Dojo și mâncarea de pește

La noi în familie (atât acasă cât și cu soțu’) se mănâncă în general tradițional. Dacă americanii au așa numita „American Diet”, noi avem „ză rumenien daiet”, adică mâncare neaoșă, gătită ca la mama acasă (chiar de mama lui), cu o experiență culinară de peste juma’ de secol. Pe lângă asta, se merge pe ideea că a mai bună legumă-i porcul, deci domnul cu coadă îmbârligată face în general „subiectul” bucatelor pe care le consumăm.

Puținele contacte cu peștele sunt când se frige câte un păstrăv (cu mujdei – ceva mai rar în ultimele luni, că fie-mea a decis că nu-mi mai pică bine usturoiul) sau când consumăm din conservă un ton sau alte chestii similare.

Nu sunt deci nici foarte experimentată când e vorba de înotătoare și recunosc sincer că nu am nici nuș’ ce palat foarte elegant, în condițiile în care îmi place în general mâncare mai „ca la țară”. Luni bune am tot căscat ochii la show-uri de gătit (măcar să mă uit) și, de câte ori vedeam vreun crevete sau alte delicatese din astea din afara zonei mele de confort, mă gândeam că-s zărghiți ăia de le mănâncă.

S-a brodit însă ca acum câteva zile să primesc o invitație la „degustare” la Sabres, un restaurant cu specific pescăresc din Timișoara, despre care știu probabil de când s-a lansat (acum 7 ani), pentru că i se făcea reclamă la radio. Cum eu dădeam muzica și puneam în playlist publicitatea în timpul emisiunilor personale, vă dați seama că auzeam „spot-ul” suficient de des.

M-am bucurat invitația din mai multe motive: apucam și eu să mă văd cu trupa de bloggeri (am cam sărit blogmeet-urile pe motiv că sunt într-un pub în care se fumează în disperare și chiar nu simțeam nevoia să-mi hrănesc urmașa cu delicatesele în cauză, plus că nu pot pune un pub întreg la interdicție de fumat) și mai ales să testez personal niște preparate de pește despre care știu doar de la emisiunile de gătit.

Inițial mă gândeam să merg pe ce știu (din toate felurile de pește de la „degustare”), dar apoi mi-am dat seama că, dacă tot pot mânca bine merci în perioada asta, nu ar strica să încerc să mă pun la punct exact cu preparatele pe care nu le-am testat încă. Mai mult decât să nu-mi placă nu se putea întâmpla.

Undeva pe la ora 19 ne-am întâlnit în noul salon de la Sabres, rezervat doar pentru noi la ora respectivă. Am admirat noul design, ne-am întâlnit cu gazdele noastre și am pornit „moara” la povești. Ne-am stârnit apetitul cu niște bruschette gustoase, apoi am trecut la principala atracție a serii, peștii și fructele de mare. Am făcut pe jumătate un crevete cu Tomata (mi-am permis să mă bag în farfuria ei, că-mi permite, săraca. Știe probabil că nu te pui cu o gravidă, deși putea să-mi dea peste degete), apoi am luat o gură de ton, după care m-am concentrat pe „prada” din farfuria personală (pește spadă, calamar, somon etc.)

Dacă tot am făcut sampling și prin farfuriile altora, iată și concluziile personale (de genul ce-mi place și ce nu, că mâncarea era oricum fără cusur):

• pește spadă – bun. Am ținut morțiș să-l încerc și nu regret. Aș mai comanda în viitor.
• crevete – surprinzător de gustos. Mă tot gândeam anii ăștia că nu-i nimic de capul lui (mai ales că nu arată chiar foarte „prietenos), dar a fost delicios. Sigur aș avea acum curaj să comand o porție întreagă.
• calamar – departe de a fi atât de respingător pe cât îmi părea din emisiuni. Are un gust ușor dulceag. Nu știu dacă ar fi primul pe lista mea, dar, dacă se nimerește pe farfurie, sigur nu-l trimit înapoi.
• ton – foarte bun. Până acum știam doar de varianta de conservă, în ulei, dar m-a surprins foarte plăcut versiunea gătită de bucătarul Sabres.
• somon – este una dintre puținele preparate pe care le mănânc crude (să zicem că sunt genul de client care trimite un steak la fript mai mult, că leșin dacă văd carnea aia roz în mijloc). Știam cum este în varianta aceasta, mi-am reîmprospătat memoria gustativă cu o bruschetta cu somon, am avut ocazia să-l gust și gătit. Foarte bun, nu mi-ar fi teamă că-l las în farfurie la o viitoare masă.

Au mai fost specialități, dar pentru acestea aveam curiozitate și mă bucur că le-am încercat. Să nu uităm și desertul, care ni s-a spus că îngrașă. Nicio problemă, am orice scuză din lume să mai pun un kilogram pe mine. Delicios și el. După aproape 4 ore de stat la povești și relaxare într-o asemenea atmosferă plăcută, ne-am îndurat să ne lăsăm gazdele în pace și am plecat. O seară foarte reușită, mâncare bună (uite că ne-au convertit și pe cei care nu aveam peștele pe primul loc în lista de alegeri) și o locație deosebită, acestea ar fi concluziile serii. De apreciat că nu m-a luat soțu’ la ciomăgeală, că vin ca și Cenușăreasa acasă, zic drept că a zburat timpul foarte repede.

Acum vine și contribuția voastră la a mă ține bine hrănită și bine dispusă: dacă reușim să le dăm cea mai bună idee de botezat noul și vechiul salon (să nu mai fie „Sabres mic” și „Sabres mare”, că se încurcă toți, de la clienți la cei care fac rezervările), avem o masă în doi asigurată: cititorul cel mai inspirat își poate duce jumătatea să testeze preparatele din pește (se pot găti și altele, dar zic că-i păcat să nu încercați specialitățile restaurantului), plus bloggerul respectiv își poate duce jumătatea la restaurant. La ultimul „recensământ”, Mr.Dojo nu era alergic, deci pică numai bine. Sigur, dacă aveți chef de un „double-date” se poate rezolva și asta.

Deci, ca o concluzie: cum denumim saloanele acestea două?

Într-o notă mai personală, dacă tot am povestit despre cum mi-am mai lărgit eu orizonturile culinare, vă invit să povestiți și voi ce „mâncare de pește” vă place în general, ce ați încercat mai special, ce vă place din lista mea de teste. Sigur, nu pierdeți ocazia de a năși saloanele, chiar suntem toți curioși cât de creativi sunt cititorii fiecăruia.