s-au dus sa-si ia banii inapoi pe bilet pentru ca au realizat ca nu aveau ce cauta acolo… dar nu, intelesesera gresit partea cu consumatorismul: Everything will be okay, just keep consuming!

  7. Voi în loc să vă bucuraţi de un festival de calitate staţi şi comentaţi aici? Rockstadt a rupt şi va fi cel mai bun fest organizat anul ăsta în Rromânia alături de Artmania. Cei care nu au fost au pierdut ocazia de a experimenta şi altceva, mai puţin Trooaper, care au fost băgaţi cu forţa în zona asta extremă.
    Artmania şi Rockstadt, au făcut …. pe Rock The City. Seriozitatea organizatorilor se vede.
    Dacă arunci trei boxe şi două microfoane pe şcenă o să iasă doar o şuşă de prost gust, grandioasă, dar ordinară în esenţa ei. Un fel de ciorbă fără gust, un fel de salată de pelin.
    Este normal să încercaţi să observaţi şi alte genuri de muzică. Există artişti din trupe aflate la început care la noi nu sunt apreciaţi dar în afară strâng 10.000 de oameni. Morbid Angel la noi nu ar strânge mai mult de 500 de indivizi. În America de Sud ar strânge cam 50.000 de oameni. Kataklysm au strâns cu greu 1.000 de oameni în Silver, deşi sunt una dintre trupele care reuşesc să ducă mai departe Death Metal-ul adevărat. Să lăsăm industria să îşi vadă de ale ei! Artistul contează şi ce exprimă el. Sincer mie nu mi-au plăcut niciodată Pink Floyd, în schimb ar fi fost interesant să îi văd pe Led. Din păcate nu se mai poate…

  8. Recunosc că în cazul lui Waters sunt subiectivă. Nu mă dau în vânt după el. Apreciez „The Wall” pentru mesajul lui inițial și nu pentru cel împrumutat de căderea Zidului Berlinului. La fel mi s-a întâmplat cu Elton John, de pildă, când a adaptat „Candle in the Wind” la moartea prințesei Diana, deși fusese compus în memoria lui Marilyn Monroe…
    Îmi place Pink Floyd în formula originală (am CD-urile lor în mașină), dar nu agreez părticele din el care încă se mai hrănesc dintr-o glorie trecută. Un artist care nu a mai compus nimic de atunci, e doar obiect de muzeu, de referință poate, nu unul pe care să-mi doresc să-l văd reluând mereu și mereu aceeași placă. Poate că de aceea îmi place Bruce Springsteen, care scoate câte un nou album la câțiva ani, nu se rezumă doar la a-și cânta hit-urile din tinerețe…
    Subiectivism, am spus. 🙂

  9. Nu ma pronunt, nefiind niciodata fan Pink Floyd. N-am fost la concert, insa prietenii care au asistat l-au trait.

    Am insa o adaugare: Se “imprumuta” la greu si pe vremea Pink Floyd/Led Zeppelin. Ultimii mai ales aveau un obicei in a “imprumuta” linii melodice intregi de la trupe cu care cantau pe scena. Diferenta e ca pe-atunci era o forma de tribut, un acceptata. Mai mult, variantele lor erau complet reorchestrate (aici vorbeste si fanul Led Zeppelin din mine).

    Au fost si cazuri in care ”cover”-ul a batut originalul, cum e si cel al piesei All Along The Watchtower. Dupa ce a auzit varianta lui Hendrix, Bob Dylan a inceput sa o cante in concerte, desi el compusese originalul.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.